ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4044/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4044/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față;
În baza
actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 81 din 1
august 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respinsă
ca inadmisibilă plângerea petentului G.R.M., formulată împotriva referatului
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 7 martie 2012.
A fost obligat
petentul la 30 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin plângerea
înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 1007/33 din 10 iulie 2012 petentul G.R.M.,
deținut în Penitenciarul Gherla a contestat referatul Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel Cluj din 7 martie 2012.
Petentul a arătat
că se află în detenție în Penitenciarul Bîrcea Mare, iar motivele plângerii le va
preciza în instanță. Acesta a solicitat extinderea cercetării penale deoarece plângerea
sa a fost formulată împotriva mai multor fapte și persoane și că nu s-a verificat
nimic.
Instanța de fond
a mai reținut că prin referatul din 7 martie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Cluj a constatat că sesizarea petentului împotriva Directorului penitenciarului
și a tuturor ofițerilor care au întocmit raportul din 12 noiembrie 2011 privind
regimul de executare al pedepselor nu îndeplinește cerințele plângerii penale prevăzute
în art. 222 alin. (1) și (2) C. proc. pen., întrucât nu sunt descrise în concret
fapte penale, astfel încât lucrarea a fost clasată.
Instanța de fond
a constatat că dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen. ce reglementează
plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței
ori rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a
urmăririi penale dată de către procuror nu sunt incidente în ceea ce privește referatul
menționat, astfel încât plângerea este inadmisibilă.
În acest sens
a avut în vedere decizia nr. 13/2005 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție,
secțiile unite, a admis recursul în interesul legii, în aplicarea dispozițiilor
art. 278
1
C. proc. pen., potrivit căreia, plângerea adresată direct instanței
de judecată cu privire la clasare este inadmisibilă.
S-a mai reținut
că ulterior, prin decizia nr. 57/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile
unite, a admis un alt recurs în interesul legii și a statuat că este inadmisibilă
plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror
ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele
procurorului de netrimitere în judecată reglementate de art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs petentul G.R.M., cauza fiind înregistrată pe rolul
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 1007/33/2012.
La termenul stabilit
pentru judecarea recursului, respectiv 6 decembrie 2012, Înalta Curte, din oficiu,
conform dispozițiilor art. 302 alin. (2), raportat Ia art. 385
1
art.
385
15
lit. a) teza a II-a și Ia art. 278
1
alin. (10) C. proc.
pen., a pus în discuție excepția de inadmisibilitate a recursului declarat de petentul
G.R.M. împotriva sentinței penale nr. 81 din 1 august 2012 a Curții de Apel Cluj,
secția penală și de minori.
Excepția pusă
în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesual
penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția
României revizuită, cu referire Ia art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea
protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele
art. 1, 5, 6 și 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale.
În consecință,
revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea
procesuală prevăzută de C. proc. pen. și în legi speciale.
Corespunzător
principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii,
legea procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, precum și cazurile de
casare.
Raportat la cauza
dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010
publicată în M. Of. Partea I nr. 714/26.10.2010, au modificat prevederile art. 278
1
alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunțată potrivit
alin. (8) al aceluiași text de lege, este definitivă.
Prin urmare, prin
această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura prevăzută
de 278
1
C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile
a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 385
1
C. proc. pen.
De asemenea, dispozițiile
art. 385
1
C. proc. pen. enumera strict și limitativ hotărârile care pot
fi atacate cu recurs, și anume:
a) sentințele
pronunțate de judecătorii;
b) sentințele
pronunțate de tribunalele militare;
c) sentințele
pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;
d) sentințele
pronunțate de secția penală a Înalta Curte de Casație de Justiție;
d
1
)
sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale
se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e) deciziile pronunțate,
ca instanțe de apel, de curți de apel și Curtea Militară de Apel;
f) sentințele
pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede
altfel, precum și cele privind reabilitarea.
Sistemul român
de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi de atac,
iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală
ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest
motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Având în vedere
că petentul G.R.M. a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 81 din 1 august
2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, hotărârea pronunțată sub
imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, fiind definitivă,
împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat
de petiționar.
Această sancțiune
procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării
căilor de atac decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.
Ca urmare, pentru
considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385
15
lit. a) teza
a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul G.R.M.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen. recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 100 RON,
cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil,
recursul declarat de petentul G.R.M. împotriva sentinței penale nr. 81 din 1 august
2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Obligă recurentul
petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 6 decembrie 2012.