ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4692/2010

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 21 din 6 martie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, în Dosarul nr. 1243/2001, a fost respins ca nefondat apelul declarat de către reclamanții C.F., C.M.A., C.M.A.D., C.M.E.I. împotriva Sentinței civile nr. 343 din 9 noiembrie 2000 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul - pârât Consiliul Local al Municipiului Ploiești. Pentru a pronunța această decizie, s-a reținut, în esență, că, în mod corect, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată, în condițiile în care nu a fost dovedită îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 35 din Legea nr. 33/1994 pentru restituirea în natură a unui teren expropriat.

Împotriva deciziei menționate, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9 și 11 C. proc. civ., recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți sub nr. 2118/2001 (renumerotat 1899/1/2001). La termenul de judecată din 16 ianuarie 2002, această instanță a dispus suspendarea judecării recursului, în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001, măsură menținută la termenul din 9 iunie 2006, când recurenții au adus la cunoștința instanței faptul că dosarul având ca obiect contestația împotriva Dispoziției nr. 596 din 2 februarie 2006, emise de Primarul municipiului Ploiești în temeiul Legii nr. 10/2001, privind terenul în litigiu, a fost înregistrat sub nr. 1851/2006 la Tribunalul Prahova.

La data de 3 iunie 2010, cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării excepției de perimare a recursului, rezultând, din verificările efectuate în portalul instanțelor de judecată și în evidențele Tribunalului Prahova, că dosarul indicat de recurenți a fost soluționat, aceștia renunțând la judecată; totodată, instanța respectivă a comunicat încheierea din 1 octombrie 2007 prin care s-a luat act de renunțarea la judecată, precum și că împotriva acestei încheieri nu a fost declarat recurs. La termenul de judecată din 24 septembrie 2010, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției perimării. Față de prevederile art. 248 C. proc.

civ., Curtea urmează a constata perimarea recursului pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile legale menționate, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an. Din înscrisurile existente la dosar, rezultă că la termenul de judecată din 16 ianuarie 2002, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001, iar dosarul în considerarea căruia pricina a fost suspendată a fost soluționat irevocabil la data de 1 octombrie 2007. De la acea dată, părțile ar fi trebuit să solicite repunerea prezentei cauze pe rol, în temeiul art. 245 pct. 1 C. proc.

civ., ceea ce nu s-a întâmplat, iar cauza a rămas în nelucrare, în condițiile în care niciuna dintre părți nu a înțeles să efectueze vreun act de procedură din care să rezulte intenția de a continua judecata. Astfel, instanța constată îndeplinite condițiile art. 248 C. proc. civ., în sensul perimării cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanții C.F., C.M.A., C.M.A.D., C.M.E.I. împotriva Deciziei nr. 21 din 6 martie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2010. Procesat de GGC - CL