ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3623/2015

Decizia nr. 3623/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2012 la data de 02.08.2012, reclamanta Compania Națională a Uraniului SA București a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

1) anularea în tot a încheierii nr. S 165/2012 pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor;

2) anularea în parte a deciziei nr. S 83 din 11 mai 2012, respectiv în ceea ce privește măsurile nr. 5-15;

3) anularea în parte a raportului de control nr. S 46 din 12 aprilie 2012, care a stat la baza emiterii deciziei nr. S 83/2012, în privința presupuselor abateri valorificate la pct. 5-15;

4) în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea în parte a executării deciziei nr. S 83 din 11 mai 2012, respectiv suspendarea executării măsurilor cuprinse la pct. 5-15 din decizie; și

5) obligarea pârâtei în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 15.10.2012, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.

Cauza a fost înregistrată aleatoriu pe rolul completului nr. 21 fond, fiind apoi înaintată completului de judecată, nr. 26 fond, ca urmare a depunerii la Compartimentul Informații Clasificate al instanței, pentru prezentul dosar, de înscrisuri cu caracter „secret de serviciu”.

În temeiul dispozițiilor art. 167 C. proc. civ. a fost încuviințată și respectiv administrată proba cu înscrisuri, iar pentru reclamantă și proba cu expertiză, ca fiind concludente și utile soluționării cauzei.

În administrarea probelor, ambele părți au depus înscrisuri la dosar pe tot parcursul cercetării judecătorești, în timp ce expertiza, dată fiind complexitatea deosebită a lucrării, a fost efectuată de trei experți, respectiv de dl. expert A., lucrarea fiind depusă la dosar la data de 13.08.2013, de dl. expert B., lucrarea fiind depusă la dosar la data de 13.09.2013, și respectiv de dl. expert C., lucrarea fiind depusă la dosar la data de 18.11.2013.

1.3. La data de 18.10.2012 a fost respinsă cererea de suspendare a executării măsurilor arătate ca fiind neîntemeiată, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la acea dată, recursul declarat împotriva acelei încheieri formând obiectul unui dosar separat, deja soluționat.

Prin sentința civilă nr. 1368 din 05 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională a Uraniului SA București, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în prealabil, următoarele: având în vedere că pentru soluționarea dosarului au fost depuse la Compartimentul Informații Clasificate al instanței înscrisuri conținând informații clasificate, nivel de secretizare - secret de serviciu, Curtea, îndeplinind necesitatea motivării hotărârii, expresie a dreptului la un proces echitabil care presupune o analiză efectivă a cauzei și formularea de răspuns la susținerile părților, nu va devoala împrejurări, informații, aspecte ce se desprind din documentele clasificate, ci va face trimitere, va exemplifica și va analiza expres legalitatea actelor contestate, prin prisma susținerilor părților formulate prin acțiune, întâmpinare, note depuse la dosar și respectiv a probatoriului administrat, care se regăsește de asemenea la dosar (înscrisuri, expertize).

În consecință, în motivarea soluției adoptate, instanța de fond a reținut următoarele:

„Reclamanta Compania Națională a Uraniului SA București este companie de stat care activează în domeniul extracției și prelucrării minereurilor uranifere, precum și al rafinării concentratelor tehnice, în vederea obținerii produsului intermediar octoxid de uraniu necesar constituirii Stocului de siguranță și consum și respectiv obținerii pulberii sintetizabile de dioxid de uraniu, care reprezintă materia primă pentru fabricarea combustibilului nuclear de tip CANDU.

În perioada 09.01.2012-06.04.2012, reclamanta a făcut obiectul unui control din partea instituției pârâte Curtea de Conturi privind „Controlul modului de utilizare a fondurilor bănești destinate achizițiilor pentru obiective de investiții în anul 2011”, control finalizat prin emiterea raportului de control nr. S 46 din 12 aprilie 2012, prin care s-au constatat o serie de deficiențe, aspecte valorificate prin decizia nr. S 83 din 11 mai 2012, în sensul stabilirii a 15 măsuri de efectuat în sarcina reclamantei.

Contestația administrativă formulată în termen de reclamantă, împotriva a 11 din cele 15 măsuri dispuse, a fost respinsă prin încheierea nr. S 165/2012, pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi.

Împotriva acestor acte reclamanta a formulat prezentul demers judiciar, cu privire la care instanța de fond a constatat:

(1) Cu privire la constituirea stocului de octoxid de uraniu fără a avea la bază o hotărâre de guvern prin care să fie aprobată anual cantitatea de octoxid de uraniu ce trebuia introdusă în stocul de siguranță și consum, abatere pentru care s-a dispus măsura prevăzută la pct. 5 din decizia nr. S/83/2012.

Reclamanta invocă nelegalitatea măsurii dispuse în sarcina sa în primul rând întrucât, la data emiterii deciziei nr. S 83 din 11 mai 2012, H.G. nr. 69/1993, prin care s-a instituit aprobarea prin hotărâre de Guvern a cantităților de concentrate tehnice de uraniu depuse la stocul de siguranță și consum, nu mai era în vigoare, fiind abrogată expres prin O.U.G. nr. 118/2011.

Curtea a apreciat că susținerea este neîntemeiată, deoarece acțiunea de control s-a realizat pentru anul 2011, în timp ce O.U.G. nr. 118/2011 a intrat în vigoare la data de 29.12.2011, astfel că pentru perioada verificată erau aplicabile prevederile H.G. nr. 69/1993, cum corect s-a stabilit prin actele de control încheiate.

Pe de altă parte, necesitatea obținerii aprobării prin hotărâre a Guvernului a cantităților anuale este prevăzută expres prin disp. art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 126/2000, act în vigoare atât la momentul evocat de reclamantă, cât și la momentul pronunțării sentinței.

În al doilea rând, reclamanta susține că prin bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2011 s-au stabilit cantitățile de octoxid de uraniu pe care trebuia să le depună la stocul de siguranță și consum, iar acest buget a fost aprobat prin H.G. nr. 419/2011, astfel că a existat aprobarea Guvernului pentru cantitățile depuse de Compania Națională a Uraniului în anul 2011.

Instanța a constatat că respectiva hotărâre de guvern, invocată de reclamantă, nu este o hotărâre de aprobare a cantității de octoxid de uraniu ce trebuia introdusă în stocul de siguranță și consum, ci este o hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2011 pentru Compania Națională a Uraniului SA București, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.

Din actele dosarului rezultă că într-adevăr reclamanta a alocat pentru constituirea cantității de octoxid de uraniu depusă la stocul de siguranță și consum suma de 38.774 mii lei, suplimentată în urma rectificării din luna noiembrie 2011 la 41.791,25 mii lei, rezultând o cantitate depusă la stocul de siguranță și consum de 62.964,232 kg octoxid de uraniu.

Această cantitate însă nu a fost aprobată prin hotărâre a Guvernului, conform art. 2 din H.G. nr. 69/1993 și art. 4 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 126/2000.

Reclamanta a procedat invers pașilor pe care trebuia în mod legal să-i parcurgă. Astfel, inițial era necesară aprobarea cantității de octoxid de uraniu prin hotărâre a Guvernului (a cantității de 62.964,232 kg), iar mai apoi elaborarea proiectului de buget, cu alocarea sumelor aferente respectivei cantități de octoxid de uraniu, și respectiv obținerea aprobării bugetului de venituri și cheltuieli (pentru realizarea cantității de 62.964,232 kg).

Această procedură, dacă ar fi fost parcursă, ar fi asigurat deopotrivă și respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice (în forma în vigoare la data de 30.12.2010), în conformitate cu care:

„(1) Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale.

(2) Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

(3) Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanță și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare”.

Contrar susținerilor reclamantei, Curtea a apreciat că prin aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al C.N.U. pe anul 2011 prin H.G. nr. 419/2011, nu este îndeplinită exigența legală de aprobare prin hotărâre de guvern a cantităților de octoxid de uraniu depuse la stocul de siguranță.

Că nu poate fi vorba de o aprobare a cantității în mod implicit prin H.G. nr. 419/2011 (prin aceea că prin aprobarea sumelor alocate acestui obiectiv implicit se aprobă cantitatea de octoxid de uraniu) rezultă din dispozițiile legale incidente materiei, în special prevederile art. 2 din H.G. nr. 69/1993 și art. 4 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 126/2000. Pe de altă parte, adoptarea fiecărui act normativ este impusă de necesitatea realizării unui deziderat, atingerii unui anumit obiectiv. În consecință, nu poate fi primită susținerea potrivită căreia prin obținerea unei hotărâri de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli s-ar fi asigurat îndeplinirea și a obligației legale de obținere a unei hotărâri de aprobare a cantității (pentru care se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli).

În sfârșit, că prin H.G. nr. 419/2011 nu a fost aprobată cantitatea de octoxid de uraniu în discuție rezultă și din împrejurarea că aceasta nu a fost menționată în bugetul aprobat prin acest act, fiind menționată numai suma, iar ca și destinație s-a utilizat sintagma „alte cheltuieli asimilate investițiilor”.

Curtea a apreciat că nu poate fi primită nici apărarea formulată de reclamantă, potrivit căreia, față de prevederile O.U.G. nr. 118/2011, C.N.U. devine un simplu depozitar al acestor stocuri rezervă de stat, inițiativa constituirii acestora, inclusiv obținerea aprobării prin hotărâre de Guvern revenind Ministerului Administrației și Internelor, prin Agenția Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, astfel că, având în vedere și faptul că deja există o hotărâre de Guvern în acest sens, măsura dispusă prin decizia nr. S 83 din 11 mai 2012, de a efectua demersuri în vederea obținerii hotărârii de Guvern pentru aprobarea stocurilor rezervă de stat, nu poate fi adusă la îndeplinire de C.N.U.

Cu privire la ultimul argument, și anume că ar exista deja o hotărâre de Guvern în acest sens, curtea a apreciat că este neîntemeiat în raport de aspectele mai sus arătate și pentru care apreciază că H.G. nr. 419/2011 nu este o hotărâre de Guvern pentru aprobarea stocurilor rezervă de stat.

În ceea ce privește primul argument, curtea a reținută că și acesta este neîntemeiat întrucât O.U.G. nr. 118/2011 nu este un act normativ incident perioadei în discuție în raport de data intrării în vigoare, 29.12.2011.

Faptul că începând cu ianuarie 2012 reclamanta nu mai are inițiativa constituirii stocurilor rezervă de stat, nici obligația de a obține aprobarea acestora prin hotărâre de Guvern, aceste aspecte sunt irelevante, în discuție fiind îndeplinirea obligațiilor ce incumbă reclamantei pentru anul 2011 [conform art. 2 din H.G. nr. 69/1993 și art. 4 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 126/2000].

Pe de altă parte, cu privire la entitatea obligată conform O.U.G. nr. 118/2011, Curtea a avut în vedere textele integrale ale art. 1 și art. 2 din acest act normativ, respectiv:

Art. 1 - „(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru completarea necesarului tehnologic pe durata de viață a unităților 1 și 2 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă, finanțarea necesarului de apă grea și octoxid de uraniu va fi asigurată de Societatea Națională „Nuclearelectrica” SA, din venituri proprii.

(2) Asigurarea cantităților necesare de apă grea prevăzute la alin. (1) se va putea face de la rezerva de stat, cu plată, din stocul existent și constituit cu această destinație”.

Art. 2 - „(1) Pentru punerea în funcțiune și pentru completarea necesarului tehnologic pe timpul exploatării unităților 3 și 4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă, Ministerul Administrației și Internelor, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, acumulează cantități de apă grea și de octoxid de uraniu ca stocuri rezervă de stat.

(2) Cantitățile de produse prevăzute la alin. (1) ce se constituie rezerve de stat se stabilesc anual prin hotărâri ale Guvernului, la propunerea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

(3) Cantitățile de apă grea și de octoxid de uraniu, constituite ca stocuri rezervă de stat se păstrează la operatorii economici specializați, pe bază de contract de depozit custodie fără plată de chirii”.

Instanța a constatat că într-adevăr dispozițiile art. 1 fac referire doar la finanțarea necesarului, nu și la cantitățile anuale care se vor stabili în continuare potrivit art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 126/2000, în vigoare, respectiv prin hotărâre de Guvern.

Totodată, referitor la dispozițiile art. 2, acestea prevăd că la propunerea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, cantitățile de octoxid de uraniu necesare pentru punerea în funcțiune și pentru completarea necesarului tehnologic pe timpul exploatării unităților 3 și 4 de la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă se aprobă anual prin hotărâri ale Guvernului, iar cantitățile constituite în stocuri rezervă de stat se păstrează la operatorii economici specializați - Compania Națională a Uraniului SA.

Instanța a apreciat ca fiind corectă concluzia pârâtei în sensul că pentru unitățile 1 și 2 de la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, pentru care, fără a avea la bază o hotărâre de Guvern, au fost constituite stocuri de uraniu în anul 2011, inițiativa constituirii stocurilor de octoxid de uraniu, din producția curentă, la C.N.U., destinat fabricării încărcăturii inițiale de combustibil nuclear pentru punerea în funcțiune a obiectivului de investiții C.N.E. Cernavodă - Unitatea 2, precum și a combustibilului necesar pe durata de viață a unităților 1 și 2, inclusiv obținerea aprobării prin hotărâre de Guvern revine reclamantei, potrivit disp. art. 4 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 126/2000.

În raport de aceste aspecte, curtea a constatat că nu poate fi reținută apărarea reclamantei în sensul că aceasta nu ar avea temei legal pentru a executa măsura dispusă în sarcina sa de organele de control.

De asemenea, instanța a apreciat că este neîntemeiată și susținerea potrivit căreia reclamanta nu ar putea iniția demersuri în temeiul unei hotărâri abrogate și nici nu ar putea să se substituie instituțiilor abilitate ulterior în acest sens, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 118/2011.

S-a mai reținută în considerentele hotărârii atacate că nu poate fi primită nici apărarea potrivit căreia Guvernul României nu poate emite o hotărâre pentru anul 2011, în primul rând pentru că deja s-a emis o hotărâre în acest sens, iar în al doilea rând pentru că o asemenea hotărâre ar încălca principiul constituțional al neretroactivității legilor.

În speță nu este vorba de îndeplinirea unor obligații începând cu acest moment pentru viitor, ci de îndeplinirea unor obligații ce reveneau reclamantei pentru anul 2011. Așadar, constatând o abatere de la prevederile legale, în mod corect a impus Curtea de Conturi promovarea de către reclamantă a anumitor demersuri în vederea intrării în legalitate (pentru o perioadă anterioară).

Curtea a apreciat că este firesc a se impune o astfel de măsură, fiind în acord cu principiul legalității care trebuie respectat într-un stat de drept.

Dacă ar fi primită apărarea reclamantei, nu doar că s-ar permite acesteia să se prevaleze de propria incorectitudine, dar aceasta ar face ineficient orice control de genul celui exercitat în speță de pârâta Curtea de Conturi.

Cu privire la pretinsa nemotivare a soluției de respingere a contestației prin încheierea nr. S 165/2012, în sensul că nu s-a răspuns anumitor motive invocate de reclamantă prin contestație, Curtea a apreciat că eventuala nemotivare a soluției de respingere a contestației ori motivarea necorespunzătoare nu atrage nelegalitatea actului contestat, respectiv a constatărilor și a măsurilor dispuse prin acesta.

În al doilea rând, instanța a apreciat că pârâta a motivat de o manieră concise, dar suficientă, măsurile dispuse, prin toate actele întocmite în cazul reclamantei - raport de control, decizie și respectiv încheiere de soluționare a contestației - expunând situația de fapt și dispozițiile legale pe care le-a apreciat incidente în raport de împrejurările constatate.

Prin urmare, faptul de a nu răspunde unui argument nu constituie o nemotivare a actului, cu consecința încălcării prevederilor pct. 223 alin. (1) lit. a) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi.

Curtea a constatat că reclamantei nu-i este cauzat un prejudiciu ce nu ar putea fi reparat, aceasta având posibilitatea de a evoca toate motivele de nelegalitate și/sau netemeinice pe care le apreciază adecvate în raport de actele întocmite de pârâtă prin cererea de chemare în judecată adresată instanței.

Cu privire la notele de ședință depuse la dosar de reclamantă la data de 12.11.2012, instanța a apreciat că la acest punct al contestației nu sunt invocate motive sau argumente noi, reiterându-se susținerile din cererea de chemare în judecată.

Referitor la pretinsa recunoaștere de către pârâtă a situației de fapt prin întâmpinare, Curtea a considerat că opiniile divergente ale părților nu privesc aspecte de fapt, ci țin de modul de interpretare a acestora și a normelor legale. Astfel, pârâta nu a reținut o altă situație de fapt decât reclamanta nici prin actele întocmite și contestate în prezenta speță și nici prin întâmpinare, însă, prin punctul de vedere prezentat nu se poate susține că ar fi achiesat fie și în parte la punctul de vedere al reclamantei.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că măsura criticată de reclamantă a fost corect dispusă de pârâtă, neexistând niciun motiv pentru anularea acesteia.

(2) Cu privire la utilizarea ineficientă a fondurilor publice prin achiziția de servicii pentru elaborarea studiilor cuprinse în conținutul cadru al Studiului de fezabilitate prevăzut în Anexa nr. 2 la H.G. nr. 28/2008, abatere pentru care s-a dispus măsura prevăzută la pct. 6 din decizia nr. S/83/2012.

Curtea a reținut că abaterea de la legalitate reținută la acest punct de către pârâta Curtea de Conturi trebuie structurată pe trei componente, și anume:

(a) achiziția de servicii pentru elaborarea studiilor cuprinse în Conținutul cadru al Studiului de fezabilitate prevăzut în Anexa nr. 2 la H.G. nr. 28/2008 în condițiile în care reclamanta deținea astfel de studii elaborate pentru obiectivele de investiții;

(b) achiziția de servicii pentru elaborarea Studiilor de fezabilitate pentru trei obiective de investiții dar și de servicii pentru elaborarea unor studii (topografice, geotehnice, hidrologice, de evaluare a impactului asupra mediului) și pentru obținerea de avize și acorduri, în condițiile în care aceste din urmă studii sunt cuprinse în cea mai mare parte în conținutul cadru al Studiilor de fezabilitate, dar și în condițiile în care valoarea serviciilor pentru elaborarea unor studii și a celor pentru obținerea de avize și acorduri depășește valoarea serviciilor contractate pentru elaborarea Studiilor de fezabilitate;

(c) la achiziționarea serviciilor pentru elaborarea (pe cele trei obiective de investiții) de studii „de cercetare și condiții industriale”, în documentația de atribuire sau prin Acordul cadru nr. S21 din 01 martie 2011, nu s-a menționat conținutul cadru al acestor studii, cerințele la care trebuie să se răspundă sau cadrul legal în baza căruia trebuie întocmite, acestea cuprinzând și informații prezentate și în alte studii aflate deja la dispoziția reclamantei; cu consecința încălcării prevederilor art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv a principiului utilizării fondurilor publice.

Analizând actele dosarului, Curtea a apreciat ca fiind corecte aspectele reținute de instituția pârâtă și în consecință legală măsura dispusă de aceasta în sarcina reclamantei, de a lua măsurile necesare și de a urmări intrarea în legalitate privind „utilizarea eficientă a fondurilor publice pentru elaborarea de studii” prin achiziția de servicii pentru elaborarea studiilor cuprinse în Conținutul cadru al Studiului de fezabilitate prevăzut în Anexa nr. 2 la H.G. nr. 28/2008, numai în condițiile în care entitatea nu deține astfel de studii elaborate pentru obiectivele de investiții, achiziția efectuându-se cu respectarea procedurilor de achiziție și cu încadrarea în plafoanele aprobate, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, care stabilește printre principiile ce stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică pe cel al eficienței utilizării fondurilor publice.

Curtea a apreciat că aceste aspecte nu sunt contrazise prin niciunul din motivele invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată.

(b) Astfel, arată reclamanta că rațiunea pentru care s-a decis împărțirea studiului de fezabilitate (în sensul H.G. nr. 28/2008) pe secțiuni tehnice sau studii separate a fost aceea că pentru realizarea unei părți a acestor studii era necesară folosirea de documente clasificate, care nu puteau fi puse la dispoziția prestatorului decât după obținerea de către acesta a Certificatului de Securitate Industrială. Prin urmare, întrucât pentru studiile topografic, geotehnic, hidrogeologic, scoaterea din circuitul silvic, etc. nu erau necesare informații clasificate, s-a agreat ca acestea să fie întocmite înainte de a se obține Certificatul de Securitate Industrială.

Instanța a apreciat că situația de fapt a fost corect reținută de organele Curții de Conturi, nefiind contestată de instituția reclamantă, iar explicațiile învederate de aceasta din urmă sunt irelevante de moment ce, în final, pentru o serie de studii, cele efectuate înainte de a se obține Certificatul de Securitate Industrială, cât și cele ce au constituit parte a studiului de fezabilitate, a fost efectuată din bani publici o plată dublă în favoarea aceluiași beneficiar, dar și în condițiile în care este vorba în esență de aceleași servicii efectiv prestate.

Curtea a avut în vedere faptul că pârâta nu a criticat și nici nu a sancționat decizia reclamantei de împărțire a studiului de fezabilitate (pe secțiuni tehnice sau studii separate), ci faptul că acest mod de efectuare a respectivului studiu a avut drept consecință efectuarea de două ori a unei plăți pentru aceleași studii.

Instanța a apreciat că nu poate fi reținut nici argumentul reclamantei în sensul că valoarea cumulată a tuturor acestor secțiuni tehnice sau studii separate ar reprezenta exact suma aprobată de M.E.C.M.A. pentru întocmirea celor trei studii de fezabilitate ale investițiilor preconizate (9.180.000 lei). Principiul eficientei utilizări a fondurilor publice și în general prevederile Legii nr. 500/2002 trebuie interpretate în sensul că nu reprezintă temei legal pentru plata studiilor faptul că nu a fost depășită valoarea aprobată de ordonatorul de credite.

(a) Referitor la împrejurarea că reclamanta Compania Națională a Uraniului deținea anumite studii de fezabilitate la data încheierii acordului cadru nr. S 21 din 01 martie 2011, dar și că acestea nu ar fi putut fi utilizate pentru diferite considerente (deoarece aveau teme de proiectare diferite față de cele elaborate în anul 2011 și cu o structură diferită de cea impusă prin H.G. nr. 28/2008), Curtea a avut în vedere expertiza judiciară încuviințată și efectuată în cauză, respectiv punctul de vedere prezentat de experții A. și C.

Astfel, s-a reținută că la întrebarea dacă „raportat la natura investiției și prevederile legale incidente era necesară realizarea unor noi studii, raportat la faptul că C.N.U. SA deținea anumite studii”, expert A. a învederat următoarele:

„Deoarece, în prezent, ne aflăm într-o altă fază de concepție pentru aceste proiecte cu antrenarea, respectând principiul concurenței, proiectanților de la care se cerea implementarea tehnologiilor moderne cu randamente și costuri competitive pentru activitățile de exploatare-procesare a minereurilor de uraniu autohtone se impune elaborarea de noi documentații tehnico-economice care să susțină în actuala conjunctură realizarea acestor obiective de investiții.

Documentațiile deținute de C.N.U. SA au fost elaborate la alte momente, anterior apariției H.G. nr. 28/2008 și H.G. nr. 150/2010 care reglementează investițiile publice, iar la acea vreme documentațiile erau elaborate după alte conținuturi cadru și aveau alt scop.

Chiar dacă în documentațiile deținute sunt anumite date cu caracter general (geologia regiunii, localizarea administrativă, căi acces, date hidrogeologice, topografice) care sunt preluate și în documentațiile elaborate pentru Studiile de Fezabilitate în anul 2011, nu se puteau elabora decât documentații eligibile noi care să corespundă reglementărilor în vigoare. În aceste condiții s-au obținut avizele și acordurile conform prevederilor legale, inclusiv avizul Consiliului Interministerial conform H.G. nr. 150/2010”.

La aceeași întrebare, prin răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâtă și încuviințate de instanță, expert C. a arătat că:

„Studiile geotehnice și topografice anterioare au fost realizate în anii 1986, 1987, 1989, 2008. Aceste cercetări anterioare sunt citate ca surse de documente în noile studii geotehnice și topografice, fapt ce lasă a se înțelege că au fost consultate de întocmitori. În perioada 1986-2011 s-au produs schimbări importante privind reglementările tehnice de întocmire a studiilor de teren, după cum urmează:

Studii geotehnice

S-au schimbat complet încadrările terenurilor în funcție de rezultatele încercărilor prin reglementările tehnice de tip european:

Normativ privind principiile, exigențele și metodele cercetării geotehnice NP 074-2002

Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții NP 074-2007

Proiectarea geotehnică SREN 1997 -2/2007

EUROCOD 7/2009 Investigarea și încercarea terenurilor

Având în vedere că în timp se produce modificarea substanțială a nivelului apelor freatice, rezultă faptul că studiile geotehnice anterioare nu se pot actualiza.

Studii topografice

Față de anul de referință 1986 s-au produs modificări semnificative privind metodologiile și tehnologiile utilizate la măsurători și reprezentări pe calculatoare. Aparatura topo computerizată a mărit precizia măsurătorilor.

Sistemul de coordonare nu s-a schimbat.

Începând cu anul 2007 s-a extins tehnologia GPS pe plan internațional.

În minerit se apreciază că la circa 3 ani se modifică planurile topo care trebuie actualizate.

În cazul studiilor topo, în practica actuală se poate utiliza reactualizarea studiilor vechi”.

Instanța a reținut că expertul A. nu a răspuns obiecțiunilor pertinente formulate de pârâtă, invocând necesitatea efectuării unei expertize contabile. Curtea a apreciat că acest punct de vedere nu poate fi primit față de obiecțiunea formulată în concret de pârâtă, referitoare în esență la efectuarea anumitor lucrări de către D. în baza acelorași prevederi legale (Ordinul M.A.P.P.M. nr. 184/1997), la fel și cele realizate în anul 2011 și achiziționate de reclamantă de la SC E. SRL (fiind realizate tot de D.).

În raport de acestea, instanța de fond a reținut ca fiind pertinente susținerile pârâtei Curtea de Conturi în sensul că reclamanta deținea studii de fezabilitate întocmite de personalul propriu sau de către terți, dar și că în vederea respectării principiului eficienței utilizării fondurilor publice trebuia să aibă în vedere actualizarea acestor studii în cazul în care se constata că acestea nu corespund actualelor prevederi legislative din punctul de vedere al formei și al conținutului, cu unica rezervă ce se desprinde din expertiza judiciară în sensul că, potrivit lucrării efectuate de expert C., studiile geotehnice anterioare nu se pot actualiza.

(c) Cu privire la studiile de cercetare și condiții industriale, reclamanta menționează că acestea nu conțin informații preluate din studiile de fezabilitate, cum se reține în cuprinsul deciziei nr. S/83 din 11 mai 2012, explicând că aceste studii au fost întocmite primele, constituind fundamentul volumului II - Memoriu tehnologic al studiului de fezabilitate, dar și că dintr-o dorință de predare a studiilor într-o formă actualizată, s-a procedat la completarea studiilor de cercetare și condiții industriale cu informațiile noi inserate în studiul de fezabilitate (ca urmare a actualizării volumului II pe parcursul întocmirii respectivului studiu) iar inserarea s-a făcut pentru a permite comisiilor abilitate să înțeleagă scopul, valoarea și randamentul investițiilor.

Curtea a opinat în sensul că susținerile reclamantei subsumate acestui punct sunt neîntemeiate, în raport de criticile formulate de pârâtă și de situația de fapt constatată de aceasta.

Atât de principiu, cât și în concret în speță, pârâta nu a contestat utilitatea acestor studii și necesitatea efectuării lor, reținând numai achiziționarea lor cu nerespectarea prevederilor legale.

Astfel, în primul rând, instanța a observat că, la achiziționarea serviciilor pentru elaborarea (pe cele trei obiective de investiții) de studii „de cercetare și condiții industriale”, în documentația de atribuire sau prin Acordul cadru nr. S 21 din 01 martie 2011, reclamanta nu a menționat conținutul cadru al acestor studii, cerințele la care trebuie să se răspundă sau cadrul legal în baza căruia trebuie întocmite. Aceste aspecte nu au fost contestate de reclamantă.

În plus, studiile de cercetare și condiții industriale au în cuprinsul lor informații prezentate și în alte studii (geotehnic, hidrogeologic, topografic, de fezabilitate), iar planșele nr. 1-11 anexate au același conținut ca cele anexate la Studiul de fezabilitate (vol. II - Memoriu tehnologic) aflat la dispoziția reclamantei.

Instanța de fond a apreciat că nu poate primi susținerile reclamantei referitoare la importanța studiilor de cercetare și condiții industriale și la modalitatea corectă de întocmire a acestora, cât timp pentru aceleași studii a efectuat o plată dublă în favoarea aceluiași beneficiar, dar și în condițiile în care în concret, pe cele trei obiective de investiții, valoarea serviciilor angajate pentru elaborarea altor studii și a celor pentru obținerea de avize și acorduri depășește valoarea serviciilor angajate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate.

A apreciat curtea că, și dacă s-ar fi procedat efectiv la o sistematizare a informațiilor, la o grupare a acestora și la o prezentare într-o formă actualizată, reclamanta nu a demonstrat aportul studiilor de cercetare și condiții industriale și astfel nu a justificat nici prețul convenit, mult mai mare, în raport de valoarea serviciilor angajate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât în documentația de atribuire sau prin Acordul cadru nr. S 21 din 01 martie 2011, reclamanta nu a menționat conținutul cadru al acestor studii, cerințele la care trebuie să se răspundă sau cadrul legal în baza căruia trebuie întocmite.

Cu privire la pretinsa depășire a competențelor în sensul că organul de control și organul de soluționare a contestației s-ar fi pronunțat asupra unor aspecte tehnice de strictă și înaltă specializare, cuprinse în documentația tehnică prezentată de reclamantă, dar și că în raport de obiectul de activitate al reclamantei și de natura investiției, organul de control era obligat să facă aplicarea prevederilor cuprinse la pct. 20 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, instanța a apreciat deopotrivă susținerile ca fiind neîntemeiate.

S-a reținută în considerentele sentinței atacate că, în primul rând, prevederea legală invocată face referire la posibilitatea de a se apela la serviciile unui expert într-un domeniu în cazul în care sunt necesare cunoștințe și experiență specială în alte domenii decât cel financiar-contabil și de audit, iar nu la obligația de a proceda astfel, iar, în al doilea rând, organul de control nu a constatat aspecte care i-au depășit competența funcțională, situația de fapt constatată și respectiv sancționată subsumându-se prerogativelor proprii, analizând documentația prezentată de reclamantă exclusiv din perspectivă financiară.

Referitor la susținerile reclamantei (atât din acțiune, cât și din răspunsul la întâmpinare, acest din urmă act intitulat note de ședință) în sensul lipsei motivării în raport de susținerea că față de existența unor informații clasificate era necesară realizarea separată a studiilor, Curtea a remarcat apărările pârâtei, formulate inclusiv prin obiecțiunile la expertiză, în sensul că nu s-a contestat decizia reclamantei de împărțire a studiului de fezabilitate pe secțiuni tehnice sau studii separate, ci s-a constatat faptul că C.N.U. SA a contractat și achitat din fonduri publice servicii pentru elaborarea Studiilor de fezabilitate pentru cele trei obiective de investiții, precum și servicii pentru elaborarea unor studii (topografice, geotehnice, hidrologice, de evaluare a impactului asupra mediului) și pentru obținerea de avize și acorduri care, în cea mai mare parte, sunt cuprinse în conținutul cadru al Studiilor de fezabilitate, în conformitate cu prevederile Anexei nr. 2 la H.G. nr. 28/2008.

Curtea a reținută că este adevărat că de principiu este de dorit realizarea unei documentații tehnico-economice complete, în baza căreia să se obțină aprobarea indicatorilor tehnico economici ai obiectivelor de investiții și să se asigure finanțarea acestora, numai că o astfel de documentație presupune, așa cum arată și reclamanta de altfel, elaborarea de studii distincte față de studiul de fezabilitate, or pârâta tocmai acest aspect impută serviciilor achiziționate de reclamantă, respectiv că nu sunt distincte (ca și conținut informațional), ci sunt în cea mai mare parte aceleași.

La acestea, se adaugă valoarea mult mai mare a serviciilor pentru elaborarea unor studii și a celor pentru obținerea de avize și acorduri, față de valoarea serviciilor angajate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate.

Tot sub acest aspect, al caracterului complet al documentației elaborată de reclamantă, arată pârâta, fără a fi pertinent contrazisă, că reclamanta a acceptat la plată documentațiile elaborate de SC E. SRL, anterior avizării acestora de către Consiliul tehnico-economic al Ministerului de resort și fără a fi avizate de către Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe, contrar prevederilor art. 2, art. 3 lit. a) din H.G. nr. 150/2010 și art. 5 din Actele adiționale nr. 2 la Contractele subsecvente nr. 21/2 din 01 martie 2011 și nr. 21/3 din 01 martie 2011.

De asemenea, reclamanta a acceptat la plată facturile în valoare de 9.180.000 lei fără TVA și a efectuat plăți de la bugetul de stat în sumă totală de 9.180.000 lei fără TVA către SC E. SRL fără a avea la bază documentațiile avizate, respectivele avize fiind emise ulterior efectuării plății.

Curtea a constatat că reclamanta nu a adus nicio critică acestor constatări efectuate prin raportul de control, subliniind numai importanța efectuării studiilor, aspect însă necombătut de Curtea de Conturi (fiind combătută numai modalitatea de efectuare a studiilor și a cheltuielilor angajate în consecință).

Cu privire la pretinsa încadrare în suma aprobată de ordonatorul principal de credite, în plus față de împrejurarea că această plafonare nu este în sine suficientă pentru respectarea strictă a principiului utilizării eficiente a fondurilor publice, Curtea a avut în vedere deopotrivă obiecțiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză.

Astfel, arată pârâta că deși prin oferta financiară prezentată de SC E. SRL au fost ofertate numai serviciile privind elaborarea documentației din faza de studiu de fezabilitate pentru cele 3 obiective de investiții, la valoarea de 9.180.000 lei (fără TVA), reclamanta, prin Acordul cadru nr. S 21 din 01 martie 2011 a angajat achiziția tuturor documentațiilor tehnice respectiv, din faza de studiu de fezabilitate, din faza de Proiect tehnic și detalii de execuție, precum și întocmirea documentației și obținerea avizelor și acordurilor necesare obținerii autorizației de construire - în faza proiectului tehnic, fără a stabili o valoare totală și prețul unitar care stă la baza determinării prețului fiecărui contract subsecvent atribuit ulterior.

Conform Studiilor de fezabilitate realizate pentru cele trei obiective de investiții de SC E. SRL, costurile de elaborare a tuturor documentațiilor tehnico-economice necesare pentru punerea în operă a acestor obiective de investiții, au fost estimate la suma de 51.728.000 lei.

Procedând astfel, conchide pârâta, reclamanta a angajat servicii (a căror valoare poate ajunge până la concurența sumei de 51.728.000 lei) peste limita creditelor bugetare aprobate în sumă de 9.180.000 lei (conform Listei obiectivelor de investiții pe anul 2011).

Mai susține de asemenea pârâta că reclamanta, în baza contractelor subsecvente nr. S 21/1 din 01 martie 2011, nr. S 21/2 din 01 martie 2011 și nr. S 21/3 din 01 martie 2011, a angajat efectuarea de cheltuieli de investiții în valoare de 9.180.000 lei fără TVA, din fonduri publice, pentru elaborarea documentației tehnice din faza de studiu de fezabilitate, la obiectivele de investiții aferente zăcământului uranifer din Carpații Orientali care n-au fost cuprinse în Programul de investiții pe anul 2011 și fără ca documentațiile tehnico-economice aferente să fie aprobate de Guvernul României.

În sfârșit, a mai subliniat pârâta că prin raportul de expertiză efectuat, expert F. a confirmat constatarea din raportul de control nr. S 46 din 12 aprilie 2012 în sensul că reclamanta a recepționat studii (…) în valoare de 2.550.000 lei fără TVA efectuate pentru un alt amplasament (respectiv pentru amplasamentul din incinta actualei Uzine de la Feldioara) decât cel stabilit prin Acordul cadru nr. S 21 din 01 martie 2011, respectiv în perimetrul minier din Carpații Orientali.

Întrucât amplasamentul pentru care au fost realizate aceste studii este același cu amplasamentul propus pentru construirea Uzinei de rafinare a concentratelor tehnice de uraniu, acest fapt a condus ca următoarele studii să aibă același conținut informațional.

Instanța a constatat că la aceste obiecțiuni niciunul dintre experți nu a răspuns edificator și nici reclamanta nu a combătut constatările Curții de Conturi și nici nu a explicat rațiunile pentru care a procedat conform celor constatate.

Arată în continuare reclamanta, în raport de constatările pârâtei, pe de o parte că a respectat prevederile O.U.G. nr. 34/2006, iar pe de altă parte că această ordonanță nu era aplicabilă în cazul de față conform disp. art. 12 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006.

Cu privire la cea de-a doua susținere, curtea a apreciat că este neîntemeiată deoarece textul de lege invocat se interpretează în sensul că nu există obligația pentru autoritatea publică să facă aplicarea acestui act normativ pentru atribuirea contractului de achiziție publică însă, în măsura în care se ia decizia aplicării acestui act și parcurgerii procedurii reglementate prin acesta, respectarea dispozițiilor legale incidente devine o obligație iar nu o simplă facultate nesancționabilă în caz de nerespectare ori de aplicare necorespunzătoare a procedurii.

Or, însăși reclamanta a precizat prin note de ședință depuse la dosar la data de 12.11.2012 că a înțeles să utilizeze sistemul prevăzut de O.U.G. nr. 34/2006 pentru o mai bună și mai eficientă selecție a participanților dar și pentru a se elimina orice dubiu de transparență.

În consecință, a reținută instanța de fond, odată ce Compania Națională a Uraniului a decis să utilizeze sistemul prevăzut de O.U.G. nr. 34/2006 (pentru o mai bună și mai eficientă selecție a participanților și pentru a se elimina orice dubiu de transparență) are obligația respectării întocmai a actului normativ.

Prin urmare - reținând fie și numai faptul că la achiziționarea serviciilor pentru elaborarea de studii „de cercetare și condiții industriale” în valoare de 2.000.000 lei + TVA în documentația de atribuire sau prin Acordul cadru nr. S 21 din 01 martie 2011 nu s-a menționat conținutul cadru al acestor studii, cerințele la care trebuie să se răspundă sau cadrul legal în baza căruia trebuie întocmite, ori faptul că, deși prin oferta financiară prezentată de SC E. SRL au fost ofertate numai serviciile privind elaborarea documentației din faza de studiu de fezabilitate pentru cele 3 obiective de investiții, reclamanta, prin Acordul cadru nr. S 21 din 01 martie 2011, a angajat achiziția tuturor documentațiilor, fără a stabili o valoare totală și prețul unitar care stă la baza determinării prețului fiecărui contract subsecvent atribuit ulterior - Curtea a apreciat că nu poate primi susținerile reclamantei în sensul că ar fi respectat și aplicat corespunzător prevederile O.U.G. nr. 34/2006.

Curtea a opinat în sensul că susținerea reclamantei este neîntemeiată și pentru următoarele motive:

Astfel, potrivit disp. art. 12 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 34/2006:

„Prezenta ordonanță de urgență nu se aplică pentru atribuirea contractului de achiziție publică în cazul în care se îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) contractul este inclus în categoria informațiilor secrete de stat, în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția informațiilor clasificate;

b) îndeplinirea contractului necesită impunerea unor măsuri speciale de siguranță, pentru protejarea unor interese naționale, potrivit prevederilor legale în vigoare”.

Cu privire la prima teză instituită de art. 12, respectiv lit. a), Curtea a constatat că potrivit disp. art. 15 lit. c) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, clasele de secretizare sunt: secrete de stat și secrete de serviciu.

De asemenea, conform art. 15 lit. d) și e) din același act normativ, prin informații secrete de stat se înțelege „informațiile care privesc securitatea națională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranța națională și apărarea țării”; iar prin informații secrete de serviciu se înțelege „informațiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat”.

Totodată, conform art. 15 lit. f), nivelurile de secretizare se atribuie informațiilor clasificate din clasa secrete de stat și sunt:

- strict secret de importanță deosebită - informațiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune de o gravitate excepțională securității naționale;

- strict secrete - informațiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune grave securității naționale;

- secrete - informațiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune securității naționale.

În sfârșit, potrivit art. 18:

„(1) Informațiile secrete de stat se clasifică pe niveluri de secretizare, în funcție de importanța valorilor protejate.

(2) Nivelurile de secretizare atribuite informațiilor din clasa secrete de stat sunt:

a) strict secret de importanță deosebită;

b) strict secret;

c) secret”.

Legea face deci în mod evident distincția între secrete de stat și secrete de serviciu, iar O.U.G. nr. 34/2006 exclude de la aplicarea procedurii doar secretul de stat, nu și secretul de serviciu.

În speță, înscrisurile depuse la dosar și respectiv la Compartimentul Informații Clasificare al instanței sunt clasificate secret de serviciu. Nu a susținut reclamanta un alt nivel de secretizare.

O.U.G. nr. 34/2006 este prin urmare incidentă.

Cu privire la teza a doua instituită de art. 12, respectiv lit. b), curtea a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada că în speță ar fi fost vorba de un contract care necesită impunerea unor măsuri speciale de siguranță, pentru protejarea unor interese naționale, și cu privire la care să se fi luat o astfel de decizie, potrivit prevederilor legale în vigoare.

În sensul susținerilor reclamantei, Curtea nu a reținut nici concluziile raportului de control întocmit de A.N.R.M.A.P. încheiat ca urmare a derulării procedurii de supraveghere desfășurată la solicitarea Curții de Conturi, raport depus la dosar la data de 27.05.2013.

Această soluție se impune întrucât contractul încheiat de reclamantă are clasa de secretizare secret serviciu, în timp ce O.U.G. nr. 34/2006 exclude contractele incluse în categoria informațiilor secrete de stat.

Faptul că reclamanta a avut în vedere acest act normativ rezultă din împrejurarea că Procedura internă de atribuire a contractului, respectiv Procedura operațională PO-DG-SSITPR 03-17, invocată pe parcursul controlului și al cercetării judecătorești, a fost înregistrată și aprobată la nivelul companiei la data de 21.06.2010, ulterior deci datei la care a întocmit Documentația de atribuire pentru Acordul cadru nr. S21 din 01 martie 2011, documentație aprobată la data de 11.03.2010 și publicată în SEAP prin Anunțul nr. 96363 din 20 martie 2010.

Mai mult, în conținutul respectivei documentații de atribuire, reclamanta a precizat expres la pct. IV.3 „Legislație aplicată” actele normative care sunt aplicabile procedurii de achiziție, iar la pct. 1 este menționată O.U.G. nr. 34/2006.

Pentru aceste considerente, instanța a apreciat și criticile subsumate acestui punct ca fiind neîntemeiate, concluziile expertului C., în sensul că studiile geotehnice anterioare nu se pot actualiza, nefiind suficiente pentru anularea măsurilor dispuse de Curtea de Conturi.

(3) Cu privire la diminuarea veniturilor cuvenite bugetului de stat cu suma de 3.062.775,26 lei, ca urmare a valorificării unor cantități din stocul de siguranță și consum, abatere pentru care s-a dispus măsura prevăzută la pct. 7 din Decizia nr. S/83/2012

Instanța nu a admis nici acest punct al contestației reclamantei, apreciind ca fiind corecte statuările Curții de Conturi referitoare la calcularea și respectiv virarea către bugetul de stat a sumei de 487.430 lei, contravaloarea cantității de 251.253,206 kg de U/DUNA la un preț de 1,94 lei/kg de U/DUNA, deci sub prețul de înregistrare în evidența contabilă din acea perioadă (3,60 - 30,06 lei/kg de U/DUNA) și respectiv sub prețul la care s-a efectuat descărcarea de gestiune (8,1 - 25,7 lei/kg de U/DUNA), fiind prin urmare încălcate prev. art. 4 din H.G. nr. 69/1993, art. 4 din H.G. nr. 2157/2004 și art. 4 din H.G. nr. 1009/2009.

Instanța a reținută că, din moment ce prețul de înregistrare în evidența contabilă a fost de 3,60 - 30,06 lei/kg de U/DUNA, iar prețul la care s-a efectuat descărcarea de gestiune a fost de 8,1-25,7 lei/kg de U/DUNA, este corectă concluzia pârâtei în sensul că prețul de 1,94 lei/kg de U/DUNA practicat de reclamantă în ceea ce privește sumele calculate și virate la bugetul de stat este inferior prețului mediu din evidența contabilă (în sensul disp. art. 4 din H.G. nr. 2157/2004).

Într-adevăr, potrivit art. 4 din H.G. nr. 1009/2009 „Contravaloarea concentratelor tehnice de uraniu, în echivalent uraniu în diuranat de sodiu, se constituie ca obligație bugetară care va fi virată la bugetul de stat și se determină la nivelul prețului stabilit pentru concentratul de uraniu în diuranat de sodiu, transferat anterior”.

Totodată, potrivit art. 4 din H.G. nr. 2157/2004, la care se trimite implicit, „Contravaloarea concentratului de diuranat de sodiu se determină prin metoda prețului mediu din evidența contabilă și se constituie ca obligație bugetară care va fi virată la bugetul de stat pe măsura valorificării produsului finit”.

Curtea a reținută că din moment ce prețul de 1,94 lei/kg de U/DUNA nu este posibil a fi fost determinat prin metoda prețului mediu din evidența contabilă, situându-se sub prețul de înregistrare în evidența contabilă și respectiv sub prețul la care s-a efectuat descărcarea de gestiune, este evidentă nerespectarea de către reclamantă a obligației de a constitui contravaloarea concentratelor tehnice de uraniu ca obligație bănească la nivelul prețului stabilit pentru concentratul de uraniu în diuranat de sodiu, transferat anterior, conform art. 4 din H.G. nr. 1009/2009.

Reclamanta arată că prin art. 4 din H.G. nr. 2157/2004 au fost stabilite anumite criterii pentru calculul prețului diuranatului de sodiu, dar și că această hotărâre a fost abrogată și înlocuită cu H.G. nr. 1009/2009 care nu mai stabilea criterii de determinare a prețului diuranatului, făcând trimitere la ultimul preț calculat de C.N.U. în baza H.G. nr. 2157/2004. În aceste condiții, reclamanta a calculat obligația bănească la același preț cu care a vândut către S.N. Nuclearelectrica înainte de intrarea în vigoare a H.G. nr. 1009/2009.

Curtea a constatat că interpretarea reclamantei nu este corectă. Prin art. 4 din H.G. nr. 1009/2009 se face expres trimitere la modalitatea de calcul prev. de art. 4 din H.G. nr. 2157/2004. Astfel, prin sintagma „se determină la nivelul prețului stabilit pentru concentratul de uraniu în diuranat de sodiu, transferat anterior” trebuie înțeles că metoda pentru determinarea contravalorii concentratului de diuranat de sodiu și care se constituie ca obligați