ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4689/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea Curții de Apel Craiova Prin Sentința nr. 788 din 7 septembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.C.E. (fostă D.), a obligat pârâta Universitatea "S.H." să elibereze reclamantei diploma de licență, diploma de master, precum și anexele actelor de studii; a obligat pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe emiterea formularelor constând în diploma de licență, diploma de master și anexe, privind pe reclamantă; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S.H. și a obligat pe chematul în garanție M.E.C.T.S.

să aprobe tipărirea formularelor constând în diploma de licență și supliment la diplomă pentru reclamantă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că recunoașterea, prin art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006 emis de ministrul educației, a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanță pentru domeniile în care erau autorizate să organizeze cursuri de zi, conferă reclamantei dreptul de a cere să i se elibereze diploma de licență însoțită de suplimentul la diplomă, precum și certificatul de absolvire a departamentului pentru pregătirea personalului didactic. Acest drept nu poate fi afectat, cu atât mai puțin suprimat, în fapt sau în drept, de divergențele ce au apărut în decursul timpului între universitate și M.E.C.T.S.

pe seama valabilității inițierii și desfășurării formei de învățământ la distanță pentru specializările la care se organizau și cursuri de zi acreditate/autorizate, atâta timp cât M.E.C.T.S. sau A.R.A.C.I.S., înființată în baza O.U.G. nr. 75/2005, nu a demarat și nu a finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că instituția în cauză a acționat în afara cadrului legal. 2. Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs chematul în garanție M.E.C.T.S. (actualmente Ministerul Educației Naționale), invocând în drept prevederile art. 304 pct. 4, 5 și 9 C. proc. civ.

În esență, a formulat următoarele critici: - în mod greșit și nelegal a fost admisă cererea de chemare în garanție prin care s-a solicitat obligarea sa la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în diplomele de licență pentru reclamanți, în condițiile în care nu are atribuții privind eliberarea diplomelor pentru absolvenții învățământului superior, iar între ministerul recurent și Universitatea S.H. nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cereri. - actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.

- în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 88/1993, Legii nr. 84/1995 și O.U.G. nr. 75/2005, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică și nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță, în specializările autorizate sau acreditate, cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID. - în cazul Universității S.H. din București, specializările/programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 88/1993 și a O.U.G.

nr. 75/2005 și ale H.G. nr. 1011/2001, respectiv nu s-a parcurs procedura academică. - prin hotărâre de Guvern au fost stabilite pentru fiecare an universitar domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea, iar Facultatea de Drept și Administrație Publică, forma de învățământ la distanță din cadrul Universității S.H. nu se regăsește în niciuna dintre aceste hotărâri. Recurentul a precizat că nicio facultate și nicio specializare din cadrul Universității S.H., forma de învățământ ID, nu a fost și nu este acreditată, arătând că universitatea avea dreptul să organizeze admitere numai la specializările/programele acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu, aprobate prin hotărâre de Guvern.

În concluzie, a arătat recurentul, instanța de fond a încălcat principiul separației puterilor în stat și a dispus peste atribuțiile trasate acesteia de către legiuitor. S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. 3. Apărarea intimatei-pârâte Universitatea S.H. Intimata-pârâtă Universitatea S.H. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală. 4. Procedura derulată în recurs La termenul de judecată din data de 27 martie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a invocat din oficiu motivul de recurs de ordine publică, reglementat de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., respectiv necompetența Curții de Apel Galați de soluționare a cauzei în primă instanță. Pe acest aspect, instanța de control judiciar apreciază că prezintă relevanță și prevederile art. 159 alin. (1) pct. 2, precum și cele ale art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010. Astfel, conform art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad. Potrivit art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Galați nu a dat eficiență dispozițiilor art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este competentă material să judece pricina. Astfel, în cuprinsul încheierii de ședință de la termenul de judecată din data de 21 iunie 2012 nu se regăsesc temeiurile de drept pentru care instanța a apreciat că este competentă material. Totodată, Înalta Curte apreciază că, în situația dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., care menționează faptul că dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.

Pe acest aspect, Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care nu au fost respectate de către prima instanță, iar pe de altă parte, prevederile Titlului IV C. proc. civ., care reglementează conflictul de competență între instanțe. Așadar, având în vedere că nu a fost stabilită potrivit legii competența instanței cu respectarea prevederilor art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele în continuare arătate: 1. Argumentele corespunzătoare motivului de ordine publică Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată; interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Așa cum s-a prezentat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în principal, la obligarea unei instituții de învățământ superior la recunoașterea examenului de licență susținut de reclamantă în luna iulie 2009 și la eliberarea diplomei de licență către aceasta. Pârâta Universitatea "S.H." din București poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Or, în speța de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H." din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

În altă ordine de idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ.

Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu M.E.C.T.S. care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior M.E.C.T.S. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În cauza de față, Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, Universitatea "S.H." din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În speța de față, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menționează următoarele: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel." Prin urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, motiv pentru care tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu. Participarea în proces, în calitate de chemat în garanție a Ministerului Educației Naționale (fost M.E.C.T.S.), nu poate determina aplicarea altor reguli de competență materială, întrucât cererea de chemare în garanție întemeiată pe dispozițiile art. 60 C. proc. civ. are caracterul unei cereri incidentale, care se judecă o dată cu cererea principală și pentru care operează o prorogare legală de competență, conform dispozițiilor art. 17 și art. 63 alin. (1) C. proc.

civ. Din acest considerent, calitatea chematului în garanție, de organ al administrației publice centrale, nu poate constitui un criteriu legal pentru stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei, care se determină pe baza obiectului și părților din raportul dedus judecății prin cererea principală de chemare în judecată. Față de cele anterior prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației Naționale împotriva Sentinței nr. 788 din 7 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2013. Procesat de GGC - AZ