ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5036/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5036/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanta A.D.N., în contradictoriu cu pârâta Agenția

Națională pentru Integritate (A.N.I.) a formulat contestație la concluziile

raportului de evaluare nr. 2277/G/II din 16 ianuarie 2012 al A.N.I., pe care îl

consideră lovit de nulitate absolută, în conformitate cu art. 13 (2) din Legea

nr. 176/2010, deoarece:

- persoana vizată

(D.N.A.) de raportul de evaluare al ANI nu a fost informată concret cu referire

la o anumită situație de fapt, care i-ar fi fost imputabilă, ci numai cu niște

temeiuri de drept, lucru care rezultă din toată corespondența A.N.I. către

aceasta și din corespondența fostului Secretar General al Guvernului către

A.N.I. din lunile decembrie 2011 și ianuarie 2012;

- lucrarea nr.

122562/S/II din 24 noiembrie 2011, la care se face trimitere în corespondența

A.N.I. comunicată pe 28 decembrie 2011, nu a fost transmisă doamnei A. și nici

nu s-a făcut măcar vreo referire la vreo situație concretă imputabilă doamnei

A., deci nu a existat o informare reală, așa cum solicită art. 13(2) din Legea

nr. 176/2010, ci numai o convocare la A.N.I. pentru a se formula un punct de

vedere, fără a i se specifica la ce.

- din corespondența

D.N.A. din 29 octombrie 2011 și 13 ianuarie 2012 către A.N.I. rezultă lipsa

informării concrete a elementelor de fapt și solicitarea continuă a persoanei

fizice de a se realiza de către A.N.I. această condiție imperativă, impusă de o

evaluare imparțială și pe care A.N.I. a refuzat să o realizeze.

În subsidiar,

reclamanta a solicitat să se dispună anularea actului intitulat "Raport de

evaluare nr. 2277/G/II din 16 ianuarie 2012 al A.N.I." arătând că ANI a

concluzionat în raportul de evaluare că: "prin semnarea adreselor din 21 mai

2010 și 2 iunie 2010 doamna A. ar fi participat la luarea unor decizii care au

produs un folos material pentru soțul său, susținere eronată, care nu ține cont

de lege și de situația de fapt. În raportul de evaluare contestat, nu s-a

indicat care este concret folosul material generat de semnarea celor două

adrese care vizau o asociație cu scop nepatrimonial, ce nu are patrimoniu comun

cu soțul reclamantei. Nu este indicată vreo probă care să indice care a fost

folosul material al soțului și legătura de cauzalitate dintre acesta și

aprobările date pentru o persoană juridică fără scop patrimonial.

Sub aspect procedural

de formă și fond reclamanta a arătat că au fost încălcate prevederile art. 8

alin. (3) din Legea nr. 176/2010, respectiv principiile după care se desfășoară

de către A.N.I. activitatea de evaluare, respectiv: principiul legalității,

principiul confidențialității, principiul imparțialității, principiul

independenței operaționale, principiul bunei administrări, principiul dreptului

la apărare.

Astfel nu s-a

respectat principiul confidențialității din Legea nr. 176/2010 și nici art. 18

din Legea nr. 144/2007, care interzice orice declarație publică privind fapte

instrumentate de către ANI.

S-a mai susținut că

Președintele A.N.I., pe 26 noiembrie 2011, la postul de televiziune Realitatea

TV, a făcut declarații privind fapte instrumentate de către A.N.I. și s-a

antepronunțat concluzionând public cu aproximativ 50 de zile înainte să aibă

loc așa-zisa evaluare, că este conflict de interese.

A apreciat reclamanta

că opinia sa, comunicată public, a fost clar o comandă pentru subalternii săi,

inspectori de integritate, care potrivit art. 28 din Legea nr. 144/2007, pot fi

sancționați și eliberați din funcție de către Președintele A.N.I. și astfel,

concluziile din raportul de evaluare contestat susțin, cu totul întâmplător,

opinia domnului M.

Mai mult, informarea

efectuată de către inspectorul de integritate, ce i-a fost comunicată pe data

de 6 decembrie 2011, după concluzia făcută publică de către Președintele A.N.I.

pe un post de televiziune, nu conține decât trimiteri la articolele din lege,

fără să facă vreo specificație concretă la vreo situație de fapt, așa cum s-a

arătat mai înainte.

A mai susținut

reclamanta că, oricum înainte de a se lua o decizie în cadrul A.N.I., trebuia

să fie legal citată, pentru a lua la cunoștință că s-au dispus cercetări asupra

sa, a-și exprima punctul de vedere și pentru a formula eventuale explicații cu

privire la datele A.N.I. În loc de aceasta, nu a fost citată legal, nu a fost

informată în termenul legal că există o verificare sau o sesizare cu privire la

persoana sa, aflând de existența unei sesizări pe data de 26 noiembrie 2011, cu

ocazia unui interviu al domnului Președinte al A.N.I., la postul de televiziune

Realitatea TV, iar informarea propriu-zisă i-a fost transmisă abia pe 6

decembrie 2011.

Totodată,

constatările afișate pe site-ul instituției în comunicatul de presă nu indică

care este "interesul personal de natură patrimonială" cu privire la

aprobarea de închiriere a spațiului dată unei asociații fără scop patrimonial,

așa cum prevede art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, care reglementează

activitățile asociațiilor și fundațiilor și care specifică că aceasta face

parte din persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial", de

unde rezultă foarte clar lipsa oricărui conflict de interese.

Mai mult, aprobarea

pentru spațiul de aproximativ 30 de metri, dată pentru firma în care Asociația

și soțul său erau asociați, este dată de către RAAPPS, respectiv de către Directorul

General și Directorul Comercial, sub condiții similare cu încă alte 23 de

aprobări, date de același RAAPPS fără să o informeze, sau fără să emită vreun

act în acest sens.

A mai precizat

reclamanta că toate activitățile pe care le-a desfășurat în calitate de

Secretar General al Guvernului României au fost în conformitate cu prevederile

legale valabile de atunci și în prezent cât și în conformitate cu legile și

tratatele interne și internațional, respectând întocmai procedurile specifice

activităților funcției pe care a deținut-o.

Prin Sentința civilă

nr. 3526 din 25 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând

anularea raportului întocmit de intimata Agenția Națională pentru Integritate

sub nr. 2277/G/II din 16 ianuarie 2012.

Prima instanță a

constatat că reclamanta a fost informată cu privire la faptul că, în

conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1), (2) și (3) și art. 10 lit. b) din

Legea nr. 176/2010, iar urmare a transmiterii celei de a doua informări la data

de 29 decembrie 2011, reclamanta a trimis pe adresa Agenției Naționale de

Integritate o adresă referitoare la "modalitatea comunicării de A.N.I. a

faptului că au fost identificate elemente în sensul existenței unui conflict de

interese, fără a se face vreo referire la actul, acțiunea, la ce se referă și

când au avut loc pentru a se prezenta un punct de vedere la speță".

Sub acest aspect s-a

constatat și că reclamanta nu a răspuns la nici unul dintre apelurile

telefonice efectuate de A.N.I, motiv pentru care la data de 10 ianuarie 2012,

s-a revenit cu Adresa nr. 1238/G/II din 10 ianuarie 2012 prin care i s-a

comunicat, faptul că urmare a verificărilor efectuate au fost identificate

elemente în sensul existenței unui conflict de interese, întrucât în perioada

exercitării funcției publice de Secretar General al Guvernului a încălcat

prevederile art. 70 și art. 72 din Legea nr. 161/2003.

Instanța fondului a

considerat ca raportul ANI este nelegal pe fond, reținând următoarele:

Astfel, conform Legii

nr. 161/2003 persoana care exercită funcția de membru al Guvernului, secretar

de stat, subsecretar de stat sau funcții asimilate acestora, prefect ori

subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un

act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în

exercitarea funcției publice de autoritate, care produce un folos material

pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I.

S-a reținut că

petenta nu a obținut nici un folos material, constatările afișate pe site-ul

instituției în comunicatul de presă neindicând care este "interesul

personal de natură patrimonială" cu referire la aprobarea privind

închirierea spațiului unei asociații fără scop patrimonial, așa cum prevede

art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, care reglementează activitățile

asociațiilor și fundațiilor și care specifică că aceasta face parte din

categoria persoanelor juridice de drept privat "fără scop

patrimonial", de unde rezultă foarte clar lipsa oricărui conflict de

interese.

A mai constatat

judecătorul fondului că aprobarea pentru spațiul de aproximativ 30 de metri,

dată pentru firma în care Asociația și soțul său erau asociați, este dată de

către RAAPPS, respectiv de către Directorul General și Directorul Comercial,

sub condiții similare cu încă alte 23 de aprobări, date de același RAAPPS fără

să o informeze, sau fără să emită vreun act în acest sens.

De asemenea, nu a

rezultat care este avantajul material procurat soțului reclamantei, atâta timp

cât avizarea sediului s-a realizat pentru mai multe ONG-uri și, în plus,

asociațiile/fundațiile au un scop non-profit.

Astfel, nu se poate

reține existența unor foloase materiale ale soțului-președinte al asociației,

decât dacă s-ar dovedi că acesta folosea în interes pur personal spațiul

(locuință personală, birou personal), sau dacă ar realiza un comodat în

interesul său urmat de subînchirieri oneroase pentru terți.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală a formulat recurs Agenția

Națională de Integritate, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8,

9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, în esență, se aduc critici sentinței recurate în sensul că, din

perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, întrucât, în raport de dispozițiile art. 70 din Legea nr.

161/2003, și probele existente la dosar se impune a se reține existența unui

conflict de interese în ceea ce o privește pe intimata-reclamantă.

Se susține că în

cauza supusă judecății, contrar celor reținute de prima instanță, în raport de

probele administrate, s-a dovedit că a existat un interes personal de natură

patrimonială legat de obținerea unui spațiu necesar înființării asociației

reprezentată de soțul intimatei-reclamante în calitate de președinte, cu o

chirie preferențială, într-un cuantum cât mai scăzut decât cel existent pe

piața imobiliară liberă.

Se arată că

reclamanta, în calitate de Secretar General al Guvernului a aprobat nota RAAPPS

nr. 5968 din 21 mai 2010 privind atribuirea către A. "C.P.S.D.F." la

care membru fondator și președinte este soțul acesteia, a unui spațiu de 105,2

mp situat în București, pe o perioadă de 1 an, în baza căreia s-a încheiat contractul

de locațiune nr. 301 din 1 iunie 2010.

Se susține că fără

această aprobare nu putea fi atribuit spațiul asociației.

Ulterior, la data de

2 iunie 2010, intimata-reclamantă în calitate de Secretar General al Guvernului

a aprobat ca termenul de atribuire a spațiului să fie extins de la 1 la 5 ani.

Astfel, se susține că

prin aprobarea Notei R.A. - A.P.P.S. și a prelungirii termenului de atribuire a

spațiului, intimata-reclamantă, în calitate de Secretar General al Guvernului,

a acționat cu încălcarea prevederilor legale privind regimul juridic al

conflictelor de interese, încălcând obligația prevăzută de art. 72 din Legea

nr. 161/2003 și participând la luarea unor decizii care au adus un folos

material pentru soțul său, președintele asociației și membru fondator.

Se menționează că în

mod eronat instanța de fond a apreciat că nu a rezultat care este avantajul

material procurat soțului reclamantei întrucât este evident că în absența

aprobării date de aceasta, asociația nu ar fi putut închiria spațiul pe o perioadă

de 1 an extinsă la 5 ani, nu ar fi putut face dovada existenței unui spațiu

pentru a se înregistra și ar fi fost obligată să suporte diferența dintre

cuantumul chiriei pe care ar fi fost obligată asociația să o plătească pentru

închirierea spațiului necesar înregistrării de pe piața imobiliară liberă pe o

perioadă de 5 ani și cuantumul chiriei stabilită de R.A. - A.P.P.S. prin

contractul de închiriere, fiind de notorietate că R.A. - A.P.P.S. practică

chirii mult mai scăzute.

Invocând ca temei

legal al recursului și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta

susține că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății,

schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Intimata-reclamantă

A.D.N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, apreciind sentința recurată ca legală și temeinică.

Se arată, în esență,

că susținerile recurentei din calea de atac nu se regăsesc în raportul de

evaluare contestat și pentru care nu sunt administrate probe la dosar,

încercându-se astfel reformarea și completarea actului administrativ contestat.

Se menționează că

A.N.I. nu a reușit să demonstreze cu probe certe, verosimile, existența

conflictului de interese, așa cum este reglementat de art. 70 și 72 din Legea

nr. 161/2003, iar sintagma "avantaj" nu este cuprinsă în definiția

legală a conflictului de interese care se referă la interes personal de natură

materială sau folos material personal.

În concret,

intimata-reclamantă susține că nu s-a făcut dovada existenței unui interes

personal de natură patrimonială, condiție imperativă pentru a se reține

conflictul de interese conform dispozițiilor art. 70, 72 din Legea nr.

161/2003. Se susține că asociația căreia i-a fost închiriat spațiul cu

aprobarea sa nu are scop patrimonial, nu are patrimoniu comun cu cel al soțului

său și în caz de desființare patrimoniul acesteia nu se împarte între membrii

fondatori, conform art. 22 din Statut, C. civ. și O.G. nr. 26/2000, iar chiria

stabilită a fost calculată în mod similar cu toate asociațiile și fundațiile

care aveau spații de la R.A. - A.P.P.S., în condiții legale. Prin urmare, nu se

poate reține un folos, un beneficiu material determinat în favoarea soțului său

și care să se fi produs ca o consecință a actelor sale.

Intimata-reclamantă a

formulat și note scrise prin care a reiterat argumentele din cuprinsul

întâmpinării și a depus la dosar înscrisuri referitoare la practica A.N.I. și

la aspectele învederate.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul formulat, apreciază că este fondat, pentru considerentele ce

urmează a fi expuse.

Instanța de recurs

apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, în condițiile art.

304

1

C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii" este fondat.

Astfel cum rezultă

din expunerea rezumativă prevăzută la pct. 1 al prezentei decizii, reclamanta a

formulat contestație împotriva Raportului de evaluare nr. 2277/G/II din 16

ianuarie 2012 prin care s-a reținut că A.D.N. nu a respectat prevederile legale

privind conflictul de interese, întrucât prin adresa nr. 10506 din 21 mai 2010

emisă de Secretariatul General al Guvernului a avizat Nota Regiei Autonome

"Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" nr. 5968 din 21

mai 2010 având ca obiect atribuirea spațiului de 105,2 mp situat la parterul

imobilului din M.B., pentru o perioadă de 1 an, A. "C.P.S.D.F.". De

asemenea, prin adresa din 2 iunie 2010 emisă de Secretariatul General al

Guvernului s-a aprobat extinderea termenului de atribuire de la 1 an la 5 ani,

pentru același spațiu aparținând A.C.P.S.D.F., asociație condusă de T.A., soțul

intimatei, aceasta participând în acest fel la luarea unor decizii care au

produs un folos material acestuia, încălcând astfel dispozițiile art. 70 și 72

din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în

exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri,

prevenirea și sancționarea corupției.

Prin contestația

formulată s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a acestui raport de

evaluare pentru argumentele arătate în cuprinsul cererii de chemare în judecată

și, în subsidiar, anularea acestuia, motivat de faptul că nu a fost dovedit

folosul material, condiție pentru a se reține existența conflictului de

interese, conform art. 70, 72 din Legea nr. 161/2003.

Prin Sentința nr.

3526 din 25 mai 2012 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, s-a admis cererea reclamantei, anulându-se raportul

contestat în cauză, reținându-se că nu a fost dovedit faptul că s-a produs un

folos material pentru sine, pentru soțul sau rudele de gradul I, pentru a se

reține existența conflictului de interese în ceea ce o privește pe reclamantă.

Referitor la

aspectele invocate de reclamantă în susținerea nulității absolute a raportului

de evaluare, acestea nu au fost reținute a fi întemeiate de instanța de fond.

Reclamanta nu a

formulat recurs împotriva acestei sentințe, astfel că aceste aspecte nu mai pot

fi repuse în discuție.

Recursul formulat de

A.N.I. vizează lămurirea problemei dacă în ceea ce o privește pe

intimata-reclamantă se poate reține că nu a respectat prevederile legale

privind conflictul de interese conform art. 70 și 72 din Legea nr. 161/2003.

În concret, dacă a

fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la un "interes personal

de natură patrimonială", respectiv "folos material pentru sine,

pentru soțul său sau rudele de gradul I" pentru a se reține conflictul de

interese în cauza dedusă judecății, în ceea ce o privește pe reclamantă.

Potrivit art. 70 din

Legea nr. 161/2003 "prin conflict de interese se înțelege situația în care

persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes

personal de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu

obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte

normative".

Art. 72 din același

act normativ, prevede că "persoana care exercită funcția de membru al

Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții asimilate

acestora, este obligată să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea

funcției publice de autoritate care produce un folos material pentru sine,

pentru soțul său ori rudele sale de gradul I".

Din cuprinsul acestor

dispoziții rezultă că pentru a se reține existența conflictului de interese,

trebuie îndeplinită condiția referitoare la "interesul personal de natură

patrimonială" sau "folosul material" pentru sine, pentru soțul

ori rudele sale de gradul I".

Din înscrisurile

depuse la dosarul cauzei rezultă că intimata-reclamantă în calitatea sa de

Secretar General al Guvernului, a aprobat, prin adresa din 21 mai 2010, nota

R.A. - A.P.P.S. din 21 mai 2010 privind cererea de atribuire din 20 mai 2010,

către Asociația "C.P.S.D.F.", aflată în curs de dobândire a

personalității juridice, a spațiului în suprafață de 105,20 mp situat la

parterul imobilului din București, în vederea stabilirii sediului social al

asociației (Dosar recurs).

Este adevărat că în

nota RA - APPS se menționa ca perioadă a atribuirii 5 ani. Adresa din 21 mai

2010 semnată de reclamantă a fost anulată prin adresa din 2 iunie 2010, emisă

tot de reclamantă în calitatea sa de Secretar General al Guvernului, prin care

s-a aprobat atribuirea spațiului asociației pe o perioadă de 5 ani (Dosar

recurs). Însă contractul de închiriere/locațiune cu nr. X, a fost încheiat la 1

iunie 2010, pe o perioadă de 5 ani, anterior aprobării.

Necontestat este

faptul că membru fondator și președinte al asociației este soțul reclamantei,

T.A., care, potrivit actului constitutiv a adus ca aport în lei suma de 350 RON

la constituirea patrimoniului social al acesteia.

Aprobările pentru

atribuirea spațiului au fost acordate și semnate de intimata-reclamantă în

calitate de Secretar General al Guvernului, în condițiile în care, potrivit

art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 60/2005 RA-APPS "este persoană juridică și

funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară sub autoritatea

Secretariatului General al Guvernului, care îndeplinește față de aceasta

atribuțiile legale prevăzute pentru ministerul de resort."

Potrivit

dispozițiilor art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 60/2005 privind organizarea și

funcționarea R.A. - APPS, cu modificările și completările ulterioare,

"atribuirea, în condițiile legii, către instituții publice care se

autofinanțează, organizații sindicale, partide politice, fundații, asociații,

cabinete de avocatură, birouri notariale, unități aparținând cultelor religioase,

unități din domeniul presei sau edituri, a spațiilor pentru birouri și pentru

alte destinații din imobilele ce se află în administrarea regiei, se face de

către aceasta, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului".

De asemenea, conform

art. 6 alin. (4) din H.G. nr. 60/2005 "Atribuirea, în totalitate sau în

parte, a imobilelor, construcții și terenuri aflate în administrarea regiei,

către alte persoane juridice decât cele prevăzute la alin. (1), se face pe bază

de contracte de asociere, de închiriere, de prestări de servicii, încheiate

potrivit legii, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului."

Deci, în raport de

aceste dispoziții, atribuirea spațiului cât și încheierea contractului de

închiriere nu se putea realiza fără aprobarea Secretariatului General al

Guvernului, respectiv reclamantei. Este adevărat că atribuirea se putea face,

în condițiile legii, și către fundații sau asociații.

Din înscrisurile de

la dosar și de altfel, necontestat este faptul că la momentul

acordării/semnării aprobării, asociația menționată nu dobândise personalitate

juridică și deci nu se încadra în categoria subiectelor enumerate de art. 6

alin. (2) din H.G. nr. 60/2005 care puteau beneficia de atribuirea spațiilor

deținute de R.A. - A.P.P.S., aprobarea intervenind la 2 iunie 2010, ulterior

încheierii contractului de locațiune din 1 iunie 2010.

Din cele expuse, este

evident că, prin aprobarea dată de reclamantă în calitatea de Secretar General

al Guvernului asupra cererii și notei de atribuire a spațiului la 21 mai 2010,

într-un termen foarte scurt, de o zi, respectiv aceeași zi, precum și în raport

de faptul că această cerere a fost aprobată deși nu a fost formulată de unul

din subiectele nominalizate de dispozițiile legale menționate anterior, iar

aprobarea din 2 iunie 2010 a intervenit ulterior contractului de locațiune din

1 iunie 2010, asociației i-a fost facilitată astfel posibilitatea de a face

dovada sediului în vederea obținerii personalității juridice, potrivit cerinței

impuse de art. 5 din O.G. nr. 26/2000, în condiții avantajoase patrimonial,

fiind de notorietate că R.A. - A.P.P.S. practică chirii mult mai scăzute decât

cele de pe piața imobiliară liberă.

Mai mult, aprobarea a

vizat inclusiv posibilitatea de a se încheia contractul de închiriere, inclusiv

plata chiriei la o dată nedeterminată ce era lăsată la libera apreciere, după

dobândirea personalității juridice, fapt ce era în favoarea solicitantei.

Este evident că

deciziile reclamantei în acordarea aprobărilor în modalitatea reținută anterior

au fost influențate de calitatea pe care soțul său o deținea în cadrul

asociației și care participase cu un aport în numerar la constituirea

patrimoniului acesteia, afectând imparțialitatea, respectiv atitudinea neutră

la care aceasta era obligată în virtutea funcției deținute, de Secretar General

al Guvernului.

În acest context, se

reține că există un interes personal de natură patrimonială prin faptul că un

membru al familiei reclamantei, respectiv soțul său, implicat patrimonial, era

membru fondator și președintele asociației ce a solicitat și a beneficiat de

spațiul închiriat urmare a aprobării date de reclamantă, care deținea funcția

de Secretar General al Guvernului, în condițiile reținute în raport de

înscrisurile existente la dosar.

Or, implicarea

patrimonială a soțului său și acordarea aprobării închirierii spațiului de

reclamantă asociației unde acesta avea calitățile menționate, în situațiile de

fapt expuse, confirmă inclusiv folosul material al soțului său.

Reclamanta, în raport

de dispozițiile art. 72 din Legea nr. 161/2003, avea obligația de a nu emite

vreun act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu

participe la luarea unei decizii în exercitarea funcției publice deținute care

produce un folos material pentru soțul său. Prin aprobările date în maniera

expusă, având ca obiect atribuirea spațiului menționat și vizat de asociația al

cărei președinte și membru fondator era soțul său, implicat patrimonial, căruia

evident i-a fost produs un folos material, a încălcat prevederile legale

privind regimul juridic al conflictelor de interese, astfel cum este prevăzut

de art. 70 și 72 din Legea nr. 161/2003.

Prin urmare, față de

toate considerentele expuse, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. este fondat, fiind nelegală și netemeinică hotărârea instanței de

fond prin care a anulat Raportul de evaluare din 16 ianuarie 2012 ce o privește

pe reclamantă, cu interpretarea greșită a situației de fapt, precum și a

dispozițiilor legale incidente în cauză.

Înalta Curte reține

că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost doar

indicat și nu dezvoltat, astfel că în lipsa unor critici subsumate acestui

motiv, soluția instanței de fond nu poate fi supusă controlului de legalitate

al instanței de recurs.

Față de cele

reținute, în considerentele acestei decizii, instanța de recurs apreciază că

sunt nefondate toate susținerile intimatei-reclamante formulate în apărare.

Practica

recurentei-pârâte invocată nu prezintă relevanță în cauză, nefiind izvor de

drept.

În concluzie, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea

nr. 554/2004 cu modificările și aprobările ulterioare, va admite recursul

recurentei, va casa sentința recurată și, rejudecând cauza, va respinge

acțiunea, actul administrativ atacat - raportul de evaluare din 16 ianuarie

2012 al Agenției Naționale de Integritate, fiind legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Agenția Națională pentru Integritate împotriva Sentinței civile nr.

3526 din 25 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată.

Respinge acțiunea

formulată de A.D.N., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL