ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2173/2013

Asupra recursului de față, examinând actele și lucrările din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 99 din 18 mai 2011, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe inculpatul T.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., la o pedeapsă de 9 ani închisoare cu executare în regim de detenție și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale, menținând starea de arest și deducând durata reținerii și arestării preventive de la 12 iulie 2010 la zi. A fost obligat inculpatul, în temeiul art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 și următoarele C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G.

nr. 72/2006, la 5730,43 lei către Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Nicolae Oblu lași și la 1162,20 lei către Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență că, la data de 01 iulie 2010, inculpatul T.M., ajutor de pădurar, a lovit-o cu securea în zona capului pe victima C.C., care se afla cu martorii minori B.G. (15 ani), B.A. (17 ani) și B.F. (14 ani) în zona „M.” pentru a tăia lemne uscate, cauzându-i leziuni ce au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, motiv pentru care a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Nicolae Oblu Iași, decedând la 11 iulie 2010. Conform raportului de necropsie medico-legală nr. 1262 din 28 iulie 2010 al I.M.L.

Iași, moartea lui C.C. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană, plagă durală, hemoragie subarahnoidiană, complicat în evoluție cu bronhopneumonie, iar din topografia și morfologia leziunilor tanatogeneratoare rezultă că producerea acestora a fost cauzată de lovire cu un corp contondent cu suprafață mică (posibil muchea unui topor), agresorul aflându-se cel mai probabil în fața victimei sau lateral dreapta față de aceasta în momentul aplicării loviturilor, între leziunile de violență și deces există o legătură indirectă de cauzalitate. Situația de fapt reținută de către instanța de fond a avut la bază raportul de necropsie, dar și declarațiile inițiale date de martorii minori B.G., B.A.

și B.F. în fața organelor de urmărire penală și a procurorului în perioada 11 iulie 2010 - 13 iulie 2010, conform cărora victima a fost lovită cu securea în zona capului de către inculpatul T.M. și nu în ultimul rând, mențiunile procesului-verbal de cercetare la fața locului în cuprinsul căruia a fost consemnată aceeași poziție a martorilor minori cu privire la implicarea inculpatului, fiind înlăturate depozițiile acestora de la data de 24 septembrie 2010 date și în prezența apărătorului ales al inculpatului, întrucât retractarea parțială a aspectelor prezentate în luna iulie 2010 a fost rezultatul presiunilor și amenințărilor exercitate asupra lor de către familia lui T.M. În aceste condiții, judecătorul fondului a înlăturat apărările inculpatului privind nevinovăția sa, apreciind că nu se impune achitarea acestuia în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc.

pen., nu numai în raport de declarațiile martorilor minori B.G., B.A. și B.F., de concluziile raportului de necropsie și de mențiunile procesului-verbal de cercetare la fața locului, ci și prin prisma depozițiilor martorilor U.C., A.I. și I.V., dar și a propriei declarații a inculpatului care a încercat să-și creeze un alibi pentru data de 01 iulie 2010, lipsind însă o perioadă neacoperită pentru după-amiaza zile respective. În drept, s-a reținut că fapta inculpatului T.M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, în raport de faptul că victima a decedat la circa 10 zile de la agresiune, în perioada spitalizării intervenind și o bronhopneumonie, precum și de împrejurarea că între leziunile suferite în urma loviturii primite și deces există legătură indirectă de cauzalitate, așa cum a stabilit raportul de necropsie.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere atitudinea de nerecunoaștere a inculpatului, agresivitatea care caracterizează persoana acestuia urmarea produsă și circumstanțele reale ale săvârșirii faptei. Împotriva acestei hotărâri, a declarat în termen legal apel inculpatul, criticând-o sub aspectul legalității și temeiniciei, întrucât din materialul probator administrat rezultă că la data incidentului nu s-a aflat la locul faptei, motiv pentru care nu putea să agreseze victima, împrejurare care impune achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. x) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 140 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefundat, apelul inculpatului, menținând prevenția și deducând durata arestării preventive de la 18 martie 2011 la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a constatat că în mod corect judecătorul fondului a reținut că inculpatul T.M. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât la data de 01 iulie 2010, acesta i-a aplicat victimei C.C. o lovitură cu muchia unei securi peste extremitatea cefalică, în timp ce se afla la tăiat de lemne în pădurea situată în zona M. sat Balica, județul Vaslui, cauzându-i leziuni traumatice cu fractură craniană și hemoragie subarahnoidiană, intervenind complicații în evoluție cu bronhopneumonie, în final victima decedând la data de 11 iulie 2010, deși i s-au acordat îngrijiri medicale în spital, precum și că pedeapsa aplicată a fost just individualizată în raport de dispozițiile art. 72 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal recurs inculpatul T.M., Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 755 din 15 martie 2012, a admis calea de atac a acestuia și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, întrucât instanța de prim control judiciar nu a motivat soluția dată și a omis să se pronunțe pe o parte din probele solicitate, care erau esențiale în lămurirea cauzei sub toate aspectele, motiv pentru care în al doilea ciclu procesual urmau să fie reaudiați martorii, să fie efectuate eventuale confruntări între aceștia, precum și să se aprecieze asupra necesității efectuării unei reconstituiri la fața locului și să se stabilească în ce măsură raportul de necropsie a lămurit care dintre cele două leziuni a cauzat decesul victimei, dată fiind topografia și morfologia leziunilor tanatogeneratoare.

În rejudecare, instanța de prim control judiciar a procedat la reaudierea martorilor B.V., B.A., B.G., B.F., L. C., M.A., U.C.D., A.I., le-a luat depoziții martorilor B., C.E., Ț.D., B.M., P.C., M.L., M.V.V., a dispus efectuarea unui supliment la raportul de necropsie, precum și întocmirea unei expertize criminalistice traseologice, în vederea stabilirii modului de creare a urmelor prezente pe șapca victimei C.C., pentru a se determina. în ce măsura deteriorarea materialului textil a fost produsă de toporul ridicat de la locuința acesteia sau de un alt obiect tăietor identic ori de o altă natură, respectiv, lemn, copac, creangă, ciot și, nu în ultimul rând, a realizat confruntării între martorul B.M.

și martorii B.A. și B.I. și a solicitat relații de la D.S. Vaslui – O.S. Vaslui și de la O.C.P.I. Vaslui cu privire la topografia pădurii Balica - zona M.. Prin decizia penală nr. 41 din 14 martie 2013, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefundat, apelul inculpatului T.M., menținând starea de arest și deducând prevenția de la 18 mai 2011 la zi. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a constatat că probele administrate în al doilea ciclu procesual nu sunt de natură să conducă la stabilirea unei alte situații de fapt, precum și că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că declarațiile inițiale ale martorilor minori, date imediat după producerea incidentului, redau cu fidelitate cele întâmplate la 01 iulie 2010, indicându-l pe inculpatul T.M.

ca autor al agresiunii exercitate asupra victimei, fiind lipsit de relevanță faptul că cei trei martori au revenit asupra depozițiilor făcute în perioada 11 iulie 2010 - 13 iulie 2010, în condițiile în care în procesul penal român probele nu au mai dinainte o valoare stabilită iar cele administrate în cursul cercetării judecătorești nu au prioritate în fața celor din faza de urmărire penală. Astfel, s-a reținut că la data de 01 iulie 2010, victima C.C., având acceptul pădurarului, s-a deplasat în punctul M. împreună cu martorii B.V., B.G. și B.F., pentru a tăia arbori uscați, timp în care a apărut inculpatul T.M., ajutor de pădurar, care fiind nemulțumit de activitatea desfășurată de victimă, în urma unui conflict verbal, i-a aplicat o lovitură cu muchia toporului în regiunea capului, după care a părăsit locul faptei.

Ulterior incidentului, victima a fost însoțită de cei trei martori la domiciliul său, apoi fiind transportată cu ambulanța la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Nicolae Oblu Iași, supusă unei intervenții chirurgicale, pentru ca în ziua 11 iulie 2010 să decedeze. Martorii oculari minori B.G., B.V. și B.F., atât cu ocazia primelor audieri în fața organelor de cercetare penală și în fața procurorului, cât și cu ocazia cercetării la fața locului, au declarat că victima C.C. a fost lovită de inculpat cu muchia toporului în zona capului, aspecte susținute și de către minorul B.A., care aflându-se la o distanță de câțiva metri cu caprele la pășunat, a observat incidentul petrecut între părți.

Deși martorii au fost reaudiați la 24 septembrie 2010 la solicitarea apărătorului ales al inculpatului T.M., moment la care au retractat parțial cele relatate anterior, negând orice implicare a inculpatului în agresiunea victimei, instanța de prim control judiciar a constatat că aceste declarații contravin celorlalte probe administrate în cauză, respectiv declarațiilor date de martorii B.M., P.C., M.L., M.V.V., B.I. și C.I., potrivit cărora martorul B.A. i-a povestit unchiului său, B.M., la data de 01 iulie 2010, că victima C.C. a fost lovită cu toporul de inculpatul T.M., împrejurare relatată în aceeași seară și la magazinul din sat și nu în ultimul rând faptul că anterior decesului victimei, în ziua audierii martorilor oculari de către poliție, martora B.I.

i-a auzit spunând că au declarat că inculpatul Mihai Trișcă a fost în pădure. În plus, s-a reținut de către instanță că martorii minori au fost amenințați cu moartea de către inculpatul T.M.

sau rude ale acestuia, dacă vor declara cele întâmplate, aspecte rezultate din declarația martorului B.G., dar și a martorei C.E., soția victimei, care a precizat că la locuința sa a venit Ț.D., tatăl vitreg al fraților B., spunându-i că a fost amenințat de inculpat să nu vorbească despre cele întâmplate la data de 01 iulie 2010. Au fost apreciate, ca nesincere, atât declarațiile inculpatului T.M., care a negat în mod constant săvârșirea faptei, precum și declarațiile martorilor care au încercat să acrediteze ideea că în ziua de 01 iulie 2010 au fost la locuința inculpatului pentru a culege floare de tei, întrucât potrivit depoziției martorului A.I., ultima dată a dus floare de tei la domiciliul inculpatului la 27 iunie 2010, motiv pentru care era exclus ca la data incidentului martorii U.C.

și L.C. să-l fi ajutat la trierea florilor, întrucât floarea îi era predată în seara aceleiași zile în care i-o lăsa pentru a fi culeasă. De altfel, martorii A.I., C.I. și L.C. au relatat că fie în ziua incidentului, fie în ziua imediat următoare, i-au comunicat inculpatului T.M. că în sta lumea vorbește că a lovit victima în zona capului cu un topor, motiv pentru care instanța de prim control judiciar a apreciat că în raport și de aceste dispoziții, rezultă dincolo de orice dubiu că inculpatul este cel care l-a agresat pe C.C.

în ziua de 01 iulie 2010. Relevante au fost considerate și concluziile raportului de necropsie medico-legală, dar și cele ale suplimentului la acest raport, potrivit cărora topografia și morfologia leziunilor tanatogeneratoare pledează pentru producerea lor prin lovire cu un corp contondent cu suprafață mică (posibil muchia unui topor sau creangă de copac cu suprafață neregulată), nefiind posibilă producerea acestora ca urmare a lovirii victimei de către crengile unui copac urmată de o posibilă cădere a acesteia, decât în cazul în care ar fi exclusă cu certitudine orice agresiune, precum și că între leziunile cranio-cerebrale și deces există o legătură indirectă de cauzalitate, întrucât în timpul spitalizării, evoluția acestora a fost agravată de apariția bronhopneumoniei, asociație care a determinat decesul lui C.C.

De altfel, și raportul de expertiză criminalistică și traseologică a concluzionat că urma lăsată pe șapcă a fost imprimată de muchia toporului ridicat de la locuința victimei și nu s-a produs prin acțiunea unui obiect tăietor identic și nici a unui obiect de altă natură, respectiv, lemn, copac, creangă, existând o corespondență biunivocă între această urmă de pe șapcă și leziunile craniene ale victimei. La stabilirea situației de fapt au fost avute în vedere și relațiile de la O.C.P.I.

Vaslui, potrivit cărora de la locuința inculpatului către M. există două posibile căi de acces pedestru, drumul ÎL, 1891 m și drumul 2 L, 1786 m, precum și cele primite de la D.S., conform cărora altitudinea în zona locuinței inculpatului este de circa 230-240 m, iar în zona M. de circa 430-450 m, împrejurare care infirmă susținerile acestuia privind imposibilitatea deplasării sale în intervalul orar 15:00 - 17:00, în pădurea Balica, punctul M. Concluzionând, instanța de prim control judiciar a constatat prin raportare la probele administrate, chiar în prezența unor aspecte contradictorii sau nuanțate din cuprinsul declarațiilor martorilor minori, că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție, motiv pentru care în sarcina inculpatului T.M.

a fost reținută săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, concretizată în deplasarea acestuia la data de 01 iulie 2010, în intervalul orar 15:00-17:00, în pădurea Balica în punctul M., unde se afla victima C.C. însoțită de martorii B.V., B.G. și B.F., care având acceptul pădurarului A.I. să strângă lemne uscate, le încărca într-o căruță, moment în care, pe fondul unui conflict verbal, a fost lovită de inculpat cu muchia toporului ce aparținea acesteia. În raport de situația de fapt reținută în cauză, instanța de apel a constatat că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 10 lit. c) C. proc. pen. și nici cele ale art. 73 lit. b) C. pen., în condițiile în care acțiunea inculpatului nu a reprezentat o ripostă la atitudinea provocatoare a victimei care să-i fi produs o stare de tulburare puternică, având în vedere că anterior aplicării loviturii, au avut doar o simplă altercație verbală.

Ca atare, s-a apreciat că în mod corect judecătorul fondului a reținut vinovăția inculpatului T.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., făcând și o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii, urmările produse, valorile sociale lezate, circumstanțele personale ale inculpatului (atitudinea de nerecunoaștere), atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare, fiind exclusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, întrucât nu s-ar atinge scopul preventiv și educativ al tratamentului sancționator prevăzut de art. 52 C. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul T.M.

invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (l) pct. 17 2 și 14 C. proc. pen. În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea dată în apel este nelegală întrucât instanța de prim control judiciar, în rejudecare, nu s-a conformat dispozițiilor date de instanța supremă, sens în care nu a procedat la reconstituirea faptei, nu a dispus efectuarea unei expertize fizico-chimice, nu a stabilit elemente esențiale ce țin de comiterea acesteia, inclusiv sub aspect temporal cât și cu privire la identificarea leziunii cranio-cerebrale care a condus la decesul victimei, nu a administrat și alte probe indicate de Înalta Curte, limitându-se la a respinge încuviințarea acestora pe motiv că ar fi neutile și neconcludente la soluționarea cauzei.

Nelegalitate hotărârii a fost invocată și în ceea ce privește lipsa de rol activ a instanței de apel care, în rejudecare, nu a lămurit contradicțiile evidente dintre declarațiile martorilor, făcând referire la aceiași situație de fapt reținută de instanța de fond. Și sub aspect sancționator a fost invocată nelegalitatea soluției, în condițiile în care nu s-a ținut seama de circumstanțele care caracterizează persoana inculpatului, împrejurări care impuneau în mod obligatoriu atenuarea pedepsei. Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (l) pct. 17 și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul T.M.

ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Hotărârea recurată este supusă casării prin prisma cazului prevăzut de art. 385 9 alin. (l) pct. 17 C. proc. pen., atunci când este contrară legii sau dacă prin intermediul acesteia s-a făcut o greșită aplicare a legii. În speță, Curtea de Apel Iași, rejudecând apelul declarat de inculpatul T.M., s-a conformat hotărârii instanței supreme prin care s-a statuat că în vederea stabilirii unei situații de fapt care să aibă corespondent în probele de la dosar, instanța de prim control judiciar urma să purceadă la reaudierea martorilor, eventual la confruntarea acestora, să încuviințeze un supliment la raportul de necropsie în scopul identificării leziuni tanatogeneratoare care a constituit cauza decesului victimei, precum și în măsura în care va aprecia ca fiind necesară și utilă să efectueze o reconstituire la locul faptei.

În acest sens, instanța de prim control judiciar, respectând, dispozițiile art. 385 alin. (l) C. proc. pen., pentru a lămuri cauza sub toate aspectele și a stabili împrejurările concrete în care a fost agresată victima a procedat la reaudierea martorilor B.V., B.A., B.G., L.C., M. A., U.C.D., A.I., dar și la suplimentarea probatoriului testimonial cu declarațiile martorilor B.I., M.V.V., C.E., Ț.D., B.M., P.C., M.L. și M.V.V., precum și la efectuarea de confruntări între martorul B.M. pe de o parte și martorii B.A. și B.I. pe de altă parte, dispunând, totodată, și realizarea unui supliment la raport de necropsie. Nu în ultimul rând, apreciind ca fiind necesară stabilirea topografiei locului faptei, inclusiv sub aspectul căilor de acces și a distanței de la aceasta până la locuința inculpatului, judecătorii apelului au solicitat relații de la instituțiile abilitate (O.C.P.I.

Vaslui și D.S. Vaslui). Concluzionând, Înalta Curte constată că probatoriul care fundamentează soluția de condamnare a inculpatului T.M. a fost administrat cu respectarea dispozițiilor legale, vinovăția acestuia fiind dovedită de ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, pornind de la proba testimonială, confruntări, până la probe cu valoare științifică concretizate în suplimente la expertize medico-legale și la înscrisuri emise de instituții ale statului, instanța de prim control judiciar, în rejudecare, conformându-se deciziei date în recurs. De altfel, ceea ce critică recurentul prin invocarea dispozițiilor art. 385 9 alin. (l) pct. 17 2 C. proc.

pen., nu este o problemă de drept, care poate fi supusă controlului judiciar în cadrul acestui caz de casare, ci acesta se referă în preponderența criticilor formulate exclusiv la situația de fapt reținută, solicitând în realitate stabilirea altor împrejurări faptice, cu consecința absolvirii sale de vinovăție. Or, verificarea respectării, în rejudecare, a dispozițiilor legale nu poate aduce atingere situației de fapt reținute de prima instanță și de către cea de apel. În realitate, criticile aduse hotărârii date în apel se încadrau anterior datei de 12 februarie 2013 în cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (l) pct. 18 C. proc.

pen., dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 2/2013 prin care s-au adus modificări normei procesual penale, inclusiv sub aspectul abrogării acestui text de lege, motiv pentru care nu mai pot fi examinate în prezent, în condițiile în care în sistemul nostru juridic recursul în materie penală este reglementat ca o cale de atac devolutivă în drept, iar soluția atacată a fost pronunțată la 14 martie 2013, deci ulterior schimbărilor legislative intervenite. Pe de altă parte, potrivit noilor reglementări în lumina art. 385 9 alin. (l) pct. 14 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, chiar și ca efect a cauzelor de agravare sau atenuare.

În cauză, pedeapsa a fost stabilită recurentului inculpat în limite legale, în condițiile în care tratamentul sancționator pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., este închisoarea de la 5 ani la 15 ani, iar acesta a fost condamnat la 9 ani fără să fie reținută incidența circumstanțelor atenuante sau a celor de agravare. Constatând, așadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (l) pct. 17 și 14 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (l) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.

Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 41 din 14 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa, aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 12 iulie 2010 la 20 iunie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2013.