ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5056/2010

I.C.C.J,

secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr, 5056

Reclamanții

D.O. și D.G. au chemat în judecată pârâta C.J.P. Timiș, solicitând instanței ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârilor din 12

octombrie 2009 emise de C.J.P. Timiș, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000,

constatarea faptului că se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000 completată și modificată de Decretul - Lege nr. 118/2009 și acordarea

drepturilor cuvenite de la data depunerii cererilor.

În

motivarea acțiunii, se arată că potrivit art. 3 alin. (2) din Decretul - Lege nr.

118/2009 „în cazul celor decedați, urmașii acestora au dreptul la pensie de

urmaș în condițiile legii ."

Se arată că au

solicitat pârâtei, acordarea dreptului legitim în conformitate cu Legea nr. 189/2000,

completată și modificată și au primit răspuns că nu se încadrează în acest act

normativ, cu toate că în Decretul - Lege nr. 118/2009 se face vorbire și de

urmași.

Astfel, reclamanții au arătat că părinții lor, numiții D.G.

și I. au   din locuit în

com. Opancea, sat Titu Maiorescu, jud. Caliacra

(Bulgaria) în iulie - august 1940

au fost refugiați,

deportați împreună cu alți români, cu un convoi de căruțe din

com.

Opanacea, care a fost preluată de bulgari, în România în sat Taliverde,

com.

Cogealac, jud. Constanța unde fiecare a fost repartizat pe la alte familii.

Curtea

de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 36 din 26 ianuarie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamanți,

dispunând anularea Hotărârii din 12 octombrie 2009 și a Hotărârii din 12

octombrie 2009 și obligând pârâta să emită câte o hotărâre pentru fiecare

dintre reclamanți, prin care să le recunoască calitatea de beneficiar a

prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și, să le acorde drepturile

prevăzute de art. 2 din același act normativ începând cu data de 1 octombrie

2009, pentru ambii reclamanți.

Pentru

a decide astfel, instanța a reținut că reclamanții beneficiază de statutul de

persoane refugiate chiar dacă nu erau născuți sau concepuți la momentul

strămutării părinților lor, întrucât această stare de fapt nu înlătură

consecințele pe care strămutarea părinților a avut-o asupra împrejurărilor în

care reclamanții au fost nevoiți să trăiască din momentul nașterii lor.

Instanța a mai

reținut că nașterea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999 se raportează la

data intrării în vigoare a acestui act normativ și, eventual la data depunerii

cererii de acordare a acestor drepturi, iar nu la data concepției persoanei în

cauză.

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta C.J.P. Timiș.

Recurenta a susținut,

în esență, că instanța de fond a făcut o eronată interpretare a probatoriului

cauzei, cât și a legislației privitoare la acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate din motive etnice cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6

martie 1945.

Astfel, susține

recurenta, reclamanții nu dovedesc calitatea de persoană strămutată în altă

localitate decât cea de domiciliu, întrucât sunt născuți la data 17 septembrie

1944 respectiv 26 iulie 1942 în localitatea Taliverde județul Constanța iar

părinții au fost refugiați din comuna Opancea județul Caliacra la data de 15

septembrie  1940 conform actelor intitulate „situație de avere imobiliară

rurală și „Declarațiune” eliberate de către Arhivele Naționale.

Recurenta a mai

susținut că, în raport cu Precizările din 12 septembrie  2002 emise de C.N.P.A.S.,

ca și de Precizările din 16 septembrie  2002 aceleași instituții, prin sintagma

„concepuți înainte sau în timpul strămutării și născuți după strămutarea

părinților” se referă doar la copii care s-au născut la un interval de maxim

300 de zile de la data la care începe perioada de strămutare a părinților conform

C. fam. care stipulează că perioada concepției este cuprinsă între 180 - a zi

și a 300-a zi dinaintea nașterii copilului.

Analizând cauza prin

prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În esență, criticile

recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor

născute în localitatea în care părinții lor au fost strămutați în urma

Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.

Potrivit art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare:

„B

eneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean

român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice”,

fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.

Potrivit art.

2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002:

„Prin persoană care a

fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999, aprobată și

modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele

care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul

unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.”

În cauză, este

necontestat faptul că familia intimaților-reclamanți a făcut, în anul 1940,

obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria,

semnat la Craiova la 26 iulie 1940 respectiv 7 septembrie 1944, și că

reclamanții D.G. și D.O. s-au născut în România, localitatea unde fuseseră

strămutați părinții lor, provenind din Bulgaria (Caliacra).

Instanța de fond a

realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr.

127/2002.

Pe cale de

consecință, în mod corect și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de

părinți urmare strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea

ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil.

A admite teza

recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între

intimații-reclamanți, pe de o parte, și părinții lor, pe de altă parte, cu care

aceștia s-au aflat în aceeași situație, în speță cea de strămutați, suportând

consecințe nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive etnice.

Interpretarea pe care

instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate

persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna

dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o

problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței

judecătorești”.

În consecință, pe

baza probatoriului administrat, Curtea de apel, întemeiat și legal, a reținut

că familia reclamanților a făcut obiectul schimbului de populație în baza

Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind născuți la data de 26 iulie 1942 respectiv 17

septembrie 1944 în localitatea de strămutare a familiei lor, reclamanții se

încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare, și beneficiază de prevederile ordonanței pentru

perioada cuprinsă între data nașterii și data limită prevăzută de lege,

respectiv 6 martie 1945, începând cu luna următoare celei în care au depus la Casa județeană de pensii cererea de acordare a drepturilor.

Referitor la

intervalul de 300 de zile la care face referire recurenta facem precizarea că a

admite teza recurentei pârâte potrivit căreia de prevederile legii nu pot

beneficia copii concepuți și născuți după strămutare, ar însemna aplicarea unui

tratament discriminatoriu între intimații-reclamanți pe de o parte și, părinții

lor, pe de altă parte, în condițiile în care toți s-au aflat în această

situație, suportând consecințele persecuțiilor etnice.

Totodată nu pot fi

primite ca argumente, înscrisuri emise de diferite autorități, sub formă de

adrese sau precizări, care nu au nici un suport legal.

În

raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de față

este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței recurate

în sensul dispozițiilor art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., astfel

încât, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004, îl va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.J.P. Timiș împotriva sentinței civile nr. 36 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2010