ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1976/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 179 de la 08 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul cu nr. 6609/101/2012, s-a admis cererea formulată de inculpatul D.A.C. privind judecare cauzei după procedura prev. de art. 320

1

C. proc. pen., iar în baza art. 197 alin. (1) și (3) teza 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 99 și urm. C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D.A.C. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. rap. la art. 71 C. pen.

În baza art. 203 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 99 și urm C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, iar în baza art. 33-34 C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse și s-a aplicat inculpatului D.A.C. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. rap. la art. 71 C. pen.

S-a luat act că partea vătămată D.L.I. nu s-a constituit parte civilă și a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 3.200 lei cheltuieli judiciare, din care: 2.525,73 lei reprezentând cheltuieli judiciare la urmărire penală, ce includ și sumele de 150 lei onorariul avocatului din oficiu I.M. și 50 lei onorariul avocatului din oficiu S.F., de la urmărirea penală, diferența reprezentând cheltuieli judiciare pentru faza de judecată, ce includ și sumele de 200 lei onorariul avocatului din oficiu V.N. și 200 lei onorariul avocatului din oficiu F.C. desemnat pentru victimă, sume ce s-a dispus a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți nr. 741/P/2011, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpatului minor D.A.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de „viol” și „incest”, fapte prevăzute de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 203 C. pen. cu aplic. art. 41 alin.( 2) C. pen., fiecare cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. și toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.., constând în aceea că în perioada august 2010- ianuarie 2011, profitând de imposibilitatea surorii sale de a se apăra și de a-și manifesta voința, prin violență, inculpatul a obligat-o pe sora sa, D.L.I. - în vârstă de 13 ani, să întrețină cu el relații sexuale în două rânduri, relații ce s-au consumat în locuința lor situată în satul Izvorul Bîrzii, comuna Izvorul Bîrzii, județul Mehedinți, unde locuiau împreună cu părinții.

În urma acestor raporturi sexuale, victima a rămas însărcinată și, la data de 16 septembrie 2011, a dat naștere minorului D.M.

Prin rezoluția din 07 octombrie 2011, I.P.J. Mehedinți, S.I.C. a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice biocriminalistice care să stabilească cine este tatăl natural al minorului D.M., recoltându-se probe biologice de referință de la D.L.I., D.M., D.A.C. și D.N., din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. 1574242 din 25 octombrie 2011 întocmit de I.G.P.R. - I.N.C. - Serviciul Biocriminalistică, rezultând că, în urma comparării profilelor genetice aparținând numiților D.A.C., D.N. și D.M., s-a concluzionat că inculpatul D.A.C. este tatăl biologic al nou-născutului D.M., cu un indice de paternitate de 3.520.000.

Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 307 din 08 mai 2012, încheiat de S.M.L. Mehedinți, a rezultat că inculpatul D.A.C. suferă de hipoacuzie, retard mintal mediu pe fond de handicap senzorial și că a avut discernământ diminuat pentru fapta de care este învinuit.

Totodată, față de cele de mai sus, s-a reținut că minorul a înțeles pentru ce este cercetat și are capacitatea de a înțelege întrebările care i-au fost adresate de către organele de urmărire penală, dar a refuzat să răspundă la întrebările care i-au fost adresate.

Astfel, instanța de fond a constatat că faptele inculpatului D.A.C., săvârșite în condițiile mai sus expuse, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv incest prev. de art. 203 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., fiecare cu aplic. art. 99 și următoarele C. pen. și toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 din C. pen., respectiv: împrejurările în care inculpatul a comis faptele - în mod repetat, gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite și urmările produse, determinat de consecințele produse victimei și în planul relațiilor sociale, precum și de persoana inculpatului - nu are antecedente penale, minor la data comiterii faptelor, starea sănătății, dar și pericolul pe care acesta l-ar prezenta în situația în care ar fi lăsat în libertate. Sub acest aspect, s-a reținut că potrivit procesului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, inculpatul nu are posibilitatea de a se integra în viața socială prin propriile posibilități, datorită problemelor de sănătate, existând pericolul ca acesta să comită în continuare fapte penale chiar și de natura celor ce fac obiectul acestei cauze, tot datorită acelorași probleme de sănătate de care suferă, care îl fac să acționeze mai mult instinctiv, ori prin imitație și cognitiv.

Raportat, la aceste circumstanțe, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare, va fi în măsură să satisfacă cerințele prev. de art. 52 C. pen., această pedeapsă rezultând în urma aplicării în cauză a disp. art. 33-34 C. pen..

Potrivit disp. de art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., considerând că pericolul social concret al infracțiunilor pentru care acesta este condamnat justifică interzicerea exercitării acestor drepturi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul D.A.C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând desființarea hotărârii instanței de fond și reindividualizarea judiciară a pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia sub limita minimă, iar ca modalitate de executare, să se facă în principal aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., iar în subsidiar aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., apreciind să s-a făcut de prima instanță o greșită individualizare a pedepsei, nesocotindu-se dispozițiile art. 72 și respectiv art. 52 C. pen., neacordând eficiență maximă circumstanțelor atenuante prev. de art. 76 și 76 C. pen., raportat la atitudinea sa procesuală sinceră, recunoscând și regretând fapta pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond.

Prin decizia penală nr. 35 din 04 februarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de inculpatul D.A.C. împotriva sentinței penale nr. 179 din 8 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 6609/101/2012, ca tardiv introdus.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 385

3

C. proc. pen., inculpatul D.A.C., criticile sale vizând, în continuare, netemeinicia pedepsei aplicate.

În susținerea recursului, inculpatul invocă cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen. cât și din prisma dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., reține Înalta Curte că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Reține Înalta Curte că fapta și modalitatea de comitere a acesteia au fost temeinic stabilite de instanța de fond, în urma unei analize atente și obiective a materialului probator administrat în faza de urmărire penală, recunoscut de către inculpat care și-a exprimat voința de a beneficia de judecarea cauzei în procedura simplificată prev.de art. 320

1

C. proc. pen.

Astfel, din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală rezultă că, în perioada august 2010 - ianuarie 2011, profitând de imposibilitatea surorii sale de a se apăra și de a-li manifesta voința, prin violență, inculpatul a obligat-o pe sora sa, D.L.I., în vârstă de 13 ani, să întrețină cu el relații sexuale în două rânduri, relații ce s-au consumat în locuința lor situată în satul Izvolrul Bîrzii, comuna Izvorul Bîrzii, jud.Mehedinți, unde locuiau împreună cu părinții, în urma acestor raporturi sexuale victima rămânând însărcinată și dând naștere minorului D.M., la data de 16 septembrie 2011.

Referitor la criticile privind netemeinicia pedepsei aplicate, reține Înalta Curte că nu sunt întemeiate.

Astfel, prima instanță a avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei, astfel cum sunt reglementate de disp.art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, inclusiv dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., modalitatea și împrejurările comiterii faptei, respectiv prin violență, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra și de a-și manifesta voința.

Instanța de fond a avut în vedere la aplicarea sancțiunii penale și circumstanțele personale ale inculpatului, care este la primul conflict cu legea penală, a recunoscut fapta comisă, era minor la data săvârșirii infracțiunii, starea sănătății, dar și pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea sa în libertate.

Înalta Curte apreciază, în urma propriei evaluări a cauzei, că nu se mai impune a se acorda o mai largă eficiență acestor circumstanțe personale pozitive ale inculpatului, cât timp recunoașterea faptei este una formală în fața evidenței probelor, iar lipsa antecedentelor penale este o stare normală a fiecărui individ, fără a putea fi ridicată la rang de virtute, cu consecința aplicării unei pedepse modice pentru o faptă gravă, cu consecințe în viața victimei.

Aceste împrejurări pozitive ce caracterizează persoana inculpatului pot fi avute în vedere doar ca elemente de individualizare a pedepsei, ele neavând ponderea unor circumstanțe atenuante care să contribuie la aplicarea unei pedepse într-un cuantum și mai redus.

Apreciază Înalta Curte că pedeapsa aplicată inculpatului este bine dozată, atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, astfel încât este aptă să contribuie la atingerea scopului prev.de art. 52 C. pen., respectiv cel educativ și coercitiv al pedepsei.

Prin urmare, apreciază Înalta Curte că se impune executarea pedepsei în stare de arest fiind singura modalitate aptă să contribuie la reeducarea inculpatului în sensul formării unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Cât timp nu au fost identificate alte cazuri de casare care, luate în considerare din oficiu, să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (1) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 35 din 04 februarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limbaj mimico gestual se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

07 iunie 2013

.