ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 359/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 239 din data de 07 decembrie 2011 a Tribunalului Mehedinți a fost admisă cererea formulată de inculpatul N.S. privind judecarea cauzei în condițiile prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.S., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare. Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Pe o durată de 2 ani i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform dispozițiilor art. 66 C. pen.

A fost obligat inculpatul să plătească statului 250 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând cotă parte din onorariul avocatului din oficiu B.L., ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției. S-a disjuns judecarea cauzei în ce privește latura civilă, fixându-se termen la data de 18 ianuarie 2012. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că, la data de 18 august 2011, s-a înregistrat sub nr. 5902/101/2011 rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți din data de 16 august 2011 prin care a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul N.S., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 alin. (1) și (2) C. pen.

S-a reținut prin actul de sesizare că, la data de 02 octombrie 2010, partea vătămată P.D. s-a deplasat la locuința martorului S.C. din Dr. Tr. Severin, str. Grecescu, împreună cu martorul C.I., unde au ajutat la culesul strugurilor. În timp ce culegeau struguri la locuința martorului a venit și inculpatul N.S. După ce au terminat de cules strugurii, partea vătămată, martorii și inculpatul au mâncat și au consumat 2 litri de țuică și 2 litri de vin, până în jurul orei 19,00. În acest interval de timp, partea vătămată P.D. a lipsit aproximativ 2 ore timp în care s-a deplasat la locuința sa, revenind, în jurul orei 19,00, la locuința martorului unde a continuat să consume băuturi alcoolice împreună cu ceilalți trei.

La un moment dat, în timp ce partea vătămată s-a îndreptat spre toaletă, a fost lovită în zona capului cu o bâtă de către inculpatul N.S. În urma loviturii primite partea vătămată a căzut în genunchi și-a prins mâinile în jurul capului, iar inculpatul a continuat să-i aplice lovituri cu bâta în zona spatelui, deși partea vătămată îi spunea să nu o mai lovească. În urma loviturilor primite partea vătămată a prezentat: hemoperitoneu masiv prin ruptură de splină post traumatică și traumatism cranio-cerebral acut deschis cu plagă parietală stângă. Din concluziile certificatului medico legal nr. 748 din 14 octombrie 2010 întocmit de S.M.L. Mehedinți a rezultat că partea vătămată necesită pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale, iar leziunile provocate i-au pus viața în primejdie.

S-a mai arătat că inculpatul fiind audiat nu a recunoscut săvârșirea faptei. Au fost reținute ca mijloace de probă: plângere parte vătămată, declarații făptuitor/învinuit, declarații parte vătămată, certificat medico legal nr. 748 din 14 octombrie 2010 eliberat de S.M.L. Mehedinți, declarații martor C.I., declarații martor S.C., declarație martor P.G. precum și declarațiile martorilor P.N., T.V. și B.E.N. Avându-se în vedere recunoașterea faptelor susținută de inculpat și în fața instanței, ce s-a coroborat cu probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, prima instanță a constatat vinovăția inculpatului, în legătură cu săvârșirea faptei reținută în sarcina sa și din moment ce a înțeles să uziteze de procedura simplificată de judecată, prevăzută de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., a pronunțat condamnarea acestuia. Instanța, a apreciat ca elocvente pentru încadrarea juridică a faptelor comise de acest inculpat, sunt: plângere parte vătămată, declarații făptuitor/învinuit, declarații parte vătămată, certificat medico legal nr. 748 din 14 octombrie 2010 eliberat de S.M.L. Mehedinți, declarații martor C.I., declarații martor S.C., declarație martor P.G. precum și declarațiile martorilor P.N., T.V. și B.E.N. Din fișa de cazier a acestui inculpat s-a reținut că prin sentința penală nr. 24/1999 pronunțată de Tribunalului Mehedinți, a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pedeapsă contopită prin sentința penală nr. 41 din 10 februarie 2000 cu pedeapsa de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 359/1997 a Judecătoriei Tr.

Severin și executată în perioada 16 septembrie 1998 - 17 septembrie 2002 când a fost liberat condiționată, cu un rest neexecutat de 728 zile. Deși în rechizitoriu s-a reținut că antecedentele penale din fișa de cazier nu atrag starea de recidivă a inculpatului N.S., instanța a constatat că față de condamnarea de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 24/1999 pronunțată de Tribunalul Mehedinți și contopită prin sentința penală nr. 41 din 10 februarie 2000 acesta se află în stare de recidivă postexecutorie, în raport cu prima condamnare, conform art. 37 lit. b) C. pen., raportat la art. 37 alin. (3) C. pen. Cum, stabilirea corectă a stării de recidivă nu ține de împrejurările în care s-a comis fapta și de încadrarea juridică a acesteia, pentru această circumstanță agravantă legală nu există obligativitatea punerii ei în discuția părților, astfel că în cauză s-a reținut inculpatului starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere limitele speciale de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită, gradul de pericol social al faptei, urmarea produsă sau care ar fi putut fi produsă, starea de recidivă a inculpatului, conduita sinceră a acestuia în faza de judecată, chiar dacă în cursul urmăririi penale acesta nu a recunoscut fapta, manifestarea expresă a inculpatului în sensul recunoașterii de vinovăție, până la începerea cercetării judecătorești.

Săvârșind o faptă prin care a pus în primejdie viața unei persoane, prin raportare la considerentele mai sus menționate, s-a apreciat ca fiind oportune aplicarea pedepselor accesorii și complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în primul caz din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei; iar în cel de-al doilea caz (al pedepselor complementare) pe o durată de doi ani, care se vor executa conform art. 66 C. pen. S-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului în cuantum de 250 lei din care 100 lei reprezentând cota parte din onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a dispus disjungerea acesteia și fixarea unui termen la data de 18 ianuarie 2012. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul N.S. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că instanța de fond a reținut o greșită încadrare juridică a faptei și l-a condamnat pentru aceasta fără să rețină nici dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. De asemenea, acesta a criticat greșita individualizare a pedepsei cerând suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale. Prin decizia penală nr. 197 din 8 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.S.

împotriva sentinței penale nr. 239 din 7 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. 5902/101/2012. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a apreciat că inculpatul a cerut judecarea cauzei în condițiile art. 320 1 C. proc. pen., recunoscând fapta reținută în actul de sesizare, iar revenirea sa asupra acestei recunoașteri prin motivele de apel invocate nu mai este posibilă întrucât se tinde la schimbarea încadrării juridice, cerere care nu este susținută de probatoriul administrat. De asemenea, în condițiile în care inculpatul se află în stare de recidivă, potrivit art. 37 lit. b) C. pen., nu pot fi aplicate dispozițiile art. 86 1 C. pen., care exclud de la aplicarea suspendării condiționate a pedepsei infractorii recidiviști.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 385 3 C. proc. pen., inculpatul N.S., criticile formulate de acesta vizând greșita încadrare juridică a faptei și netemeinicia pedepsei aplicate pe care o apreciază ca fiind prea aspră. Solicită, de asemenea, inculpatul să se aibă în vedere că a beneficiat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. În susținerea recursului, inculpatul invocă cazurile de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 și 14 C. proc. pen. Criticile aduse nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanța de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 C. pen., cât și din perspectiva art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează: Reține Înalta Curte că situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanța de fond care a realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă și corespunde situației de fapt, în mod corect apreciind instanța de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului. Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct și nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că fapta inculpatului N.S.

care, în seara zilei de 2 octombrie 2010, în jurul orelor 22.00, în timp ce se afla în curtea locuinței numitului S.C., din Drobeta Turnu Severin, str. Grecescu, jud. Mehedinți, i-a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă părții vătămate P.D., în urma loviturilor primite acesta suferind leziuni ce i-au pus în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen.

În mod corect a fost respinsă cererea inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., în cauză nefiind îndeplinite cerințele acestui text de lege, în sensul că, în momentul în care a lovit partea vătămată, inculpatul nu se afla în fața unui atac material direct, imediat și injust și care să fi pus în pericol grav persoana inculpatului, iar acțiunea părții vătămate nu a fost de natură să producă inculpatului o puternică tulburare sau emoție care să îl determine să acționeze asupra părții vătămate prin lovirea acesteia cu bâta, într-o zonă a corpului în care se află organe vitale.

De asemenea, în mod just s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât rezultă fără dubii că leziunile cauzate de inculpat i-au pus în primejdie viața părții vătămate, iar intenția cu care a acționat inculpatul rezultă din obiectul folosit (bâtă), zona vizată (cap, torace) și intensitatea cu care a aplicat loviturile, cât și de faptul că acțiunea sa a încetat ca urmare a intervenției unui martor. Referitor la criticile formulate cu privire la netemeinicia pedepsei aplicate, reține Înalta Curte că nu sunt întemeiate, apreciind că fapta și modalitatea de comitere a acesteia au fost temeinic stabilite de instanța de fond în urma unei analize atente și obiective a materialului probator administrate în faza de urmărire penală, recunoscută de către inculpat care și-a exprimat voința de a beneficia de judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen. Astfel, prima instanță a avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, inclusiv dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., modalitatea și împrejurările comiterii faptei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului (faptul că este recidivist, a recunoscut fapta comisă), aspecte în raport de care a fost stabilită o pedeapsă orientată spre limita minimă prevăzută de lege și care, prin cuantum și modalitate de executare este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen.

Față de aceste considerente și având în vedere că nu au fost identificate nici alte cazuri de casare care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.S. împotriva deciziei penale nr. 197 din 08 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 01 februarie 2013 .