ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3861/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la 30 noiembrie 2011 la Judecătoria Arad sub nr. 19068/55/2011, reclamanții minori T.T.B. și T.D., prin tutori P.A. și P.A.M. (bunici materni), au chemat în judecată pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 400.000 euro (câte 200.000 euro pentru fiecare), cu titlul de despăgubiri morale. În motivarea acțiunii, au arătat că, la data de 02 ianuarie 2009, conducând pe contrasens autovehiculul cu nr. B., T.L.M. (mama minorilor) a săvârșit infracțiunea de ucidere din culpă, victima fiind T.P.E., tatăl minorilor. De altfel și T.L.M. a decedat în urma accidentului, însă vinovăția sa rezultă din rezoluția din 07 iulie 2009 de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 203/P/2009.

Decesul tatălui minorilor în urma infracțiunii le-a cauzat acestora suferințe morale ce constituie un prejudiciu nepatrimonial pentru care sunt îndreptățiți la o compensare bănească de la inculpată, respectiv de la partea responsabilă civilmente. În drept, au invocat art. 998 și 999 C. civ. și art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii i-a chemat în garanție pe P.A. și P.A.M., ca reprezentanți legali ai minorilor, solicitând obligarea acestora la rambursarea sumelor la care va fi obligat față de reclamanți, față de obligația ce îi incumbă de a recupera sumele achitate în baza obligației de garanție de la persoanele vinovate.

Prin sentința civilă nr. 29 din 09 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 19068/55/2011, Judecătoria Arad a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad. Instanța a reținut că valoarea pretențiilor reclamanților depășește suma de 500.000 RON, situație în care, în baza art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., competența revine tribunalului. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Arad sub același nr. 19068/55/2011. Prin sentința civilă nr. 1565 din 18 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 19068/55/2011, Tribunalul Arad a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții minori T.T.B. și T.D., prin tutori P.A. și P.A.M. (bunici materni), împotriva pârâtului Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

A respins, ca lipsită de obiect, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii împotriva reprezentanților minorilor. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din căsnicia soților T.L.M. și T.P.E. au rezultat minorii T.T.B. și T.D. La data de 02 ianuarie 2009, T.L.M., mama minorilor T.T.B. și T.D. a săvârșit împotriva tatălui minorilor T.P.E. infracțiunea de ucidere din culpă, prin conducerea pe contrasens a vehiculului B. Prin Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 07 iulie 2009, dată în Dosarul penal nr. 203/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de T.L.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 C. pen., datorită intervenției decesului acesteia.

Din certificatele de deces, rezultă că T.L.M. și T.P.E. au decedat la data de 02 ianuarie 2009. Din certificatele de calitate de moștenitor din 09 februarie 2009 rezultă că după T.L.M. au rămas moștenitori T.T.B. și T.D., la fel și după T.P.E. Prin sentința nr. 2129 din 11 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Arad s-a dispus instituirea tutelei pentru minorii T.T.B. și T.D. Au fost numiți ca tutori ai acestora intimații P.A. și P.A.M. și s-a delegat acestora exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești cu privire la minori, inclusiv dreptul și obligația de administrare a bunurilor acestora, dreptul de a-i reprezenta și de a-i asista în procedurile legale și în fața autorităților până la majorat.

Cu privire la instituția pârâtă, prima instanță a reținut că Fondul de Protecție a Victimelor Străzii este constituit în temeiul legii, pentru a garanta despăgubirea persoanelor care au suferit prejudicii materiale și/sau morale, în urma unor accidente produse de un vehicul al cărui proprietar nu și-a îndeplinit obligația legală de asigurare R.C.A., cum e cazul în speță și plătește despăgubiri persoanelor păgubite de aceste vehicule, dacă persoanele prejudiciate nu sunt despăgubite de cei care le-au produs. În situația în care accidentul rutier, respectiv prejudiciul, a fost produs de un vehicul neasigurat R.C.A., Fondul plătește despăgubiri pentru pagube produse bunurilor materiale, precum și pentru daunele materiale și morale produse victimelor în caz de vătămări corporale și/sau deces.

Au fost menționate ca aplicabile dispozițiile art. 13 și art. 42 (1) din Ordinul nr. 1 din 4 martie 2008. S-a reținut de către tribunal, faptul că decesul tatălui minorilor T.T.B. și T.D. este de natură să cauzeze acestora suferințe morale, ce constituie un prejudiciu nepatrimonial, însă, conform normelor de mai sus, acțiunea în regres a pârâtului Fondul de Protecție a Victimelor Străzii se naște din momentul pronunțării hotărârii, născându-se drepturi și obligații reciproce, care se compensează. Persoana vinovată de producerea accidentului este T.L.M., mama minorilor T.T.B. și T.D., aceasta decedând în accidentul de circulație pe care l-a provocat și în care a mai decedat și T.P.E., tatăl minorilor, ori ulterior despăgubirii, Fondul este obligat să recupereze ceea ce a plătit de la vinovat, căruia îi incumbă obligația de dezdăunare, sau de la moștenitorii acestuia.

Pentru aceste considerente, a fost respinsă acțiunea civilă a reclamanților, iar ca o consecință a fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulată de pârât împotriva reclamanților. Împotriva sentinței civile nr. 1565 din 18 iunie 2012 a Tribunalului Arad au declarat apel în termenul legal reclamanții T.T.B. și T.D., prin tutorii P.A. și P.A.M. În motivarea apelului, au arătat că dreptul lor actual nu se poate compensa cu un drept ulterior, nenăscut al pârâtului, respectiv acțiunea în regres a acestuia asupra persoanei vinovate de producerea accidentului. Acest drept al pârâtului nu a făcut obiectul acțiunii principale sau al unei cereri reconvenționale a pârâtului. Mai mult, au arătat reclamanții, dreptul la această acțiune nici nu s-a născut, astfel că respingerea acțiunii pe probabilitatea unei acțiuni în regres, care este prematură și neavenită, este nelegală.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe. Prin decizia nr. 198 din 28 noiembrie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții T.T.B. și T.D. prin tutorii P.A. și P.A.M. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Fondul a fost creat cu scopul de a acorda despăgubiri victimelor accidentelor de circulație în situațiile prevăzute de textul legal citat anterior. Fondul nu acordă despăgubiri în baza unei obligații pentru fapta proprie și nici în baza unei obligații de garanție pentru fapta altei persoane, ci acordă despăgubiri în locul celor care, în conformitate cu prevederile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, sunt obligați la plata acestor despăgubiri.

Pe de altă parte, conform art. 13 din Ordinul nr. 1/2008 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii, „după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate.

Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii". Conform art. 42 alin. (1) din același Ordin, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii „are legitimare procesuală activă în orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relație juridică cu el, pentru obligațiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de Fond". Din același text legal prevede că, după plata despăgubirilor, Fondul are un drept de creanță pentru sumele plătite asupra persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului.

În consecință, s-a apreciat de către instanța de apel că Fondul a fost înființat pentru protecția victimelor accidentelor de circulație în condițiile prezentate anterior. În momentul în care achită însă despăgubiri în aceste condiții, ulterior tot în condițiile legii este obligat să recupereze sumele respective de la persoana responsabilă de accident, sau de la moștenitorii acesteia. În speță, persoana vinovată de producerea accidentului de circulație este mama reclamanților minori, T.L.M., decedată și ea în urma accidentului. Victima accidentului a fost tatăl minorilor, T.P.E. Suferințele morale ale reclamanților minori în această situație sunt evidente.

Instanța de apel a apreciat că, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, situația acestora nu poate atrage obligarea pârâtului Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata de despăgubiri morale, întrucât vinovată de producerea accidentului a fost chiar mama reclamanților, iar Fondul, în momentul în care ar fi obligat la despăgubiri, ar dobândi dreptul la o acțiune în regres tocmai împotriva reclamanților. Împotriva acestei decizii au declarat recurs P.A. și P.A.M., în calitate de tutori, bunici materni ai minorilor T.T.B. și T.D., solicitând modificarea deciziei și a sentinței primei instanțe referitoare la respingerea acțiunii civile de acordare a despăgubirilor morale pe motivul compensării dreptului lor născut ca urmare a răspunderii civile delictuale cu un drept nenăscut încă al pârâtei-intimate la acțiunea în regres.

Susțin recurenții că dreptul actual pe care îl dețin nu se poate compensa cu un drept, ulterior, nenăscut al pârâtei intimate, de a formula acțiune în regres asupra persoanei vinovate de producerea accidentului, întrucât acest drept nu a făcut obiectul nici unui capăt de cerere al acțiunii și nici al unei cereri reconvenționale a pârâtei intimate; dreptul la această acțiune nici nu s-a născut, astfel respingerea cererii lor pe probabilitatea unei cereri în regres care este prematură și neavenită este nelegală. Recurenții au mai arătat că, intimata, în cazul unei acțiuni în regres, va trebui să probeze vinovăția celui împotriva căruia va promova o acțiune în regres sau poate nu să o promoveze în termenul de prescripție din orice alt motiv astfel că prima instanță și nici instanța de apel nu se pot antepronunța pe o cerere neintrodusă și asupra unui drept nenăscut.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Recurenții critică, în esență, modul în care instanțele de fond au aplicat instituția compensării ca mod de stingere a unor obligații reciproce, susținând că obligația pârâtei de a garanta plata despăgubirilor nu se poate stinge prin compensare cu dreptul acesteia de a formula acțiune în regres, în condițiile în care acest drept nu este actual. Această critică, vizând aplicarea greșită a legii, se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în speță, minorii vătămați prin pierderea unui părinte, în accidentul de circulație provocat de celalalt părinte și soldat cu decesul ambilor, au promovat o acțiune în răspundere civilă delictuală împotriva Fondului de garantare a victimelor străzii.

Acțiunea se întemeiază pe ipoteza prevăzută de art. 61 din Legea nr. 36/1995 respectiv atunci când accidentul rutier, respectiv prejudiciul, a fost produs de un vehicul neasigurat R.C.A. Pentru astfel de situații, potrivit legislației naționale care a transpus Directiva 2009/103/CE, s-a constituit Fondul de Protecție a Victimelor Străzii ca asociație profesională a asigurătorilor de autovehicule din România.

Potrivit art. 61 din Legea nr. 36/1995 privind asigurările și reasigurările în România și art. 25 1 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000, privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, fondul se constituie în scopul de a despăgubi persoanele păgubite prin accident de autovehicule dacă autovehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare. Fondul de protecție a victimelor străzii este destinat plăților de despăgubiri pentru avarierea ori distrugerea de bunuri și vătămări corporale sau decese, dacă vehiculul a fost neasigurat.

Potrivit art. 25 1 alin. (15) din Legea nr. 32/2000, în vederea recuperării sumelor cheltuite, Fondul are drept de regres împotriva entității care a determinat prejudiciul. De asemenea, potrivit art. 11 alin. (2) din Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii, în caz de litigiu, Fondul are legitimare procesuală pasivă, în calitate de garant al obligației de despăgubire, în limitele și în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare. În conformitate cu art. 13 din același Ordin, după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate.

Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii. Prin urmare, analizând mecanismul de despăgubire reglementat de aceste norme speciale, Înalta Curte reține că Fondul de garantare este o instituție care se interpune între victimă și persoana responsabilă în vederea acoperirii cu celeritate a prejudiciului, cu obligația acestuia de a recupera prejudiciul prin acțiune în regres.

Corect a statuat instanța de apel că Fondul nu acordă despăgubiri în baza unei obligații de răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie și nici în baza unei obligații de garantare pentru faptele unor terțe persoane pentru care răspunde, ci acordă despăgubiri în locul celor care, în conformitate cu prevederile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, sunt obligați la plata despăgubirilor și numai în scopul protejării victimelor. Prin urmare, fondul nu este o instituție de asigurare, pentru a-și asuma, precum un asigurător, riscul producerii evenimentului, cu consecința suportării daunei, în cazul survenirii cazului asigurat, ci doar garantează indemnizarea cu celeritate a victimei, având, așa cum rezultă și din preambulul Directivei 2009/103/CE o poziție mai bună decât victima la intentarea unei acțiuni împotriva părții responsabile.

Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, astfel că, după acordarea despăgubirilor cuvenite, este obligat să recupereze despăgubirile achitate, de la persoana care se face responsabilă de crearea prejudiciului. În speță, nu a fost contestat dreptul minorilor la despăgubiri pentru prejudiciul creat prin decesul părintelui lor, însă aceeași lege, care conferă calitate procesuală pasivă pârâtului, îl obligă să se îndrepte împotriva acelorași minori, de această dată în calitate de moștenitori ai mamei lor, persoana vinovată de producerea accidentului soldat cu decesul tatălui, în vederea recuperării aceluiași prejudiciu. Din acest considerent, instanțele de fond au respins acțiunea, considerând că operează compensarea între drepturile și obligațiile reciproce ale părților.

Potrivit art. 1144 C. civ. 1864, aplicabil în raport de data săvârșirii faptului ilicit generator de răspundere civilă delictuală, compensația operează de drept, în puterea legii, când cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată, până la limita cotităților lor disponibile. Prin urmare, creanțele reciproce trebuie să fie deopotrivă certe, lichide și exigibile. Dacă creanțele nu sunt lichide unul dintre creditori se poate adresa instanței care va aprecia asupra determinării exacte a valorii lor și va putea face o compensare judecătorească prin care se sting datoriile. Recurenții au susținut, în critica deciziei recurate, că dreptul lor la despăgubiri este actual, spre deosebire de dreptul pârâtului la acțiunea în regres care nu ar îndeplini această condiție.

Această afirmație este eronată, întrucât se constată că pârâta a valorificat dreptul la acțiunea în regres chiar în cauza pendinte, formulând, potrivit obligației legale ce îi incumbă, în cadrul aceluiași proces, o cerere de chemare în garanție a reclamanților în vederea recuperării debitului, astfel că respectivele creanțele vor fi deopotrivă certe, lichide și exigibile, în măsura stabilirii lor. Față de această situație, în mod corect instanțele de fond au stabilit faptul că aceste creanțe se sting prin compensare, dat fiind faptul că, în măsura în care s-ar indemniza minorii pentru pierderea tatălui, aceștia vor trebui să restituie despăgubirile primite ca moștenitori ai mamei, persoana responsabilă de crearea prejudiciului, astfel că în patrimoniul lor operează compensarea despăgubirilor încasate de pe urma tatălui, cu obligația de restituire a acestora către garant.

În consecință, pentru motivele arătate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat. Înalta Curte va respinge și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata pârâtă Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, întrucât la dosarul instanței de recurs nu au fost depuse dovezi cu privire la existența și cuantumul acestor pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții T.T.B. și T.D. prin tutorii P.A. și P.A.M. împotriva deciziei nr. 198 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata pârâtă Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, ca nedovedită. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică/astăzi 19 septembrie 2013.