ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4784/2010

Asupra recursului de față constată următoarele: Prin Sentința nr. 274 din 31 martie 2004, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis excepția prematurității formulării contestației, invocată din oficiu. A respins contestația formulată de A.I.V. și G.M.L. împotriva pârâtei SC V. SA ca prematur introdusă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au atacat o adresă emisă de pârâtă, care nu poate fi asimilată unei decizii în sensul Legii nr. 10/2001, având în vedere și faptul că, ulterior, SC V. SA a emis o decizie care a fost atacată în termenul legal, acțiune care se află în curs de judecată la respectiva instanță. Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin Decizia nr. 2046 din 29 iunie 2004. Împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs reclamanții A.I.V.

și B.I.D. și G.D.A., în calitate de succesori ai defunctei G.M.L., recurs care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 6 august 2004. La 24 mai 2006, Înalta Curte a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 155 1 C. proc. civ., constatând că recurenții nu și-au îndeplinit obligația stabilită de instanță la termenul anterior, în sensul de a depune dovada calității de moștenitori ai reclamantei G.M.L. Dosarul a fost repus pe rol, din oficiu, la data de 4 mai 2010, în vederea discutării perimării, în acord cu dispozițiile art. 252 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată aplicabile în cauză dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc.

civ. care prevăd că orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Din redactarea textului de lege menționat, care sancționează pasivitatea procedurală a părților, reiese caracterul imperativ al excepției invocate, instanța având îndrituirea și corelativ obligația de a veghea asupra respectării dispozițiilor de ordine publică care au drept efect stingerea, dintr-o împrejurare culpabilă părții, a procesului civil. Perimarea se înfățișează însă nu numai ca o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege dar și ca o prezumție tacită de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată, având astfel un caracter mixt.

Cum în cauză dosarul a rămas în nelucrare de la 24 mai 2006, data suspendării judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 155 1 C. proc. civ. și până la 4 mai 2010, data repunerii, din oficiu, a cauzei pe rol, din vina părților nefiind întocmit niciun act de procedură, prin aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanții A.I.V., B.I.D. și G.D.A. împotriva Deciziei nr. 2046 din 29 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010. Procesat de GGC - NN