Decizia nr. 904/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2207/2016 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice anularea deciziei nr. 2/22.12.2015, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de A. S.A. împotriva Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1407/29.10.2015 și obligarea pârâtului la soluționarea pe fond a contestației sus-menționate.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 2207 din 24 iunie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a anulat decizia nr. 2/22.12.2015 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să soluționeze contestația formulată împotriva O.M.F.P nr. 1407/29.10.2015.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii reclamantei și respingerea acesteia ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, recurentul a apreciat, în esență, că sentința primei instanțe este rezultatul unei interpretări și aplicări eronate a dispozițiilor Legii nr. 202/2008 și ale O.M.F.P. nr. 3939/26.11.2015 prin raportarea la art. 1 alin. (1) Codul de procedură fiscală. Astfel, aprecierea instanței în sensul că norma instituită de dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. b) Codul de procedură fiscală este o normă specială, aplicabilă exclusiv contestațiilor împotriva actelor administrativ-fiscale și nu poate fi aplicată prin analogie în cazul altor acte administrative este în deplină neconcordanță cu dispozițiile legale anterior menționate. În privința suspendării soluționării contestației administrative formulate de reclamantă, recurentul a arătat că aceasta a fost determinată tocmai impactul direct al hotărârii din plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/9.11.2015 asupra modului de soluționare a contestației (datorat relevanței informațiilor cuprinse în procesul-verbal de contravenție precum și legăturii intrinseci între cele două acte administrative).

Apărările formulate de intimată și punctul de vedere exprimat de recurent Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței atacate. Cu ocazia dezbaterilor din ședința publică din data de 21 februarie 2019, intimata-reclamantă a invocat excepția rămânerii fără obiect a recursului, având în vedere emiterea O.M.F.P. nr. 3224/14.12.2017, prin care autoritatea pârâtă a dispus revocarea O.M.F.P. nr. 1407/2015. Reprezentanții celor două părți au pus concluzii asupra acestei excepții, însă, în privința argumentelor prezentate atât în susținerea cât și în combaterea excepției se apreciază că ele pot fi subsumate excepției lipsei de interes în susținerea recursului, câtă vreme calea de atac promovată are obiect - sentința pronunțată de prima instanță.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac. Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentului-pârât la anularea deciziei nr. 2/22.12.2015, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de S.C. A. S.A. împotriva Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1407/29.10.2015 și obligarea pârâtului la soluționarea pe fond a contestației sus-menționate, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului trebuie avute în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actul administrativ emis în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate. Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, la data de 14.12.2017, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a emis ordinul nr. 3224 prin care a revocat O.M.F.P. nr. 1407/29.10.2015 privind blocarea resurselor economice deținute de S.C. A. S.A., iar prin decizia nr. 1/15.03.2018 a respins contestația împotriva aceluiași ordin ca rămasă fără obiect. În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, întrucât obligația de soluționare a contestației formulate împotriva O.M.F.P. nr. 1407/2015 impusă prin sentința de fond, se consideră a fi îndeplinită, ulterior promovării căii de atac, atât prin măsura de revocare a acestuia cât și prin decizia efectivă de soluționare a contestației. Cum interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs . Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind lipsit de interes. PENTRU ACESTE MOTIVE,