ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3162/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3162/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

penal de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 57 din 19 aprilie

2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost

admis apelul declarat de inculpatul G.I., a fost desființată în parte sentința

penală apelată și în rejudecare a fost înlăturată dispoziția de obligare a

inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente G.E. la plata către

partea civilă B.V. a sumei de 4.700 de euro cu titlu de despăgubiri civile,

constatându-se că prejudiciul a fost recuperat.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 11 din 24 ianuarie 2013 pronunțată

de Tribunalul Suceava, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), alin.

(3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) și art. 109 alin. (1) C. pen., a fost

condamnat inculpatul

G.I.

pentru săvârșirea infracțiunii

de tentativă la viol la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții

elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității

de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a constatat că inculpatul

se află sub incidența măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara dispusă,

prin încheierea de ședință din data de 7 decembrie 2013, măsură pe care a menținut-o.

În temeiul art. 346

alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 998 vechiul C. civ., cu aplicarea

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată

de partea civilă B.V. și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă

civilmente G.E., să plătească acesteia despăgubiri civile în suma de 4.700 euro

sau echivalentul în RON la data plății, reprezentând daune morale.

Pentru a pronunța această

soluție s-au reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 409/P/2010 din 21 august 2012, s-a dispus punerea

în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului G.I., pentru

săvârșirea tentativei la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 20 raportat la

art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., constând

în aceea că, în după-amiaza zilei de 5 aprilie 2010, la locuința părții vătămate

B.A.V., în vârstă de 8 ani, prin constrângere, a încercat să întrețină cu acesta

un raport sexual anal, activitatea infracțională fiind întreruptă de apariția tatălui

părții vătămate, B.V.

S-a reținut că, la data

de 7 aprilie 2010, numitul B.V. din comuna C.C., a sesizat organele de poliție despre

faptul că în ziua de 5 aprilie 2010, în timp ce el lipsea de la domiciliu, fiul

său, B.A.V., în vârstă de 8 ani, a fost constrâns de G.I. să întrețină un raport

sexual anal cu acesta, activitatea infracțională fiind întreruptă de apariția sa.

În fapt, la data sus-amintită,

în jurul orelor 16:00, B.V. a condus la domiciliu pe O.V. din aceeași localitate,

care era în stare de ebrietate și încerca să urce pe un scuter, împrejurare la care

a asistat și G.I., aspectele menționate desfășurându-se în fața locuinței lui B.V.

După plecarea lui B.V.,

inculpatul G.I. a intrat în locuința acestuia unde l-a văzut pe fiul său, B.A.V.,

care se uita la televizor, stând pe pat. Inculpatul i-a dat părții vătămate pantalonii

jos, precum și pe ai săi, și a încercat să întrețină un raport sexual anal, cerându-i

totodată să nu spună nimănui despre aceste lucruri, amenințându-l cu bătaia, conform

declarației lui B.V. În timpul desfășurării acestor evenimente, B.V. a revenit la

domiciliul său și, când a intrat în casă, l-a văzut pe G.I. sărind de pe pat de

lângă fiul său și trăgându-și pantalonii, același lucru făcând și partea vătămată

B.A.V. Întrebat fiind de către B.V. ce face, inculpatul G.I. a afirmat că a mers

să se joace cu B.A.V., după care a ieșit în curte. B.V. și-a întrebat fiul ce s-a

întâmplat, iar acesta a afirmat că a fost violat de către G.I. B.V. l-a întrebat

și pe acesta din urmă dacă cele relatate de fiul său sunt adevărate, inculpatul

negând că ar fi încercat să întrețină un raport sexual cu B.A.V.

În seara aceleiași zile,

B.V. a mers la familia inculpatului, unde i-a relatat bunicii acestuia, F.P., cele

întâmplate (împrejurări în care inculpatul a recunoscut fapta comisă), iar a doua

zi a mers cu fiul său la Serviciul de Medicină Legală Suceava, unde a fost examinat

din punct de vedere medico-legal, după care a sesizat organele de poliție.

Conform certificatului

medico-legal din 6 aprilie 2010 al Serviciului de Medicină Legală Suceava, la nivelul

orificiului extern al anusului, în porțiunea posterioară, s-a constatat o discretă

tentă echimotică, violacee, de 2,1 cm, concluziile arătând că minorul B.A.V. prezintă

o tentă echimotică la nivelul orificiului extern anal, ce poate pleda, posibil,

pentru o tentativă la raport sexual, neexcluzându-se nicio amprentare cu degetul

la acest nivel, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu s-a constatat existența

elementelor medico-legale certe pentru un raport sexual anal cu intromisiune.

Minorul B.A.V. a fost

evaluat psihologic și, conform raportului psihologic întocmit din 19 august 2010,

acesta a prezentat simptomatologia abuzului sexual, recomandările fiind de continuare

a ședințelor de consiliere, atât pentru minor, cât și pentru părinți, precum și

recuperarea deficitului educațional, prin inițierea unei curriculae cu un educator

de sprijin, datorită carențelor de educație constatate.

Și inculpatul G.I. a fost

evaluat din punct de vedere psihiatric și conform raportului de expertiză medico-legală

psihiatrică din 4 mai 2010 al Serviciul de Medicină Legală Suceava, inculpatul prezintă

modificări de conduită pe fond hipofren, considerându-se că sus-numitul are capacitate

psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale, discernământul

fiind păstrat.

Cum această evaluare a

fost efectuată fără respectarea prevederilor art. 117 alin. (2) C. proc. pen., prin

ordonanța nr. 409/P/2010 din data de 13 ianuarie 2012, s-a dispus expertizarea psihiatrică

a inculpatului, cu respectarea prevederilor legale, respectiv internarea sa în cadrul

Spitalului Județean de Urgență „S.I.N.” Suceava, în vederea expertizării psihiatrice.

Conform raportului de

expertiză medico-legală psihiatrică din 28 februarie 2012 al Serviciului de Medicină

Legală Suceava, concluziile au fost aceleași ca în raportul anterior, respectiv

faptul că discernământul inculpatului a fost păstrat la momentul săvârșirii faptei.

Deși în cursul urmăririi

penale, cu ocazia audierilor în prezența unui apărător, precum și a mamei sale,

inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei (mai puțin constrângerea la care l-ar

fi supus pe B.A.V.), cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, în prezența

apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul nu a recunoscut fapta reținută în sarcina

sa.

În faza de urmărire penală

au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația părții

civile B.V.; declarația părții vătămate B.A.V.; raport de evaluare psihologică B.V.;

certificat medico-legal din 6 aprilie 2010; proces-verbal de constatare la fața

locului și planșe foto; rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică din 4

mai 2010 și din 28 februarie 2012 ale Serviciului de Medicină Legală Suceava; certificatul

de expertiză și orientare profesională din 9 noiembrie 2007 a Consiliului Județean

Suceava, Comisia pentru protecția copilului; caracterizare privind comportamentul

în cadrul școlii a inculpatului G.I.; declarațiile martorei F.P., coroborate cu

declarațiile inculpatului G.I.

Cu ocazia înregistrării

dosarului pe rolul Tribunalul Suceava,

instanța a dispus

prin rezoluție, întocmirea referatului de evaluare privind pe inculpatul G.I., de

către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava, avându-se în vedere

că acesta nu a fost efectuat în cursul urmăririi penale.

În cursul cercetării judecătorești

au fost audiați: partea vătămată B.A.V.; partea civilă B.V.; inculpatul G.I.; martora

din lucrări: F.P.; martorii propuși de către partea vătămată pe latura civilă, respectiv

numiții: R.R.; G.M. și T.V.

Prin încheierea de ședință

din data de 7 decembrie 2012 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă,

în baza art. 136 alin. (1) lit. c) și art. 145

1

alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara

față de inculpatul G.I.

În temeiul

art. 145

1

alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1

1

)

și alin. (1

2

) C. proc. pen. s-a dispus ca inculpatul G.I. să se supună,

pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, următoarelor obligații:

a) să se prezinte

la instanța de judecată, la termenele de judecată stabilite și ori de câte ori este

chemat;

b) să se prezinte

la Poliția comunei C.C., unitate de poliție desemnată de către instanță cu supravegherea

lui, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu-și

schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

d) să nu dețină,

să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

e) să nu se

apropie și să nu comunice direct sau indirect cu partea vătămată și martori din

prezenta cauză.

S-a atras

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145

1

alin. (2) C. proc.

pen. raportat la art. 145 alin. (2

2

) și alin. (3) C. proc. pen., în sensul

că, în caz de încălcare cu rea-credință, atât a obligațiilor menționate expres,

cât și a măsurii aplicate sau a obligațiilor impuse a fi respectate, se va lua față

de el măsura arestării preventive în condițiile prevăzute de lege, după ce în prealabil

instanța va fi informată de către organele de poliție mai sus-menționate, desemnate

cu supravegherea lui, ce au sarcina de a verifica periodic respectarea obligațiilor

ce îi revin.

Măsura dispusă

a fost comunicată, conform art. 145 alin. (2

1

) C. proc. pen., poliției

în a cărei rază locuiește inculpatul, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor

competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră, pentru a proceda în

consecință potrivit competențelor ce le revin.

La luarea acestei măsuri,

instanța a constatat că în vederea asigurării unei bune desfășurări a activității

judiciare, spre realizarea obiectului acțiunilor exercitate în cadrul procesului

penal, obiect prevăzut în art. 1 C. proc. pen., se ivește necesitatea folosirii

și a unor mijloace procesuale speciale, de constrângere, particular orientate

împotriva inculpatului prin care, anterior pronunțării

unei soluții definitive, să fie împiedicată obstrucționarea organelor judiciare

în efectuarea urmăririi penale și/sau judecății ori pentru a se evita sustragerea

acuzatului de la executarea pedepsei și/sau a celorlalte sancțiuni de drept penal,

precum și de la repararea pagubelor cauzate prin infracțiune.

Audiată fiind în fața

instanței, partea vătămată B.A.V., prin declarația de la dosar, a arătat că atunci

când tatăl său a plecat să ducă un scuter acasă la O.V., iar el se afla în casă,

a venit G.I. și l-a violat. A mai arătat că acesta îl plimba cu scuterul și îi dădea

dulciuri și îi zicea să nu spună la nimeni și îl amenința cu bătaia. A mai arătat

partea vătămată că atunci când tatăl său a intrat în casă, G.I. se închidea la curea,

terminase. A mai susținut de asemenea, că s-a mai întâmplat și în alte rânduri ca

G.I. să vină la el și să-i facă asemenea lucru și l-a dus și în pădure și l-a violat

la locul numit „S.”.

Partea civilă B.V., prin

declarația de la dosar, a arătat că, la data incidentului, plecase de acasă pentru

a transporta un scuter și, la magazinul din apropiere, l-a văzut pe inculpat cum

bea o bere. Tot în magazin era și fiul său, partea vătămată B.A.V. A plecat să ducă

scuterul, însă nu i-a spus inculpatului să treacă pe la el. Când s-a întors acasă,

a văzut că pe pat era așezat fiul său, pe o parte și, pe la spatele lui, tot așezat

pe o parte, cu fața către spatele băiatului său, era inculpatul. Ambii aveau pantalonii

trași în jos până către zona genunchilor, iar atunci când a intrat în casă, inculpatul

s-a ridicat repede și și-a tras pantalonii, iar când l-a întrebat dacă s-a culcat

cu fiul său, acesta a negat și a plecat. L-a întrebat pe fiul său ce s-a întâmplat,

iar acesta i-a confirmat că inculpatul a încercat să întrețină relații sexuale cu

el și i-a spus de asemenea că nu era prima dată când s-a întâmplat aceasta, dar

că i-a fost frică să-i spună. A plecat apoi împreună cu sora sa la bunica inculpatului,

au discutat cu toții, fiind de față și G.I., care a negat săvârșirea faptei, ulterior

însă, în cadrul unor discuții pe care le-a avut cu el, deși a avut o poziție schimbătoare,

a și recunoscut uneori fapta. A mai arătat partea civilă că, înainte de a-l surprinde

pe inculpat, în mai multe rânduri, a văzut pe chiloții fiului său urme de sânge,

iar după incident, nu a mai văzut niciodată.

Inculpatul G.I., audiat

fiind în fața instanței, nu a recunoscut acuzațiile ce i se aduc, susținând că la

data respectivă a băut o bere la magazin, unde era și tatăl părții vătămate, cu

care era prieten, acesta spunându-i să treacă pe la el, ceea ce a și făcut. Când

a ajuns la locuința lui B.V., a intrat în casă și l-a văzut pe B.A.V. uitându-se

la televizor și stătea pe scaun. L-a întrebat unde este tatăl său, acesta i-a răspuns

că nu este acasă, după care a plecat și nu s-a mai întâlnit atunci cu B.V. Seara,

a venit la locuința bunicii sale B.V., împreună cu sora acestuia, a avut loc o discuție

la care a asistat și el personal. B.V. i-a spus bunicii sale că i-ar fi violat copilul

și că dacă nu dă o sumă de bani, va face plângere. El i-a spus atunci că nu este

vinovat și poate să plece la poliție. A mai arătă inculpatul că ulterior, a fost

audiat de către polițist, în prezența bunicii și a bunicului său și nu a recunoscut

săvârșirea infracțiunii însă, tot atunci, polițiștii l-au luat într-o cameră separată

și i-au luat o nouă declarație, spunându-i să recunoască cât de cât, că va fi spre

binele său, iar el a recunoscut deoarece nu s-a mai aflat niciodată într-o astfel

de situație.

Martora F.P., prin declarația

dată în instanță a arătat că nepotul său, inculpatul, mergea deseori la locuința

lui B.V., unde mai consuma bere, cafea sau semințe și deseori îi cerea bani de la

ea sau soțul ei, pentru a cumpăra astfel de bunuri, spunându-i că îi este dator

lui B.V. A mai relatat că i-a spus de multe ori nepotului său să nu mai meargă la

B.V., însă nu a ascultat-o. De asemenea, a mai precizat că a venit B.V., împreună

cu sora lui la ea acasă și i-a spus că nepotul i-ar fi violat băiatul, însă nepotul

său nu a recunoscut și știe că este o invenție de a lui B.V. pentru a scoate mai

mulți bani de la ei.

Analizând materialul probator

administrat în cauză, instanța a reținut astfel:

Situația de fapt astfel

cum a fost reținută în rechizitoriu, pe baza întregului probatoriu administrat în

faza de urmărire penală, a fost confirmată prin readministrarea acestui probatoriu

în faza de judecată și pledează pentru reținerea, fără nici un dubiu, în sarcina

inculpatului G.I. a tentativei la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 20 raportat

la art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

Din declarația martorei

F.P., coroborată cu cea a martorului T.V., a rezultat că anterior incidentului inculpatul

G.I. și tatăl părții vătămate, B.V., se aflau într-o relație de prietenie, obișnuind

să mai petreacă timpul împreună la locuința celui din urmă, de exemplu consumând

bere. La data de 5 aprilie 2010 inculpatul și B.V. se aflau la magazinul din apropierea

locuinței părții vătămate, moment în care tatăl minorului a plecat să transporte

un scuter la locuința unei persoane care se afla în stare de ebrietate. Împrejurarea

că inculpatul se afla la magazin în momentul plecării lui B.V. este susținută de

declarația acestuia, coroborată cu toate declarațiile date de inculpat în cursul

urmăririi penale (indiferent dacă a recunoscut sau nu și săvârșirea faptei).

La momentul întoarcerii

tatălui părții vătămate, l-a găsit pe inculpat în interiorul locuinței, acesta sărind

imediat de pe patul pe care se afla și fiul său, minorul B.A.V. A mai susținut tatăl

părții vătămate că atât inculpatul, cât și fiul său avea pantalonii dați jos în

parte, și i-au tras repede la apariția sa. Susținerile numitului B.V. au fost constante

pe tot parcursul procesului penal, relatând în esență situația de fapt relatată

mai sus, și se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Singura inadvertență se referă la împrejurarea că în cuprinsul sesizării adresate

organelor de poliție s-a consemnat că tatăl minorului ar avea cunoștință de cele

întâmplate de la fiul său și nu prin aceea că l-ar fi surprins pe inculpat în flagrant.

Însă această sesizare este extrem de scurtă, fără a cuprinde toate detaliile examinate

în mod curent într-o declarație, și au fost de asemenea consemnate de organele de

poliție (scrisul de mână al lui B.V. fiind consemnat la dosarul de urmărire

penală și este în mod evident diferit).

În continuare, instanța

a reținut că plângerea penală a fost formulată chiar a doua zi, 6 aprilie 2010,

dată la care minorul a și fost consultat de un medic legist (certificatul medico-legal

din 6 aprilie 2010 al S.M.L. Suceava). Urmare a examinării s-a identificat o tentă

echimotică la nivelul orificiului anal extern ce poate pleda, posibil, pentru o

tentativă de raport sexual, fără a se putea exclude o amprentare cu degetul la acest

nivel; nu au fost identificate elemente medico-legale certe pentru un raport sexual

anal cu intromisiune. De asemenea, minorul a fost supus ulterior mai multor examinări

psihologice (fiind depuse la dosarul cauzei cele din 19 august 2010 și cea din 2

septembrie 2010), din cuprinsul cărora rezultă că prezintă simptomatologia abuzului

sexual.

Minorul a fost audiat

atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, confirmând

în ambele declarații că inculpatul a încercat să întrețină cu el raport sexual.

Mai mult, minorul a indicat în mod constant că inculpatul l-a violat și anterior,

în alte locuri și împrejurări, oferindu-i dulciuri sau amenințându-l pentru a nu

divulga cele întâmplate. Susținerile minorului se coroborează cu declarațiile tatălui

său, cu concluziile actelor medico-legale și cu cele ale examinărilor psihologice.

De asemenea, martora G.M., mătușa minorului parte vătămată, a indicat aceleași simptome

ca și tatăl minorului, plângea noaptea prin somn și se scăpa în pat în cursul nopții.

Martora a indicat de asemenea că minorul i-a spus și ei că a fost anterior în mod

repetat violat de către inculpat.

Inculpatul a avut o poziție

oscilantă în cursul procesului penal, fie recunoscând săvârșirea faptei, fie susținând

că a intrat în casă la familia B., l-a întrebat pe minor unde este tatăl său și

a plecat imediat ce a aflat că acesta nu este acasă. Fiind întrebat cu privire la

motivele pentru care a revenit asupra poziției procesuale de recunoaștere a săvârșirii

faptei, inculpatul a oferit explicații neconvingătoare și chiar contradictorii.

Astfel, atât inculpatul cât și bunica acestuia, martora F.P. au negat că declarația

de recunoaștere s-ar fi dat și în prezența bunicii, susținere contrazisă de declarațiile

consemnate în cursul urmăririi penale.

Apărarea formulată de

către inculpat și familia acestuia, în sensul că acuzațiile sunt în mod deliberat

fabricate de B.V. pentru a obține plata unor despăgubiri civile consistente nu au

putut fi reținute. Probatoriul administrat dovedește dincolo de orice îndoială existența

faptei, persoana autorului și vinovăția acestuia (discernământul acestuia fiind

stabilit prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 28 februarie 2012),

iar împrejurarea că partea vătămată s-a constituit prin reprezentantul său legal

și parte civilă în cauză nu a avut vreo valoare probatorie. De altfel, în opinia

instanței cuantumul daunelor solicitate, 5.000 euro nu este deloc exagerat raportat

la trauma suferită de minor.

În drept, fapta inculpatului

G.I. care, în după-amiaza zilei de 5 aprilie 2010, la locuința părții vătămate B.A.V.,

în vârstă de 8 ani, prin constrângere, a încercat să întrețină cu acesta un raport

sexual anal, activitatea infracțională fiind întreruptă de apariția tatălui părții

vătămate, B.V., întrunesc, sub aspect obiectiv și subiectiv, elementele constitutive

ale tentativei la infracțiunea de viol, prevăzute de art. 20 raportat la art. 197

alin. (1), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., pentru care

acesta urmează a răspunde penal.

La individualizarea pedepsei

aplicate inculpatului G.I. pentru săvârșirea infracțiunii mai sus-menționate, Tribunalul

a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 100 raportat la art. 72 C. pen., și

anume limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, reduse la

jumătate în concordanță cu dispozițiile art. 109 C. pen. ce reglementează regimul

sancționator al inculpaților minori, gradul de pericol social al faptei comise,

împrejurările și modalitatea în care a fost săvârșită, descrisă detaliat mai sus,

precum și urmarea produsă. De asemenea, s-au reținut și datele referitoare la persoana

inculpatului, care nu are antecedente penale, însă a avut o poziție procesuală nesinceră,

de nerecunoaștere, ceea ce nu poate conduce la reținerea circumstanțelor atenuante

în favoarea sa. Astfel de circumstanțe nu au fost reținute nici în considerarea

gravității deosebite a faptei săvârșite, a traumei deosebite la care un minor a

fost supus și a indiciilor temeinice existente, în sensul că tentativa de viol surprinsă

în flagrant nu a fost un act izolat de agresiune sexuală.

În consecință, i s-a aplicat

inculpatului G.I. o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1), alin.

(3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. În baza art. 71 C. pen., s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective

publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat),

cu titlu de pedeapsă accesorie.

Având în vedere că prin

încheierea de ședință din data de 7 decembrie 2012 s-a luat față de inculpat măsura

obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 145

1

C. proc. pen.,

Tribunalul a constatat că acesta se află sub incidența măsurii preventive respective,

pe care a menținut-o.

În ceea ce privește latura

civilă a cauzei, Tribunalul a constatat că numitul B.V. s-a constituit parte civilă

în cauză în numele părții vătămate, cu suma de 5.000 euro, din care 300 de euro

reprezentând cheltuieli efectuate cu deplasarea la serviciul de probațiune și 4.700

euro reprezentând daune morale. Cuantumul daunelor materiale nu a fost în nici un

fel dovedit în speță, astfel că instanța a reținut că această pretenție este nefondată.

Este însă cert că minorul

a fost supus unei traume majore, edificatoare în acest sens fiind atât declarațiile

martorilor membrii ai familiei (mătușile R.R. și G.M.), ale tatălui său, cât și

concluziile rapoartelor de evaluare psihologică. În consecință, procedând la o apreciere

cu privire la cuantumul acestor daune morale, în baza probatoriului administrat,

instanța a concluzionat că acordarea în integralitate a daunelor morale pretinse

este pe deplin justificată.

Prin urmare, în temeiul

art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 998 vechiul C. civ., cu aplicarea

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009, a admis în parte acțiunea civilă formulată

de partea civilă B.V. și a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă

civilmente G.E., să plătească acesteia despăgubiri civile în suma de 4.700 euro

sau echivalentul în RON la data plății, reprezentând daune morale.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat apel inculpatul G.I., pentru motivele expuse pe larg

în practicaua încheierii de amânare a pronunțării din data de 12 aprilie 2013.

Analizând apelul declarat

în cauză, prin prisma motivelor invocate și în baza actelor și lucrărilor dosarului,

în conformitate cu prevederile art. 371 și art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat

că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, în ceea ce privește

latura penală a cauzei, prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea

și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a mijloacelor de probă administrate

în cauză.

Rezultă din ansamblul

probator, la care a făcut referire detaliată prima instanță (Curtea însușindu-și

pe deplin analiza probelor făcută de prima instanță), că

în după-amiaza zilei de 5 aprilie 2010, apelantul inculpat G.I. s-a

deplasat la locuința părții vătămate B.A.V., în vârstă de 8 ani, din satul C.C.,

comuna C.C., județul Suceava, unde, prin constrângere (amenințarea cu bătaia), a

încercat să întrețină cu acesta un raport sexual anal, activitatea infracțională

fiind întreruptă de apariția tatălui părții vătămate, B.V.

Cele mai relevante mijloace

de probă care dovedesc vinovăția apelantului inculpat sunt declarațiile părții vătămate

minore B.A.V. (care a fost constant în declarații și a arătat că la data critică

inculpatul apelant l-a violat, fiind surprins de B.V. în timp ce se încheia la pantaloni;

a mai arătat minorul că nu era prima dată când se întâmplase acest lucru și că era

amenințat cu bătaia de către apelantul inculpat, în ipoteza în care ar fi spus cuiva

despre cele întâmplate), declarațiile reprezentantului legal al părții civile B.V.

(care în declarațiile date în cursul procesului penal de până acum a arătat, în

mod constant că l-a surprins pe apelantul inculpat în pat cu fiul său minor, că

ambii aveau pantalonii lăsați jos până la genunchi și că fiul său minor i-a spus

că apelantul inculpat l-a amenințat cu bătaia în cazul în care va spune cuiva despre

cele întâmplate), certificatul medico-legal din 6 aprilie 2010 al S.M.L. Suceava

(din care rezultă că urmare a examinării s-a identificat o tentă echimotică la nivelul

orificiului anal extern ce poate pleda, posibil, pentru o tentativă de raport sexual,

fără a se putea exclude o amprentare cu degetul la acest nivel; nu au fost identificate

elemente medico-legale certe pentru un raport sexual anal cu intromisiune), înscrisurile

întocmite cu prilejul examinării psihologice a minorului (din cuprinsul cărora rezultă

că acesta prezintă simptomatologia abuzului sexual) și declarațiile apelantului

inculpat G.I. (acesta a fost oscilant în declarații; în cursul urmăririi penale

a arătat inițial la data de 6 aprilie 2010 că nu a încercat niciodată să întrețină

relații sexuale cu minorul B.A.V., pentru ca apoi, la aceeași dată să arate că a

încercat să întrețină relații sexuale cu acesta; ulterior, audiat fiind în fața

primei instanțe apelantul inculpat a negat din nou săvârșirea faptei, pentru ca

la data de 12 aprilie 2013, în fața instanței de apel să arate că într-adevăr a

încercat să întrețină relații sexuale anale cu minorul B.A.V., însă nu l-a constrâns

în nici un fel pe acesta). Mijloacele de probă amintite se coroborează perfect între

ele, mai puțin cu o parte din declarațiile apelantului inculpat.

Raportat la situația de

fapt reținută s-a stabilit corect încadrarea juridică legală a infracțiunii reținute

în sarcina apelantului inculpat G.I., respectiv infracțiunea de

tentativă la viol

prevăzută

de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen., cu aplicarea

art. 99 alin. (3) și art. 109 alin. (1) C. pen.

Curtea nu a reținut apărările

apelantului inculpat, în sensul că el nu l-a constrâns în nici un fel pe minorul

B.A.V. și că, prin urmare se impunea schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute

în sarcina sa în infracțiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198

C. pen. Așa cum rezultă din declarațiile părții vătămate minore B.A.V. acesta a

arătat, în permanență că „a fost violat” și că a fost amenințat de apelantul inculpat

cu bătaia dacă va spune cuiva despre cele întâmplate. Reprezentantul legal al acestuia,

B.V. a confirmat în declarațiile sale, constante sub acest aspect, că fiul său B.A.V.

i-a spus că apelantul inculpat „l-a violat” și că l-a amenințat cu bătaia. De asemenea,

în urma examinării medico-legale a victimei minore s-a identificat o tentă echimotică

la nivelul orificiului anal extern ce poate pleda, posibil, pentru o tentativă de

raport sexual. La analizarea constrângerii psihice realizate prin amenințare trebuie

avută în vedere vârsta fragedă a victimei la data infracțiunii (8 ani), rezistența

psihică a acestuia putând fi înfrântă foarte ușor, precum și ascendentul moral asupra

minorului oferit de vârsta mai mare a apelantului inculpat și faptul că acesta era

prietenul tatălui său. Tot sub acest aspect Curtea a apreciat ca relevantă declarația

apelantului inculpat din data de 6 aprilie 2010 în care a arătat cum a încercat

să întrețină un act sexual anal cu victima, în care arată că „(…) l-am văzut pe

fiul său B.A.V. (…) în acel moment m-am dus la acesta și fără să îmi explic de ce

i-am dat pantalonii jos, după care mi-am dat pantalonii și chiloții și am încercat

să întrețin un raport sexual anal (…)”. Din modul alert în care apelantul inculpat

arată că a acționat nu rezultă că acesta ar fi fost preocupat de obținerea acordului

prealabil al victimei la actul sexual (de altfel, datorită vârstei, acesta nici

nu putea exprima un consimțământ valabil în acest sens).

De asemenea, în ceea ce

privește pedeapsa principală aplicată apelantului inculpat G.I. de către prima instanță,

Curtea a constatat că aceasta a fost în mod just individualizată, în raport de criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., atât în ceea ce privește natura și cuantumul acesteia,

cât și în ceea ce privește modalitatea de executare.

Într-adevăr, având în

vedere gradul de pericol concret al infracțiunii săvârșite, importanța valorilor

sociale lezate prin aceasta, modul concret în care a apelantul inculpat a acționat

(ce denotă o îndrăzneală ridicată a acestuia în săvârșirea de acte antisociale),

vârsta fragedă a victimei (8 ani), împrejurarea că victima era fiul prietenului

său, precum și conduita procesuală oscilantă a apelantului inculpat pe parcursul

procesului penal (și-a schimbat de mai multe ori declarațiile, fără o justificare

plauzibilă), Curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse principale de 4 de ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol prevăzută de

art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen., cu aplicarea

art. 99 alin. (3) și art. 109 alin. (1) C. pen., este în măsură să răspundă cerințelor

de sancționare, coerciție și reeducare prevăzute de art. 52 C. pen. (și nu se mai

impune reducerea ei; simplul fapt că apelantul inculpat nu are antecedente penale

și a achitat, în fața instanței de apel pretențiile civile ale victimei, în contextul

celor expuse, nu poate atrage diminuarea pedepsei aplicate).

De asemenea, având în

vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei, vârsta fragedă a victimei, regretul

formal manifestat față de fapta comisă și mai ales conduita oscilantă a apelantului

inculpat pe parcursul procesului penal, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 86

1

alin. (1) lit. c) C. pen., art. 110 C. pen. și art. 110

1

C. pen., pentru

a se putea dispune suspendarea condiționată sau sub supraveghere a pedepsei principale

aplicate de către prima instanță (simpla pronunțare a condamnării nu va constitui

un avertisment suficient pentru inculpat, astfel încât și fără executarea pedepsei,

acesta nu va mai săvârși infracțiuni). Doar în acest context (al executării efective

a pedepsei aplicate), Curtea a considerat că avertismentul dat de instanță, prin

soluția de condamnare pronunțată, va fi de natură să îl facă pe apelantul inculpat

să conștientizeze pe viitor că legiuitorul ocrotește valorile sociale, că orice

atingere adusă acestora este sancționată aspru și că el, ca destinatar al normelor

de drept care îi sunt accesibile, are obligația de a le respecta întocmai, de a

evita conjuncturile care l-ar putea cantona într-o situație contrară legii, în caz

contrar, urmând a răspunde ca și în cazul de față.

În ceea ce privește latura

civilă a cauzei Curtea a constatat că după pronunțarea sentinței penale apelate

apelantul inculpat a plătit părții civile B.V. suma de 4.700 de euro cu titlu de

despăgubiri civile, acesta din urmă arătând că nu mai are nicio pretenție de la

apelantul inculpat (a se vedea în acest sens înscrisul autentificat din 30

ianuarie 2013 de către Biroul Notarial Public V.I. din Suceava). Prin urmare, Curtea

a luat act de această situație intervenită.

Împotriva acestei hotărâri

a formulat recurs inculpatul G.I. criticând soluția ca netemeinică și nelegală și

solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță

în vederea refacerii referatului de evaluare, iar în subsidiar, schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de tentativă la viol în cea de tentativă la act sexual

cu un minor, aplicarea art. 74 lit. a) și lit. b) C. pen. și coborârea pedepsei

sub minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea art. 81 sau art. 86

1

C. pen.

A fost invocat cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Înalta Curte, analizând

hotărârea prin prisma cazului de casare invocat, cât și a celor care, conform

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu de

către instanță constată următoarele:

În ceea ce privește critica

privind modul cum a fost întocmit referatul de evaluare psihică a inculpatului,

Curtea constată că prin Legea nr. 2/2013 a fost abrogat pct. 7 al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., caz de casare ce viza că judecata s-a făcut fără întocmirea

referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori, ca atare un asemenea motiv

nu mai poate determina o nulitate absolută și o casare a hotărârii, așa cum a solicitat

inculpatul, neexistând un caz de casare prevăzut de lege care să permită analiza

temeiniciei unei astfel de critici.

În ceea ce privește critica

privind greșita încadrare juridică a faptei, Curtea constată că este nefondată.

Spre deosebire de infracțiunea

de viol unde actul sexual are loc prin constrângere sau profitând de imposibilitatea

victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința, în cazul infracțiunii de act

sexual cu un minor, actul sexual este unul consimțit de către partea vătămată.

În doctrină și practica

judiciară se reține însă că infracțiunea de act sexual cu un minor poate fi reținută

doar dacă minorul are o vârstă și o dezvoltare psihică de natură să îi permită să

își exprime liber voința, consimțind la actul sexual.

În speță, având în vedere

că la data comiterii faptei minorul avea doar 8 ani, nu se poate presupune că avea

capacitatea de a-și exprima voința de a participa la actul sexual.

De aceea infracțiunea

comisă de inculpat este cea de tentativă la viol și nu tentativă la act sexual cu

un minor.

Înalta Curte constată

că în prezent nu există un caz de casare care să permită reindividualizarea pedepsei,

în situația în care aceasta este legală, de aceea nici critica privind cuantumul

și modalitatea de executare a sancțiunii aplicate nu poate fi cenzurată.

Având în vedere aceste

motive, Curtea va respinge, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., ca nefondat recursul inculpatului, urmând în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. să îl oblige la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 57 din 19 aprilie

2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 17 octombrie 2013.