ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 431/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2344 din data de 19 martie 2004, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta F.C., împotriva pârâtei SC B.F.D. SRL având ca obiect evacuarea pârâtei din spațiul comercial. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâta ocupă spațiul comercial în litigiu în baza contractului de închiriere încheiat la 1 august 2002 cu C.C.C., actualmente C.C., în calitate de locator, durata contractului fiind de cinci ani. Susținerea reclamantei în sensul că locatorul nu mai era proprietarul spațiului la data încheierii contractului de închiriere ceea ce semnifică lipsirea de eficiență a convenției, a fost înlăturată de instanță cu motivarea că și în această ipoteză, a închirierii bunului de la un neproprietar, nu s-a dovedit reaua credință a pârâtei, pentru a fi sancționată cu evacuarea.

În contra acestei decizii a declarat apel reclamanta susținând în esență că în mod nelegal și netemeinic prima instanță nu a dat eficiență celor stabilite cu probele administrate în sensul că fostul administrator al imobilului, C.C. i-a restituit bunul pe bază de protocol în anul 2000, iar pârâta a refuzat să încheie contract de închiriere cu deținătorul legal al bunului. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia civilă nr. 282 pronunțată la data de 11 octombrie 2004 respinge ca nefondat apelul reclamantei împotriva primei sentințe. Răspunzând criticilor formulate prin motivele de apel, instanța constată că, în cauză calitatea de proprietar al reclamantei asupra spațiului în litigiu nu este clarificată, protocolul încheiat la 31 august 2000 cu C.C., nu face referire expresă la spațiul în litigiu.

Pe de altă parte, instanța constată că pârâta a exibat pentru spațiul în suprafață de 83,56 mp un contract de închiriere convenit cu C.C., ceea ce îi conferă un titlu legal pentru spațiul ocupat. În contra acestei ultime decizii, reclamanta a declarat recurs, în termen legal, invocând motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a susținut următoarele: - instanța deși a reținut corect că pârâta a fost încunoștințată de noua situație juridică a imobilului față de refuzul de a adapta contractul la aceasta, nu a sancționat reaua credință a pârâtei în sensul de a dispune evacuarea; - în mod greșit s-a reținut că în protocol nu este individualizat spațiul în litigiu; - instanța fără temei legal, a reținut că proprietatea asupra spațiului nu este clarificată, în condițiile în care art. 160 din Legea nr. 109/1996 a cooperației de consum stipulează că proprietatea cooperatistă este privată și se compune dintr-o parte indivizibilă și o parte divizibilă, iar partea indivizibilă nu poate fi însușită de membrii cooperatori sau organizațiile cooperatiste asociate.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: 1. Critica vizând interpretarea greșită a actului dedus judecății nu poate fi primită în primul rând pentru că recurentul nu arată în ce constă denaturarea actului. În dezvoltarea acestui motiv recurentul se referă la situația de fapt reținută de instanță, ori, chestiunile pe situații de fapt nu pot face obiectul controlului de nelegalitate. În al doilea rând instanța a constatat în mod just că pârâta intimată are un contract de închiriere valabil pentru spațiul în litigiu, contract ce nu a fost desființat, astfel că sancțiunea evacuării nu poate fi aplicată. 2. Motivul privind încălcarea dispozițiilor Legii nr. 109/1996 a cooperației de consum, referitoare la proprietatea cooperatistă, excede obiectului prezentului litigiu.

Recurenta a solicitat prin acțiunea introductivă evacuarea pârâtei din spațiu comercial în discuție, susținând că, închirierea spațiului de către pârâtă de la C.C., fostul administrator al imobilului, nu-i este opozabilă. Ori, câtă vreme recurenta nu a făcut dovezi certe cu privire la dreptul său asupra spațiului în litigiu, instanța s-a pronunțat, în limitele investirii asupra obiectului dedus judecății, evacuarea pârâtei, în raport de probele administrate de părți, nefiind competentă să constate că recurenta a dobândit în temeiul legii cooperației un drept de proprietate asupra bunului imobil. Așa fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.C., împotriva deciziei nr. 282/ COM din 11 octombrie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 3 februarie 2006.