ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4325/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4325/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea supusă recursului în prezenta
cauză
Prin Sentința civilă nr. 5582 din 4 octombrie
2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și
fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul P.G. în
contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Serviciul Profesii Juridice
Conexe.
În motivarea acestei
soluții, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 167 din 10 decembrie
2010 emisă de pârât, reclamantului - expert tehnic judiciar în specializarea
"instalații pentru construcții" i s-a suspendat din oficiu dreptul de
a efectua expertize tehnice judiciare până la soluționarea definitivă a cauzei.
Decizia a fost emisă
avându-se în vedere adresa Tribunalului București, secția I penală, înregistrată
la Ministerul Justiției cu nr. 93701/2010, prin care s-a comunicat că față de
reclamant s-a pus în mișcare acțiunea penală și încheierea de ședință
pronunțată la 16 iunie 2010 de Tribunalul București, secția I penală, în
Dosarul penal nr. 47852/3/2009, din care rezultă că s-a reținut cauza spre
judecare față de inculpatul P.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii
prevăzute de art. 248 raportat la art. 248
1
C. pen.
Curtea a apreciat
decizia ca legală, fiind emisă cu respectarea disp. art. 35 alin. (2) din O.G.
nr. 2/2000 potrivit cărora în situația în care împotriva expertului tehnic
judiciar s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru o infracțiune care aduce
atingere prestigiului profesiei, se dispune suspendarea dreptului de a efectua
expertize tehnice până la soluționarea definitivă a cauzei.
Prima instanță a
apreciat că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru
care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva reclamantului, infracțiune
care este, potrivit art. 131 din Legea nr. 78/2000, o faptă de corupție care,
în opinia instanței, aduce atingere prestigiului profesiei de expert, întrucât
este de natură să afecteze prezumția de validitate de care trebuie să se bucure
orice expertiză tehnică judiciară.
Curtea a respins criticile
reclamantului privind încălcarea, de către O.G. nr. 2/2000, a unor principii
constituționale cum ar fi dreptul la muncă, prezumția de nevinovăție,
garantarea accesului liber la o activitate economică, arătând că instanța de
contencios administrativ are de analizat în speță dacă este îndeplinită
situația premisă pentru suspendarea dreptului reclamantului de a efectua
expertize tehnice și nu eventuala încălcare a unor norme constituționale de
către dispozițiile legale ce reglementează această suspendare.
Instanța de fond a
mai arătat că suspendarea dreptului de a efectua expertize tehnice conform art.
35 alin. (2) nu este o sancțiune disciplinară aplicată pentru săvârșirea unei
abateri comise în exercitarea activității de expert, deci nu intră sub incidența
dispozițiilor art. 35 alin. (3) din ordonanță, care prevede că împotriva
sancțiunii disciplinare aplicate, expertul poate face plângere în termen de 15
zile de la comunicare, dar reprezintă un act administrativ în sensul art. 2
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care poate fi contestat în instanța
de contencios administrativ, reclamantul având posibilitatea de a expune în
cererea de chemare în judecată toate motivele de fapt și de drept pentru care
consideră nelegal actul administrativ respectiv și beneficiind de toate
garanțiile procesuale care îi asigură dreptul la un proces echitabil.
Calea de atac
exercitată
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs reclamantul P.G., solicitând modificarea acesteia în
sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304
pct. 9 din C. proc. civ.
În motivarea
recursului, s-au adus următoarele argumente:
- instanța de fond a
a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2000
stabilind faptul că săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra
intereselor publice, în cadrul funcției deținute în F.P.S., ar putea aduce
atingere prestigiului profesiei de expert;
- suspendarea
dreptului de a efectua expertize tehnice judiciare reprezintă, potrivit art. 35
alin. (1) din același act normativ, sancțiune disciplinară, fiind incidente
dispozițiile art. 35 alin. (3) care prevăd că împotriva sancțiunii disciplinare
a suspendării dreptului de a efectua expertize se poate formula plângere, care
suspendă executarea sancțiunii;
- procedura de
contestare a deciziei privind suspendarea dreptului de a efectua expertize nu
garantează cele trei grade de jurisdicție de care recurentul ar fi beneficiat
în condițiile art. 35 alin. (3) din O.G. nr. 2/2000;
- infracțiunea pentru
care a fost pusă în mișcare, în speță, acțiunea penală, nu poate să afecteze
exercitarea profesiei de expert, iar instanța de fond ar fi trebuit să
analizeze aspectele de natură penală pentru a concluziona că decizia de
sancționare a fost legal emisă;
- contrar susținerii
instanței de fond, actul contestat are caracter vătămător pentru reclamant.
Soluția instanței
de control judiciar
Recursul este
nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Potrivit art. 304
pct. 9 din C. proc. civ., o hotărâre poate fi recurată când aceasta a fost
pronunțată fără temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită
a legii.
Astfel,
recurentul-reclamant, invocând acest motiv de recurs, a susținut că instanța de
fond a încălcat și aplicat greșit legea, raportându-și considerentele soluției
la dispozițiile art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000.
Dispozițiile art. 35
alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză
tehnică judiciară și extrajudiciară arată că "în situația în care
împotriva expertului tehnic judiciar s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru
o infracțiune care aduce atingere prestigiului profesiei, se dispune
suspendarea dreptului de a efectua expertize tehnice până la soluționarea
definitivă a cauzei."
În cauză, este
necontestat că, anterior emiterii deciziei contestate, față de
recurentul-reclamant a fost pornită acțiunea penală prin încheierea de ședință
pronunțată la 16 iunie 2010 de Tribunalul București, secția I penală, în
Dosarul penal nr. 47852/3/2009, din care rezultă că s-a reținut cauza spre
judecare față de inculpatul P.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii
prevăzute de art. 248 raportat la art. 248
1
C. pen. (infracțiunea de
abuz în serviciu contra intereselor publice).
În mod întemeiat a
apreciat instanța de fond că săvârșirea, cu intenție, a infracțiunii de abuz în
serviciu contra intereselor publice, este de natură a aduce atingere
prestigiului profesiei de expert, întrucât este de natură să afecteze prezumția
de validitate de care trebuie să se bucure orice expertiză tehnică judiciară.
Este adevărat că, în
ceea ce privește răspunderea penală, recurentul-reclamant se bucură de
prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauza
penală, dar, în cauza de față, recurentul-reclamant avea obligația unei
conduite de bună-credință, chiar în exercitarea unei alte funcții, în scopul
protejării prestigiului profesiei de expert tehnic judiciar.
Contextul exercitării
acestei profesii impune menținerea unei conduite de natură a justifica
încrederea de care trebuie să se bucure cei care o exercită, în toate aspectele
activității acestora și în orice altă funcție exercitată.
Or, săvârșirea, cu
intenție, a unei fapte care implică o conduită profesională necorespunzătoare,
este în mod evident de natură a aduce atingere prestigiului profesiei de expert
tehnic judiciar.
Suspendarea dreptului
de a efectua expertize tehnice conform art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 nu
este o sancțiune disciplinară aplicată pentru săvârșirea unei abateri comise în
exercitarea activității de expert, deci nu intră sub incidența dispozițiilor
art. 35 alin. (3) din ordonanță
Înalta Curte mai
reține că, așa cum în mod constant a afirmat Curtea Europeană a Drepturilor
Omului, dreptul de acces la justiție nu implică garantarea, în mod obligatoriu,
a "triplului grad de jurisdicție", ci a posibilității de a se adresa
instanței de judecată pentru verificarea legalității unui act apreciat ca
vătămător și de a beneficia de toate garanțiile procesuale care îi asigură dreptul
la un proces echitabil, posibilitate, care în speță, i-a fost recunoscută
recurentului, neputându-se reține vreo vătămare a acestuia sub acest aspect.
Deși nu poate fi
contestat caracterul vătămător, din perspectiva reclamantului, a actului
atacat, instanța de recurs reține, în concluzie, că autoritatea pârâtă și-a
exercitat în mod legal dreptul de sancționare a recurentului-reclamant,
recursul acestuia fiind nefondat.
Pentru aceste
considerente, va fi respinsă și cererea acestuia privind obligarea intimatului
la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
formulat de reclamantul P.G. împotriva Sentinței civile nr. 5582 din 4
octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AS