ÎCCJ, decizie (scj.ro #84783)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84783) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Conflict de interese. Condiții.

Legea

nr. 161/2003, art. 70 și 72

Participarea

unui funcționar public la luarea unor decizii de natură să faciliteze obținerea

unor avantaje de natură patrimonială pentru o organizație - chiar având scop

nepatrimonial – al cărei președinte și membru fondator este soțul respectivului

funcționar public este de natură să încalce prevederile legale privind regimul

juridic al conflictelor de interese, astfel cum este acesta stabilit prin

conținutul dispozițiilor art. 70 și 72 din Legea nr. 161/2003.

Decizia nr. 5036 din 18 aprilie 2013

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București,

reclamanta A.D.N.

,

în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru

Integritate (A.N.I.)

a formulat contestație la concluziile raportului de

evaluare nr.2277/G/II din 16.01.2012 al A.N.I., pe care îl consideră lovit de

nulitate absolută, în conformitate cu art.13 (2) din Legea nr.176/2010,

deoarece:

- persoana vizată (D.N.A.) de raportul de evaluare al ANI nu a

fost informată concret cu referire la o anumită situație de fapt, care i-ar fi

fost imputabilă, ci numai cu niște temeiuri de drept, lucru care rezultă din

toată corespondența A.N.I. către aceasta și din corespondența fostului Secretar

General al Guvernului către A.N.I. din lunile decembrie 2011 și ianuarie 2012;

- lucrarea nr.122562/S/II din 24.11.2011, la care se face

trimitere în corespondența A.N.I. comunicată pe 28.12.2011, nu a fost transmisă

doamnei A. și nici nu s-a făcut măcar vreo referire la vreo situație concretă

imputabilă doamnei A., deci nu a existat o informare reală, așa cum solicită

art.13 (2) din Legea nr.176/2010, ci numai o convocare la A.N.I. pentru a se formula un punct de vedere, fără a i se specifica la ce.

- din corespondența D.N.A. din 29.10.2011 și 13.01.2012 către

A.N.I. rezultă lipsa informării concrete a elementelor de fapt și solicitarea

continuă a persoanei fizice de a se realiza de către A.N.I. această condiție

imperativă, impusă de o evaluare imparțială și pe care A.N.I. a refuzat să o

realizeze.

În subsidiar, reclamanta a solicitat să se dispună anularea

actului intitulat „Raport de evaluare nr.2277/G/II din 16.01.2012 al A.N.I.”

arătând că ANI a concluzionat la pagina 9 alin 4 din raportul de evaluare că:

„prin semnarea adreselor din 21.05.2010 și 02.06.2010 doamna A. ar fi

participat la luarea unor decizii care au produs un folos material pentru soțul

său, susținere eronată, care nu ține cont de lege și de situația de fapt. În

raportul de evaluare contestat, nu s-a indicat care este concret folosul

material generat de semnarea celor două adrese care vizau o asociație cu scop

nepatrimonial, ce nu are patrimoniu comun cu soțul reclamantei. Nu este

indicată vreo probă care să indice care a fost folosul material al soțului și

legătura de cauzalitate dintre acesta și aprobările date pentru o persoană

juridică fără scop patrimonial.

Sub aspect procedural de formă și fond reclamanta a arătat  că

au fost încălcate prevederile art.8 alin.(3) din Legea nr.176/2010, respectiv

principiile după care se desfășoară de către A.N.I. activitatea de evaluare,

respectiv: principiul legalității, principiul confidențialității, principiul

imparțialității, principiul independenței operaționale, principiul bunei

administrări, principiul dreptului la apărare.

Astfel nu s-a respectat principiul confidențialității din Legea

nr.176/2010 și nici art.18 din Legea nr.144/2007, care interzice orice

declarație publică privind fapte instrumentate de către ANI.

S-a mai susținut că Președintele A.N.I., pe 26.11.2011, la

postul de televiziune R., a făcut declarații privind fapte instrumentate de

către A.N.I. și s-a antepronunțat concluzionând public cu aproximativ 50 de

zile înainte să aibă loc așa-zisa evaluare, că este conflict de interese.

A apreciat reclamanta că opinia sa, comunicată public, a fost

clar o comandă pentru  subalternii săi, inspectori de integritate, care

potrivit art.28 din Legea nr.144/2007, pot fi sancționați și eliberați din

funcție de către Președintele A.N.I. și astfel, concluziile din raportul de

evaluare contestat susțin, cu totul întâmplător, opinia domnului M.

Mai mult, informarea efectuată de către inspectorul de

integritate, ce i-a fost comunicată pe data de 6.12.2011, după concluzia făcută

publică de către Președintele A.N.I. pe un post de televiziune, nu conține

decât trimiteri la articolele din lege, fără să facă vreo specificație concretă

la vreo situație de fapt, așa cum s-a arătat mai înainte.

A mai susținut reclamanta că, oricum înainte de a se lua o

decizie în cadrul A.N.I., trebuia să fie legal citată, pentru a lua la

cunoștință că s-au dispus cercetări asupra sa, a-și exprima punctul de vedere

și pentru a formula eventuale explicații cu privire la datele A.N.I. În loc de

aceasta, nu a fost citată legal, nu a fost informată în termenul legal că există

o verificare sau o sesizare cu privire la persoana sa, aflând de existența unei

sesizări pe data de 26.11.2011, cu ocazia unui interviu al domnului Președinte

al A.N.I., la postul de televiziune R., iar informarea propriu-zisă i-a fost

transmisă abia pe 6.12.2011.

Totodată, constatările afișate pe site-ul instituției în

comunicatul de presă nu indică care este „ interesul personal de natură

patrimonială” cu privire la aprobarea de închiriere a spațiului dată unei

asociații fără scop patrimonial, așa cum prevede art.1 alin.(2) din O.G.

nr.26/2000, care reglementează activitățile asociațiilor și fundațiilor și care

specifică că aceasta face parte din persoane juridice de drept privat” fără

scop patrimonial”, de unde rezultă foarte clar lipsa oricărui conflict de

interese.

Mai mult, aprobarea pentru spațiul de aproximativ 30 de metri,

dată pentru firma în care soțul său era asociat, este dată de către RAAPPS,

respectiv de către Directorul General și Directorul Comercial, sub condiții

similare cu încă alte 23 de aprobări, date de același RAAPPS fără să o

informeze, sau fără să emită vreun act în acest sens.

A mai precizat reclamanta că toate activitățile pe care le-a

desfășurat în calitate de Secretar General al Guvernului României au fost în

conformitate cu prevederile legale valabile de atunci și în prezent cât și în

conformitate cu legile și tratatele interne și internațional, respectând

întocmai procedurile specifice activităților funcției pe care a deținut-o.

Prin

sentința civilă nr.3526 din 25 mai 2012 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal acțiunea

formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea raportului întocmit de

intimata Agenția Națională pentru Integritate sub nr.2277/G/II din 16.01.2012

Prima

instanță a constatat că reclamanta a fost informată cu privire la faptul că, în

conformitate cu prevederile art.8 alin. (1), (2) și (3) și art.10 lit. b) din

Legea nr.176/2010, iar urmare a transmiterii celei de a doua informări la data

de 29.12.2011, reclamanta a trimis pe adresa Agenției Naționale de Integritate

o adresă referitoare la „modalitatea comunicării de A.N.I. a faptului că au

fost identificate elemente în sensul existenței unui conflict de interese, fără

a se face vreo referire la actul, acțiunea, la ce se referă și când au avut loc

pentru a se prezenta un punct de vedere la speță”.

Sub

acest aspect s-a constatat și că reclamanta nu a răspuns la nici unul dintre

apelurile telefonice efectuate de A.N.I, motiv pentru care la data de

10.01.2012, s-a revenit cu adresa nr.1238/G/II din 10.01.2012 prin care i s-a

comunicat, faptul că urmare a verificărilor efectuate au fost identificate

elemente în sensul existenței unui conflict de interese, întrucât în perioada

exercitării funcției publice de Secretar General al Guvernului a încălcat

prevederile art.70 și art.72 din Legea nr.161/2003.

Instanța

fondului a considerat ca raportul ANI este nelegal pe fond, reținând

următoarele:

Astfel, conform Legii nr.161/2003 persoana care exercită funcția

de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții

asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act

administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe

la luarea unei decizii în exercitarea funcției publice de autoritate, care

produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de

gradul I.

S-a reținut că petenta nu a obținut nici un folos material,

constatările afișate pe site-ul instituției în comunicatul de presă neindicând

care este „ interesul personal de natură patrimonială” cu referire la aprobarea

privind închirierea spațiului unei asociații fără scop patrimonial, așa cum

prevede art.1 alin.(2) din O.G. nr.26/2000, care reglementează activitățile

asociațiilor și fundațiilor și care specifică că aceasta face parte din

categoria persoanelor juridice de drept privat” fără scop patrimonial”, de unde

rezultă foarte clar lipsa oricărui conflict de interese.

A mai constatat judecătorul fondului că aprobarea pentru spațiul

de aproximativ 30 de metri, dată pentru firma în care soțul său era asociat,

este dată de către RAAPPS, respectiv de către Directorul General și Directorul

Comercial, sub condiții similare cu încă alte 23 de aprobări, date de același

RAAPPS fără să o informeze, sau fără să emită vreun act în acest sens.

De

asemenea, nu a rezultat care este avantajul material procurat soțului

reclamantei, atâta timp cât avizarea sediului s-a realizat pentru mai multe

ONG-uri și, în plus, asociațiile/ fundațiile au un scop non-profit

.

Astfel,

nu se poate reține existența unor foloase materiale ale soțului-președinte al

asociației, decât dacă s-ar dovedi că acesta folosea în interes pur personal

spațiul (locuință personală, birou personal), sau dacă ar realiza un comodat în

interesul său urmat de subînchirieri oneroase pentru terți.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală a formulat recurs

Agenția Națională de Integritate, invocând ca temei legal dispozițiile art.304

pct.8, 9 și art.304

1

C.proc.civ.

În

motivarea căii de atac, se aduc critici sentinței recurate în sensul că, din

perspectiva art.304 pct.9 C.proc.civ., hotărârea a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, întrucât, în raport de dispozițiile art.70 din Legea

nr.161/2003, și probele  existente  la dosar se impune  a se reține existența

unui conflict de interese în ceea ce o privește pe intimata-reclamantă.

Se

susține că în cauza supusă judecății, contrar celor reținute de prima instanță,

în raport de probele administrate, s-a dovedit că a existat un interes personal

de natură patrimonială legat de obținerea unui spațiu necesar înființării

asociației reprezentată de soțul intimatei-reclamante în calitate de

președinte, cu o chirie preferențială, într-un cuantum cât mai scăzut decât cel

existent pe piața imobiliară liberă.

Se

arată că reclamanta, în calitate de Secretar General al Guvernului a aprobat

nota RAAPPS nr.5968 din 21.05.2010 privind atribuirea către Asociația

„C.P.S.D.F.” la care membru fondator și președinte este soțul acesteia, a unui

spațiu de 105,2 m.p. situat în București, pe o perioadă de 1 an, în baza căreia

s-a încheiat contractul de locațiune nr.301 din 1.06.2010.

Se

susține că fără această aprobare nu putea fi atribuit spațiul asociației.

Ulterior,

la data de  2 iunie  2010, intimata-reclamantă în calitate de Secretar General

al Guvernului a aprobat ca termenul de atribuire a spațiului să fie extins de

la 1 la 5 ani.

Astfel,

se susține că prin aprobarea Notei R.A.-A.P.P.S. și a prelungirii termenului de

atribuire a spațiului, intimata-reclamantă, în calitate de Secretar General al

Guvernului, a acționat cu încălcarea prevederilor legale privind regimul

juridic al conflictelor de interese, încălcând obligația prevăzută de art.72

din Legea nr.161/2003 și participând la luarea unor decizii care au adus un

folos material pentru soțul său, președintele asociației și membru fondator.

Se

menționează că în mod eronat instanța de fond a apreciat că nu a rezultat care

este avantajul material procurat soțului reclamantei întrucât este evident că

în absența aprobării date de aceasta, asociația nu ar fi putut închiria spațiul

pe o perioadă de 1 an extinsă la 5 ani, nu ar fi putut face dovada existenței

unui spațiu pentru a se înregistra și ar fi fost obligată să suporte diferența

dintre cuantumul chiriei pe care ar fi fost obligată asociația să o plătească

pentru închirierea spațiului necesar înregistrării de pe piața imobiliară

liberă pe o perioadă de 5 ani și cuantumul chiriei stabilită de R.A. – A.P.P.S.

prin contractul de închiriere, fiind de notorietate că R.A. – A.P.P.S. practică

chirii mult mai scăzute.

Invocând

ca temei legal al recursului și dispozițiile art.304 pct.8 C.proc.civ.,

recurenta susține că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia.

Intimata-reclamantă

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, apreciind sentința recurată ca legală și temeinică.

Se

arată, în esență, că susținerile recurentei din calea de atac nu se regăsesc în

raportul de evaluare contestat și pentru care nu sunt administrate probe la

dosar, încercându-se astfel reformarea și completarea actului administrativ

contestat.

Se

menționează că A.N.I. nu a reușit să demonstreze cu probe certe, verosimile,

existența conflictului de interese, așa cum este reglementat de art.70 și 72

din Legea nr.161/2003, iar sintagma „avantaj” nu este cuprinsă în definiția

legală a conflictului de interese care se referă la interes personal de natură

materială sau folos material personal.

În

concret, intimata-reclamantă susține că nu s-a făcut dovada existenței unui

interes personal de natură patrimonială, condiție imperativă pentru a se reține

conflictul de interese conform dispozițiilor art.70, 72 din Legea nr.161/2003.

Se susține că asociația căreia i-a fost închiriat spațiul cu aprobarea sa nu

are scop patrimonial, nu are patrimoniu comun cu cel al soțului său și în caz

de desființare patrimoniul acesteia nu se împarte între membrii fondatori,

conform art.22 din Statut, Codului civil și O.G. nr.26/2000, iar chiria

stabilită a fost calculată în mod similar cu toate asociațiile și fundațiile

care aveau spații de la R.A. – A.P.P.S., în condiții legale. Prin urmare, nu se

poate reține un folos, un beneficiu material determinat în favoarea soțului său

și care să se fi produs ca o consecință a actelor sale.

Intimata-reclamantă

a formulat și note scrise prin care a reiterat argumentele din cuprinsul întâmpinării

și a depus la dosar înscrisuri referitoare la practica A.N.I. și la aspectele

învederate.

Soluția

instanței de recurs

Înalta

Curte, analizând recursul formulat, apreciază că este fondat, pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

Instanța

de recurs apreciază că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9, în

condițiile art.304

1

C.proc.civ., potrivit căruia „hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii” este fondat.

Astfel

cum rezultă din expunerea rezumativă prevăzută la pct.1 al prezentei decizii,

reclamanta a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare nr.2277/G/II

din 16.01.2012 prin care s-a reținut că A.D.N. nu a respectat prevederile

legale privind conflictul de interese, întrucât prin adresa nr.10506 din

21.05.2010 emisă de Secretariatul General al Guvernului a avizat Nota Regiei

Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” nr.5968 din

21.05.2010 având ca obiect atribuirea spațiului de 105,2 m.p. situat la parterul imobilului din str. M.B., pentru o perioadă de 1 an, Asociației

„CPSDF”.

De

asemenea, prin adresa nr.10506 din 2.06.2010 emisă de Secretariatul General al

Guvernului s-a aprobat extinderea termenului de atribuire de la 1 an la 5 ani,

pentru același spațiu aparținând Asociației CPSDF, asociație condusă de T.A.,

soțul intimatei, aceasta participând în acest fel la luarea unor decizii care

au produs un folos material acestuia, încălcând astfel dispozițiile art.70 și

72 din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței

în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de

afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Prin

contestația formulată s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a acestui

raport de evaluare pentru argumentele arătate în cuprinsul cererii de chemare

în judecată și, în subsidiar, anularea acestuia, motivat de faptul că nu a fost

dovedit folosul material, condiție pentru a se reține existența conflictului de

interese, conform art.70, 72 din Legea nr.161/2003.

Prin

sentința nr.3526 din 25.05.2012 a Curții de Apel București, Secția contencios

administrativ și fiscal s-a admis cererea reclamantei, anulându-se raportul

contestat în cauză, reținându-se că nu a fost dovedit faptul că s-a produs un

folos material pentru sine, pentru soțul sau rudele de gradul I, pentru a se

reține existența conflictului de interese în ceea ce o privește pe reclamantă.

Referitor

la aspectele invocate de reclamantă în susținerea nulității absolute a raportului

de evaluare, acestea nu au fost reținute a fi întemeiate de instanța de fond.

Reclamanta

nu a formulat recurs împotriva acestei sentințe, astfel că aceste aspecte nu

mai pot fi repuse în discuție.

Recursul

formulat de A.N.I. vizează lămurirea problemei dacă în ceea ce o privește pe

intimata-reclamantă se poate reține că nu a respectat prevederile legale

privind conflictul de interese conform art.70 și 72 din Legea nr.161/2003.

În

concret, dacă a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la un „interes

personal de natură patrimonială”, respectiv „folos material pentru sine, pentru

soțul său sau rudele de gradul I” pentru a se reține conflictul de interese în

cauza dedusă judecății, în ceea ce o privește  pe reclamantă.

Potrivit

art.70 din Legea nr.161/2003 „prin conflict de interese se înțelege situația în

care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un

interes personal de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu

obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte

normative”.

Art.72

din același act normativ, prevede că „persoana care exercită funcția de membru

al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții asimilate

acestora, este obligată să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea

funcției publice de autoritate care produce un folos material pentru sine,

pentru soțul său ori rudele sale de gradul I”.

Din

cuprinsul acestor dispoziții rezultă că pentru a se reține existența

conflictului de interese, trebuie îndeplinită condiția referitoare la

„interesul personal de natură patrimonială” sau „folosul material” pentru sine,

pentru soțul ori rudele sale de gradul I”.

Din

înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că intimata-reclamantă în

calitatea  sa de  Secretar General al Guvernului, a aprobat, prin adresa

nr.10506 din 21.05.2010 Nota R.A. – A.P.P.S. nr.5968 din 21.05.2010 privind

cererea de atribuire cu nr.5968 din 20.05.2010, către Asociația „CPSDF”, aflată

în curs de dobândire a personalității juridice, a spațiului în suprafață de 105,20 m.p. situat la parterul imobilului din str. M.B., în vederea stabilirii sediului social al

asociației.

Este

adevărat că în nota RA – APPS se menționa ca perioadă a atribuirii 5 ani.

Adresa nr.20/10506 din 21.05.2010 semnată de reclamantă a fost anulată  prin

adresa nr.20/10506 din 2.06.2010, emisă  tot de  reclamantă în calitatea  sa

de  Secretar General al Guvernului, prin care s-a aprobat atribuirea spațiului

asociației pe o perioadă de 5 ani. Însă contractul de  închiriere/locațiune cu

nr. 301, a fost  încheiat  la 1 iunie  2010, pe o perioadă  de 5 ani, anterior

aprobării.

Necontestat

este faptul că membru fondator și președinte al asociației este soțul

reclamantei, T.A., care, potrivit actului constitutiv a adus ca aport în lei

suma de 350 lei la constituirea patrimoniului social al acesteia.

Aprobările

pentru atribuirea spațiului au fost acordate și semnate de intimata-reclamantă

în calitate de Secretar General al Guvernului, în condițiile în care,

potrivit  art. 1 alin.(2) din HG  nr. 60/2005  RA-APPS „este persoană juridică

și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară sub

autoritatea Secretariatului General al Guvernului, care îndeplinește față de

aceasta atribuțiile legale prevăzute pentru ministerul de resort.”

Potrivit

dispozițiilor art.6 alin.(2) din H.G. nr.60/2005 privind organizarea și

funcționarea R.A. – APPS, cu modificările și completările ulterioare,

„atribuirea, în condițiile legii, către instituții publice care se autofinanțează,

organizații sindicale, partide politice, fundații, asociații, cabinete de

avocatură, birouri notariale, unități aparținând cultelor religioase, unități

din domeniul presei sau edituri, a spațiilor pentru birouri și pentru alte

destinații din imobilele ce se află în administrarea regiei, se face de către

aceasta, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului”.

De

asemenea, conform  art. 6 alin.(4) din HG nr.60/2005 „Atribuirea, în totalitate

sau în parte, a imobilelor, construcții și terenuri aflate în administrarea

regiei, către alte persoane juridice decât cele prevăzute la alin. (1), se face

pe bază de contracte de asociere, de închiriere, de prestări de servicii,

încheiate potrivit legii, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului.”

Deci,

în raport de aceste dispoziții, atribuirea spațiului cât și  încheierea

contractului de închiriere nu se putea realiza fără aprobarea Secretariatului

General al Guvernului, respectiv reclamantei. Este adevărat că atribuirea se

putea face, în condițiile legii, și către fundații sau asociații.

Din

înscrisurile de la dosar și de altfel, necontestat este faptul că la momentul

acordării/semnării aprobării, asociația menționată nu dobândise personalitate

juridică și deci nu se încadra în categoria subiectelor enumerate de art.6

alin.(2) din H.G. nr.60/2005 care puteau beneficia de atribuirea spațiilor

deținute de R.A. – A.P.P.S., aprobarea intervenind la  2 iunie  2010, ulterior

încheierii contractului de  locațiune nr. 301 din  1 iunie 2010.

Din

cele expuse, este evident că, prin aprobarea dată de reclamantă în calitatea de

Secretar General al Guvernului asupra cererii și notei de atribuire a spațiului

la 21.05.2010, într-un termen foarte scurt, de o zi, respectiv aceeași zi,

precum și în raport de faptul că această cerere a fost aprobată deși nu a fost

formulată de unul din subiectele nominalizate de dispozițiile legale menționate

anterior, iar  aprobarea din 2 iunie  2010 a intervenit  ulterior contractului de locațiune nr. 301 din  1 iunie  2010, asociației i-a fost facilitată astfel

posibilitatea de a face dovada sediului în vederea obținerii personalității

juridice, potrivit cerinței impuse de art.5 din O.G. nr.26/2000, în condiții

avantajoase patrimonial, fiind de notorietate că R.A. – A.P.P.S. practică chirii

mult mai scăzute decât cele de pe piața imobiliară liberă.

Mai

mult, aprobarea a vizat inclusiv posibilitatea de a se încheia contractul de

închiriere, inclusiv plata chiriei la o dată nedeterminată ce era lăsată la

libera apreciere, după dobândirea personalității juridice, fapt ce era în

favoarea solicitantei.

Este

evident că deciziile reclamantei în acordarea aprobărilor în modalitatea

reținută anterior au fost influențate de calitatea pe care soțul său o deținea

în cadrul asociației și care participase cu un aport în numerar la constituirea

patrimoniului acesteia, afectând imparțialitatea, respectiv atitudinea neutră

la care aceasta era obligată în virtutea funcției deținute, de Secretar General

al Guvernului.

În

acest context, se reține că există un interes personal de natură patrimonială

prin faptul că un membru al familiei reclamantei, respectiv soțul său, implicat

patrimonial, era membru fondator și președintele asociației ce a solicitat și a

beneficiat de spațiul închiriat urmare a aprobării date de reclamantă, care

deținea funcția de Secretar General al Guvernului, în condițiile reținute în

raport de  înscrisurile  existente la dosar.

Or,

implicarea patrimonială a soțului său și acordarea aprobării închirierii

spațiului de reclamantă asociației unde acesta avea calitățile menționate, în

situațiile de fapt  expuse, confirmă inclusiv folosul material al soțului său.

Reclamanta,

în raport de dispozițiile art.72 din Legea nr.161/2003, avea obligația de a nu

emite vreun act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori

să nu ia

sau să nu participe la luarea unei decizii

în exercitarea funcției publice

deținute care produce un folos material pentru soțul său. Prin aprobările date

în maniera expusă, având ca obiect atribuirea spațiului menționat și vizat de

asociația al cărei președinte și membru fondator era soțul său, implicat

patrimonial, căruia evident i-a fost produs un folos material, a încălcat

prevederile legale privind regimul juridic al conflictelor de interese, astfel

cum este prevăzut de art.70 și 72 din Legea nr.161/2003.

Prin

urmare, față de toate considerentele expuse, motivul de recurs prevăzut de

art.304 pct.9 C.proc.civ. este fondat, fiind nelegală și netemeinică hotărârea

instanței de fond prin care a anulat Raportul de evaluare nr.2277/G/II din

16.01.2012 ce o privește pe reclamantă, cu interpretarea greșită a situației de

fapt, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Înalta

Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 C.proc.civ. a fost

doar indicat și nu dezvoltat, astfel că în lipsa unor critici subsumate acestui

motiv, soluția instanței de fond nu poate fi supusă controlului de legalitate

al instanței de recurs.

Față de

cele reținute, în considerentele acestei decizii, instanța de recurs a apreciat

că sunt nefondate toate susținerile intimatei-reclamante formulate în apărare.

Practica

recurentei-pârâte invocată nu prezintă relevanță în cauză, nefiind izvor de

drept.

În

concluzie, Înalta Curte, în temeiul art.312 alin.(1) teza I C.proc.civ., art.20

din Legea nr.554/2004 cu modificările și aprobările ulterioare, a admis

recursul recurentei, a casat sentința recurată și, rejudecând cauza, a respins

acțiunea, actul administrativ atacat – Raportul de evaluare nr.2277/G/II din

16.01.2012 al Agenției Naționale de Integritate, fiind legal și temeinic.