ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5009/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 167 din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Ionescu I.C. , în contradictoriu cu pârâtul M.M.P., și a dispus suspendarea executării Ordinului din 30 aprilie 2010 emis de M.M.P. în privința reclamantului și menținerea efectelor produse de Ordinul din 02 noiembrie 2009 emis de ministrul mediului și pădurilor, precum și a contractului de management din 2009 încheiat între reclamant și minister, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea Ordinului din 30 aprilie 2010 emis de M.M.P., ce formează obiectul Dosarului nr. 571/42/2010 al Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența cazului bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente, având în vedere, pe de o parte, faptul că, atât O.U.G. nr. 37/2009, cât și O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009, iar, pe de altă parte, faptul că, prin punerea în executare a actului contestat, reclamantul ar fi lipsit de drepturile salariale de care ar beneficia în virtutea funcției de conducere.

Împotriva sentinței civile nr. 167 din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul M.M.P., susținând, în esență, că în mod greșit a reținut instanța de fond că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a dispune suspendarea actului administrativ ce formează obiectul cauzei. La termenul de judecată din 16 noiembrie 2010, în temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția tardivității recursului, pe care instanța urmează a o admite având în vedere următoarele considerente: Prin hotărârea atacată cu recurs s-a dispus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ: Ordinul din 30 aprilie 2010 emis de M.M.P.

Potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004: „Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare”. Or, în cauză se constată că sentința recurată a fost comunicată recurentului la data de 29 iunie 2010 - așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare de la fila 62 a dosarului de fond - iar recursul a fost declarat la data de 20 iulie 2010 - conform rezoluției de primire a cererii la Curtea de apel (fila 2 la dosarul de recurs, cererea de recurs fiind înregistrată la minister la 13 iulie 2010) - în condițiile în care ultima zi în care pârâtul putea declara recurs era data de 5 iulie 2010, calculată conform art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 101 C. proc.

civ. În raport de cele mai sus reținute, în temeiul art. 137 cu referire la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului și va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de M.M.P. împotriva sentinței civile nr. 167 din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ceea ce face de prisos analiza criticilor din recurs cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de M.M.P. împotriva sentinței civile nr. 167 din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.