ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5861/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.07.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin Administrator Judiciar B. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/24.06.2015 și a Deciziei de impunere nr. x/24.06.2016, în ceea ce privește obligațiile de plată suplimentare.

Prin sentința civilă nr. 1891/23.03.2017, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 4739 din 5 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin Lichidator Judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin Lichidator Judiciar B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta - reclamantă a susținut, în esență, că, în mod greșit, instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, apreciind că, în condițiile în care pârâta a emis decizia de soluționare a contestației, reclamanta ar fi trebuit să își completeze acțiunea cu cererea privind anularea acestei decizii și reținând, în mod nelegal, aplicabilitatea în cauză a prevederilor Legii nr. 207/2015, care a intrat în vigoare la data de 12 mai 2016, ulterior emiterii actelor administrative fiscale contestate.

Intimata - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând recursul recurentei - reclamante, actele și lucrările dosarului, sentința atacată în raport cu criticile formulate, apărările expuse de intimata - pârâtă în cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată incidența în cauză motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., sens în care va dispune admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Aceste prevederi reprezintă dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, care include în conținutul acestuia toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția regulilor vizate de alte motive de casare, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile procedurale cuprinse în art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că reclamanta a formulat contestația administrativă la data de 29.02.2016, iar la data de 14.07.2016 a înregistrat, pe rolul Tribunalului București, acțiunea privind anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/24.06.2015 și a Deciziei de impunere nr. x/24.06.2016.

La data de 02.08.2016, a fost emisă Decizia nr. 3688/2016 privind soluționarea contestației, aceasta fiind depusă de către pârâtă odată cu întâmpinarea formulată în cauză.

Reținând că reclamanta nu a completat acțiunea cu o cerere privind anularea acestei decizii, prima instanță a apreciat că demersul judiciar al reclamantei nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 281 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit căruia decizia emisă în soluționarea contestației, împreună cu actele administrative fiscale la care se referă, poate fi atacată de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

Într-adevăr, indiferent de cadrul normativ avut în vedere (O.G. nr. 92/2003 sau Legea nr. 207/2015), actul principal care se atacă în fața instanței de judecată în materia contenciosului fiscal este decizia de soluționare a contestației.

Însă, instanța de control judiciar constată că, în cauză, prima instanță nu și-a exercitat în mod corespunzător rolul activ, nepunând în discuția reclamantei, urmare a emiterii deciziei de soluționare a contestației, dacă înțelege să completeze acțiunea cu capătul de cerere privind anularea acestei decizii.

Procedând în acest mod, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării corecte a legii, nesocotind astfel dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor, cu atât mai mult cu cât conduita procesuală a reclamantei, adoptată pe parcursul judecării la fond a cauzei, astfel cum reiese din înscrisul intitulat "Note de concluzii", depus la dosar de către reclamantă pentru termenul de judecată din data de 13.06.2017 și aflat la dosarul de fond, a fost în sensul contestării și a acestui act administrativ fiscal, reclamanta susținând că Decizia nr. 3688/02.08.2016 este lovită de nulitate absolută, fiind emisă de un organ necompetent.

În aceste condiții, rezultă că instanța de fond a încălcat dispozițiile legale mai sus menționate, privind rolul activ al judecătorului, iar drept urmare s-a cauzat recurentei o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Pentru considerentele expuse, apreciind recursul ca fiind fondat în limitele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I C. proc. civ., republicat, Înalta Curte urmează să caseze sentința recurată și să trimită cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 4739 din 5 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2020.