ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1359/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1359/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC C. Rona de Sus a chemat în judecată A.F. C.G.I. și pe C.I. și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună evacuarea acestora din unitatea comercială a cooperativei C.F.C. În susținerea acțiunii s-a invocat lipsa titlului pârâtelor pentru ocuparea spațiului comercial indicat în petitul acțiunii. Pârâtele s-au apărat invocând faptul că nu au fost puse în întârziere pentru neplata chiriei cât și faptul că reclamanta nu a dovedit un drept în favoarea sa asupra imobilului în litigiu. Litigiul a fost soluționat de Tribunalul Maramureș care prin sentința nr.13 pronunțată la data de 8 ianuarie 2008 a admis acțiunea și a dispus evacuarea pârâtei A.F.
C.G.I. din unitatea comercială a cooperativei C.F.C. Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că pârâta nu deține un titlu pentru recunoașterea dreptului său locativ în timp ce reclamanta figurează în registrul agricol, conform adeverinței nr. 1827 din 5 iulie 2005, cu acest imobil. Folosința spațiului fără titlu, a mai reținut prima instanță, o îndreptățește pe reclamantă ca în temeiul art. 480 C. civ. să solicite evacuarea pârâtei. Împotriva sentinței nr. 13 din 8 ianuarie 2008 au declarat apel pârâtele A.F. C.G.I. și C.I. prin care au solicitat desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare instanței competente, pentru motivul că litigiul este de natură civilă.
Pe fond apelantele au susținut că nu poate opera constatarea rezilierii pe cale judecătorească a contractului de închiriere întrucât reclamanta nu a pus-o în întârziere iar între părți nu a existat vreun contract prin care să fie cuprins un pact de reziliere deplin drept fără intervenția instanței de judecată. Au mai susținut pârâtele că notificarea de punere în întârziere nu i-a fost comunicată niciodată, astfel că închirierea spațiului se derulează și la momentul declarării apelului. Intimata reclamantă a combătut susținerile apelantei apreciind că litigiul este de natură comercială, că spațiul este un sediu secundar al cooperativei pentru care există autorizare de desfășurare a activității comerciale, iar pârâtele nu justifică niciun titlu pentru a avea folosința acestuia.
Apelul a fost soluționat prin decizia nr. 110/2008 prin care Curtea de Apel Cluj, secția comercială, a reținut că litigiul are caracter comercial și că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competența îi revine secției comerciale a tribunalului, în alte cuvinte, că sentința a fost pronunțată cu respectarea normelor de competență materială. Cu privire la rezilierea contractului de locațiune s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada calității de proprietar asupra spațiului, că prin înscrisurile depuse la dosar nu se specifică faptul că reclamanta este proprietar extratabular al spațiului care face obiectul litigiului.
A stabilit instanța de apel că valoarea de impunere nu este o dovadă a deținerii spațiului de către reclamantă, că potrivit actului constitutiv aflat la dosar, societatea reclamantă deține un punct de lucru la acea adresă și că dovada legală a deținerii spațiului în litigiu se poate face cu un contract de închiriere, de subînchiriere, comodat etc, care în cauză nu a fost prezentat. Pentru aceste considerente s-a admis apelul pârâtelor, iar sentința a fost schimbată în sensul respingerii acțiunii reclamantei S.C.C.C. Rona de Sus. Împotriva deciziei nr. 110/2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs, reclamanta S.C.C.C. Rona de Sus, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ..
În sprijinul recursului au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în argumentarea cărora a susținut că actelor deduse judecății li s-a dat o interpretare greșită ceea ce a dus la stabilirea unei stări de fapt și de drept greșite. În esență recurenta a evocat actele normative în succesiunea lor prin care se atestă faptul că S.C.C.C. Rona de Sus încă de la începutul activității și până în prezent când este aplicabilă Legea nr. 1/2005 a fost organizată și funcționează având și dreptul de a comercializa produse și de a presta servicii pentru populație. Ca urmare, a arătat recurenta, dispune și de mijloace de producție și mijloace fixe care sunt elemente ale patrimoniului înregistrate în contabilitate, proprietatea asupra acestora fiind dobândită prin lege.
Recurenta a mai arătat că a încheiat cu pârâta intimată C.I. un contract individual de muncă pentru desfășurarea activității în unitatea comercială a cooperativei C.B.C., și că după data încetării calității de salariată, care a funcționat ca gestionară, nu se mai justifică ocuparea spațiului aparținând cooperativei. Recurenta a precizat și faptul că acțiunea sa a avut ca obiect, « evacuarea » care a fost cerută ca urmare a încălcării dreptului său de folosință de către intimate care ocupă spațiul fără a avea un titlu locativ valabil. Față de obiectul cererii, recurenta a considerat că soluția instanței de apel este greșită, în condițiile în care cu actele de la dosar a demonstrat că a dobândit proprietatea extratabulară asupra spațiului comercial, că mijlocul fix al cooperativei este înregistrat în contabilitate și că a avut posesia și folosința netulburată a spațiului până la momentul refuzului salariatei de a preda spațiul la încetarea raportului de muncă.
Intimata prin întâmpinarea formulată în nume propriu și ca administrator al A.F.C.I. a solicitat respingerea recursului pentru motivul că în fața instanței de apel recurenta nu a făcut dovada că deține un titlu de proprietate care să justifice cererea sa de evacuare. Intimata a făcut trimitere și la un dosar prin care recurenta are calitate de pârâtă într-o acțiune în constatarea calității de proprietar, litigiu în care S.C. comuna Bocicoiu Mare a solicitat să se constate că este proprietara spațiului comercial în discuție, iar într-un alt dosar recurenta a cerut să i se constate dreptul de proprietate astfel că, în litigiul de față nu are calitatea de a solicita evacuarea. A mai susținut intimata, că recurenta nu a făcut dovada că este continuatoarea în drepturi a U.J.C.C.
Maramureș sau U.J.C.O.O.P. Baia Mare. Potrivit intimatei aceste spații au aparținut S.C. comuna Bocicoiu Mare și raportat la prevederile Legii nr. 109/1996 din care a fost citat art. 10, a arătat că menționata cooperativă i-a solicitat recurentei să-i pună la dispoziție spațiul din care au fost evacuate pârâtele, însă aceasta a refuzat pentru motivul că îi aparține în proprietate, ceea ce, în opinia sa, nu este în concordanță cu realitatea. În final, a arătat că soluția instanței de fond este temeinică, față de actele de la dosar, menționând că adeverința emisă de Primărie nu reprezintă dovada dreptului de proprietate mai ales că pe aceste spații este înscrisă în Registrul agricol și S.C. Bocicoiu Mare, că nu poate constitui probă și temei pentru evacuare contractul de muncă al intimatei C.I.
în lipsa dovezii privind calitatea de proprietar a recurentei. Recursul este fondat.
Analizând criticile aduse deciziei pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte va reține mai întâi că litigiul de față nu are ca obiect stabilirea dreptului de proprietate asupra spațiului comercial în discuție, așa încât această chestiune nu poate fi examinată distinct pentru a se statua asupra acestui drept. Argumentele aduse de recurentă în legătură cu deținerea acestui spațiu care a generat alte litigii cu anumite cooperative din sistem nu afectează analiza raportului de locațiune dintre reclamanta recurentă și pârâtele intimate. În discuție a fost adus dreptul de folosință rezultând dintr-un raport de locațiune, astfel că negotium iuris se examinează din acest punct de vedere, chiar și în lipsa înscrisului care ar fi trebuit să consfințească acest raport juridic privit ca instrumentum probationis. Ceea ce este esențial și părțile nu au contestat este faptul că a existat un raport de locațiune între reclamantă și pârâta persoană fizică bazat pe un contract de muncă încheiat între recurentă și intimata-pârâtă C.I., care a încetat la data de 1 februarie 2006 când a încetat și calitatea de gestionar a acesteia. Este evident, că de la acest moment, cel al încetării acestui raport juridic care a justificat prezența în spațiu a intimatei persoană fizică, instanța de apel s-a aflat în situația de a analiza dacă raportul de locațiune este rezultatul acordului de voință dintre părțile în proces în măsura în care între părți nu s-a încheiat un înscris din care să rezulte că locatorul a transmis dreptul de folosință. Distincția dintre cele două momente era de esența interpretării raporturilor de locațiune, așa încât dispozițiile art. 969 C. civ. se impuneau a fi analizate într-o sferă mai largă, care se atribuie în general actelor deduse judecății. Din acest punct de vedere se observă că deși locatarele nu au negat faptul că ocupă spațiul fără să justifice un titlu pentru dreptul lor de folosință, instanța de apel a interpretat probele dosarului prezentate de reclamantă, care a avut calitatea de locator, ca fiind insuficiente pentru a justifica deținerea spațiului , în calitate de proprietar. Procedând astfel, instanța nu a observat că în cazul locațiunii chiar și în ipoteza când nu este dovedită printr-un înscris unic, ceea ce se pune în discuție este dreptul de folosință (ca drept de creanță) asupra spațiului și nu un drept real. În speță proba convenției trebuia dedusă din susținerile părților dar și din actele dosarului, în concret, din faptul deținerii spațiului care nu a fost contestat. Neobservând corect raporturile de locațiune, prin soluția pronunțată, instanța de apel a denaturat conținutul înscrisurilor aflate la dosar atunci când a ajuns la concluzia că locatorul trebuie să facă dovada dreptului de proprietate asupra spațiului. Având în vedere că prin locațiune nu se transmite dreptul de proprietate, locatorul poate să nu fie proprietarul spațiului dat în locațiune, fiind suficient ca spațiul să fie deținut într-o altă calitate decât cea de proprietar.
Înscrisurile depuse la dosar cât și faptul că anterior încetării contractului de muncă încheiat cu persoana fizică nu s-a contestat deținerea legală de către locator a spațiului, chiar și ipoteza în care nu s-a reglementat situația juridică asupra acestuia în raporturile recurentei cu alte cooperative din sistem nu justifică în lipsa unui acord din partea locatorului, folosința spațiului în discuție. În alte cuvinte, locatorul nu poate fi obligat să respecte locațiunea asupra căreia nu și-a dat acordul pentru închiriere.
Deși intimatele nu au prezentat dovezi care să justifice calitatea de locatar și nicio altă probă nu atestă deținerea legală a spațiului, actele prezentate de locator au fost înlăturate, concluzia instanței de apel fiind greșită atunci când reține că acțiunea în evacuare nu poate fi promovată. Afirmația intimatelor în legătură cu faptul că reclamanta nu deține un titlu valabil cu privire la spațiul în litigiu nu a fost susținută cu înscrisuri proprii din care să rezulte că folosința spațiului este deținută de acestea în baza unui titlu care le-a fost conferit de adevăratul proprietar sau de un deținător al spațiului cu alt titlu.
Înscrisurile aflate la dosar, adresele comunei Bocicoiu Mare, nr. 1580/2007, 1827/2005, Registrul pentru evidența mijloacelor fixe, actul constitutiv care atestau deținerea spațiului de către recurentă au fost înlăturate deși din niciun alt act nu rezultă că intimatele au raporturi juridice de locațiune care să justifice desfășurarea activității comerciale în spațiul deținut de reclamantă. Chiar dacă în speță nu se discută dreptul de proprietate edificatoare pentru stabilirea dreptului reclamantei de a cere evacuare, este și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (f.50) prin care se arată care au fost temeiurile juridice pe baza cărora s-au constituit drepturile asupra construcțiilor aparținând cooperativei.
În contextul arătat decizia pronunțată de instanța de apel nu se sprijină pe actele dosarului fiind lipsită de fundament juridic sau altfel spus de bază legală. În alți termeni, se va putea reține și echivocul care a fost provocat prin argumentele din considerentele deciziei recurate ca urmare a restrângerii raporturilor de locațiune la calitatea de proprietar a locatorului. În fine, denaturarea înțelesului înscrisurilor, așa cum s-a arătat deja este evidențiată de sensul clar al conținutului acestora, din care rezultă că reclamanta deține spațiul, clarificarea titlului de proprietate care este pus la îndoială nefiind obiect al acestui litigiu. În consecință față de cele ce preced și având în vedere prevederile art. 304 alin. (8), (9) și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul se va admite iar decizia va fi modificată în sensul dispozitivului. Văzând și dispozițiile art.274 C. proc. civ., intimatele vor fi obligate și la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.C.C.C. RONA DE SUS împotriva deciziei civile nr. 110 din 15 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială contencios administrativ și fiscal, modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul pârâtelor declarat împotriva sentinței civile nr. 13 din 8 ianuarie 2008 a Tribunalului Maramureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține. Obligă intimatele A.F.C.G.I. și C.I. la plata sumei de 342 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei S.C.C.C. RONA DE SUS. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.