ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1287/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Timiș, prin sentința penală nr. 443 din 28 octombrie 2011 a condamnat pe inculpatul H.G.C. la 15 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a unui portmoneu de culoare maro, precum și a sumei de 6 RON, bunuri dobândite din săvârșirea infracțiunii.

Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele: B.L. și sora ei, C.E., locatare ale ap. x din imobilul situat în Timișoara, str. L., au declarat că H.G.C., urmare unui anunț postat într-un ziar, la începutul lunii august 2007, a întreținut cu prima, relații sexuale cu forța, femeia nedepunând însă plângere. La 14 august 2007, același, s-a prezentat la apartamentul lor, dar nu i s-a permis accesul. La 15 august 2007, în jurul orei 15,30, C.I., locatar al aceluiași imobil, reîntorcându-se acasă, când se afla la circa 4-5 m de scara imobilului, a observat un bărbat ce țâșnise din casa scării, alergând, a traversat spațiul verde, pe sub geamurile apartamentelor situate la parter, a sărit peste un gard viu, iar pe str. B., a căzut pe trotuar.

Apropiindu-se de scara imobilului, C.I. a auzit venind din interior, strigătele unei femei. Inițial, bărbatul a intenționat să-l urmărească pe cel pe care-l văzuse, dar a abandonat pentru că tânărul se îndepărtase. Imediat, C.I. a apelat numărul de urgență 112, el sesizând și că un alt bărbat pornise în alergarea celui pe care-l observase. Intrând în scara imobilului, C.I. a văzut că vecina sa, K.H.P., în vârstă de 82 de ani, locatară a ap. b, era căzută jos și se văita că o doare mâna și șoldul. Discutând cu ea, martorul a aflat că victima fusese deposedată prin violență, de un portmoneu pe care îl avusese în mână, în acela găsindu-se 6 RON și acte personale. Aceeași victimă i-a mai spus martorului că cel care o deposedase de bunuri era tânăr, acesta venise în fugă din scara blocului, a trântit-o și a fugit.

R.A.A., aflat în compania prietenei lui, N.V., într-un autoturism parcat pe str. L. în dreptul aceluiași imobil, la ora amintită, l-a observat pe același tânăr alergând, a văzut că acesta avea în mână un portofel și niște hârtii, a sesizat că a sărit peste un gard viu, s-a împiedicat și a căzut pe trotuar. Martorul l-a văzut și pe C.I. care vorbea la telefon, s-a apropiat de el, acesta relatându-i că o bătrână a fost tâlhărită de cel care fugea. R.A.A. a alergat după tânăr, dar l-a pierdut din vedere. Căutând în zona unde căzuse pe trotuar tânărul, R.A.A. a găsit un buletin de identitate pe care i l-a predat lui C.I. Urmare apelului la numărul de urgență, victima a fost transportată la spital, aici constatându-se că suferise fracturi la nivelul bazinului.

S-a procedat la imobilizare, prin aplicarea aparatului gipsat. Ulterior, la 29 august 2007, victima a decedat. Raportul de autopsie medico-legală a înscris că moartea lui K.H.P. a fost violentă și cauzată de insuficiență cardio-acută respiratorie prin trombembolie pulmonară, consecutivă fracturilor de col femural și humeral stâng, în cadrul unui politraumatism. S-a mai înscris că leziunile de violență pot data din 15 august 2007 și pot fi rezultatul lovirii cu sau de corpuri dure. Cercetările specifice au stabilit că victima, la 15 august 2007, în casa scării imobilului în care locuia, a fost îmbrâncită de un individ, descris ca având vârsta de 25-30 ani, constituție atletică, înălțime 1,60 m - 1,65 m, îmbrăcat cu pantaloni tip blue-jeans, tricou verde și încălțăminte sport albă.

Descrierea de către victimă, a agresorului, corespunde și celei făcute de C.I., de R.A.A., N.V. Totodată, R.A.A., alături de descrierea fizionomiei și a articolelor de îmbrăcăminte și încălțămintea celui pe care-l văzuse, l-a recunoscut din planșe foto și l-a indicat ca fiind autor, pe inculpatul aflat în sala de judecată a fondului cauzei. Depistat fiind, inculpatul a negat comiterea faptei, la urmărirea penală el susținând că a fost în imobil la 13 august 2007 pentru a întreține relații sexuale cu o anume „L.”, ulterior nu a mai căutat-o, a sunat-o cam după două luni, ea nerelatându-i că s-ar fi întâmplat ceva în bloc.

La cercetarea judecătorească, inculpatul a declarat că într-o zi a lunii august 2007, dimineața, a fost la L. ca urmare a anunțului dintr-un ziar, aceea nu era interesată de el, nu a pătruns în locuință, a vorbit cu ea la ușă, el nu domiciliază în Timișoara, ci la o familie din localitatea V., județul Arad, a mai încercat să o viziteze pe L. în 6-7 august 2007, apoi în septembrie - octombrie 2007, însă în 15 august 2007 s-a aflat la familia B.D. și S. pentru a participa la o petrecere, dar nu a onorat invitația lui M. pentru că era bolnav. B.D. a declarat că nu știe unde se afla inculpatul în 15 august 2007. Martorul A.T., propus de către inculpat, a relatat că acesta a fost prezent în locuința lui din comuna V., județul Arad, în după-amiaza zilei de 15 august 2007, au stat până spre după masă, dar nu poate preciza dacă acela a fost sau nu în Timișoara.

R.V., văr al inculpatului, după ce a declarat că s-a aflat în compania lui până în jurul orei 10 00 din dimineața de 15 august 2007, nu cunoaște ce a făcut inculpatul în acea zi. Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, motivul invocat fiind greșita condamnare, aceasta nu este bazată pe probe certe, directe, astfel fiind incident principiul „in dubio pro reo”, soluția fiind achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 207A din 13 decembrie 2011 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac motivată în scris și dezvoltată oral de către un avocat apărător ales.

Inculpatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanța de recurs. Recursul inculpatului, văzând motivarea scrisă, este încadrabil în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.

Cu dezvoltarea motivării recursului, s-a susținut că instanțele nu au avut rol activ, s-au mărginit numai la însușirea punctului de vedere al organelor de cercetare penală, locul faptei a fost scara unui bloc, asigurată însă cu interfon, nu s-au prelevat urme, nu a fost consemnat locul faptei, inculpatul, la data de 15 august 2007 nu se afla în Timișoara, nu s-a realizat luarea declarației victimei, deși aceasta a supraviețuit încă circa două săptămâni după agresarea sa, descrierea făcută de ea comporta asupra unei persoane cu constituție atletică, or, inculpatul este mai degrabă astenic, anorexic, lucru pe care instanța l-a putut constata, singurul martor credibil este C.I., acesta afirmând că nu este sigur că inculpatul este cel care a săvârșit fapta, martorul R.A.A., deși la 15 august 2007 a spus că „l-a văzut bine la față și îl poate recunoaște dacă îi va fi prezentat”, la 16 august 2007, a recunoscut pe L.F., iar ulterior, martorul „l-a indicat” pe inculpat, nu „recunoscut”, inculpatul, la urmărirea penală, nu a fost asistat de un apărător, instanța de apel a respins, nepermis, audierea unor martori care ar fi putut să afirme că inculpatul nu se afla în Timișoara la data și ora la care s-a comis fapta, planșa foto înfățișându-l pe inculpat, nu seamănă cu portretul robot realizat, toate acestea nerăsturnând prezumția de nevinovăție.

Curtea, examinând motivul de recurs invocat, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1), reține că instanțele de fond și de prim control judiciar au reținut, corect, situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probatoriului administrat. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Astfel, pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar, pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Verificând probatoriul cauzei, prin prisma apărărilor inculpatului, se constată că este nefondată susținerea recurentului în sensul că fapta nu a fost săvârșită de el. Astfel, din examinarea probelor aflate în dosarul de urmărire penală, coroborate cu probele administrate nemijlocit la cercetarea judecătorească, se reține că la orele 15 35 din ziua de 15 august 2007, echipajul de poliție din cadrul secției X Poliție Timișoara, deplasându-se pe str. L., victima a referit date despre cel care a agresat-o: circa 25-30 de ani, constituție atletică, 1,60 - 1,65 m, îmbrăcat în blue-jeans, tricou culoare verde, pantofi sport culoare albă. Martorul R.A.A., la 15 august 2007, descriindu-l pe cel pe care-l văzuse alergând și la un moment dat căzând pe trotuar, susține: 25-30 ani, 1,60 - 1,65 m înălțime, foarte slab, față ovală, purta un tricou de culoare verde.

C.I., de asemenea, descriind agresorul vecinei sale, a spus: individul avea circa 30 de ani, 1,55 - 1,65 m, șaten, ca îmbrăcăminte avea ceva verde pe el. Martora N.V., la aceeași dată (15 august 2007) a descris persoana pe care o văzuse căzând pe trotuar, ca având aproximativ 25-30 ani, înălțime 1,60 - 1,65 m, slab, tuns scurt, îmbrăcat cu un tricou de culoare verde. La cercetarea judecătorească, martorul C.I., a declarat că „știe că a purtat la data respectivă, un tricou verde” (agresorul). Introdus fiind în cercul suspecților, inculpatul a fost recunoscut, fără ezitare, din planșa foto, de către martorul R.A.A. În ce privește apărarea inculpatului, că același martor i-ar fi indicat ca posibili făptuitori, pe L.F., F.L.I., P.O., G.P., martorul, după semnalmente, a înscris olograf „seamănă”.

La dosarul de urmărire penală, se află procesul-verbal datat 21 august 2007, în acesta înscriindu-se că L.F. și P.O. (spre primul îndreptându-se susținerea martorului că ar „semăna”) la data faptei (15 august 2007) se aflau încarcerați în Penitenciarul de Maximă Siguranță Popa Șapcă Timișoara. Că inculpatul este cel care, la 15 august 2007, în jurul orei 15 30 a agresat victima, rezultă și din declarația dată de martorul R.A.A. și la 21 decembrie 2010, în cuprinsul acesteia arătându-se că în 11 iunie 2008 martorul l-a recunoscut din grup, aceeași recunoaștere făcând-o „exact” și la data menționată, detaliindu-se că este „cel care a fugit din scara blocului din apropierea parcării de pe str. L., ... am observat că lumea se agita și susținea că acel tânăr a tâlhărit o persoană din scara acelui bloc, iar pe acesta l-am descris”.

Referitor apărării inculpatului, că în ziua și la ora săvârșirii faptei, el se găsea într-o locație situată la 170 km de Timișoara, niciunul din martorii propuși de el nu a susținut că s-ar fi aflat împreună. Martorul R.V., a declarat: „noi am revenit în localitatea V., la ora 9-10 dimineața (15 august 2007). După ce m-am despărțit de inculpat, pe la ora 10 dimineața, eu nu știu ce a făcut inculpatul (...). Alte detalii legate despre ce a făcut inculpatul în data de 15 august, nu le cunosc”. Martorul A.T., declară: „(...) Știu că inculpatul a stat ceva timp la mine, dar nu a stat până seara (...) nu am cunoștință dacă în ziua respectivă inculpatul a fost sau nu în Timișoara”. La cercetarea judecătorească, martorii R.A.A.

și N.V. au relatat întru totul ceea ce susținuseră și la urmărirea penală. Referitor apărării inculpatului, că nu a fost asistat de un avocat, astfel încălcându-i-se dreptul la apărare în faza urmăririi penale, se află împuternicirea avocațială a avocatului A.C.D., apărător ales, inculpatul personal adeverind că „(...) sunt de acord să dau declarație (...) în fața apărătorului mei ales”. La 17 decembrie 2007 H.G.C. nu avea nici calitatea de învinuit, declarația sa fiind dată la organul de cercetare penală după introducerea în cercul de suspecți. Art. 171 C. proc. pen. prevede că învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător. În cauză, urmărirea penală împotriva lui, a început la 23 noiembrie 2009 (Dosar nr. 243/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș), la 31 martie 2011 prezentându-i-se materialul de urmărire penală (proces-verbal aflat la dosar urmărire penală), inculpatul fiind asistat de avocat (același dosar).

Față de considerentele ce preced, Curtea, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform dispozițiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) același Cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.G.C. împotriva deciziei penale nr. 207/A din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 aprilie 2012.