ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 359/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 359/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

239 din data de 07 decembrie 2011 a Tribunalului Mehedinți a fost admisă

cererea formulată de inculpatul N.S. privind judecarea cauzei în condițiile

prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 20 raportat

la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.S., la

pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

Pe durata prevăzută de

art. 71 C. pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pe o durată de 2 ani

i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen., ca pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei

principale, conform dispozițiilor art. 66 C. pen.

A fost obligat

inculpatul să plătească statului 250 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei

reprezentând cotă parte din onorariul avocatului din oficiu B.L., ce va fi

avansat din fondurile Ministerului Justiției.

S-a disjuns judecarea

cauzei în ce privește latura civilă, fixându-se termen la data de 18 ianuarie 2012.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a constatat că, la data de 18 august 2011, s-a

înregistrat sub nr. 5902/101/2011 rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Mehedinți din data de 16 august 2011 prin care a fost trimis în

judecată în stare de libertate inculpatul N.S., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 alin. (1) și (2) C. pen.

S-a reținut prin

actul de sesizare că, la data de 02 octombrie 2010, partea vătămată P.D. s-a

deplasat la locuința martorului S.C. din Dr. Tr. Severin, str. Grecescu,

împreună cu martorul C.I., unde au ajutat la culesul strugurilor.

În timp ce culegeau

struguri la locuința martorului a venit și inculpatul N.S.

După ce au terminat

de cules strugurii, partea vătămată, martorii și inculpatul au mâncat și au

consumat 2 litri de țuică și 2 litri de vin, până în jurul orei 19,00.

În acest interval de

timp, partea vătămată P.D. a lipsit aproximativ 2 ore timp în care s-a deplasat

la locuința sa, revenind, în jurul orei 19,00, la locuința martorului unde a

continuat să consume băuturi alcoolice împreună cu ceilalți trei.

La un moment dat, în

timp ce partea vătămată s-a îndreptat spre toaletă, a fost lovită în zona

capului cu o bâtă de către inculpatul N.S. În urma loviturii primite partea

vătămată a căzut în genunchi și-a prins mâinile în jurul capului, iar

inculpatul a continuat să-i aplice lovituri cu bâta în zona spatelui, deși

partea vătămată îi spunea să nu o mai lovească.

În urma loviturilor

primite partea vătămată a prezentat: hemoperitoneu masiv prin ruptură de splină

post traumatică și traumatism cranio-cerebral acut deschis cu plagă parietală

stângă.

Din concluziile certificatului

medico legal nr. 748 din 14 octombrie 2010 întocmit de S.M.L. Mehedinți a

rezultat că partea vătămată necesită pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri

medicale, iar leziunile provocate i-au pus viața în primejdie.

S-a mai arătat că

inculpatul fiind audiat nu a recunoscut săvârșirea faptei.

Au fost reținute ca

mijloace de probă: plângere parte vătămată, declarații făptuitor/învinuit,

declarații parte vătămată, certificat medico legal nr. 748 din 14 octombrie 2010

eliberat de S.M.L. Mehedinți, declarații martor C.I., declarații martor S.C.,

declarație martor P.G. precum și declarațiile martorilor P.N., T.V. și B.E.N.

Avându-se în vedere

recunoașterea faptelor susținută de inculpat și în fața instanței, ce s-a

coroborat cu probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, prima instanță

a constatat vinovăția inculpatului, în legătură cu săvârșirea faptei reținută

în sarcina sa și din moment ce a înțeles să uziteze de procedura simplificată

de judecată, prevăzută de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., a

pronunțat condamnarea acestuia.

Instanța, a apreciat

ca elocvente pentru încadrarea juridică a faptelor comise de acest inculpat,

sunt: plângere parte vătămată, declarații făptuitor/învinuit, declarații parte

vătămată, certificat medico legal nr. 748 din 14 octombrie 2010 eliberat de S.M.L.

Mehedinți, declarații martor C.I., declarații martor S.C., declarație martor P.G.

precum și declarațiile martorilor P.N., T.V. și B.E.N.

Din fișa de cazier a

acestui inculpat s-a reținut că prin sentința penală nr. 24/1999 pronunțată de

Tribunalului Mehedinți, a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare,

pedeapsă contopită prin sentința penală nr. 41 din 10 februarie 2000 cu

pedeapsa de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 359/1997 a

Judecătoriei Tr. Severin și executată în perioada 16 septembrie 1998 - 17

septembrie 2002 când a fost liberat condiționată, cu un rest neexecutat de 728

zile.

Deși în rechizitoriu

s-a reținut că antecedentele penale din fișa de cazier nu atrag starea de

recidivă a inculpatului N.S., instanța a constatat că față de condamnarea de 6

ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 24/1999 pronunțată de

Tribunalul Mehedinți și contopită prin sentința penală nr. 41 din 10 februarie 2000

acesta se află în stare de recidivă postexecutorie, în raport cu prima

condamnare, conform art. 37 lit. b) C. pen., raportat la art. 37 alin. (3) C.

pen.

Cum, stabilirea

corectă a stării de recidivă nu ține de împrejurările în care s-a comis fapta

și de încadrarea juridică a acesteia, pentru această circumstanță agravantă

legală nu există obligativitatea punerii ei în discuția părților, astfel că în

cauză s-a reținut inculpatului starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C.

pen.

La individualizarea

judiciară a pedepsei au fost avute în vedere limitele speciale de pedeapsă

pentru infracțiunea săvârșită, gradul de pericol social al faptei, urmarea

produsă sau care ar fi putut fi produsă, starea de recidivă a inculpatului,

conduita sinceră a acestuia în faza de judecată, chiar dacă în cursul urmăririi

penale acesta nu a recunoscut fapta, manifestarea expresă a inculpatului în

sensul recunoașterii de vinovăție, până la începerea cercetării judecătorești.

Săvârșind o faptă

prin care a pus în primejdie viața unei persoane, prin raportare la

considerentele mai sus menționate, s-a apreciat ca fiind oportune aplicarea

pedepselor accesorii și complementare a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în

primul caz din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și

până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului

de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării

pedepsei; iar în cel de-al doilea caz (al pedepselor complementare) pe o durată

de doi ani, care se vor executa conform art. 66 C. pen.

S-a dispus obligarea

inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului în cuantum de

250 lei din care 100 lei reprezentând cota parte din onorariul apărătorului

desemnat din oficiu.

Cu privire la latura

civilă a cauzei, s-a dispus disjungerea acesteia și fixarea unui termen la data

de 18 ianuarie 2012.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul N.S. criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie în sensul că instanța de fond a reținut o greșită încadrare

juridică a faptei și l-a condamnat pentru aceasta fără să rețină nici dispozițiile

art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. De asemenea, acesta a criticat greșita

individualizare a pedepsei cerând suspendarea sub supraveghere a pedepsei

principale.

Prin decizia penală nr.

197 din 8 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.S. împotriva

sentinței penale nr. 239 din 7 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul

Mehedinți, în dosarul nr. 5902/101/2012.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a apreciat că inculpatul a cerut judecarea

cauzei în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând fapta

reținută în actul de sesizare, iar revenirea sa asupra acestei recunoașteri

prin motivele de apel invocate nu mai este posibilă întrucât se tinde la

schimbarea încadrării juridice, cerere care nu este susținută de probatoriul

administrat.

De asemenea, în

condițiile în care inculpatul se află în stare de recidivă, potrivit art. 37 lit.

b) C. pen., nu pot fi aplicate dispozițiile art. 86

1

C. pen., care

exclud de la aplicarea suspendării condiționate a pedepsei infractorii

recidiviști.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 385

3

C. proc. pen., inculpatul N.S., criticile formulate de acesta vizând greșita

încadrare juridică a faptei și netemeinicia pedepsei aplicate pe care o

apreciază ca fiind prea aspră.

Solicită, de

asemenea, inculpatul să se aibă în vedere că a beneficiat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

În susținerea

recursului, inculpatul invocă cazurile de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17

și 14 C. proc. pen.

Criticile aduse nu

sunt fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art.

385

6

alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanța de recurs

examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

C. pen., cât și din perspectiva art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul declarat de inculpat nu

este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

Reține Înalta Curte

că situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanța de fond care a

realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblul probator

administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată

faptei este justă și corespunde situației de fapt, în mod corect apreciind

instanța de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Astfel, rezultă din

probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct și

nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că fapta inculpatului N.S. care,

în seara zilei de 2 octombrie 2010, în jurul orelor 22.00, în timp ce se afla

în curtea locuinței numitului S.C., din Drobeta Turnu Severin, str. Grecescu,

jud. Mehedinți, i-a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă părții vătămate P.D.,

în urma loviturilor primite acesta suferind leziuni ce i-au pus în primejdie

viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20

raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen.

În mod corect a fost

respinsă cererea inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 73 lit. b) C.

pen., în cauză nefiind îndeplinite cerințele acestui text de lege, în sensul

că, în momentul în care a lovit partea vătămată, inculpatul nu se afla în fața

unui atac material direct, imediat și injust și care să fi pus în pericol grav

persoana inculpatului, iar acțiunea părții vătămate nu a fost de natură să

producă inculpatului o puternică tulburare sau emoție care să îl determine să

acționeze asupra părții vătămate prin lovirea acesteia cu bâta, într-o zonă a

corpului în care se află organe vitale.

De asemenea, în mod

just s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea

prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât rezultă fără dubii că leziunile cauzate

de inculpat i-au pus în primejdie viața părții vătămate, iar intenția cu care a

acționat inculpatul rezultă din obiectul folosit (bâtă), zona vizată (cap,

torace) și intensitatea cu care a aplicat loviturile, cât și de faptul că

acțiunea sa a încetat ca urmare a intervenției unui martor.

Referitor la

criticile formulate cu privire la netemeinicia pedepsei aplicate, reține Înalta

Curte că nu sunt întemeiate, apreciind că fapta și modalitatea de comitere a

acesteia au fost temeinic stabilite de instanța de fond în urma unei analize

atente și obiective a materialului probator administrate în faza de urmărire

penală, recunoscută de către inculpat care și-a exprimat voința de a beneficia

de judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

Astfel, prima

instanță a avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei toate

criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei, astfel cum sunt

reglementate de dispozițiile art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social

ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, inclusiv dispozițiile

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., modalitatea și împrejurările

comiterii faptei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului (faptul că

este recidivist, a recunoscut fapta comisă), aspecte în raport de care a fost

stabilită o pedeapsă orientată spre limita minimă prevăzută de lege și care,

prin cuantum și modalitate de executare este în măsură să asigure atingerea

scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C.

pen.

Față de aceste

considerente și având în vedere că nu au fost identificate nici alte cazuri de

casare care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea

deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de

inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul N.S. împotriva deciziei penale nr. 197 din 08 iunie 2012 a Curții de

Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi

01

februarie 2013

.