ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4692/2010

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 21 din 6 martie 2001

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, în Dosarul nr. 1243/2001,

a fost respins ca nefondat apelul declarat de către reclamanții C.F., C.M.A.,

C.M.A.D., C.M.E.I. împotriva Sentinței civile nr. 343 din 9 noiembrie 2000

pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul - pârât

Consiliul Local al Municipiului Ploiești.

Pentru a pronunța

această decizie, s-a reținut, în esență, că, în mod corect, a fost respinsă

acțiunea ca neîntemeiată, în condițiile în care nu a fost dovedită îndeplinirea

cerințelor prevăzute de art. 35 din Legea nr. 33/1994 pentru restituirea în

natură a unui teren expropriat.

Împotriva deciziei

menționate, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate în

temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9 și 11 C. proc. civ., recursul fiind înregistrat

pe rolul Înaltei Curți sub nr. 2118/2001 (renumerotat 1899/1/2001).

La termenul de

judecată din 16 ianuarie 2002, această instanță a dispus suspendarea judecării

recursului, în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001, măsură menținută la termenul

din 9 iunie 2006, când recurenții au adus la cunoștința instanței faptul că

dosarul având ca obiect contestația împotriva Dispoziției nr. 596 din 2

februarie 2006, emise de Primarul municipiului Ploiești în temeiul Legii nr.

10/2001, privind terenul în litigiu, a fost înregistrat sub nr. 1851/2006 la

Tribunalul Prahova.

La data de 3 iunie

2010, cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării excepției de

perimare a recursului, rezultând, din verificările efectuate în portalul

instanțelor de judecată și în evidențele Tribunalului Prahova, că dosarul

indicat de recurenți a fost soluționat, aceștia renunțând la judecată;

totodată, instanța respectivă a comunicat încheierea din 1 octombrie 2007 prin

care s-a luat act de renunțarea la judecată, precum și că împotriva acestei

încheieri nu a fost declarat recurs.

La termenul de

judecată din 24 septembrie 2010, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra

excepției perimării.

Față de prevederile art.

248 C. proc. civ., Curtea urmează a constata perimarea recursului pentru

următoarele considerente:

În conformitate cu

dispozițiile legale menționate, orice cerere de chemare în judecată,

contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de

revocare se perima de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1

an.

Din înscrisurile existente la dosar, rezultă că la

termenul de judecată din 16 ianuarie 2002, judecarea cauzei a fost suspendată

în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001, iar dosarul în considerarea căruia

pricina a fost suspendată a fost soluționat irevocabil la data de 1 octombrie

2007.

De la acea dată,

părțile ar fi trebuit să solicite repunerea prezentei cauze pe rol, în temeiul

art. 245 pct. 1 C. proc. civ., ceea ce nu s-a întâmplat, iar cauza a rămas în

nelucrare, în condițiile în care niciuna dintre părți nu a înțeles să efectueze

vreun act de procedură din care să rezulte intenția de a continua judecata.

Astfel, instanța

constată îndeplinite condițiile art. 248 C. proc. civ., în sensul perimării

cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamanții C.F., C.M.A., C.M.A.D., C.M.E.I. împotriva

Deciziei nr. 21 din 6 martie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 24 septembrie 2010.

Procesat de GGC - CL