ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3179/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 487 din 9 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-au dispus următoarele:

În baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată inculpata L.D.I., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 65 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi aleasă în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatei perioada reținerii de 24 de ore din data de 13 martie 2012, începând cu orele 19:00.

În baza art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea specială de la inculpată a sumei de 4.000 de euro, în echivalent în RON la data plății.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 2408/P/2011 din 14 martie 2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei L.D.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În sarcina inculpatei s-a reținut că în perioada ianuarie 2010 și-a traficat influența față de denunțătorul A.M., lăsând impresia că se bucură de influență reală sau nereală pe lângă funcționari superiori din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, în vederea facilitării angajării numitei A.I. în cadrul Jandarmeriei Române, în schimbul sumei de 4.000 euro, pretinsă și primită în acest scop.

În cursul judecății, a fost ascultată inculpata și au fost audiați martorii din lucrări, ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosar. De asemenea, inculpatei i-a fost încuviințată proba testimonială cu un martor pe situația de fapt și proba cu înscrisuri în circumstanțiere.

Deși legal citată, inclusiv cu mandat de aducere, martora A.I. nu s-a prezentat în vederea audierii, din memoriul depus la dosarul instanței rezultând că aceasta se află în Anglia, unde lucrează pe o perioadă nedeterminată. Prin același memoriu, martora a precizat că își menține declarațiile date la urmărirea penală, reiterând aspectele relatate prin depozițiile inițiale.

De asemenea, în cursul cercetării judecătorești nu a fost posibilă audierea martorei C.Z., din conținutul mandatelor de aducere și referatele aflate la dosar rezultând că aceasta se află în Italia, pe numele său fiind întocmit atât un mandat de urmărire internațională, cât și un mandat european de arestare, urmare emiterii mandatului de arestare preventivă din 1 iunie 2012 și condamnării sale la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, prin sentința penală nr. 326 din 29 iunie 2012 a Tribunalului Constanța, definitivă prin neapelare.

În cauză nu a fost posibilă nici audierea martorului încuviințat inculpatei în apărare, din conținutul mandatelor de aducere rezultând că acesta este cetățean italian,  ascultarea sa prin comisie rogatorie nefiind posibilă, datorită lipsei adresei și datelor complete de identificare. De asemenea, martorul nu a fost găsit la reședința din România, astfel încât, la termenul de judecată din 1 noiembrie 2012, instanța a apreciat inutilă efectuarea de noi demersuri, în raport de conținutul tezei probatorii invocate în apărare, combătută, de altfel, în cuprinsul considerentelor hotărârii.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut în fapt următoarele:

La data de 4 iulie 2011, numitul A.M.,  a formulat un denunț penal înregistrat la D.N.A., Serviciul Teritorial București, cu privire la faptul că, în cursul lunii noiembrie 2011, numita L.D.I. s-a recomandat drept ofițer în cadrul Jandarmeriei Române, situație în care a pretins și a pretins suma de 4.000 euro, prevalându-se de influența pe care pretindea că o are în mod expres asupra persoanelor competente cu funcții de decizie în această structură, pentru a obține angajarea numitei A.I. în cadrul Jandarmeriei Române.

Potrivit denunțului, în cursul lunii ianuarie 2010, numita C.Z., persoană cu antecedente penale, rudă cu soția denunțătorului, în urma unor discuții avute cu familia A., pe tema angajării fiicei A.I., s-a oferit să le acorde un ajutor în acest scop, asigurându-i că persoana potrivită ce poate rezolva problema angajării în cadrul Ministerului Administrației și Internelor este numita L.D.I.

În acest sens, C.Z. a comunicat soției denunțătorului, prin e-mail, că pentru a fi rezolvată problema angajării fiicei sale este necesară suma de 4.000 de euro.

Potrivit înțelegerii, la data de 29 ianuarie 2010, denunțătorul, împreună cu soția și fiica sa A.I., s-au întâlnit cu L.D.I. în locuința numitei C.Z. din București, împrejurare în care inculpata i-a asigurat pe cei prezenți că are cunoștințe în rândul unor persoane ce se ocupă cu angajările în cadrul Jandarmeriei Române și că suma de 4.000 euro pretinsă o va oferi mai departe persoanelor în cauză.

Totodată, suma de 4.000 euro a fost înmânată numitei L.D.I. cu ocazia acelei întâlniri, într-un plic, în prezența persoanelor menționate.

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.G.A., S.J.A. Constanța au fost delegați prin ordonanța procurorului nr. 259/P/2011 din 2 august 2011, în vederea efectuării anumitor acte premergătoare, în sensul audierii denunțătorului, a numitelor A.E. și A.I. (pentru stabilirea calității de organ de cercetare al poliției judiciare a inculpatei L.D.I.) și redării în formă scrisă a înregistrărilor audio ambientale puse la dispoziție de denunțător.

Cu prilejul audierilor efectuate, atât denunțătorul, cât și celelalte persoane implicate și-au menținut precizările din denunț, oferind relații cu privire la împrejurările în care s-au purtat discuțiile, locațiile în care au avut loc întâlnirile și persoanele față de care s-au făcut referiri cu atribuții în angajarea personalului Ministerului Administrației și Internelor.

În același timp, s-a procedat la redarea în formă scrisă a înregistrărilor audio ambientale puse la dispoziție de denunțător pe un suport optic marca „F.”, ocazie cu care s-a solicitat persoanelor care au făcut înregistrările să precizeze, după voce, numele persoanelor care au participat la fiecare convorbire în parte.

Așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat în prezența părților la data de 11 iulie 2011 de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.N.A., pe suportul optic marca „F.” pus la dispoziție au fost identificate 6 foldere, respectiv:

„X1”, „X2”, „X3”, „X4”, „X5” și „X6”.

Procedându-se la ascultarea convorbirilor existente în fiecare fișier, în prezența persoanelor care au pus la dispoziție înregistrările, s-au stabilit următoarele aspecte:

- în folderul „X1”, numita A.I. a precizat că este înregistrată convorbirea purtată la data de 9 iunie 2010, la o cafenea în sectorul 3, București, discuție la care au participat L.D.I. și o anume „A.”, persoană care ar lucra la Garda Financiară;

- în folderul „X2”, numita A.E. a precizat că este înregistrată convorbirea purtată cu L.D.I. la restaurantul „Y” de la magazinul „U.” din București, la data de 10 iunie 2010;

- cu privire la folderul „X3”, A.I. a precizat că reprezintă convorbirea purtată în primăvara anului 2010, la restaurantul „Y” de la magazinul „U.”, cu L.D.I., că, de asemenea, mai reprezintă înregistrarea unei convorbiri telefonice purtate cu L.D.I. și o dublură a înregistrării din 9 iunie 2010;

- cu privire la folderul „X4”, A.M., A.E., și A.I. au precizat că fișierul reprezintă înregistrarea convorbirii purtate la locuința numitei C.Z., la data de 5 februarie 2010, la care au participat C.Z., L.D.I. și persoanele susmenționate; același persoane au precizat că în fișier mai este convorbirea purtată în aceeași locație, la data de 6 februarie 2010, la care au participat C.Z., L.D.I., A.M. și A.I., conține înregistrarea convorbirii purtate la sfârșitul lunii februarie începutul lunii martie 2010, în aceeași locație, între A.E., A.I., A.M. și C.Z.;

- cu privire la folderul „X5”, numita A.I. a precizat că sunt înregistrate, tot cu reportofonul personal, două convorbiri telefonice avute cu L.D.I.;

- cu privire la folderul „X6”, A.E. și A.I. au precizat că reprezintă convorbirea purtată cu numita C.Z., la locuința acesteia, în septembrie 2010”.

Cu aceeași ocazie, persoanelor în cauză le-a fost prezentată fotografia din fișa de evidență a numitului A.A., persoana despre care se face referire în denunțul formulat, stabilindu-se că este una și aceeași persoană despre care numita L.D.I. afirma, în cuprinsul discuțiilor înregistrate, că poate interveni pentru rezolvarea problemelor.

Pe parcursul cercetărilor, ofițerii de poliție judiciară au intrat în posesia unui număr de trei înscrisuri ce conțin mesaje expediate sau primite de inculpata L.D.I. și C.Z., înscrisuri puse la dispoziție de A.I. și ridicate conform procesului-verbal din 31 octombrie 2011.

Cu privire la calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare a numitei L.D.I., procesul-verbal de verificare a bazei de date a D.G.M.R.U. din cadrul Ministerului Administrației și Internelor din data de 16 septembrie 2011 a relevat faptul că aceasta nu figurează ca fiind încadrată la vreo structură, unitate sau subunitate din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Cu toate acestea, în baza de date a serviciului de evidență a populației, inculpata apare ca fiind ofițer în cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Prin ordonanța nr. 259/P/2011 din 1 decembrie 2011, D.N.A., Serviciul Teritorial București și-a declinat competența pentru instrumentarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru continuarea cercetărilor penale, prin prisma săvârșirii infracțiunii de trafic de influență săvârșite de către numita L.D.I.

Urmare acestui fapt, la data de 12 ianuarie 2012, s-a dispus începerea urmăririi penale față de L.D.I., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ocazie cu care a fost S.J.A. Constanța a fost delegat pentru efectuarea unor acte de urmărire penală.

Pe cale de consecință, s-a procedat la reaudierea pe formular tipizat atât a denunțătorului, cât și a martorilor, cu precizarea că martorul A.I., în vârstă de 25 de ani, nu a mai putut fi audiată, aceasta fiind plecată din luna octombrie 2011 în Anglia, în baza unui contract de muncă, aspect ce rezultă și din cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 31 ianuarie 2012, cu ocazia citării și audierii persoanelor amintite.

Cu prilejul audierilor, au fost lămurite starea de fapt, motivele pentru care a fost remisă suma de bani, cu indicarea persoanelor și a funcționarilor pe lângă care urma să se intervină.

Au fost efectuate verificări și s-a solicitat Ministerului Administrației și Internelor, D.G.M.R.U. precizări în vederea identificării numiților „A.A.” și a „doamnei R.”, precum și cu privire la stabilirea calității lor de funcționari în cadrul instituției amintite.

D.G.M.R.U. din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, prin adresa din 22 februarie 2012, a precizat că „A.A.” a avut calitatea de angajat al Ministerului Administrației și Internelor în intervalul 1 ianuarie 2010-31 ianuarie 2011, ocupând funcția de consilier, clasa I, grad superior, în cadrul Direcției Generale pentru Relația cu Comunitățile Locale, Direcția pentru Servicii de Interes General, Investiții și Dezvoltare Locală.

Persoana cu numele de „R.” a fost identificată ca fiind R.A., care deține gradul profesional de comisar șef și funcția de director adjunct în Secretariatul General din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Totodată, cei doi funcționari superiori au fost audiați de către D.G.A., Structura Centrală, sens în care au negat existența unor intervenții, discuții sau convenții încheiate cu inculpata L.D.I., pentru facilitarea angajării numitei A.I. în cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Numitul A.A. a declarat că nu ar cunoaște-o pe inculpată, altfel decât instituțional, deși cei doi sunt în relație de concubinaj, aspect susținut prin declarațiile denunțătorilor și transcrierile convorbirilor ambientale.

Pe cale de consecință, s-a considerat de către procuror că martorul a făcut depoziții mincinoase în cursul anchetei penale, subsecvente infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen., față de acesta fiind dispusă o soluție de neîncepere a urmăririi penale și de aplicare a unei sancțiuni cu amendă administrativă, în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., apreciindu-se că fapta ce i se reține în sarcină nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În mod similar, au fost efectuate verificări, în urma cărora au fost identificați și numiții P.N., locotenent colonel cu funcția de ofițer specialist în cadrul G.J.M. Constanța, precum și C.C., colonel, având funcția de comandant al U.M. Z. Constanța.

Având în vedere că din declarațiile celor doi a rezultat faptul că un memoriu aparținând numitei A.I. a fost înaintat prin poșta electronică, prin eșalonul superior al unității în care aceștia își desfășoară activitatea, materialul respectiv a fost solicitat și ridicat, în temeiul art. 96 și urm. C. proc. pen.

Ulterior, pe parcursul urmăririi penale, G.J.M. Constanța, prin adresa din 10 februarie 2012, a înaintat întreaga documentație cu materialul respectiv, constând în memoriu, „curriculum vitae”, copii acte de identitate și acte de studii, toate pe numele A.I.

De altfel, atât din declarațiile acestora, cât și din conținutul adresei primite prin poșta electronică, rezultă că solicitarea în vederea angajării, împreună cu actele numitei A.I., au fost remise de către D.G.M.R.U. din cadrul I.G.J.R. către I.J.J. Constanța, G.J.M. Constanța și U.S.J.P.P.I. Cernavodă, cu măsuri pentru analizarea cererii și menținerea în evidența compartimentului resurse umane.

Toate aceste documente se coroborează cu transcrierile convorbirilor înregistrate ambiental de către denunțător și transcrise integral în procesele-verbale de redare în formă scrisă încheiate în datele de 26 octombrie 2011 și 24 octombrie 2011.

De asemenea, registrul de evidență a persoanelor pus la dispoziție de U.M. Z. Constanța confirmă faptul că în ziua de 22 martie 2010 numita A.E. a fost primită în audiență la comandantul unității.

La datele de 8 februarie 2012, 9 februarie 2012 și 10 februarie 2012, s-a procedat la contactarea telefonică, în vederea citării, a numitei C.Z., persoană ce nu mai locuiește la domiciliul declarat, o astfel de activitate procesuală nemaifiind realizată, datorită faptului că martora nu s-a prezentat spre a fi audiată, aspect ce rezultă din procesele-verbale atașate la dosarul cauzei.

În cursul urmăririi penale, la data de 7 martie 2012, s-a procedat la contactarea telefonică a inculpatei L.D.I., în vederea audierii sale de către procuror în data de 9 martie 2012, ora 14:00, ocazie cu care acesteia i-a fost adus la cunoștință faptul că urmează a fi ascultată ca învinuită, precum și conținutul dispozițiilor art. 171 C. proc. pen., cu privire la asistența juridică.

Pentru că inculpata, chemată inițial ca învinuită, nu s-a prezentat, în cauză a fost emis de către procuror un mandat de aducere, iar ulterior față de aceasta a fost formulată propunere de arestare preventivă, în temeiul art. 146-art. 148 lit. a) C. proc. pen.

Cu prilejul judecării cauzei, inculpata a fost identificată în instanță, astfel că a fost adusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, unde a fost audiată și reținută.

Prin încheierea de ședință nr. 47 din 13 martie 2012 a Tribunalului Constanța a fost respinsă propunerea de arestare preventivă a inculpatei L.D.I., o soluție similară fiind pronunțată și în ceea ce privește propunerea de arestare preventivă formulată în temeiul art. 267 C. proc. pen., prin încheierea de ședință a Tribunalului Constanța din data de 14 martie 2011, rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel Constanța nr. 278 din 16 martie 2012.

Situația de fapt reținută este dovedită prin denunțul și plângerea penală înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală, declarațiile martorilor A.E., A.I., A.M., C.Z., A.A., R.A., P.N. și C.C., procesele-verbale de redare în formă scrisă a discuțiilor înregistrate ambiental de către denunțător și puse la dispoziția organului de urmărire penală, CD-ul cu înregistrările audio și declarațiile inculpatei, care nu a recunoscut săvârșirea faptei.

În cursul urmăririi penale, inculpata a avut o atitudine obstrucționistă și de negare a adevărului, susținând în esență, inclusiv cu prilejul soluționării propunerilor de arestare preventivă și ulterior, pe parcursul cercetării judecătorești, că suma de 4.000 de euro nu constituie decât un împrumut și că denunțul formulat de familia A. reprezintă un act de răzbunare, ca urmare a nerestituirii sumei la termenul convenit.

În acest sens, inculpata a făcut trimitere la actele aflate la dosar, iar în faza de urmărire penală a depus la dosarul cauzei un înscris notarial, din care rezultă că martor la remiterea sumei împrumutate ar fi un cetățean italian. De asemenea, inculpata a mai susținut că nu a intervenit niciodată pentru angajarea A.I. la vreo instituție publică sau în relația cu vreo anumită persoană.

O astfel de apărare nu poate fi avută însă în vedere, fiind infirmată de toate celelalte probe administrate în cauză, relevante în acest sens fiind declarațiile denunțătorilor A.M., A.E. și A.I., înscrisurile întocmite la datele de 18 februarie 2010 și 6 octombrie 2010, din care rezultă că inculpata ar fi primit cei 4.000 de euro cu titlu de împrumut, conținutul transcrierilor convorbirilor purtate de L.D.I., C.Z. și A.I., din care se rezultă că suma de 4.000 euro a fost primită de inculpată de la denunțători, în scopul influențării unor persoane cu funcții de decizie, pentru ca A.I. să fie angajată în cadrul Jandarmeriei Române, așa cum L.D.I. lasă să se creadă și adresa U.M. Z. din 9 februarie 2010 (aflată la dosarul de urmărire penală), din care rezultă că, în măsura în care se va organiza un concurs în vederea ocupării unor posturi compatibile cu pregătirea petentei, acest fapt urmează a-i fi comunicat.

În declarațiile lor, denunțătorii A.M. și A.E. au precizat în mod constant că inculpata L.D.I. le-a promis că o va ajuta pe A.I. să se angajeze într-un post din cadrul Ministerului de Interne, scop în care a pretins și primit în luna ianuarie 2010 suma de 4.000 euro, pe care pretinde că ar fi dat-o unor persoane care, datorită funcției și poziției deținute în cadrul aparatului administrativ central, ar fi putut face posibilă angajarea, fie la Constanța, fie la București. În același sens sunt și declarațiile martorei A.I.

Membrii familiei A. au mai susținut că au cunoscut-o pe L.D.I. prin C.Z., verișoară primară cu A.E. și că din discuțiile purtate cu acestea au ajuns să aibă încredere că inculpata se poate ocupa de „toate amănuntele” unui examen, începând cu tematica, dată și locul organizării acestuia și până la celelalte detalii ce rezultă din context, respectiv factorul de decizie influențabil (mituibil) și suma.

Întrucât aceste promisiuni și discuții, ale căror transcrieri se află la dosar, nu au dus la rezultatul scontat, între membrii familiei A. și inculpată s-a creat o stare de tensiune, pe fondul căreia L.D.I. a solicitat semnarea unui înscris, din care să rezulte că suma de 4.000 de euro i-a fost dată cu titlu de împrumut, menționând și datele la care se obligă a restitui în tranșe datoria.

În pofida apărărilor formulate, inculpata nu a putut oferi vreo explicație asupra conținutului convorbirilor transcrise la dosar, din care rezultă inclusiv faptul că, de teama unui eventual flagrant, aceasta a refuzat primirea efectivă a sumei ce făcuse obiectul așa-zisului împrumut, sub pretextul că nu știe sau că un îi place să numere banii.

O astfel de împrejurare infirmă teza invocată în apărare, deoarece, în condițiile în care suma respectivă nu ar fi reprezentat decât un simplu împrumut, inculpata nu ar fi avut nici un motiv în a refuza primirea banilor, remiterea celor 4.000 de euro făcându-se către martora C.Z., iar în final aceștia ajungând în posesia numitului A.A., al cărui autoturism, prezent în apropierea locuinței martorei, a fost observat de către denunțători.

Sub acest din urmă aspect, deși marca respectivului autoturism a fost identificată ca fiind alta decât cea indicată inițial, o asemenea eroare nu prezintă relevanță, deoarece organele de urmărire penală au stabilit că numitul A.A. este proprietarul unui autoturism de teren, apropiat ca dimensiune și număr de înmatriculare cu cel indicat inițial, posesorul său fiind recunoscut de către A.I. și tatăl său. De altfel, audiat fiind în cursul cercetării judecătorești, martorul A.A. a confirmat că posedă un astfel de autoturism, de culoare albă și că acesta nu a fost condus de nicio altă persoană.

De asemenea, deși prin declarația dată în fața instanței inculpata a susținut că suma acordată cu titlu de împrumut ar fi fost remisă, cel mai probabil, în bancnote a câte 100 și 200 de euro, o astfel de ipoteză este infirmată prin conținutul transcrierii convorbirii de la dosarul de urmărire penală, din care rezultă că suma a fost înmânată în bancnote a câte 500 de euro.

Tot astfel, inculpata nu a putut explica de ce înscrisurile doveditoare ale presupusului împrumut au fost întocmite la mai bine de 8 luni de la data primirii împrumutului, în condițiile în care din discuțiile purtate cu membrii familiei A. rezultă nenumărate asigurări că banii au fost dați în scopul de a mitui pe cineva.

De altfel, existența unui alt împrumut în cuantum de 1.000 de euro a fost confirmată de martorul denunțător A.M. prin declarația dată la instanță, acesta neavând legătură cu suma inițială de 4.000 de euro și fiind acordat inculpatei la o altă dată, pe bază de chitanță, pentru rezolvarea unei probleme personale, fără a mai fi restituit.

Tot astfel, deși a făcut trimitere la declarația notarială a cetățeanului italian, martor la acordarea împrumutului, inculpata omite din vedere și faptul că, prin depozițiile date cu ocazia soluționării propunerilor de arestare preventivă, aceasta a plasat împrumutul spre sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie 2010, cu toate că remiterea sumei de 4.000 de euro a avut loc, potrivit declarațiilor denunțătorilor spre sfârșitul lunii ianuarie 2010.

Prin urmare, teza probatorie invocată în apărarea sa de către inculpată este lipsită de orice credibilitate, cu atât mai mult cu cât, în declarația notarială, martorul A.G.C. a făcut trimitere la o persoană ce ar fi acordat împrumutul, alta decât denunțătorul A.M., pe nume A.I.A., fără a specifica data evenimentului la care a asistat.

Concluzia potrivit căreia discuțiile purtate cu ocazia remiterii sumei de 4.000 de euro au avut ca obiect posibila angajare a martorei A.I. în cadrul Jandarmeriei Române este susținută prin conținutul tuturor convorbirilor ambientale, relevantă în acest sens fiind discuția avută în legătură cu întrebările cuprinse în chestionarul psihologic, etapele parcurse cu prilejul vizitei medicale și persoanele de legătură.

Mai mult, după întâlnirea cu una dintre persoanele de legătură, cu prilejul aceleiași întrevederi, inculpata i-a dat asigurări denunțătoarei A.I. că problema angajării este ca și rezolvată, că procurarea cazierului judiciar nu constituie o prioritate, acesta putând fi depus ulterior (întrucât persoanele de legătură au efectuat cuvenitele verificări în baza de date) și că, într-o primă etapă, ar mai fi necesară o recomandare din partea unui profesor îndrumător.

Totodată, pentru a deveni cât mai credibilă, inculpata a adus în discuție aspecte referitoare la diferite persoane ce au deținut sau dețin funcții importante în aparatul de stat, printre care purtători de cuvânt, secretari de stat și foști sau actuali miniștrii, asemenea discuții având loc și cu prilejul întâlnirilor ulterioare.

Astfel, relevantă este discuția din 10 iunie 2012, când inculpata face trimitere la persoana ministrului de interne și șefa de cabinet a acestuia, ca fiind o parte din beneficiarii foloaselor materiale necuvenite, dând asigurări că A.I. ar putea fi încadrată chiar și pe un post aflat în subordinea directă a ministrului.

Ulterior, cu ocazia altor întâlniri, inculpata, alături de martora C.Z., a dat asigurări denunțătorilor că încadrarea A.I. se va face pe un post din cadrul unui departament de transmisiuni al Ministerului Administrației și Internelor, discuția abordând chiar și aspecte legate de condițiile de lucru, salarizare, zile de concediu și locuință de serviciu, pentru ca, mai apoi, discuțiile să fie canalizate în direcția viitorului statut al denunțătoarei, asigurări privind ocuparea postului fiind date chiar și în ipoteza remanierii Guvernului.

Deoarece odată cu trecerea timpului era evident că posibilitatea angajării denunțătoarei pe un post din aparatul central nu se putea concretiza, inculpata dă alte asigurări, în sensul că încadrarea se va putea face pe un post din aparatul tehnic al unității locale de I.J.J. Constanța, discuțiile fiind purtate de marginea numărului de locuri scoase la concurs, statutului, condițiilor de salarizare, persoanelor de legătură, inclusiv a celor de pe plan local, dar și a posibilității de transfer la București, după ocuparea postului.

Transcrierile convorbirilor ambientale se coroborează atât cu transcrierea mesajului transmis prin poșta electronică la data de 26 ianuarie 2010, cât și cu răspunsul transmis numitei A.I. prin adresa din 8 februarie 2012 a I.G.J.R., prin care petenta este informată că, în contextul constrângerilor bugetare specifice și în absența oricăror posturi disponibile, aceasta urmează a fi luată în evidența unităților din garnizoana Constanța, o astfel de comunicare fiind apropiată de momentul discuțiilor cu inculpata.

Din ansamblul materialului probator rezultă, așadar, că fapta reținută în sarcina inculpatei L.D.I. a fost săvârșită cu intenție directă, că ea există și constituie infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, aceasta constând în traficarea influenței față de denunțătorul A.M., inculpata lăsând impresia că se bucură de influență pe lângă funcționari superiori din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, în vederea facilitării angajării numitei A.I. în cadrul Jandarmeriei Române, în schimbul a 4.000 de euro, sumă pretinsă și efectiv primită în acest scop.

Ținând seama că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. pen., tribunalul urmează a dispune condamnarea inculpatei, la individualizarea pedepsei și stabilirea modalității de executare urmând a fi avute în vedere atât circumstanțele comiterii faptei, cât persoana inculpatei care, deși nu este cunoscută cu antecedente penale, nu se află la prima întâlnire cu legea penală.

Astfel, din perspectiva datelor aflate în evidențele operative ale organelor judiciare, tribunalul reține că inculpata, în baza ordonanței din 1 iulie 2003 a Parchetului Național Anticorupție, Structura Centrală, a fost arestată preventiv la data de 9 iunie 2003 și eliberată la data de 2 iulie 2003, fiind cercetată tot sub aspectul infracțiunii de trafic de influență, acesteia fiindu-i aplicată și sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 RON, prin ordonanța nr. 2048/2000 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia, sub aspectul altor infracțiuni de fraudă, respectiv art. 215, art. 287, art. 290 și art. 292 C. pen.

Inculpata, pe întreg parcursul procesului penal a tăgăduit existența faptei, iar în cursul urmăririi penale a refuzat să dea curs solicitării procurorului de a se prezenta pentru a fi audiată, îngreunând bunul mers al anchetei penale și aflarea adevărului, prezența acesteia la sediul parchetului fiind asigurată doar în urma identificării sale la sediul instanței și ca o consecință a formulării propunerii de arestare preventivă.

De asemenea, deși s-a prezentat la termenele de judecată, inculpata nu a avut o conduită cooperantă, negând comiterea infracțiunii reținute în sarcină, al cărei grad de pericol social este unul deosebit de ridicat.

În aprecierea pericolului social al faptei, tribunalul nu a putut face abstracție de gravitatea specifică oricărei infracțiuni de corupție, un astfel de fenomen cunoscând o recrudescență fără precedent, cuprinzând domenii variate ale vieții sociale și ramificații profunde, datorită concursului expres sau tacit al unor persoane cu funcții de decizie în cadrul autorităților statului și mediul politic, contracararea unor astfel de comportamente impunând adoptarea unor măsuri ferme, menite a descuraja acest tip de conduită, cu efecte devastatoare asupra echilibrului firesc al statului de drept.

În cazul de față, pericolul social al faptei este amplificat de suma considerabilă efectiv primită, de împrejurarea că inculpata a acționat bucurându-se de sprijinul expres al unor persoane cu funcții de decizie din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și Jandarmeriei Române, relațiile apropiate cu persoane implicate în procesul de recrutare a viitorilor angajați fiind confirmată prin transcrierile convorbirilor ambientale și fotografiile aflate la dosar.

Deși persoanele cu funcții importante în aparatul de stat au negat orice intervenție de angajare a numitei A.I. pe una din funcțiile promise de inculpată, este convingerea instanței, desprinsă din întreg ansamblul materialului probator, că inculpata, în pofida elementelor reliefate prin actele depuse în circumstanțiere, făcea partea dintr-o amplă rețea, cu ramificații în mediul politic și nu numai.

Această împrejurare rezultă cu precădere din faptul că în conținutul convorbirilor ambientale atât inculpata, cât și martora C.Z., fac referire la nu număr ridicat de persoane cu funcții în administrația publică centrală sau cea organizată la nivel descentralizat și pe care nu aveau în mod normal de unde să le cunoască, din faptul dovedit cu certitudine că numele tuturor acestor persoane este real, unele dintre ele fiind audiate ca martori, ca și din faptul că o parte din aceste persoane ocupă funcții cheie în aparatul de stat, unele din ele chiar în cadrul instituțiilor publice angajatoare.

În același sens sunt și declarațiile denunțătorilor, astfel încât probele enumerate se coroborează reciproc.

Mai mult, din procesul-verbal de verificare aflat la dosarul de urmărire penală, rezultă că inculpata a avut o legătură maritală cu numitul C.G.A. cu gradul de căpitan, care, începând cu data de 1 ianuarie 2011 a deținut funcția de ofițer specialist principal I în cadrul Serviciului Reglementări Juridice din cadrul I.G.J.R. și care, din data de 9 septembrie 2011 figurează detașat la conducerea Ministerului până la 31 decembrie 2011.

Pe de altă parte, acceptând și ideea că inculpata nu se bucura de o trecere reală în rândul unor înalți funcționari publici, instanța apreciază că pericolul social al faptei este cu atât mai mare cu cât trimiterea la numele unor persoane cu atribuții decizionale este de natură a compromite reputația acestora, subminând autoritatea organelor statului și creând convingerea persoanelor interesate că astfel de funcții se pot ocupa și altfel decât în conformitate cu legea, prin coruperea anumitor funcționari și prin traficarea influenței pe care diferite persoane, cu o moralitate îndoielnică, o pot avea asupra acestora.

În condițiile în care încrederea cetățenilor asupra reputației funcționarilor publici este în continuă scădere, ținând seama și semnalele constante ale populației referitoare la disoluția statului de drept, sancționarea severă a unor conduite incompatibile cu valorile democrației devine o necesitate, doar astfel putând fi îmbunătățită percepția publicului asupra capacității reale a justiției de a răspunde unor amenințări de acest gen.

În situația dedusă judecății, nu poate fi trecută cu vederea nici îndrăzneala deosebită a inculpatei de a se recomanda ca ofițer activ aflat în vârful structurii Ministerului Administrației și Internelor, prezentându-și persoanele de legătură ca prieteni apropiați ai unor funcționari cu rang înalt, un astfel de mod de operare fiind cu atât mai periculos cu cât vizează o angajare ilegală în cadrul unor instituții cu atribuții în domeniul siguranței naționale, iar o asemenea atitudine fiind încurajată și de relațiile cu funcționari superiori din cadrul ministerului.

De asemenea, nu este lipsit de importanță nici faptul că inculpata a acționat alături de o altă persoană cu o activitate infracțională deosebită, așa cum este martora C.Z., persoană condamnată definitiv și dată în urmărire internațională pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune și alte infracțiuni economice.

Coroborând aceste date factuale și elemente circumstanțiale, tribunalul apreciază că scopul punitiv și preventiv al pedepsei poate fi atins numai printr-o executarea efectivă în regim de deținere, doar astfel inculpata putând fi descurajată în „reeditarea” unui comportament cu un pericol social sporit, în contextul neînțelegerii avertismentelor deja primite din partea organelor judiciare.

Apreciind, așadar, că datele ce caracterizează profilul profesional, familial și moral al inculpatei nu pot fi contrabalansate de pericolul social al faptei și urmările aduse valorilor ocrotite de legea penală, tribunalul urmează a se orienta către aplicarea unei pedepsei către minimul special prevăzut de lege, fără a reține vreuna din circumstanțele atenuante legale sau judiciare, prevăzute de art. 74 C. pen.

În termen legal, împotriva aceste sentințe a declarat apel inculpata L.D.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelanta inculpată, prin apărător a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând să se dispună reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului și al schimbării modalității de executare, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen., raportat de conduita bună anterioară comiterii faptei, dar și comportarea sinceră în fața instanței de apel.

Prin decizia penală nr. 15/P din 13 februarie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelanta inculpată L.D.I., împotriva sentinței penale nr. 487 din 9 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 2665/118/2012.

A desființat în parte sentința penală nr. 487 din 9 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 2665/118/2012 și rejudecând a dispus, în baza art. 86

1

C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei L.D.I. pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., inculpata L.D.I. se va supune, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Datele prevăzute la lit. b), lit. c) și lit. d) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, organ desemnat cu supravegherea inculpatei.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a apreciat că în cauză a fost stabilită corect situația de fapt și vinovăția inculpatei, procedându-se la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârșite de aceasta.

Cu privire însă la pedeapsa aplicată, instanța a considerat că se impune schimbarea modalității de executare, apreciind că scopurile pedepsei pot fi atinse și fără privare de libertate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, criticile formulate de acesta vizând netemeinicia pedepsei aplicate inculpatei L.D.I. sub aspectul modalității de executare, în raport de faptul că inculpata a refuzat să se prezinte la parchet și de suma primită.

În susținerea recursului, parchetul invocă cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanța de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., cât și din perspectiva art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul declarat de parchet nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

Reține Înalta Curte că situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanțele de fond și de apel care au realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă și corespunde situației de fapt, în mod corect apreciindu-se că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatei.

Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct și nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că inculpata L.D.I. a comis infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatei, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a procedat la o justă individualizare a pedepsei, în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, modalitatea concretă de comitere a faptei, urmările acesteia, limitele de pedeapsă, cât și circumstanțele personale (a recunoscut, până la urmă, fapta, are în îngrijire un copil minor), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care prin cuantum și modalitate de executare este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea conținând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie reindividualizată în așa fel încât inculpata să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite, pe viitor, săvârșirea de fapte penale.

În speță, instanța de control judiciar a apreciat corect asupra gravității faptei, dar și a împrejurărilor în care a fost comisă, coroborate cu persoana inculpatei, condiții în care solicitarea parchetului de schimbare a modalității de executare a pedepsei prin aplicarea regimului de deținere este neîntemeiată.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet, conform dispozitivului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 15/P din 13 februarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată L.D.I., în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18 octombrie 2013.