ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4325/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea supusă recursului în prezenta cauză Prin Sentința civilă nr. 5582 din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Serviciul Profesii Juridice Conexe. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 167 din 10 decembrie 2010 emisă de pârât, reclamantului - expert tehnic judiciar în specializarea "instalații pentru construcții" i s-a suspendat din oficiu dreptul de a efectua expertize tehnice judiciare până la soluționarea definitivă a cauzei.

Decizia a fost emisă avându-se în vedere adresa Tribunalului București, secția I penală, înregistrată la Ministerul Justiției cu nr. 93701/2010, prin care s-a comunicat că față de reclamant s-a pus în mișcare acțiunea penală și încheierea de ședință pronunțată la 16 iunie 2010 de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul penal nr. 47852/3/2009, din care rezultă că s-a reținut cauza spre judecare față de inculpatul P.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 248 raportat la art. 248 1 C. pen. Curtea a apreciat decizia ca legală, fiind emisă cu respectarea disp. art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 potrivit cărora în situația în care împotriva expertului tehnic judiciar s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru o infracțiune care aduce atingere prestigiului profesiei, se dispune suspendarea dreptului de a efectua expertize tehnice până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prima instanță a apreciat că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva reclamantului, infracțiune care este, potrivit art. 131 din Legea nr. 78/2000, o faptă de corupție care, în opinia instanței, aduce atingere prestigiului profesiei de expert, întrucât este de natură să afecteze prezumția de validitate de care trebuie să se bucure orice expertiză tehnică judiciară. Curtea a respins criticile reclamantului privind încălcarea, de către O.G. nr. 2/2000, a unor principii constituționale cum ar fi dreptul la muncă, prezumția de nevinovăție, garantarea accesului liber la o activitate economică, arătând că instanța de contencios administrativ are de analizat în speță dacă este îndeplinită situația premisă pentru suspendarea dreptului reclamantului de a efectua expertize tehnice și nu eventuala încălcare a unor norme constituționale de către dispozițiile legale ce reglementează această suspendare.

Instanța de fond a mai arătat că suspendarea dreptului de a efectua expertize tehnice conform art. 35 alin. (2) nu este o sancțiune disciplinară aplicată pentru săvârșirea unei abateri comise în exercitarea activității de expert, deci nu intră sub incidența dispozițiilor art. 35 alin. (3) din ordonanță, care prevede că împotriva sancțiunii disciplinare aplicate, expertul poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicare, dar reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care poate fi contestat în instanța de contencios administrativ, reclamantul având posibilitatea de a expune în cererea de chemare în judecată toate motivele de fapt și de drept pentru care consideră nelegal actul administrativ respectiv și beneficiind de toate garanțiile procesuale care îi asigură dreptul la un proces echitabil.

2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul P.G., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. În motivarea recursului, s-au adus următoarele argumente: - instanța de fond a a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 34 din O.G.

nr. 2/2000 stabilind faptul că săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în cadrul funcției deținute în F.P.S., ar putea aduce atingere prestigiului profesiei de expert; - suspendarea dreptului de a efectua expertize tehnice judiciare reprezintă, potrivit art. 35 alin. (1) din același act normativ, sancțiune disciplinară, fiind incidente dispozițiile art. 35 alin. (3) care prevăd că împotriva sancțiunii disciplinare a suspendării dreptului de a efectua expertize se poate formula plângere, care suspendă executarea sancțiunii; - procedura de contestare a deciziei privind suspendarea dreptului de a efectua expertize nu garantează cele trei grade de jurisdicție de care recurentul ar fi beneficiat în condițiile art. 35 alin. (3) din O.G.

nr. 2/2000; - infracțiunea pentru care a fost pusă în mișcare, în speță, acțiunea penală, nu poate să afecteze exercitarea profesiei de expert, iar instanța de fond ar fi trebuit să analizeze aspectele de natură penală pentru a concluziona că decizia de sancționare a fost legal emisă; - contrar susținerii instanței de fond, actul contestat are caracter vătămător pentru reclamant. 3. Soluția instanței de control judiciar Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Potrivit art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., o hotărâre poate fi recurată când aceasta a fost pronunțată fără temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, recurentul-reclamant, invocând acest motiv de recurs, a susținut că instanța de fond a încălcat și aplicat greșit legea, raportându-și considerentele soluției la dispozițiile art. 35 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2000. Dispozițiile art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară arată că "în situația în care împotriva expertului tehnic judiciar s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru o infracțiune care aduce atingere prestigiului profesiei, se dispune suspendarea dreptului de a efectua expertize tehnice până la soluționarea definitivă a cauzei." În cauză, este necontestat că, anterior emiterii deciziei contestate, față de recurentul-reclamant a fost pornită acțiunea penală prin încheierea de ședință pronunțată la 16 iunie 2010 de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul penal nr. 47852/3/2009, din care rezultă că s-a reținut cauza spre judecare față de inculpatul P.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 248 raportat la art. 248 1 C. pen.

(infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice). În mod întemeiat a apreciat instanța de fond că săvârșirea, cu intenție, a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, este de natură a aduce atingere prestigiului profesiei de expert, întrucât este de natură să afecteze prezumția de validitate de care trebuie să se bucure orice expertiză tehnică judiciară. Este adevărat că, în ceea ce privește răspunderea penală, recurentul-reclamant se bucură de prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauza penală, dar, în cauza de față, recurentul-reclamant avea obligația unei conduite de bună-credință, chiar în exercitarea unei alte funcții, în scopul protejării prestigiului profesiei de expert tehnic judiciar.

Contextul exercitării acestei profesii impune menținerea unei conduite de natură a justifica încrederea de care trebuie să se bucure cei care o exercită, în toate aspectele activității acestora și în orice altă funcție exercitată. Or, săvârșirea, cu intenție, a unei fapte care implică o conduită profesională necorespunzătoare, este în mod evident de natură a aduce atingere prestigiului profesiei de expert tehnic judiciar. Suspendarea dreptului de a efectua expertize tehnice conform art. 35 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2000 nu este o sancțiune disciplinară aplicată pentru săvârșirea unei abateri comise în exercitarea activității de expert, deci nu intră sub incidența dispozițiilor art. 35 alin. (3) din ordonanță Înalta Curte mai reține că, așa cum în mod constant a afirmat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiție nu implică garantarea, în mod obligatoriu, a "triplului grad de jurisdicție", ci a posibilității de a se adresa instanței de judecată pentru verificarea legalității unui act apreciat ca vătămător și de a beneficia de toate garanțiile procesuale care îi asigură dreptul la un proces echitabil, posibilitate, care în speță, i-a fost recunoscută recurentului, neputându-se reține vreo vătămare a acestuia sub acest aspect.

Deși nu poate fi contestat caracterul vătămător, din perspectiva reclamantului, a actului atacat, instanța de recurs reține, în concluzie, că autoritatea pârâtă și-a exercitat în mod legal dreptul de sancționare a recurentului-reclamant, recursul acestuia fiind nefondat. Pentru aceste considerente, va fi respinsă și cererea acestuia privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamantul P.G. împotriva Sentinței civile nr. 5582 din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2012. Procesat de GGC - AS