ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3989/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 16 octombrie 2007 reclamanta SC C. SRL din comuna Constantin Daicoviciu a chemat în judecată pârâta SC A.M. SRL din comuna Constantin Daicoviciu, solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună evacuarea acesteia din imobilul înscris în CF. În motivarea cererii reclamanta a arătat că este proprietara imobilului cu destinație spațiu comercial pe care-l ocupă fără drept. Prin apărările făcute, pârâta arată că nu contestă faptul că reclamanta ar fi proprietara spațiului în litigiu pe care-l folosește încă din anul 1999 și în prezent, însă folosirea spațiului s-a făcut în baza unui contract de asociere în participațiune.

Totodată pârâta a ridicat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, considerând că aceasta nu are calitatea de proprietar al spațiului. Tribunalul Caraș-Severin, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1838 din 28 octombrie 2008 a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește spațiul comercial în litigiu, din care s-a solicitat a se dispune evacuarea pârâtei societate comercială, a intervenit o asociațiune în participațiune, ca formă improprie de societate, în sensul prevederilor art. 251-253 C. com., și nu un contract de închiriere în conformitate cu prevederile art. 1410-1490 C. civ.

Luând în considerare natura juridică a raporturilor contractuale comerciale intervenite între părțile litigante cu privire la spațiul comercial în litigiu, de către instanța de judecată s-a învederat reclamantei societate cooperativă de consum de a-și exprima punctul de vedere cu privire la acest spațiu comercial în raport de prevederile art. 251-256 C. com. ceea ce însă această reclamantă nu a înțeles a o face. Aceasta și în considerarea că, potrivit principiului înscris la art. 254 alin. (1) C. com., lucrurile aduse de asociatul secret (ocult) trec în proprietatea asociatului fățiș, precum și a prevederilor alin. (2) al aceluiași articol mai sus citat, sunt prevăzute unele derogări de la acest principiu, cum de altfel s-a și prevăzut la art. 12 din contractul de asociere în participațiune încheiat între părțile litigante.

Aceasta având în vedere și faptul că, constatarea elementelor contractului de asociere în participațiune existent între părți, este de atributul suveran al instanțelor judecătorești, inclusiv în ceea ce privește aportul adus de fiecare asociat în asociația în participațiune ce s-a constituit prin voința expresă a asociaților, examinare ce se poate face doar în cadrul procedurii de lichidare a asociației în participațiune, ceea ce în pricina dedusă judecății nu s-a făcut dovada că s-ar fi realizat cu privire la spațiul comercial în litigiu. Răspunzând criticilor formulate de reclamantă Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 216 din 17 decembrie 2000 a admis apelul, a schimbat în tot sentința criticată și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu.

În argumentarea soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond a aplicat în mod greșit legea și a reținut eronat starea de fapt dedusă judecății în condițiile în care a considerat asociația în participațiune ca o formă improprie de societate și că nu se poate dispune evacuarea până la lichidarea asociației în participațiune, fără însă a ține seama de alte elemente dovedite în cauză și clauze contractuale care au relevanță asupra pricinii dedusă judecății. Aprecierile asupra instituției asociației în participațiune nu au relevanță atâta timp cât voința părților cu ocazia încheierii contractului de asociere a fost ca perioada de valabilitate a acestuia să fie doar de un an de zile până la 31 decembrie 2006 fără ca reclamanta să-și exprime în vreun fel intenția de a-l prelungi, deși aceasta se putea face conform art. 7 din contract cu acceptul expres al părților prin act adițional.

În aceste condiții, contractul nu mai produce nici un efect juridic între părți, asociația în participațiune nu mai funcționează și sunt aplicabile dispozițiile art. 12 din același act juridic potrivit cu care la expirarea duratei acesteia reclamanta are dreptul la restituirea tuturor lucrurilor ce le-a adus ea aport în asociație. Ca o consecință, se impune ca reclamanta să reintre în posesia bunului constând în imobilul care a fost adus ca aport pe perioada derulării asociației asupra căruia proprietatea sa este indubitabilă, după cum este de necontestat că în prezent pârâta nu are în sprijinul său nici un titlu locativ sau de altă natură care să-i permită folosința bunului în viitor.

Nu se poate susține cum a reținut prima instanță ca aplicabile prevederile art. 254 alin. (1) C. com., având în vedere tocmai existența art. 12 din contractul de asociere, după cum sunt de înlăturat susținerile din întâmpinarea intimatei după care inexistența unui contract de închiriere ar face inaplicabile prevederile art. 480 C. civ. S-a reiterat și ideea că reclamanta să-și exprime un punct de vedere cu privire la acest spațiu comercial, ori acest punct de vedere nu este necesar atâta timp cât reclamanta își dovedește cu claritate dreptul de proprietate asupra imobilului, ale cărui atribute trebuie să și le exercite nestingherit ori tulburat de nimeni. Împotriva acestei soluții a declarat recurs în termen și legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Se susține că printr-o interpretare greșită a legii și o reținere eronată a stării de fapt de către instanța de apel, prin reaprecierea actelor și lucrărilor din cauza dedusă judecății a dat eficiență contractului de asociere în participațiune încheiat de părți, pentru spațiul comercial în litigiu, în conformitate cu prevederile art. 251-256 C. com., ca fiind un contract de locațiune (închiriere) deghizat cu aplicabilitatea prevederilor art. 480 C. civ., fără ca prin decizia pronunțată să se fi pronunțat și asupra consecințelor juridice ce decurg prin schimbarea naturii a actului juridic ce a intervenit între părți conform înscrisului intitulat „contract de asociere în participațiune”. Recursul este nefondat.

Între părțile în litigiu a fost încheiat contractul de asociere în participațiune în condițiile art. 251 și urm. C. com., prin care s-a hotărât ca reclamanta să aducă în asociere în speța comercială denumit Restaurant, iar recurenta-pârâtă a pus în această asociație doar o activitate comercială, a cărui profit urma să fie împărțit.

În cauzele acestui contract era stipulat și hotărât de comun acord de către părțile contractante că: - prin încheierea acestui contract de asociere în participațiune, nu se creea o nouă persoană juridică de drept comercial, ci părțile contractante își păstrau fiecare identitatea personalității lor juridice, și se obligau în solidar, ci individual față de terți (art. 4 din contract); - durata acestui contract era doar de un an de zile (art. 6 din contract) ; - prelungirea acestui contract de asociere în participațiune nu opera de drept, ci doar dacă ambele părți conveneau expres o astfel de „prelungire”, printr-un act adițional pe care trebuiau să-l facă la contractul de asociere inițial (art. 7 din contract); - încetarea contractului se împlinea în mod normal la expirarea duratei lui (conform art. 26, lit. e) din contract), și în cazuri excepționale, încetarea contractului avea loc în alte modalități (conform aceluiași art. 26 din Contract).

Din economia clauzelor contractuale rezultă că la momentul încetării acestui contract în participațiune, conform art. 29 alin. (1), urma ca fiecare parte dintre părți să preia înapoi tocmai ce adusese. Mai mult recurenta nu a fost în măsură față de probele intimatei-reclamante să facă dovada lipsei calității de proprietar al spațiului aspect ce nici nu are relevanță în raportul juridic încheiat de părți. Față de cele arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.M. SRL din comuna Constantin Daicoviciu, județul Caraș-Severin împotriva deciziei nr. 216/ A din 17 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială. Obligă recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 lei către intimata reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18 noiembrie 2010.