ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5009/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

167 din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul

Ionescu I.C.

, în contradictoriu cu pârâtul M.M.P., și

a dispus suspendarea executării Ordinului din 30 aprilie 2010 emis de M.M.P. în

privința reclamantului și menținerea efectelor produse de Ordinul din 02

noiembrie 2009 emis de ministrul mediului și pădurilor, precum și a

contractului de management din 2009 încheiat între reclamant și minister, până

la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea Ordinului din 30

aprilie 2010 emis de M.M.P., ce formează obiectul Dosarului nr. 571/42/2010 al

Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența cazului

bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente, având în vedere,

pe de o parte, faptul că, atât O.U.G. nr. 37/2009, cât și O.U.G. nr. 105/2009

au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009,

iar, pe de altă parte, faptul că, prin punerea în executare a actului

contestat, reclamantul ar fi lipsit de drepturile salariale de care ar

beneficia în virtutea funcției de conducere.

Împotriva sentinței

civile nr. 167 din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul M.M.P., susținând,

în esență, că în mod greșit a reținut instanța de fond că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a dispune

suspendarea actului administrativ ce formează obiectul cauzei.

La

termenul de judecată din 16 noiembrie 2010, în temeiul art. 137 C. proc. civ.,

Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția tardivității

recursului, pe care instanța urmează a o admite având în vedere următoarele

considerente:

Prin

hotărârea atacată cu recurs s-a dispus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004,

suspendarea executării actului administrativ: Ordinul din 30 aprilie 2010 emis

de M.M.P.

Potrivit

art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004: „Hotărârea prin care se pronunță

suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen

de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare”.

Or,

în cauză se constată că sentința recurată a fost comunicată recurentului la

data de 29 iunie 2010 - așa cum rezultă din dovada de primire și

procesul-verbal de predare de la fila 62 a dosarului de fond - iar recursul a

fost declarat la data de 20 iulie 2010 - conform rezoluției de primire a

cererii la Curtea de apel (fila 2 la dosarul de recurs, cererea de recurs fiind

înregistrată la minister la 13 iulie 2010) - în condițiile în care ultima zi în

care pârâtul putea declara recurs era data de 5 iulie 2010, calculată conform art.

14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 101 C. proc.

civ.

În raport de cele mai

sus reținute, în temeiul art. 137 cu referire la art. 14 alin. (4) din Legea nr.

554/2004, Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului și va

respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de M.M.P. împotriva sentinței

civile nr. 167 din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ceea ce face de prisos analiza criticilor

din recurs cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de M.M.P. împotriva sentinței civile nr. 167 din 23 iunie 2010 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.