ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3379/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3379/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantele

Centrul de Resurse Juridice și G.C. România, au solicitat în contradictoriu cu pârâtul

Guvernul României, anularea H.G. nr. 1069/2007 privind aprobarea strategiei energetice

a României pentru perioada 2007 – 2020, precum și suspendarea actului administrativ

atacat.

În motivarea acțiunii,

reclamantele, au susținut, în esență, că Strategia energetică a României a fost

adoptată cu încălcarea H.G. nr. 1076/2004, care a implementat Directiva U.E. 2001/42/CE,

a Convenției de la Aarhus și Espoo, ratificate de România.

De asemenea, reclamantele

au susținut că, având în vedere conținutul strategiei energetice, referitoare la

dezvoltarea structurilor nucleare (reactoare nucleare, depozite de deșeuri, dublarea

capacității fabricii de combustibil nuclear, dublarea capacității extracției de

uraniu, a transportului de uraniu și de combustibil nuclear, etc.) precum și la

alte capitole cum ar fi amenajarea cursului Dunării pentru asigurarea sistemului

de răcire al reactoarelor nucleare de la Cernavodă, etc., acest program trebuia

să fie supus evaluării de mediu în context transfrontier, conform Convenției de

la Espoo.

A mai arătat reclamanta

că potrivit actelor invocate, România avea obligația să emită un aviz de mediu înainte

de adoptarea Strategiei energetice a României, aviz de mediu a cărei emitere presupunea

realizarea unei evaluări a impactului asupra mediului la care publicul din România

și statele vecine ar fi trebuit să participe conform procedurii reglementată prin

actele normative menționate, respectiv H.G. nr. 1076/ 2004 privind stabilirea procedurii

de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe și H.G. nr. 564/2006

privind cadrul de realizare a participării publicului la elaborarea anumitor planuri

și programe în legătură cu mediul.

În ceea ce privește suspendarea

actului atacat, reclamanta a arătat că, este un caz bine justificat, paguba aplicării

acestei strategii fiind evidentă, având în vedere că se investește banul public

în temeiul unei strategii nelegal adoptate.

Pârâtul Guvernul României,

prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că,

în speța dedusă judecății, deși reclamantele aveau obligația de a motiva cererea

de suspendare strict în raport cu condițiile de admisibilitate prevăzute de lege,

totuși nu se face dovada îndeplinirii cumulative a acestor condiții, întreaga argumentare

privind, în realitate, fondul litigiului.

Pe fondul cauzei, s-a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

S-a arătat că în prezent

se desfășoară procedura de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe,

pentru Strategia energetică a României aprobată prin H.G. nr. 1069/2007.

Ministerul Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri, în conformitate cu prevederile art. 49 alin.

(3) și următoarele din C. proc. civ., a formulat cerere de intervenție în interesul

pârâtului Guvernul României. Prin Încheierea de ședință de la termenul din 29

martie 2011, instanța a admis în principiu cererea de intervenție Ministerul Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri în interesul pârâtului Guvernul României.

Curtea de Apel București,

secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3688 din 24 mai 2011,

a respins acțiunea

formulată

de reclamanții Centrul de Resurse Juridice și G.C. România, în contradictoriu cu

pârâtul Guvernul României și intervenientul Ministerul Economiei, Comerțului și

Mediului de Afaceri,

ca

neîntemeiată.

Totodată, a admis cererea

de intervenție accesorie formulată de

Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de

Afaceri.

Pentru a se pronunța astfel

prima instanță, a reținut, în esență, că în ceea ce privește cererea de suspendare

nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute la art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și paguba

iminentă, astfel cum aceste noțiuni sunt definite de legiuitor în art. 2 alin.

(1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Condiția cazului bine

justificat s-a apreciat că nu este îndeplinită întrucât, analizând pe fond legalitatea

actului normativ administrativ contestat s-a constatat legalitatea acestuia, apreciindu-se

ca neîntemeiate

susținerile reclamantei.

S-a reținut că nici condiția

pagubei iminente, nu este îndeplinită în contextual în care hotărârea de Guvern

contestată nu este de natură să producă prejudicii prin ea însăși, cât timp va fi

urmată de acte administrative ce vor produce efecte de drept administrativ cu privire

la fiecare proiect/ plan în parte.

Pe fondul cauzei, în esență,

instanța a constatat că în speță nu este vorba de aprobarea sau adoptarea unor planuri

sau programe concrete pentru a fi necesară o evaluare de mediu, astfel cum susțin

reclamanții, întrucât prin H.G. contestată, pârâtul nu a făcut altceva decât să

adopte o strategie la nivel general pe o perioadă de timp cuprinsă între 2007-2020,

stabilindu-se obiective strategice și măsuri pentru atingerea acestora, efectuându-se

o analiză a contextului internațional în domeniul energiei.

Prin H.G. contestată,

pârâtul a stabilit cu caracter de principiu Strategia energetică a României pentru

perioada 2007-2020, urmând ca pentru fiecare plan și/ sau program să fie parcursă

procedura de emitere a unei decizii de mediu, de stabilire dacă planurile și programele

pot avea efecte semnificative asupra mediului.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs reclamantele

Centrul de Resurse Juridice și G.C. România,

criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și invocând ca temei legal al recursului dispozițiile art. 304

1

din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

în esență, se susține că în mod greșit instanța de fond a apreciat că Strategia

energetică a României nu este un plan sau program pentru care era obligatorie obținerea

avizului de mediu după procedura de avizare prevăzută de H.G. nr. 1076/2004.

Se arată că, în contextul

în care Strategia energetică a României, aprobată prin H.G. nr. 1069/2007, este

un program guvernamental cu impact asupra mediului, fiind adoptată fără a se obține

un aviz de mediu și fără a fi consultat publicul în conformitate cu principiile

statuate în art. 6 din Convenția de la Aarhus și nici cu procedura descrisă de H.G.

nr. 1076/ 2004, actul administrativ atacat este nelegal, motiv pentru care se solicită

admiterea recursului.

Au fost depuse la dosarul

cauzei și concluzii scrise prin care sunt reiterate argumentele din cererea de recurs.

Guvernul României a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând,

în esență, legalitatea și temeinicia sentinței recurate întrucât prin H.G. nr. 1069/2007

privind aprobarea Strategiei energetice a României pentru perioada 2007-2020 nu

au fost aprobate planuri sau programe concrete în sensul art. 2 lit. c) din H.G.

nr. 1076/2004, pentru a fi necesară o evaluare de mediu după o anumită procedură

care va fi parcursă ulterior, în cadrul procedurii de pregătire și adoptare a fiecărui

plan și/ sau program.

La dosarul cauzei au fost

formulate concluzii scrise și de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de

Afaceri prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menționându-se

că în cauză nu poate fi reținută situația aprobării sau adoptării unor planuri sau

programe concrete pentru a fi necesară o evaluare de mediu, cum eronat susțin recurenții.

recurs

Înalta Curte, analizând

recursul în raport de criticile formulate, apreciază că acesta este nefondat pentru

considerentele ce urmează a fi expuse:

După cum se constată,

obiectul cererii formulate îl constituie anularea H.G. nr. 1069/2007 privind aprobarea

Strategiei energetice a României pentru perioada 2007-2020.

Această hotărâre, astfel

cum rezultă din preambulul său, a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituția

României, republicată și art. 4 alin. (1) din Legea energiei electrice nr. 13/2007,

cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit

art. 4 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 13/2007 „(1)Strategia energetică națională

definește obiectivele sectorului energiei electrice pe termen mediu și lung și modalitățile

optime de realizare a acestora, în condițiile asigurării unei dezvoltări durabile

a economiei naționale. Strategia energetică se elaborează de ministerul de resort

și se aprobă de Guvern, cu consultarea organizațiilor neguvernamentale, a partenerilor

sociali și a reprezentanților mediului de afaceri.

(2) Politica energetică,

urmărind direcțiile stabilite prin strategia energetică, este elaborată de ministerul

de resort pe baza Programului de guvernare, pentru un interval de timp mediu și

cu considerarea evoluțiilor probabile pe termen lung, cu consultarea organizațiilor

neguvernamentale, a partenerilor sociali și a reprezentanților mediului de afaceri,

având în vedere, în principal:

a) constituirea cadrului

instituțional corespunzător, prin definirea organismelor și a autorităților competente

pentru realizarea acestei politici;

b) asigurarea securității

în aprovizionarea cu combustibili;

c) asigurarea importurilor

și exporturilor de combustibili și energie electrică;

d) asigurarea protecției

mediului, reconstrucția ecologică a siturilor afectate de activități energetice;

e)

transparența prețurilor și tarifelor la combustibili și energie; f) creșterea eficienței în utilizarea combustibililor și energiei;

g) dezvoltarea surselor regenerabile de energie și cogenerării

de înaltă eficiență, cu acordarea de priorități energiei electrice pentru așezările

izolate; h) dezvoltarea cooperării energetice internaționale.

(3) Sursele de finanțare utilizate

pentru aplicarea strategiei energetice naționale și politicii Guvernului în sectorul

energetic se asigură din sursele proprii ale operatorilor economici în domeniu,

bugetul de stat, bugetele locale, împrumuturi rambursabile și nerambursabile”.

Potrivit art. 5 din același

act normativ, „(1) Politica energetică se concretizează într-un

program cuprinzând măsuri de stimulare a activităților de investiții, cercetare-dezvoltare

etc., aprobat prin hotărâre a Guvernului. (2) Guvernul, ministerul

de resort, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale

și locale iau măsuri pentru realizarea obiectivelor înscrise în programul prevăzut

la alin. (1) și examinează, anual sau ori de câte ori este necesar, stadiul îndeplinirii

prevederilor acestuia”.

Conform art. 6 din aceeași lege, „Ministerul de resort elaborează strategia energetică

națională și politica energetică și asigură ducerea la îndeplinire a acesteia, în

condițiile prevederilor prezentei legi, având următoarele atribuții principale:

a) „elaborează programe și planuri de măsuri pentru aplicarea politicii Guvernului

în sectorul energiei electrice, inclusiv a programelor de eficiență energetică și

de promovare a surselor regenerabile de energie…”.

În conformitate cu dispozițiile

art. 2 din H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării

de mediu pentru planuri și programe, următoarele expresii și termeni au semnificația

după cum urmează: „a) aviz de mediu pentru planuri și programe - act tehnico-juridic

scris, emis de către autoritatea competentă pentru protecția mediului, care confirmă

integrarea aspectelor privind protecția mediului în planul sau în programul supus

adoptării; b) evaluare de mediu - elaborarea raportului de mediu,

consultarea publicului și a autorităților publice interesate de efectele implementării

planurilor și programelor, luarea în considerare a raportului de mediu și a rezultatelor

acestor consultări în procesul decizional și asigurarea informării asupra deciziei

luate; c) planuri și programe - planurile și programele, inclusiv cele cofinanțate

de Comunitatea Europeană, ca și orice modificări ale acestora, care: (i) se elaborează și/ sau se adoptă de către o autoritate la nivel

național, regional sau local ori care sunt pregătite de o autoritate pentru adoptarea,

printr-o procedură legislativă, de către Parlament sau Guvern și (ii) sunt cerute prin prevederi legislative, de reglementare sau

administrative”.

Din cuprinsul dispozițiilor

legale menționate anterior, rezultă că H.G. nr. 1069/2007 privind aprobarea Strategiei

energetice a României pentru perioada 2007-2020 a fost adoptată în vederea executării

art. 4 din Legea nr. 13/2007 cu modificările și completările ulterioare, al cărui

cuprins a fost redat anterior.

Urmând direcțiile stabilite

în strategia energetică, se elaborează de ministerul de resort, pe baza Programului

de guvernare, politica energetică care se aduce la îndeplinire prin elaborarea de

programe și planuri de măsuri pentru aplicarea politicii Guvernului în sectorul

energiei electrice, de către titularii planurilor sau programelor, care se supun

evaluării de mediu în condițiile prevăzute de H.G. nr. 1076/2004.

Prin urmare, Strategia

energetică a României aprobată prin H.G. nr. 1069/2007, nu se încadrează în noțiunea

de „planuri și programe” al cărei conținut se regăsește în art. 2 alin. (1)

lit. c) din H.G. nr. 1076/2004, menționat anterior. Mai mult, pentru a reprezenta

un plan sau program, se impune să fie elaborat de un titular, care, potrivit

art. 2 lit. f) din H.G. nr. 1076/2004, este „titularul planului sau programului

- orice autoritate publică, precum și orice persoană fizică sau juridică care promovează

un plan sau un program în înțelesul definiției de la lit. c)” și să fie indicate

sursele de finanțare. Or, în cauză, H.G. a cărei anulare se solicită nu îndeplinește

nici aceste cerințe.

În concluzie, în mod corect,

instanța de fond a statuat că Strategia energetică a României nu este un plan sau

program în sensul definit de legiuitor, al cărei titular este o autoritate publică,

aceasta reprezentând doar obiective ale sectorului energiei electrice pe termen

mediu și lung.

Neîncadrându-se în categoria

planurilor și programelor concrete, este evident că nu era necesară o evaluare de

mediu sau aviz de mediu, astfel cum aceste noțiuni au fost definite în cuprinsul

art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din H.G. nr. 1076/2004. Mai mult, legiuitorul a stabilit

și obiectivul acestui act normativ, care, potrivit art. 1 alin. (2) este: „Stabilește

procedura de realizare a evaluării de mediu, aplicată în scopul emiterii avizului

de mediu necesar adoptării planurilor și programelor care pot avea efecte semnificative

asupra mediului, definind rolul autorității competente pentru protecția mediului,

cerințele de consultare a factorilor interesați și de participare a publicului”.

De asemenea, domeniul

de reglementare, este, conform art. 5 alin. (1) „Evaluarea de

mediu se efectuează pentru planurile și programele care pot avea efecte semnificative

asupra mediului, conform prevederilor alin. (2)-(4)”. Deci, dispozițiile H.G.

nr. 1076/2004 vizează planuri/ programe, nu strategii.

Față de cele reținute,

sunt nefondate susținerile recurentei privind încălcarea dispozițiilor legale naționale

cât și a celor convenționale menționate la adoptarea H.G. nr. 1069/2007.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din

C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge

recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de

reclamantele

Centrul de Resurse Juridice și G.C. România

împotriva sentinței nr. 3688 din 24 mai 2011

a Curții de Apel București

, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie

2012.