ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2222/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

La data de 6.05.2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrată cererea reclamantei SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația sector 1 a Finanțelor Publice, privind anularea Deciziei nr. x din 26.03.2015 emisă de către pârâtă și admiterea cererii sale de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința civilă nr. 700 din 02 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția de inadmisibilitate cu privire la capătul 2 din cerere și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de SC A. SRL, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs SC A. SRL, fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, recurenta a arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 și ale art. 6 alin. (15) din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1.853/2011, precum și ale art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 29/2011.

Recurenta a susținut că în mod nelegal a reținut instanța de fond că ascultarea contribuabilului nu era necesară, în contextul în care acesta și-a prezentat poziția prin adresele înaintate organelor fiscale, întrucât dispozițiile legale sunt imperative, rezultând fără echivoc că organul fiscal are obligația de a efectua audierea contribuabilului și de a întocmi un proces-verbal de audiere, indiferent de corespondența purtată, înainte de a emite o decizie.

De asemenea, recurenta a criticat faptul că instanța de fond a interpretat greșit motivele pentru care organul fiscal a respins cererea de acordare a facilităților fiscale și, ca o consecință, și-a fundamentat hotărârea pornind de la o altă premisă decât cea analizată de organul fiscal.

Astfel, s-a arătat că organul fiscal a respins cererea de acordare a facilităților fiscale pe considerentul că stocul de carte nu poate constitui garanție în vederea recuperării creanțelor fiscale, iar instanța de fond a dat un alt înțeles motivelor de respingere, considerând că societatea nu și-ar mai putea continua activitatea și nici realiza planul de redresare în ipoteza constituirii fondului de carte drept garanție, întrucât constituirea garanției implică indisponibilizarea bunurilor.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata a invocat excepția nulității recursului, întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa sentinței atacate, nefiind indicate motivele de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, ci sunt reiterate motivele expuse în cererea introductivă.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

2.1.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului

Înalta Curte analizând cererea de recurs formulată constată că este neîntemeiată excepția nulității recursului, având în vedere că argumentele prezentate de recurentă se circumscriu cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.1.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte reține că reclamanta a supus controlului judecătoresc Decizia nr. x din 26.03.2015 emisă de către pârâtă, privind respingerea cererii de acordare a eșalonărilor la plată pe o perioadă de 36 luni, cu privire la suma de 1.227.127 RON, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 29/2011 și Ordinului nr. 1.853/2011.

Instanța de primă jurisdicție a reținut că susținerile reclamantei cu privire la nemotivarea deciziilor atacate, atât cea prin care i s-a respins cererea de eșalonare, cât și cea privind soluționarea contestației, nu sunt întemeiate întrucât deciziile au fost motivate.

A reținut instanța de fond că decizia privind respingerea cererii de acordare a eșalonărilor la plată nu conține o motivare amplă, însă aceasta nu înseamnă că decizia nu este motivată. În fapt, s-a reținut lipsa garanției și, prin urmare, faptul că dosarul este incomplet.

Instanța de fond a reținut că rezultă din corespondența părților că organul fiscal, anterior emiterii deciziei contestate, a solicitat reclamantei constituirea unei alte garanții, conform adresei de la fila x, adresă emisă în urma unei alte adrese prin care i s-a pus în vedere reclamantei să completeze documentația și să prezinte bunurile ce vor reprezenta garanții.

S-a reținut că reclamanta a susținut, atât în fața organelor fiscale, cât și în fața instanței, că fondul de carte reprezintă singurul bun pe care îl poate constitui drept garanție și a apreciat, în acest context, că organele fiscale în mod corect nu au acceptat drept garanție stocul de marfă, fondul de carte, întrucât reclamanta nu își mai poate continua activitatea și nici realiza planul de redresare în ipoteza constituirii acestui fond de carte drept garanție în vederea acordării eșalonării la plată a obligațiilor fiscale.

A ajuns la această concluzie instanța de fond, întrucât constituirea garanției implică indisponibilizarea bunurilor, așa cum rezultă din dispozițiile art. 9 alin. (2) lit. c) și d) din O.U.G. nr. 29/2011.

De asemenea, instanța de fond a constatat că ascultarea contribuabilului nu era necesară în contextul în care acesta și-a prezentat poziția prin adresele înaintate organelor fiscale.

S-a reținut că principiul egalității în drept sau egalității de tratament nu poate fi reținut ca motiv de nulitate a deciziilor atacate, pentru că orice societate indiferent de obiectul său de activitate poate consemna sume de bani la dispoziția organului fiscal, poate aduce scrisori de garanție bancară, poate depune contracte de ipotecă sau gaj din partea unor terțe persoane ori poate aduce drept garanție bunuri imobile sau mobile (autoturisme, utilaje etc), iar faptul că în concret reclamanta nu deține bunuri imobile sau mobile nu înseamnă că este discriminată în vreun fel, ori că organul fiscal ar fi obligat să accepte drept garanție un fond de marfă.

Înalta Curte constată că principalele critici aduse sentinței atacate se referă la faptul că instanța de fond a reținut că ascultarea contribuabilului nu era necesară, în contextul în care acesta și-a prezentat poziția prin adresele înaintate organelor fiscale, precum și că instanța a interpretat greșit motivele pentru care organul fiscal a respins cererea de acordare a facilităților fiscale și și-a întemeiat hotărârea pornind de la o altă premisă decât cea analizată de organul fiscal.

Or, instanța de control judiciar constată că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă, iar instanța de fond în mod corect a soluționat cauza și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale.

Astfel, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, cererea de eșalonare la plată a fost soluționată cu întârziere de organul fiscal, aceasta pentru că organul fiscal a procedat la emiterea adreselor către contribuabil și către Direcția Generală de Reglementare a Colectării Creanțelor Bugetare pentru clarificarea situației contribuabilului. Instanța de control judiciar reține că în intervalul 19.11.2014 - 10.02.2015 recurenta-reclamantă nu a dat curs solicitărilor din adresele formulate nici în formă scrisă, nici prin prezentarea la sediul autorității fiscale. Ca atare, nu se poate reține culpa intimatei-pârâte că a procedat la emiterea deciziei fără ascultarea contribuabilului, în condițiile în care organul fiscal a întreprins demersuri pentru clarificarea și completarea dosarului contribuabilului, în vederea soluționării cererii sale, având în vedere și aspectul că organul fiscal are la îndemână toate informațiile referitoare la activitatea desfășurată a contribuabilului, conform declarațiilor înregistrate anual.

Analizând dispozițiile legale incidente cauzei, respectiv prevederile art. 186 și urm. din C. proc. fisc. , referitoare la procedura de acordare a eșalonării la plată, Înalta Curte reține că una dintre condițiile de acordare a eșalonării solicitate de recurenta-reclamantă este, conform art. 186 alin. (1) lit. b), să) aibă constituită garanția potrivit art. 193 din C. proc. fisc.

Din analiza deciziei atacate, precum și a sentinței pronunțate în cauză, Înalta Curte constată că este formulată o singură concluzie referitoare la garanția pe care a prezentat-o recurenta (conform adreselor nr. x din 14.08.2014 și nr. y din 12.09.2014 comunicate intimatei-pârâte), respectiv fondul de carte, și anume că stocul de carte nu poate constitui garanție în vederea recuperării restanțelor fiscale.

Instanța de fond a oferit reclamantei o explicație a dispozițiilor legale aplicate în cauză, arătând că prin constituirea acestei garanții recurenta-reclamantă ar ajunge în imposibilitatea desfășurării activității, întrucât bunurile aduse drept garanție nu pot fi nici înlocuite și nici vândute pe perioada constituirii sechestrului asigurator.

Or, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a apreciat asupra condiției constituirii unei garanții, întrucât organul fiscal a respins cererea de acordare a facilităților fiscale societății tocmai pe considerentul că stocul de carte nu poate constitui garanție.

Înalta Curte reține, în concluzie, că motivul de casare invocat de recurentă nu este incident, întrucât instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 700 din 02 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2019.

GGC - ED