ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5056/2010

I.C.C.J, secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr, 5056 Reclamanții D.O. și D.G. au chemat în judecată pârâta C.J.P. Timiș, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârilor din 12 octombrie 2009 emise de C.J.P. Timiș, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, constatarea faptului că se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 completată și modificată de Decretul - Lege nr. 118/2009 și acordarea drepturilor cuvenite de la data depunerii cererilor.

În motivarea acțiunii, se arată că potrivit art. 3 alin. (2) din Decretul - Lege nr. 118/2009 „în cazul celor decedați, urmașii acestora au dreptul la pensie de urmaș în condițiile legii ." Se arată că au solicitat pârâtei, acordarea dreptului legitim în conformitate cu Legea nr. 189/2000, completată și modificată și au primit răspuns că nu se încadrează în acest act normativ, cu toate că în Decretul - Lege nr. 118/2009 se face vorbire și de urmași. Astfel, reclamanții au arătat că părinții lor, numiții D.G. și I. au din locuit în com. Opancea, sat Titu Maiorescu, jud. Caliacra (Bulgaria) în iulie - august 1940 au fost refugiați, deportați împreună cu alți români, cu un convoi de căruțe din com.

Opanacea, care a fost preluată de bulgari, în România în sat Taliverde, com. Cogealac, jud. Constanța unde fiecare a fost repartizat pe la alte familii. Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 36 din 26 ianuarie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamanți, dispunând anularea Hotărârii din 12 octombrie 2009 și a Hotărârii din 12 octombrie 2009 și obligând pârâta să emită câte o hotărâre pentru fiecare dintre reclamanți, prin care să le recunoască calitatea de beneficiar a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și, să le acorde drepturile prevăzute de art. 2 din același act normativ începând cu data de 1 octombrie 2009, pentru ambii reclamanți.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că reclamanții beneficiază de statutul de persoane refugiate chiar dacă nu erau născuți sau concepuți la momentul strămutării părinților lor, întrucât această stare de fapt nu înlătură consecințele pe care strămutarea părinților a avut-o asupra împrejurărilor în care reclamanții au fost nevoiți să trăiască din momentul nașterii lor. Instanța a mai reținut că nașterea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999 se raportează la data intrării în vigoare a acestui act normativ și, eventual la data depunerii cererii de acordare a acestor drepturi, iar nu la data concepției persoanei în cauză. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta C.J.P.

Timiș. Recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a făcut o eronată interpretare a probatoriului cauzei, cât și a legislației privitoare la acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive etnice cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945. Astfel, susține recurenta, reclamanții nu dovedesc calitatea de persoană strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, întrucât sunt născuți la data 17 septembrie 1944 respectiv 26 iulie 1942 în localitatea Taliverde județul Constanța iar părinții au fost refugiați din comuna Opancea județul Caliacra la data de 15 septembrie 1940 conform actelor intitulate „situație de avere imobiliară rurală și „Declarațiune” eliberate de către Arhivele Naționale.

Recurenta a mai susținut că, în raport cu Precizările din 12 septembrie 2002 emise de C.N.P.A.S., ca și de Precizările din 16 septembrie 2002 aceleași instituții, prin sintagma „concepuți înainte sau în timpul strămutării și născuți după strămutarea părinților” se referă doar la copii care s-au născut la un interval de maxim 300 de zile de la data la care începe perioada de strămutare a părinților conform C. fam. care stipulează că perioada concepției este cuprinsă între 180 - a zi și a 300-a zi dinaintea nașterii copilului. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În esență, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinții lor au fost strămutați în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare: „B eneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice”, fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.

Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002: „Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.” În cauză, este necontestat faptul că familia intimaților-reclamanți a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 26 iulie 1940 respectiv 7 septembrie 1944, și că reclamanții D.G.

și D.O. s-au născut în România, localitatea unde fuseseră strămutați părinții lor, provenind din Bulgaria (Caliacra). Instanța de fond a realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Pe cale de consecință, în mod corect și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți urmare strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil. A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimații-reclamanți, pe de o parte, și părinții lor, pe de altă parte, cu care aceștia s-au aflat în aceeași situație, în speță cea de strămutați, suportând consecințe nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive etnice.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești”.

În consecință, pe baza probatoriului administrat, Curtea de apel, întemeiat și legal, a reținut că familia reclamanților a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind născuți la data de 26 iulie 1942 respectiv 17 septembrie 1944 în localitatea de strămutare a familiei lor, reclamanții se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și beneficiază de prevederile ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945, începând cu luna următoare celei în care au depus la Casa județeană de pensii cererea de acordare a drepturilor.

Referitor la intervalul de 300 de zile la care face referire recurenta facem precizarea că a admite teza recurentei pârâte potrivit căreia de prevederile legii nu pot beneficia copii concepuți și născuți după strămutare, ar însemna aplicarea unui tratament discriminatoriu între intimații-reclamanți pe de o parte și, părinții lor, pe de altă parte, în condițiile în care toți s-au aflat în această situație, suportând consecințele persecuțiilor etnice. Totodată nu pot fi primite ca argumente, înscrisuri emise de diferite autorități, sub formă de adrese sau precizări, care nu au nici un suport legal. În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței recurate în sensul dispozițiilor art. 304 sau art. 304 1 C. proc.

civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Timiș împotriva sentinței civile nr. 36 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2010