ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 431/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 431/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2344 din
data de 19 martie 2004, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins ca
nefondată acțiunea formulată de reclamanta F.C., împotriva pârâtei SC B.F.D. SRL
având ca obiect evacuarea pârâtei din spațiul comercial.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut că pârâta ocupă spațiul comercial în litigiu în baza contractului de
închiriere încheiat la 1 august 2002 cu C.C.C., actualmente C.C., în calitate
de locator, durata contractului fiind de cinci ani.
Susținerea reclamantei în sensul că
locatorul nu mai era proprietarul spațiului la data încheierii contractului de
închiriere ceea ce semnifică lipsirea de eficiență a convenției, a fost
înlăturată de instanță cu motivarea că și în această ipoteză, a închirierii
bunului de la un neproprietar, nu s-a dovedit reaua credință a pârâtei, pentru
a fi sancționată cu evacuarea.
În contra acestei decizii a declarat
apel reclamanta susținând în esență că în mod nelegal și netemeinic prima
instanță nu a dat eficiență celor stabilite cu probele administrate în sensul
că fostul administrator al imobilului, C.C. i-a restituit bunul pe bază de
protocol în anul 2000, iar pârâta a refuzat să încheie contract de închiriere
cu deținătorul legal al bunului.
Curtea de Apel Constanța, secția comercială,
prin decizia civilă nr. 282 pronunțată la data de 11 octombrie 2004 respinge ca
nefondat apelul reclamantei împotriva primei sentințe.
Răspunzând criticilor formulate prin
motivele de apel, instanța constată că, în cauză calitatea de proprietar al
reclamantei asupra spațiului în litigiu nu este clarificată, protocolul
încheiat la 31 august 2000 cu C.C., nu face referire expresă la spațiul în
litigiu.
Pe de altă parte, instanța constată
că pârâta a exibat pentru spațiul în suprafață de 83,56 mp un contract de
închiriere convenit cu C.C., ceea ce îi conferă un titlu legal pentru spațiul
ocupat.
În contra acestei ultime decizii,
reclamanta a declarat recurs, în termen legal, invocând motive de nelegalitate
întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate,
recurenta a susținut următoarele:
- instanța deși a reținut corect că
pârâta a fost încunoștințată de noua situație juridică a imobilului față de
refuzul de a adapta contractul la aceasta, nu a sancționat reaua credință a
pârâtei în sensul de a dispune evacuarea;
- în mod greșit s-a reținut că în
protocol nu este individualizat spațiul în litigiu;
- instanța fără temei legal, a
reținut că proprietatea asupra spațiului nu este clarificată, în condițiile în
care art. 160 din Legea nr. 109/1996 a cooperației de consum stipulează că
proprietatea cooperatistă este privată și se compune dintr-o parte indivizibilă
și o parte divizibilă, iar partea indivizibilă nu poate fi însușită de membrii
cooperatori sau organizațiile cooperatiste asociate.
Recursul este nefondat pentru
considerentele ce urmează:
Critica vizând interpretarea
greșită a actului dedus judecății nu poate fi primită în primul rând pentru că
recurentul nu arată în ce constă denaturarea actului. În dezvoltarea acestui
motiv recurentul se referă la situația de fapt reținută de instanță, ori,
chestiunile pe situații de fapt nu pot face obiectul controlului de
nelegalitate.
În al doilea rând instanța a
constatat în mod just că pârâta intimată are un contract de închiriere valabil
pentru spațiul în litigiu, contract ce nu a fost desființat, astfel că
sancțiunea evacuării nu poate fi aplicată.
Motivul privind încălcarea
dispozițiilor Legii nr. 109/1996 a cooperației de consum, referitoare la
proprietatea cooperatistă, excede obiectului prezentului litigiu.
Recurenta a solicitat prin acțiunea
introductivă evacuarea pârâtei din spațiu comercial în discuție, susținând că,
închirierea spațiului de către pârâtă de la C.C., fostul administrator al
imobilului, nu-i este opozabilă.
Ori, câtă vreme recurenta nu a făcut
dovezi certe cu privire la dreptul său asupra spațiului în litigiu, instanța
s-a pronunțat, în limitele investirii asupra obiectului dedus judecății,
evacuarea pârâtei, în raport de probele administrate de părți, nefiind
competentă să constate că recurenta a dobândit în temeiul legii cooperației un
drept de proprietate asupra bunului imobil.
Așa fiind, Înalta Curte în temeiul art.
312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamanta F.C., împotriva deciziei nr. 282/ COM din 11 octombrie
2004 a Curții de Apel Constanța, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,
astăzi 3 februarie 2006.