ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1359/2009

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC C. Rona de Sus a chemat în judecată A.F.

C.G.I. și pe C.I. și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se

dispună evacuarea acestora din unitatea comercială a cooperativei C.F.C. În

susținerea acțiunii s-a invocat lipsa titlului pârâtelor pentru ocuparea

spațiului comercial indicat în petitul acțiunii. Pârâtele s-au apărat invocând

faptul că nu au fost puse în întârziere pentru neplata chiriei cât și faptul că

reclamanta nu a dovedit un drept în favoarea sa asupra imobilului în litigiu.

Litigiul a fost soluționat de Tribunalul Maramureș care prin

sentința nr.13 pronunțată la data de 8 ianuarie 2008 a admis acțiunea și a

dispus evacuarea pârâtei A.F. C.G.I. din unitatea comercială a cooperativei C.F.C.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că pârâta nu deține un titlu pentru

recunoașterea dreptului său locativ în timp ce reclamanta figurează în registrul

agricol, conform adeverinței nr. 1827 din 5 iulie 2005, cu acest imobil.

Folosința spațiului fără titlu, a mai reținut prima instanță, o îndreptățește

pe reclamantă ca în temeiul art. 480 C. civ. să solicite evacuarea pârâtei.

Împotriva sentinței nr. 13 din 8 ianuarie 2008 au declarat

apel pârâtele A.F. C.G.I. și C.I. prin care au solicitat desființarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare instanței competente, pentru

motivul că litigiul este de natură civilă. Pe fond apelantele au susținut că nu

poate opera constatarea rezilierii pe cale judecătorească a contractului de

închiriere întrucât reclamanta nu a pus-o în întârziere iar între părți nu a

existat vreun contract prin care să fie cuprins un pact de reziliere deplin

drept fără intervenția instanței de judecată. Au mai susținut pârâtele că notificarea

de punere în întârziere nu i-a fost comunicată niciodată, astfel că închirierea

spațiului se derulează și la momentul declarării apelului.

Intimata reclamantă a combătut susținerile apelantei

apreciind că litigiul este de natură comercială, că spațiul este un sediu

secundar al cooperativei pentru care există autorizare de desfășurare a

activității comerciale, iar pârâtele nu justifică niciun titlu pentru a avea

folosința acestuia.

Apelul a fost soluționat prin decizia nr. 110/2008 prin care

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, a reținut că litigiul are caracter

comercial și că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competența îi

revine secției comerciale a tribunalului, în alte cuvinte, că sentința a fost

pronunțată cu respectarea normelor de competență materială. Cu privire la

rezilierea contractului de locațiune s-a reținut că reclamanta nu a făcut

dovada calității de proprietar asupra spațiului, că prin înscrisurile depuse la

dosar nu se specifică faptul că reclamanta este proprietar extratabular al

spațiului care face obiectul litigiului. A stabilit instanța de apel că

valoarea de impunere nu este o dovadă a deținerii spațiului de către

reclamantă, că potrivit actului constitutiv aflat la dosar, societatea

reclamantă deține un punct de lucru la acea adresă și că dovada legală a deținerii

spațiului în litigiu se poate face cu un contract de închiriere, de

subînchiriere, comodat etc, care în cauză nu a fost prezentat.

Pentru aceste considerente s-a admis apelul pârâtelor, iar

sentința a fost schimbată în sensul respingerii acțiunii reclamantei S.C.C.C.

Rona de Sus.

Împotriva deciziei nr. 110/2008 pronunțată de Curtea de Apel

Cluj a declarat recurs, reclamanta S.C.C.C. Rona de Sus, în termenul prevăzut

de art. 301 C. proc. civ.. În sprijinul recursului au fost invocate motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în argumentarea

cărora a susținut că actelor deduse judecății li s-a dat o interpretare greșită

ceea ce a dus la stabilirea unei stări de fapt și de drept greșite. În esență

recurenta a evocat actele normative în succesiunea lor prin care se atestă

faptul că S.C.C.C. Rona de Sus încă de la începutul activității și până în

prezent când este aplicabilă Legea nr. 1/2005 a fost organizată și funcționează

având și dreptul de a comercializa produse și de a presta servicii pentru populație.

Ca urmare, a arătat recurenta, dispune și de mijloace de producție și mijloace

fixe care sunt elemente ale patrimoniului înregistrate în contabilitate,

proprietatea asupra acestora fiind dobândită prin lege. Recurenta a mai arătat

că a încheiat cu pârâta intimată C.I. un contract individual de muncă pentru

desfășurarea activității în unitatea comercială a cooperativei C.B.C., și că

după data încetării calității de salariată, care a funcționat ca gestionară, nu

se mai justifică ocuparea spațiului aparținând cooperativei.

Recurenta a precizat și faptul că acțiunea sa a avut ca

obiect, « evacuarea » care a fost cerută ca urmare a încălcării dreptului

său de folosință de către intimate care ocupă spațiul fără a avea un titlu

locativ valabil. Față de obiectul cererii, recurenta a considerat că soluția

instanței de apel este greșită, în condițiile în care cu actele de la dosar a

demonstrat că a dobândit proprietatea extratabulară asupra spațiului comercial,

că mijlocul fix al cooperativei este înregistrat în contabilitate și că a avut

posesia și folosința netulburată a spațiului până la momentul refuzului

salariatei de a preda spațiul la încetarea raportului de muncă.

Intimata prin întâmpinarea formulată în nume propriu și ca

administrator al A.F.C.I. a solicitat respingerea recursului pentru motivul că

în fața instanței de apel recurenta nu a făcut dovada că deține un titlu de

proprietate care să justifice cererea sa de evacuare. Intimata a făcut

trimitere și la un dosar prin care recurenta are calitate de pârâtă într-o

acțiune în constatarea calității de proprietar, litigiu în care S.C. comuna

Bocicoiu Mare a solicitat să se constate că este proprietara spațiului

comercial în discuție, iar într-un alt dosar recurenta a cerut să i se constate

dreptul de proprietate astfel că, în litigiul de față nu are calitatea de a

solicita evacuarea. A mai susținut intimata, că recurenta nu a făcut dovada că

este continuatoarea în drepturi a U.J.C.C. Maramureș sau U.J.C.O.O.P. Baia

Mare. Potrivit intimatei aceste spații au aparținut S.C. comuna Bocicoiu Mare

și raportat la prevederile Legii nr. 109/1996 din care a fost citat art. 10, a

arătat că menționata cooperativă i-a solicitat recurentei să-i pună la

dispoziție spațiul din care au fost evacuate pârâtele, însă aceasta a refuzat

pentru motivul că îi aparține în proprietate, ceea ce, în opinia sa, nu este în

concordanță cu realitatea.

În final, a arătat că soluția instanței de fond este

temeinică, față de actele de la dosar, menționând că adeverința emisă de

Primărie nu reprezintă dovada dreptului de proprietate mai ales că pe aceste

spații este înscrisă în Registrul agricol și S.C. Bocicoiu Mare, că nu poate constitui

probă și temei pentru evacuare contractul de muncă al intimatei C.I. în lipsa

dovezii privind calitatea de proprietar a recurentei.

Recursul este fondat.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, prin prisma motivelor prevăzute de art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte va reține mai întâi că litigiul de

față nu are ca obiect stabilirea dreptului de proprietate asupra spațiului

comercial în discuție, așa încât această chestiune nu poate fi examinată

distinct pentru a se statua asupra acestui drept. Argumentele aduse de

recurentă în legătură cu deținerea acestui spațiu care a generat alte litigii

cu anumite cooperative din sistem nu afectează analiza raportului de locațiune

dintre reclamanta recurentă și pârâtele intimate. În discuție a fost adus dreptul

de folosință rezultând dintr-un raport de locațiune, astfel că negotium iuris

se examinează din acest punct de vedere, chiar și în lipsa înscrisului care ar

fi trebuit să consfințească acest raport juridic privit ca instrumentum

probationis.

Ceea ce este esențial și părțile nu au contestat este

faptul că a existat un raport de locațiune între reclamantă și pârâta persoană

fizică bazat pe un contract de muncă încheiat între recurentă și intimata-pârâtă

C.I., care a încetat la data de 1 februarie 2006 când a încetat și calitatea de

gestionar a acesteia. Este evident, că de la acest moment, cel al încetării

acestui raport juridic care a justificat prezența în spațiu a intimatei

persoană fizică, instanța de apel s-a aflat în situația de a analiza dacă

raportul de locațiune este rezultatul acordului de voință dintre părțile în

proces în măsura în care între părți nu s-a încheiat un înscris din care să

rezulte că locatorul a transmis dreptul de folosință. Distincția dintre cele

două momente era de esența interpretării raporturilor de locațiune, așa încât

dispozițiile art. 969 C. civ. se impuneau a fi analizate într-o sferă mai

largă, care se atribuie în general actelor deduse judecății. Din acest punct de

vedere se observă că deși locatarele nu au negat faptul că ocupă spațiul fără

să justifice un titlu pentru dreptul lor de folosință, instanța de apel a

interpretat probele dosarului prezentate de reclamantă, care a avut calitatea

de locator, ca fiind insuficiente pentru a justifica deținerea spațiului , în

calitate de proprietar.

Procedând astfel, instanța nu a observat că în cazul

locațiunii chiar și în ipoteza când nu este dovedită printr-un înscris unic,

ceea ce se pune în discuție este dreptul de folosință (ca drept de creanță)

asupra spațiului și nu un drept real. În speță proba convenției trebuia dedusă

din susținerile părților dar și din actele dosarului, în concret, din faptul

deținerii spațiului care nu a fost contestat. Neobservând corect raporturile de

locațiune, prin soluția pronunțată, instanța de apel a denaturat conținutul

înscrisurilor aflate la dosar atunci când a ajuns la concluzia că locatorul

trebuie să facă dovada dreptului de proprietate asupra spațiului.

Având în vedere că prin locațiune nu se transmite

dreptul de proprietate, locatorul poate să nu fie proprietarul spațiului dat în

locațiune, fiind suficient ca spațiul să fie deținut într-o altă calitate decât

cea de proprietar.

anterior încetării contractului de muncă încheiat cu persoana fizică nu s-a

contestat deținerea legală de către locator a spațiului, chiar și ipoteza în

care nu s-a reglementat situația juridică asupra acestuia în raporturile

recurentei cu alte cooperative din sistem nu justifică în lipsa unui acord din

partea locatorului, folosința spațiului în discuție.

În alte cuvinte, locatorul nu poate fi obligat să

respecte locațiunea asupra căreia nu și-a dat acordul pentru închiriere.

justifice calitatea de locatar și nicio altă probă nu atestă deținerea legală a

spațiului, actele prezentate de locator au fost înlăturate, concluzia instanței

de apel fiind greșită atunci când reține că acțiunea în evacuare nu poate fi

promovată. Afirmația intimatelor în legătură cu faptul că reclamanta nu deține

un titlu valabil cu privire la spațiul în litigiu nu a fost susținută cu

înscrisuri proprii din care să rezulte că folosința spațiului este deținută de

acestea în baza unui titlu care le-a fost conferit de adevăratul proprietar sau

de un deținător al spațiului cu alt titlu.

Mare, nr. 1580/2007, 1827/2005, Registrul pentru evidența mijloacelor fixe,

actul constitutiv care atestau deținerea spațiului de către recurentă au fost

înlăturate deși din niciun alt act nu rezultă că intimatele au raporturi

juridice de locațiune care să justifice desfășurarea activității comerciale în

spațiul deținut de reclamantă. Chiar dacă în speță nu se discută dreptul de

proprietate edificatoare pentru stabilirea dreptului reclamantei de a cere

evacuare, este și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (f.50) prin care

se arată care au fost temeiurile juridice pe baza cărora s-au constituit drepturile

asupra construcțiilor aparținând cooperativei.

de apel nu se sprijină pe actele dosarului fiind lipsită de fundament juridic

sau altfel spus de bază legală. În alți termeni, se va putea reține și

echivocul care a fost provocat prin argumentele din considerentele deciziei recurate

ca urmare a restrângerii raporturilor de locațiune la calitatea de proprietar a

locatorului.

În fine, denaturarea înțelesului înscrisurilor, așa

cum s-a arătat deja este evidențiată de sensul clar al conținutului acestora,

din care rezultă că reclamanta deține spațiul, clarificarea titlului de

proprietate care este pus la îndoială nefiind obiect al acestui litigiu.

În consecință față de cele ce preced și având în

vedere prevederile art. 304 alin. (8), (9) și art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,

recursul se va admite iar decizia va fi modificată în sensul dispozitivului.

Văzând și dispozițiile art.274 C. proc. civ.,

intimatele vor fi obligate și la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C.C.C. RONA DE SUS

împotriva deciziei civile nr. 110 din 15 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială contencios administrativ și fiscal, modifică decizia recurată în

sensul că respinge apelul pârâtelor declarat împotriva sentinței civile nr. 13

din 8 ianuarie 2008 a Tribunalului Maramureș, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, pe care o menține.

Obligă intimatele A.F.C.G.I. și C.I. la plata sumei de 342

lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei S.C.C.C. RONA DE SUS.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009.