ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

18.01.2013

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin încheierea din 14 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 13/81/2012, Curtea Militară de Apel București a luat act de întreruperea cursului justiției intervenită în cauza cu nr. 13/81/2012 privind pe condamnatul petent C.G., prin încheierile date de Curtea Militară de Apel București la 17 octombrie 2012 și, respectiv 19 octombrie 2012.

În baza art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen., a trimis cauza spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Prin Sentința nr. 127 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Militar București, pronunțată în Dosarul nr. 209/92/2009 inculpatul C.G. a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial în forma prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la dispozițiile art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la degradarea militară conform art. 67 alin. (3) C. pen. și interzicerea pe durata de 5 (cinci) ani a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen. ca pedeapsă complementară și pe durata indicată în art. 71 C. pen. ca pedeapsă accesorie.

Împotriva acestei sentințe Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor de Corupție săvârșite de militari, a declarat apel, pe care, Tribunalul Militar Teritorial București, judecându-l, l-a admis și a desființat în parte sentința atacată doar sub aspectul limitării drepturilor interzise pedeapsă complementară și ca pedeapsă accesorie numai la cele prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)) teza I-a din C. pen., menținând toate celelalte dispoziții ale sentinței, inclusiv pedeapsa complementară a degradării militare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul.

Prin Decizia nr. 17 din 11 aprilie 2012 pronunțată de Curtea Militară de Apel a fost admis recursul inculpatului, a fost casată în parte Decizia nr. 8 din 7 aprilie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial București și a fost desființată în parte Sentința nr. 127 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Militar București doar în ceea ce privește latura penală și doar limitat la reducerea pedepsei principale a închisorii aplicată inculpatului C.G. de la 5 (cinci) ani închisoare la 4 (patru) ani închisoare pentru infracțiunea reținută în sarcina sa menținând în mod generic toate celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, inclusiv pedeapsa complementară a degradării militare, care se poate însă aplica, conform art. 67 alin. (3) C. pen., doar condamnaților pentru care s-a stabilit pedeapsa închisorii de cel puțin 5 ani și care limită de pedeapsă după deliberarea completului de recurs, fusese redusă la 4 ani închisoare pentru inculpatul petent.

Observând că plângerea petentului C.G. are în vedere o dispoziție a instanței rămasă din eroare în hotărâre (în loc să fi fost înlăturată, așa cum ar fi impus dispozițiile art. 67 alin. (3) din C. pen., chestiune a cărei dezbatere de către completul de recurs este oprită de lege) instanța legal investită cu plângerea, după precizările petentului a caracterizat-o ca fiind de fapt o sesizare de îndreptare a unei erori materiale și nu o contestație la executare cum inițial fusese intitulată, pentru că nici din structura, nici din conținutul și nici din procedura de punere în aplicare a sus arătatei hotărâri, nimic nu împiedică să se pună în executare dispoziția de degradare militară a condamnatului.

Dacă instanța ar considera că ar exista o împiedicare la executare din faptul că s-a stabilit o pedeapsă complementară altfel decât permite legea, pentru a da eficiență la această împiedicare legală a aplicării pedepsei complementare a degradării militare stabilită prin Decizia nr. 17 din 12 aprilie 2012 a Curții Militare de Apel pe calea unei contestații la executare, ar fi fost nevoie, sub raportul procedurii, de o nouă cale de atac veritabilă, care să supună unui control de fond hotărârea vizată la instanța nou investită cu plângerea, ceea ce, în cazul contestației la executare, nu se poate realiza.

Pentru aceste motive, considerând că instanța de recurs în Decizia nr. 17 din 11 aprilie 2012 pronunțată de Curtea Militară de Apel, pur și simplu a greșit sub raport absolut material neîndepărtând pedeapsa complementară a degradării militare a inculpatului, pentru că, sub raport jurisdicțional instanței i-ar fi fost interzis de lege să se pronunțe asupra menținerii respectivei pedepsei, în condițiile în care cerința esențială a stabilirii unei pedepse principale de cel puțin 5 (cinci) ani închisoare prev. în art. 67 alin. (3) C. pen. nu mai era îndeplinită din cauza faptului că instanța însăși deliberând, coborâse această pedeapsă de la 5 (cinci) ani la 4 (patru) ani închisoare, instanța investită cu soluționarea plângerii petentului a caracterizat actul acestuia ca fiind „cerere de îndreptare a unei erori materiale" și, în baza dispozițiilor art. 99 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, a dispus prin încheiere ca respectiva plângere să fie soluționată de însușii completul care soluționase recursul finalizat cu hotărârea atacată, respectiv Completului de recurs nr. l al Curții militare de Apel.

Primind cauza, Completul de recurs nr. l al Curții Militare de Apel, cerând lămuriri din nou la condamnatul petent, a apreciat că totuși natura juridică a acestei plângeri este una de contestație la executare, pentru că „pedeapsa a fost stabilită ca urmare a unei deliberări și ca exprimare a unei convingeri" și că „menținerea degradării militare nu este o greșeală scriptică".

Pe cale de consecință, a stabilit competența de soluționare a plângerii în favoarea Completului de fond nr. l al Curții Militare de Apel, unde și a fost inițial și legal repartizată, căruia i-a și retransmis cauza spre judecată, pronunțând încheierea din data de 6 noiembrie 2012.

S-a arătat că o mențiune specială se impune asupra faptului că ambele complete chemate la soluționarea cauzei, deși în divergență asupra naturii juridice a cererii deduse judecății (între cerere de îndreptare a erorii materiale și respectiv contestație la executare) au apreciat că judecarea contestațiilor la executare îndreptate împotriva unei decizii a Curții Militare de Apel pronunțată în recurs se face tot de un complet în compunere de recurs, atunci când aceasta ar fi caracterizată în acest fel, însă în stabilirea acestui complet care să judece cauza în concret, din nou părerile lor au fost diferite, primul complet care a caracterizat plângerea ca fiind cerere de îndreptare a erorii materiale, apreciind că, și în cazul contestației la executare competența de soluționare a acesteia ar reveni tot completului care a pronunțat hotărârea vizată, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, în interpretarea dată de Consiliul Superior al Magistraturii prin adresa Comisiei nr. 2 a Consiliului Superior al Magistraturii - Eficientizarea activității Consiliului Superior al Magistraturii și a instituțiilor coordonate nr. 25322/1154/2012 (adică oricum s-ar fi caracterizat plângerea petentului de către instanță, fie ca o cerere de îndreptare a unei erori materiale, fie ca o contestație la executare, judecarea acestei plângerii ar fi trebuie să fie făcută de către completul care pronunțase hotărârea vizată și numai de către acesta), iar cel de-al doilea complet, care a caracterizat plângerea ca fiind contestație la executare, a concluzionat că judecarea acesteia trebuie făcută de un complet aleatoriu stabilit, respectiv de completul care îi fusese repartizată cauza și care îi trecuse prin încheiere plângerea spre soluționare.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a format Dosarul nr. 13/81/2012, stabilindu-se termen la data de 18 ianuarie 2013.

Analizând cererea de întrerupere a cursului justiției, privind pe condamnatul petent C.G., Înalta Curte de Casație și Justiție, constată următoarele:

Instituția întreruperii cursului justiției presupune împrejurarea în care se poate afla o cauză penală aflată pe rolul unei instanțe judecătorești, de imposibilitate a realizării scopului final al procesului penal, ca urmare a inaplicabilității niciuneia din prevederile procesuale referitoare la competență, astfel încât nu se poate determina instanța competentă a dispune o soluție legală.

În speță, se constată că există numai o neînțelegere între două complete de judecată ale Curții Militare de Apel București, care își declină în mod reciproc competența de soluționare a cererii, această neînțelegere putându-se soluționa prin aplicarea prevederilor Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii și publicat în M. Of. Partea I nr. 958 din 28 octombrie 2005.

Având în vedere cele ce preced, se constată că în mod greșit Curtea Militară de Apel București, prin încheierea din 14 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 13/81/2012 a stabilit că este întrerupt cursul justiției, sesizând Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitarea acesteia a instanța superioară să interpreteze aplicarea Regulamentului de ordine interioară nu se circumscrie incidentului procedural invocat, ci reprezintă mai degrabă o solicitare de rezolvare a conflictului dintre două complete, lucru nepermis de lege.

Pentru aceste considerente Înalta Curte va constata că nu există caz de întrerupere a cursului justiției, privind pe condamnatul C.G. și așa fiind va trimite cauza Curții Militare de Apel București spre competentă soluționare, onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, urmând să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.