ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2173/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2173/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față, examinând

actele și lucrările din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 99 din 18 mai

2011, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe inculpatul T.M., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen., la o pedeapsă de 9 ani închisoare cu executare

în regim de detenție și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale,

menținând starea de arest și deducând durata reținerii și arestării preventive

de la 12 iulie 2010 la zi.

A fost obligat inculpatul, în temeiul art.

14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 și următoarele C. civ. și art.

313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, la 5730,43 lei

către Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Nicolae Oblu lași și la 1162,20 lei

către Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență că, la data de 01 iulie 2010, inculpatul

T.M., ajutor de pădurar, a lovit-o cu securea în zona capului pe victima C.C.,

care se afla cu martorii minori B.G. (15 ani), B.A. (17 ani) și B.F. (14 ani)

în zona „M.” pentru a tăia lemne uscate, cauzându-i leziuni ce au necesitat

acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, motiv pentru care a fost

internată la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Nicolae Oblu Iași, decedând

la 11 iulie 2010.

Conform raportului de necropsie

medico-legală nr. 1262 din 28 iulie 2010 al I.M.L. Iași, moartea lui C.C. a

fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute

consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană, plagă durală,

hemoragie subarahnoidiană, complicat în evoluție cu bronhopneumonie, iar din

topografia și morfologia leziunilor tanatogeneratoare rezultă că producerea

acestora a fost cauzată de lovire cu un corp contondent cu suprafață mică

(posibil muchea unui topor), agresorul aflându-se cel mai probabil în fața

victimei sau lateral dreapta față de aceasta în momentul aplicării loviturilor,

între leziunile de violență și deces există o legătură indirectă de

cauzalitate.

Situația de fapt reținută de către

instanța de fond a avut la bază raportul de necropsie, dar și declarațiile

inițiale date de martorii minori B.G., B.A. și B.F. în fața organelor de

urmărire penală și a procurorului în perioada 11 iulie 2010 - 13 iulie 2010,

conform cărora victima a fost lovită cu securea în zona capului de către

inculpatul T.M. și nu în ultimul rând, mențiunile procesului-verbal de

cercetare la fața locului în cuprinsul căruia a fost consemnată aceeași poziție

a martorilor minori cu privire la implicarea inculpatului, fiind înlăturate

depozițiile acestora de la data de 24 septembrie 2010 date și în prezența

apărătorului ales al inculpatului, întrucât retractarea parțială a aspectelor

prezentate în luna iulie 2010 a fost rezultatul presiunilor și amenințărilor

exercitate asupra lor de către familia lui T.M.

În aceste condiții, judecătorul

fondului a înlăturat apărările inculpatului privind nevinovăția sa, apreciind

că nu se impune achitarea acestuia în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc.

pen., nu numai în raport de declarațiile martorilor minori B.G., B.A. și B.F.,

de concluziile raportului de necropsie și de mențiunile

procesului-verbal de cercetare la fața locului, ci și prin prisma depozițiilor

martorilor U.C., A.I. și I.V., dar și a propriei declarații a inculpatului care

a încercat să-și creeze un alibi pentru data de 01 iulie 2010, lipsind însă o

perioadă neacoperită pentru după-amiaza zile respective.

În drept, s-a reținut că fapta

inculpatului T.M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri

sau vătămări cauzatoare de moarte, în raport de faptul că victima a decedat la

circa 10 zile de la agresiune, în perioada spitalizării intervenind și o

bronhopneumonie, precum și de împrejurarea că între leziunile suferite în urma

loviturii primite și deces există legătură indirectă de cauzalitate, așa cum a

stabilit raportul de necropsie.

La individualizarea pedepsei, instanța

de fond a avut în vedere atitudinea de nerecunoaștere a inculpatului,

agresivitatea care caracterizează persoana acestuia urmarea produsă și

circumstanțele reale ale săvârșirii faptei.

Împotriva

acestei hotărâri, a declarat în termen legal apel inculpatul, criticând-o

sub aspectul legalității și

temeiniciei, întrucât din materialul probator administrat rezultă că la data

incidentului nu s-a aflat la locul faptei, motiv pentru care nu putea să

agreseze victima, împrejurare care impune achitarea sa în temeiul dispozițiilor

art. 10 lit. x) C. proc. pen.

Prin decizia

penală nr. 140 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Iași a respins,

ca nefundat, apelul inculpatului,

menținând prevenția și deducând durata arestării preventive de la 18 martie

2011 la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de prim control judiciar a constatat că în mod corect judecătorul

fondului a reținut că inculpatul T.M. se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât la data de 01 iulie 2010,

acesta i-a aplicat victimei C.C. o lovitură cu muchia unei securi peste

extremitatea cefalică, în timp ce se afla la tăiat de lemne în pădurea

situată în zona M. sat Balica, județul Vaslui,

cauzându-i leziuni traumatice

cu fractură craniană și hemoragie

subarahnoidiană, intervenind complicații în evoluție cu bronhopneumonie, în

final victima decedând la data de 11 iulie 2010, deși i s-au acordat îngrijiri

medicale în spital, precum și că pedeapsa aplicată a fost just individualizată

în raport de dispozițiile art. 72 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

în termen legal recurs inculpatul T.M., Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin decizia nr. 755 din 15 martie 2012, a

admis

calea de atac a acestuia și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea

apelului,

întrucât instanța de prim control judiciar nu a motivat

soluția dată și a omis să se

pronunțe pe o

parte din probele solicitate, care erau esențiale în lămurirea cauzei sub

toate

aspectele, motiv pentru care în al doilea ciclu procesual urmau să fie

reaudiați

martorii, să fie efectuate

eventuale confruntări între aceștia, precum și să se aprecieze

asupra

necesității efectuării unei reconstituiri la fața locului și să se stabilească

în ce

măsură raportul de necropsie a

lămurit care dintre cele două leziuni a cauzat decesul

victimei, dată

fiind topografia și morfologia leziunilor tanatogeneratoare.

În rejudecare, instanța de prim

control judiciar a procedat la reaudierea

martorilor

B.V., B.A., B.G., B.F., L.

C., M.A., U.C.D., A.I., le-a luat depoziții

martorilor B., C.E., Ț.D., B.M., P.C., M.L., M.V.V., a dispus efectuarea unui

supliment la raportul de necropsie, precum și

întocmirea unei expertize criminalistice

traseologice, în vederea

stabilirii modului de creare a urmelor prezente pe șapca victimei C.C., pentru

a se determina. în ce măsura deteriorarea materialului textil a fost produsă de

toporul ridicat de la locuința acesteia sau de un alt obiect tăietor identic

ori de o altă natură, respectiv, lemn, copac, creangă, ciot și, nu în ultimul

rând, a realizat confruntării între martorul B.M. și martorii B.A. și B.I. și a

solicitat relații de la D.S. Vaslui – O.S. Vaslui și de la O.C.P.I. Vaslui cu

privire la topografia pădurii Balica - zona M..

Prin decizia penală nr. 41 din 14

martie 2013, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefundat, apelul inculpatului T.M.,

menținând starea de arest și deducând prevenția de la 18 mai 2011 la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a constatat că probele administrate în al doilea ciclu

procesual nu sunt de natură să conducă la stabilirea unei alte situații de

fapt, precum și că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că

declarațiile inițiale ale martorilor minori, date imediat după producerea

incidentului, redau cu fidelitate cele întâmplate la 01 iulie 2010, indicându-l

pe inculpatul T.M. ca autor al agresiunii exercitate asupra victimei, fiind

lipsit de relevanță faptul că cei trei martori au revenit asupra depozițiilor

făcute în perioada 11 iulie 2010 - 13 iulie 2010, în condițiile în care în

procesul penal român probele nu au mai dinainte o valoare stabilită iar cele

administrate în cursul cercetării judecătorești nu au prioritate în fața celor

din faza de urmărire penală.

Astfel, s-a reținut că la data de 01

iulie 2010, victima C.C., având acceptul pădurarului, s-a deplasat în punctul

M. împreună cu martorii B.V., B.G. și B.F., pentru a tăia arbori uscați, timp

în care a apărut inculpatul T.M., ajutor de pădurar, care fiind nemulțumit de

activitatea desfășurată de victimă, în urma unui conflict verbal, i-a aplicat o

lovitură cu muchia toporului în regiunea capului, după care a părăsit locul

faptei.

Ulterior incidentului, victima a fost

însoțită de cei trei martori la domiciliul său, apoi fiind transportată cu

ambulanța la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Nicolae Oblu Iași, supusă

unei intervenții chirurgicale, pentru ca în ziua 11 iulie 2010 să decedeze.

Martorii oculari minori B.G., B.V. și

B.F., atât cu ocazia primelor audieri în fața organelor de cercetare penală și

în fața procurorului, cât și cu ocazia cercetării la fața locului, au declarat

că victima C.C. a fost lovită de inculpat cu muchia toporului în zona capului,

aspecte susținute și de către minorul B.A., care aflându-se la o distanță de

câțiva metri cu caprele la pășunat, a observat incidentul petrecut între părți.

Deși martorii au fost reaudiați la 24

septembrie 2010 la solicitarea apărătorului ales al inculpatului T.M., moment

la care au retractat parțial cele relatate anterior, negând orice implicare a

inculpatului în agresiunea victimei, instanța de prim control judiciar a

constatat că aceste declarații contravin celorlalte probe administrate în

cauză, respectiv declarațiilor date de martorii B.M., P.C., M.L., M.V.V., B.I. și

C.I., potrivit cărora martorul B.A. i-a povestit unchiului său, B.M., la data

de 01 iulie 2010, că victima C.C. a fost lovită cu toporul de inculpatul T.M.,

împrejurare relatată în aceeași seară și la magazinul din sat și nu în ultimul

rând faptul că anterior decesului victimei, în ziua audierii martorilor oculari

de către poliție, martora B.I. i-a auzit spunând că au declarat că inculpatul

Mihai Trișcă a fost în pădure.

În plus, s-a reținut de către instanță

că martorii minori au fost amenințați cu moartea de către inculpatul T.M. sau

rude ale acestuia, dacă vor declara cele întâmplate, aspecte rezultate din

declarația martorului B.G., dar și a martorei C.E., soția victimei, care a

precizat că la locuința sa a venit Ț.D., tatăl vitreg al fraților B.,

spunându-i că a fost amenințat de inculpat să nu vorbească despre cele

întâmplate la data de 01 iulie 2010.

Au fost apreciate, ca nesincere, atât

declarațiile inculpatului T.M., care a negat în mod constant săvârșirea faptei,

precum și declarațiile martorilor care au încercat să acrediteze ideea că în

ziua de 01 iulie 2010 au fost la locuința inculpatului pentru a culege floare

de tei, întrucât potrivit depoziției martorului A.I., ultima dată a dus floare

de tei la domiciliul inculpatului la 27 iunie 2010, motiv pentru care era

exclus ca la data incidentului martorii U.C. și L.C. să-l fi

ajutat la trierea florilor, întrucât floarea îi

era predată în seara aceleiași zile în care i-o

lăsa pentru a fi

culeasă.

De altfel, martorii A.I., C.I. și L.C.

au relatat că fie în ziua incidentului, fie în ziua imediat următoare, i-au

comunicat inculpatului T.M. că în sta lumea vorbește că a lovit victima în zona

capului cu un topor, motiv pentru care instanța de prim control judiciar a

apreciat că în raport și de aceste dispoziții, rezultă dincolo de orice dubiu

că inculpatul este cel care l-a agresat pe C.C. în ziua de 01 iulie 2010.

Relevante au fost considerate și

concluziile raportului de necropsie medico-legală, dar și cele ale

suplimentului la acest raport, potrivit cărora topografia și

morfologia leziunilor tanatogeneratoare pledează

pentru producerea lor prin lovire cu

un corp contondent cu suprafață

mică (posibil muchia unui topor sau creangă de copac cu suprafață neregulată),

nefiind posibilă producerea acestora ca urmare a lovirii victimei de către

crengile unui copac urmată de o posibilă cădere a acesteia, decât în cazul în

care ar fi exclusă cu certitudine orice agresiune, precum și că între leziunile

cranio-cerebrale și deces există o legătură indirectă de cauzalitate, întrucât

în timpul spitalizării, evoluția acestora a fost

agravată de apariția bronhopneumoniei,

asociație care a determinat

decesul lui C.C.

De altfel, și

raportul de expertiză criminalistică și traseologică a concluzionat că

urma lăsată pe șapcă a fost imprimată

de muchia toporului ridicat de la locuința victimei și nu s-a produs prin

acțiunea unui obiect tăietor identic și nici a unui obiect de altă natură,

respectiv, lemn, copac, creangă, existând o corespondență biunivocă între

această urmă de pe șapcă și leziunile craniene ale victimei.

La stabilirea situației de fapt au fost

avute în vedere și relațiile de la O.C.P.I. Vaslui, potrivit cărora de la

locuința inculpatului către M. există două posibile căi de acces pedestru,

drumul ÎL, 1891 m și drumul 2 L, 1786 m, precum și cele primite de la D.S.,

conform cărora altitudinea în zona locuinței inculpatului este de circa 230-240

m, iar în zona M. de circa 430-450 m, împrejurare care infirmă susținerile

acestuia privind imposibilitatea deplasării sale în intervalul orar 15:00 - 17:00,

în pădurea Balica, punctul M.

Concluzionând, instanța de prim

control judiciar a constatat prin raportare la probele administrate, chiar în

prezența unor aspecte contradictorii sau nuanțate din cuprinsul declarațiilor

martorilor minori, că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție, motiv pentru

care în sarcina inculpatului T.M. a fost reținută săvârșirea infracțiunii de

loviri cauzatoare de moarte, concretizată în deplasarea acestuia la data de 01

iulie 2010, în intervalul orar 15:00-17:00, în pădurea Balica în punctul M.,

unde se afla victima C.C. însoțită de martorii B.V., B.G. și B.F., care având

acceptul pădurarului A.I. să strângă lemne uscate, le încărca într-o căruță,

moment în care, pe fondul unui conflict verbal, a fost lovită de inculpat cu

muchia toporului ce aparținea acesteia.

În raport de situația de fapt reținută

în cauză, instanța de apel a constatat că în cauză nu sunt incidente nici

dispozițiile art. 10 lit. c) C. proc. pen. și nici cele ale art. 73 lit. b) C.

pen., în condițiile în care acțiunea inculpatului nu a reprezentat o ripostă la

atitudinea provocatoare a victimei care să-i fi produs o stare de tulburare

puternică, având în vedere că anterior aplicării loviturii, au avut doar o

simplă altercație verbală.

Ca atare, s-a apreciat că în mod

corect judecătorul fondului a reținut vinovăția inculpatului T.M. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., făcând și o justă

individualizare a pedepsei în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv gradul de pericol social al infracțiunii, urmările produse, valorile

sociale lezate, circumstanțele personale ale inculpatului (atitudinea de

nerecunoaștere), atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de

executare, fiind exclusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei

închisorii, întrucât nu s-ar atinge scopul preventiv și educativ al

tratamentului sancționator prevăzut de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs, în termen legal, inculpatul T.M. invocând cazurile de casare prevăzute

de art. 385 alin. (l) pct. 17

2

și 14 C. proc. pen.

În motivarea recursului s-a arătat că

hotărârea dată în apel este nelegală întrucât instanța de prim control

judiciar, în rejudecare, nu s-a conformat dispozițiilor date de instanța

supremă, sens în care nu a procedat la reconstituirea faptei, nu a dispus

efectuarea unei expertize fizico-chimice, nu a stabilit elemente esențiale ce

țin de comiterea acesteia, inclusiv sub aspect temporal cât și cu privire la

identificarea leziunii cranio-cerebrale care a condus la decesul victimei, nu a

administrat și alte probe indicate de Înalta Curte, limitându-se la a respinge

încuviințarea acestora pe motiv că ar fi neutile și neconcludente la

soluționarea cauzei.

Nelegalitate hotărârii a fost invocată

și în ceea ce privește lipsa de rol activ a instanței de apel care, în

rejudecare, nu a lămurit contradicțiile evidente dintre declarațiile

martorilor, făcând referire la aceiași situație de fapt reținută de instanța de

fond.

Și sub aspect sancționator a fost

invocată nelegalitatea soluției, în condițiile în care nu s-a ținut seama de

circumstanțele care caracterizează persoana inculpatului, împrejurări care

impuneau în mod obligatoriu atenuarea pedepsei.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (l) pct. 17 și 14 C. proc.

pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

recursul declarat de inculpatul T.M.

ca fiind nefondat, pentru

următoarele considerente:

Hotărârea

recurată este supusă casării prin prisma cazului prevăzut de art. 385

9

alin. (l) pct. 17 C. proc. pen.,

atunci când este contrară legii sau dacă prin intermediul acesteia s-a făcut o

greșită aplicare a legii.

În speță, Curtea de Apel Iași,

rejudecând apelul declarat de inculpatul T.M., s-a conformat hotărârii

instanței supreme prin care s-a statuat că în vederea stabilirii unei situații

de fapt care să aibă corespondent în probele de la dosar, instanța de prim

control judiciar urma să purceadă la reaudierea martorilor, eventual la

confruntarea acestora, să încuviințeze un supliment la raportul de necropsie în

scopul identificării leziuni tanatogeneratoare care a constituit cauza

decesului victimei, precum și în măsura în care va aprecia ca fiind necesară și

utilă să efectueze o reconstituire la locul faptei.

În acest sens, instanța de prim

control judiciar, respectând, dispozițiile art. 385 alin. (l) C. proc. pen.,

pentru a lămuri cauza sub toate aspectele și a stabili împrejurările concrete

în care a fost agresată victima a procedat la reaudierea

martorilor B.V., B.A., B.G., L.C., M.

A., U.C.D.,

A.I., dar și la suplimentarea probatoriului testimonial cu declarațiile

martorilor B.I., M.V.V., C.E., Ț.D., B.M., P.C., M.L. și M.V.V., precum și la

efectuarea de confruntări între martorul B.M. pe de o parte și martorii B.A. și

B.I. pe de

altă parte, dispunând, totodată,

și realizarea unui supliment la raport de necropsie.

Nu în ultimul rând, apreciind ca fiind

necesară stabilirea topografiei locului faptei, inclusiv sub aspectul căilor de

acces și a distanței de la aceasta până la

locuința

inculpatului, judecătorii apelului au solicitat relații de la instituțiile

abilitate (O.C.P.I. Vaslui și D.S. Vaslui).

Concluzionând, Înalta Curte constată

că probatoriul care fundamentează soluția de condamnare a inculpatului T.M. a fost

administrat cu respectarea dispozițiilor legale, vinovăția acestuia fiind

dovedită de ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, pornind de la

proba testimonială, confruntări, până la

probe

cu valoare științifică concretizate în suplimente la expertize medico-legale și

la

înscrisuri emise de instituții ale statului, instanța de prim control

judiciar, în rejudecare, conformându-se deciziei date în recurs.

De altfel, ceea ce critică recurentul

prin invocarea dispozițiilor art. 385

9

alin. (l) pct. 17

2

C. proc. pen., nu este o problemă de drept, care poate fi supusă controlului

judiciar în cadrul acestui caz de casare, ci acesta se referă în preponderența

criticilor formulate exclusiv la situația de fapt reținută, solicitând în

realitate stabilirea altor împrejurări faptice, cu consecința absolvirii sale

de vinovăție.

Or, verificarea respectării, în

rejudecare, a dispozițiilor legale nu poate aduce atingere situației de fapt

reținute de prima instanță și de către cea de apel.

În realitate, criticile aduse

hotărârii date în apel se încadrau anterior datei de 12 februarie 2013 în cazul

de casare prevăzut de art. 385 alin. (l) pct. 18 C. proc. pen., dată la care a

intrat în vigoare Legea nr. 2/2013 prin care s-au adus modificări normei

procesual penale, inclusiv sub aspectul abrogării acestui text de lege, motiv

pentru care nu mai pot fi examinate în prezent, în condițiile în care în

sistemul nostru juridic recursul în materie penală este reglementat ca o cale

de atac devolutivă în drept, iar soluția atacată a fost pronunțată la 14 martie

2013, deci ulterior schimbărilor legislative intervenite.

Pe de altă parte, potrivit noilor

reglementări în lumina art. 385

9

alin. (l) pct. 14 C. proc. pen.,

hotărârea este supusă casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite

decât cele prevăzute de lege, chiar și ca efect a cauzelor de agravare sau

atenuare.

În cauză, pedeapsa a fost stabilită

recurentului inculpat în limite legale, în condițiile în care tratamentul

sancționator pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., este

închisoarea de la 5 ani la 15 ani, iar acesta a fost condamnat la 9 ani fără să

fie reținută incidența circumstanțelor atenuante sau a celor de agravare.

Constatând, așadar, că, în cauză, nu

sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (l) pct. 17 și 14

C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din

oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (l) lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.

Având în vedere că recurentul inculpat

este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 41 din 14 martie 2013

pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa, aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 12 iulie 2010 la

20 iunie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 20 iunie 2013.