ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3497/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 320 din

20 august 2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca

nefondată, cererea de conversiune a pedepsei formulată de condamnatul B.M. și a

obligat condamnatul la 200 RON cheltuieli judiciare statului.

A reținut

instanța că petentul condamnat B.M. a solicitat să se mențină dispozițiile

sentinței penale germane ce a fost recunoscută de instanța de judecată română,

în sensul de a fi liberat condiționat după executare a unei perioade de 15 ani

din pedeapsa pe care o execută.

A constatat

instanța că în raport de dispozițiile hotărârii judecătorești definitive nr.

365/F din 09 noiembrie 2010 a Curții de Apel București și care este în

executare, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 159 din Legea nr.

302/2004 modificată, întrucât pedeapsa aplicată și durata acesteia nu este

incompatibilă cu legislația română și pentru aceste considerente a respins ca

nefondată cererea condamnatului.

Împotriva acestei

sentințe la data de 29 august 2012 petentul condamnat B.M. a formulat recurs și

a solicitat, în esență, conversiunea pedepsei și stabilirea unei pedepse prevăzută

de legea română, arătând că i-a fost stabilită data de 19 mai 2020 pentru liberarea

condiționată.

Analizând recursul

declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate

și temeinicie, conform prevederilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul declarat de persoana condamnată B.M. este nefondat,

pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Prin sentința

penală nr. 365/F din data de 09 noiembrie 2010 Curtea de Apel București a dispus

recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale din 10 mai 2006 a Tribunalului

Frankenthal (Pfalz) pronunțată în Dosarul nr. 5120 Js/1309/04 lKs definitivă la

09 ianuarie 2007 prin care cetățeanul român B.M. a fost condamnat la pedeapsa detențiunii

pe viață. S-a mai dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România

în vederea continuării executării pedepsei detențiunii pe viață și s-a dedus perioada

executată de la 20 mai 2005 la zi.

Dispozițiile

art. 159 din Legea nr. 302/2004 prevăd „(1) Dacă felul pedepsei aplicate sau durata

acesteia este incompatibilă cu legislația română, statul român poate, prin hotărâre

judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de legea română

pentru faptele care au atras condamnarea. Această pedeapsă trebuie să corespundă,

atât cât este posibil, în ceea ce privește felul pedepsei aplicate prin hotărârea

statului de condamnare și, în niciun caz, nu poate să agraveze situația condamnatului.

(2) În cazul schimbării

condamnării se aplică procedura prevăzută de legislația română. În ceea ce privește

întinderea conversiunii pedepsei și a criteriilor aplicabile, instanța română va

trebui să respecte următoarele condiții:

a) va fi legată

de constatarea faptelor în măsura în care acestea figurează, în mod explicit sau

implicit, în hotărârea pronunțată în statul de condamnare;

b) nu va putea

schimba o pedeapsă privativă de libertate printr-o pedeapsă pecuniară;

c) va deduce integral

din pedeapsă perioada de privațiune de libertate deja executată de condamnat;

d) nu va agrava

situația penală a condamnatului, nici nu va fî ținută de limita inferioară a pedepsei

eventual prevăzute de legislația statului de condamnare pentru infracțiunea sau

infracțiunile săvârșite.

(3) Când procedura

de schimbare a condamnării are loc după transferarea persoanei condamnate, statul

român va menține acea persoană în detenție sau va lua alte măsuri în scopul de a

asigura prezența ei pe teritoriul statului român până la finalizarea acestei proceduri".

Astfel, în speță

nu sunt aplicabile dispozițiile art. 159 din Legea nr. 302/2004, întrucât pedeapsa

aplicată și durata acesteia nu sunt incompatibile cu legislația română.

Față de considerentele

ce preced se constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor

legale și în mod corect a fost respinsă ca nefondată cererea de conversiune a pedepsei,

astfel că Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. pen. urmează

a respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.M.

Totodată, în baza

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul condamnat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul B.M. împotriva sentinței penale nr. 320 din 20

august 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

condamnat la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

30 octombrie 2012.