ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3056/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24 mai 2013, sub nr. x/2013, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. și Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, solicitând anularea deciziei de emitere a acordului de mediu și a acordului de mediu privind proiectul "Continuarea lucrărilor de construire și finalizare a Unităților 3 și 4 la CNE Cernavodă".

Prin cererea adițională depusă la data de 06 decembrie 2013 reclamantele au chemat în judecată și pe pârâtul Guvernul României, solicitând anularea H.G. nr. 737/2013, privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul "Continuarea lucrărilor de construire și finalizare a Unităților 3 și 4 la centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă"

În primul ciclu procesual, încheiat prin pronunțarea sentinței civile nr. 1436 din 9 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins capătul de cerere privind anularea acordului de mediu privind proiectul "Continuarea lucrărilor de construcție și finalizare a unităților 3 și 4 la CNE Cernavodă", ca lipsit de obiect și a respins în rest cererea formulată și completată prin cererea adițională de către reclamantele A.,și B., în contradictoriu cu pârâții Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Guvernul României, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 28 februarie 2014, Curtea a înlăturat excepțiile de procedură invocate de Guvernul României, referitoare la netimbrarea cererii și lipsa calității de reprezentant a apărătorului reclamantelor, prin încheierea din data de 14 martie 2014, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SN Nuclearelectrica S.A., a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității opusă atât capătului I al cererii inițial formulate (anularea deciziei de emitere a acordului de mediu), cât și capătului cererii adiționale (anularea H.G. nr. 737/2013), a admis excepția lipsei de obiect a capătului II al cererii inițial formulate (anularea acordului de mediu privind proiectul "Continuarea lucrărilor de construire și finalizare a Unităților 3 și 4 ca CNE Cernavodă") și a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes opusă atât capătului I al cererii inițial formulate, cât și cererii adiționale.

Prin decizia civilă nr. 2100/23.06.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de A. și B., a casat sentința nr. 1436 din 9 mai 2014 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată la data de 05.01.2017 pe rol Curții de Apel București, sub nr. x/2013*.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse acordul de mediu emis prin H.G. nr. 737/2013, nota de fundamentare, precum și documentația administrativă care a stat la baza adoptării H.G. nr. 737/2013 privind emiterea acordului de mediu, pe suport informatic.

Prin încheierea de ședință din data de 12.05.2017, ce face parte integrantă din prezenta sentință, Curtea a constatat decăderea reclamantelor din dreptul de a administra proba cu expertiză (încuviințată de instanță, în rejudecare, având în vedere decizia instanței de recurs, din perspectiva art. 315 alin. (1) C. proc. civ.), constatând că nu au plătit onorariul provizoriu al experților judiciari și al specialiștilor desemnați de instanță.

Prin sentința civilă nr. 2208 din 9 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată și completată de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâții Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., Ministerul Mediului și Guvernul României, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2208 din 9 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele B. și A. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și completată.

3.1 Recurentele-reclamante au susținut că prin hotărârea recurată instanța de fond a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, au arătat că, după casarea hotărârii pronunțate în primul ciclu procesual, la rejudecare, instanța a admis proba cu expertiză, însă a numit 5 experți, cu un onorariu provizoriu de câte 15000 RON fiecare, recurentele neputând suporta un onorariu total de 75000lei, invocându-se, totodată și faptul că expertii nu au fost desemnati prin tragere la sorți, instanța având lista cu numele acestora pregătită, cu motivarea că nu există alții în această specialitate.

3.2 De asemenea, recurentele-reclamante au apreciat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în opinia acestora, instanța neaducând niciun argument întemeiat pe dispozițiile dreptului mediului, copiind argumentele părților fără a citi legislația invocată de acestea ori jurisprudența Curții Europene de Justiție, neexistând nicio motivare privind raportul de evaluare extrajudiciară a documentației efctuată de un expert acreditat de Ministerul Mediului.

3.3 Totodată, s-a susținut că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

3.3.1 În ceea ce privește procedura cunoscută sub denumirea de "salami slicing", consacrată în dreptul UE, privind evaluarea impactului asupra mediului, au susținut recurentele că instanța de fond se referă la realizarea unei proceduri de analiză a impactului cumulate al celor 4 reactoare, însă nu analizează sub nicio formă existența unor lucrări conexe fără de care funcționarea acestora nu ar fi posibilă. Acțiunile invocate de reclamantă prin acțiune au fost considerate de instanță ca nefăcând parte din proiect, iar la proiectul de depozitare a deșeurilor rezultate în urma funcționării a patru reactoare nucleare, la proiectul de dezafectare, precum și la proiectul Ministerului Transportului de îmbunătățire a condițiilor de navigabilitate pe Dunăre instanta de fond se referă în mod generic fără să motiveze în fapt și în drept, față de prevederile Ordinului 863/2002 emis de MAPM de ce aceste proiecte nu trebuiau incluse în procedura de evaluare a impactului asupra mediului și de ce nu se circumscriu noțiunii de salami sliceing.

În opinia recurentelor, adoptarea unor documente programatice fără consultarea publicului și fără evaluare strategică de mediu conform H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe acestea nu pot complini în niciun fel realizarea unei evaluări a impactului asupra mediului în conformitate cu Ordinul 863/2002 și H.G. nr. 445/2009.

Au mai susținut că nu este posibil ca evaluarea efectelor impactului asupra mediului să fie realizată pe parcursul implementării proiectului așa cum se întâmplă în cazul centralei sau prin decizii principale separate instanța citând în mod greșit decizia Curții Europene de Justiție C-2/07, Abraham and Others - aeroportul din Liege, alegând parag 27 cu ignorarea completă a parag. 26.

3.3.2 Cu privire la autorizația de amplasare a unui obiectiv de o asemenea importanță, recurentele-reclamante au arătat că aceasta este realizată conform unui act emis cu peste 30 de ani în urmă când nu exista niciun fel de legislație privind protecția mediului. Pentru menținerea aceluiași amplasament trebuie să se realizeze o verificare a comformității amplasamentului cu legislația în vigoare la acest moment (tempus regit actum), iar din argumentația instanței nu rezultă nicio motivare în fapt și în drept privind exonerarea pârâților de la realizarea evaluării strategice de mediu pentru amplasamentul propus pentru construcția a încă două reactoare nucleare. Analiza realizată de CNCAN nu poate să țină locul evaluării impactului asupra mediului.

Instanța de fond a încalcat în mod grav dispozițiile H.G. nr. 1076/2004 care transpune Directiva 2001/42/CE, afirmând că acest act normativ nu conține nicio dispozitie care să contravină procedurii de reconfirmare a amplasamentului. H.G. nr. 1076/2004 prevede că este obligatorie realizarea evaluării strategice de mediu și emiterea unui avi de mediu pentru toate urile realizate în domeniile enumerate de acest act normativ, inclusiv în domeniul nuclear, realizarea a două noi reactoare nucleare la acest moment reprezentând un fapt juridic nou din punct de vedere al legislației de mediu care trebuie supus analizei la momentul acesta și pentru care trebuia să existe o evaluare de mediu corespunzătoare.

3.3.3 În ceea ce privește evaluarea adecvată pentru situl Natura 2000 Ostrovele Dunării ROSPA 0039, recurentele au susținut că instanța de fond a reținut că s-a realizat evaluarea adecvată pentru acest sit, copiind concluziile pârâților din întâmpinări, fără să studieze documentația care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat.

Or, semnificativ este faptul că evaluarea Siturilor Natura 2000 nu este posibilă în lipsa adoptării unor concluzii științifice prin care să fie înlăturată orice urmă de îndoială privind faptul că proiectul nu va conduce la deteriorarea rețelei de arii protejate la nivel comunitar (Natura 2000).

Totodată, prin excluderea din evaluarea de mediu a 49 de specii de păsări și prin faptul că nu s-a realizat nicio evaluare de mediu privind efectele proiectului asupra unor specii de pești au fost încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 57/2007, Ordinul nr. 19/2010, art. 192 TFUE și hotărâri ale CJUE.

3.3.4 Referitor la evaluarea de mediu a siturilor învecinate, aflate la aprox 10 km de centrala nucleară, au aratat că acest proiect este prezumat că are impact transfrontier, fiind consultat în acest fel publicul din Austria și Bulgaria, iar concluzia instanței de fond, copiată din întâmpinările pârâților, în sensul că Centrala Nucleară nu ar putea produce efecte semnificative la 10 sau 15 Km distanță nu indică niciun temei de drept și nicio concluzie științifică, fiind nemotivată.

3.3.5 Cu privire la evaluarea impactului cumulativ al proiectului propus cu alte proiecte lipsa măririi debitului de apă pe Dunăre, ceea ce s-ar realiza prin acest proiect supranumit ISPA 1, îmbunătățirea condițiilor de navigație pe Dunăre între Călărași și Brăila.

Așa cum s-a arătat anterior, împărțirea unui proiect în mai multe părți și evaluarea de mediu separată a fiecărei bucăți este nelegală, fiind contrară dreptului comunitar consacrat prin hotărâri ale Curții Europene de Justiție, indicate mai sus.

Modul în care s-a realizat această evaluare - o parte esențială din proiectul reactoarelor inclusă în alt proiect căruia nu i se acordă în fapt importanță (având în vedere că proiectul ISPA 1 este foarte vechi și cu toate acestea nu s-a trecut niciodată la realizarea sa) lasă să se înțeleagă faptul că s-a exclus în mod deliberat din evaluare proiectul de mărire a debitului Dunării, datorită impactului catastrofal pe care îl va avea asupra mediului dacă ar fi evaluate împreună. Or, astfel de concluzii trebuiau urmărite prin expertiza care le-a fost în mod nelegal refuzată recurentelor de instanța de fond.

3.3.6 De asemenea, au susținut recurentele că instanța de fond, fără să studieze documentația aflată la dosar, a afirmat că INCDDD Tulcea a ajuns la concluzia că nu există la nivel național date de referință privind efectul funcționării a 4 reactoare nucleare asupra speciei alosa imaculata - scrumbie de Dunăre.

3.3.7 Cu privire la alternativele proiectului, prima instanță a constatat în mod corect că există un capitol intitulat alternative, constatare care a fost făcută pentru că au fost lecturate întâmpinările pârâților, nu însă și documentația. Altfel, s-ar fi constatat că, în fapt, nu au fost prezentate mai multe alternative privind productia de energie electrică, stabilindu-se, fără niciun fel de temei juridic sau științific, că energia nucleară este singura posibilitate viabilă. Instanța de fond se rezumă să constate existența unor capitole fără să observe conținutul acestora nici atunci când nu sunt necesare specializări științifice pentru aceasta. Astfel, nerealizându-se aceste alternative a fost încălcată H.G. nr. 445/2009, Ordinul nr. 135/2010 și Ordinul nr. 863/2002.

3.3.8 Au mai susținut recurentele că instanța de fond a reținut că evaluarea impactului proiectului asupra sănătății populației va fi făcut mai târziu, în etape ulterioare ale proiectului, respectiv la punerea în funcțiune, încălcând normele legale în materie, care obligă la realizarea evaluării impactului asupra tuturor factorilor de mediu, inclusiv asupra fiintelor umane, în cadrul procedurii ce se finalizează cu emiterea acordului de mediu.

3.3.9 Cu privire la planul de management al deșeurilor, în opinia recurentelor-reclamante, prima instanță a confundat noțiunea de plan de management al deșeurilor cu capitolul privind deșeurile din Raportul privind Evaluarea Impactului asupra Mediului. Planul de management al deseurilor este un document strategic care trebuie supus evaluării, strategice de mediu conform H.G. nr. 1076/2004 privind evaluarea de mediu a planurilor și programelor, în speță, nu există un asemenea act.

3.3.10 În privința planului de dezafectare a centralei nucleare judecătorul fondului a precizat faptul că dezafectarea este un proiect separat, adică afirmă că evaluarea de mediu poate fi realizată fracționat, exact ceea ce este ilegal conform legislației naționale și europene in materie, conform deciziilor CJUE, confundând încă odată la acest punct strategia de dezafectare cu partea din proiect ce se referă la închiderea și desființarea centralei nucleare.

3.3.11 Referitor la evaluarea riscurilor unor atacuri teroriste sau a unor calamități naturale s-a afirmat de către instanță că există o evaluare corespunzătoare a acestor riscuri invocând în acest sens opinia CE din 26.11.2010, însă nu a lecturat această opinie unde chiar CE solicită clarificări și evaluări suplimentare pentru aceleași riscuri invocate de reclamante.

3.3.12 În fine, instanța de fond nu a analizat nici documentația de la dosar cu privire la procedura de consultare a publicului pentru a constata că publicul nu a fost consultat în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Aarhus art. 6. Astfel, în anul 2012 Ministerul Mediului a comunicat publicului răspunsurile la observatiile si intrebările adresate în urma consultărilor publice din anul 2007. Cu toate acestea până în anul 2012 documentația a fost modificată radical. Ca urmare, răspunsurile comunicate publicului în 2012 nu mai aveau obiect, după cum nici întrebările ce fuseseră adresate în 2007 în temeiul unor documentații care în 2012 nu mai existau. Asupra acestor aspecte instanța de fond nu motivează în niciun fel decizia sa, motivele de fapt și de drept pentru care a considerat că a fost legal ca documentația atât de radical modificată să nu fie pusă în discuția publicului în conformitate cu exigentele Convenției de la Aarhus ratificată de România prin Legea nr. 86/2000.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimații-pârâți Societatea Națională Nuclearelectrica S.A și Guvernul României au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepția nulității recursului pentru neindicarea/greșita indicare a sentinței recurate, precum și pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., pe fond solicitându-se respingerea recursului ca neîntemeiat.

De asemenea, intimatul-pârât Ministerul Mediului a formulat întâmpinare, prin care prin care, ca și ceilalți doi pârâți, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluția din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 1 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1.1 Astfel, constată instanța de recurs că potrivit dispozițiilor art. 486 (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) c) indicarea hotărârii care se atacă; (…)", alin. (3) al aceluiași articol stipulând că "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) -e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Înalta Curte amintește că această nulitate sancționează încălcarea unor cerințe legale de ordine publică, privind legala învestire a instanței de control judiciar.

Așa fiind, în ipoteza de față în care hotărârea atacată este greșit indicată, dar, în raport de alte elemente de identificare a cauzei, respectiv părți, obiect, număr de dosar, instanța care a primit cererea de recurs precum și dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, se poate identifica dosarul (care, de altfel, este indicat în antetul cererii de recurs), Înalta Curte, constatând că sentința împotriva căreia s-a exercitat prezenta cale de atac este sentința nr. 2208 din 9 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2013, în al doilea ciclu procesual, iar nu sentința nr. 1436/2014, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2013, în primul ciclu procesual, menționată în cererea de recurs în mod eronat, iar vătămarea procesuală nu există, va înlătura sancțiunea nulității conform dispozițiilor art. 177 alin. (1) C. proc. civ.

1.2 Totodată, instanța de control judiciar constată că argumentele de ordin critic formulate de reclamante cu privire la nerespectarea normelor de procedură, privind greșita măsură dispusă de instanță privind decăderea reclamantelor din dreptul de a administra proba cu expertiză încuviințată în rejudecare, nemotivarea sentinței, pentru neindicarea motivelor pe care se sprijină soluția adoptată și însușirea apărărilor formulate de pârâți prin întâmpinări și greșita aplicare a normelor de drept material se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., indicate, de altfel, ca temei de drept al cererii de recurs, astfel că excepția nulității recursului din această pespectivă este lipsită de suport.

Recurentele-reclamante au supus controlului de legalitate, pe calea reglementată de art. 24 alin. (2) din H.G. nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului și art. 1 alin. (1) și alin. (8) alin. (1) din Legea nr. 554/2004, H.G. nr. 737/25.09.2013 privind emiterea Acordului de mediu pentru proiectul "Continuarea lucrărilor de construire și finalizare a unităților 3 și 4 la CNE Cernavodă", precum și, în condițiile art. 18 alin. (2) din aceeași lege a contenciosului administrativ, operațiunea administrativă premergătoare constând în decizia/propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor de emitere a acordului de mediu.

Motivele de nelegalitate, invocate prin cererea introductivă și prin cea adițională, au vizat atât neregularități procedurale, cât și aspecte de fond, accentuându-se cu precădere impactul dezastruos pe care l-ar avea proiectul asupra mediului înconjurător.

Prin cererea principală formulată inițial și prin cererea adițională (care reiterează motivele cererii introductive), reclamantele au invocat lipsuri ale documentației administrative care a stat la baza emiterii acordului de mediu, precum și ale însuși acordului de mediu.

Prin sentința recurată, pronunțată în al doilea ciclu procesual, urmare a trimiterii cauze spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamante, astfel cum a fost completată, acestea înțelegând să formuleze critici de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., astfel cum s-a reținut anterior, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

3.1 Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit acestor dispoziții se impune soluția de casare în soluționarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Amintește Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Înalta Curte constată că recurntele-reclamante critică măsura dispusă de instanța de fond de respingere a probei cu expertiză, încălcându-se, în opinia acestora, dispozițiile art. 20 și art. 175 din C. proc. civ.

Proba cu expertiză solicitată de reclamante, a fost încuviințată de către instanța de judecată, în rejudecare, având în vedere prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., iar, prin încheierea de ședință din data de 12.05.2017, ce face parte integrantă din sentința recurată, instanța de fond a constatat decăderea reclamantelor din dreptul de a administra probe cu expertiza, având în vedere că nu a fost plătit onorariul provizoriu al experților judiciari și al specialiștilor desemnați de către instanță.

Instanța de recurs observă că potrivit art. 175 C. proc. civ. cu privire la nulitatea condiționată, invocat de către recurente "actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespetarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi inlăturată decât prin desființarea acestuia."

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 262 C. proc. civ. nedepunerea sumei în termenul fixat atage decăderea părții din dreptul de a administra dovada încuviințată în fața acelei instanțe.

De asemenea, prima instanță a reținut și faptul că sunt respectate și recomandările Comitetului de aplicare a Convenției de la Aarchus, având în vedere proporționalitatea costurilor cu volumul de muncă previzionat. Onorariul de 15.000 RON era datorat de două persoane juridice și se cuvenea nu numai unor experți judiciari, ci unor specialisti independenți, costurile ce trebuiesc suportate implicând deplasări în afara localităților în care își au reședința, un volum extrem de mare delan înscrisuri care trebuie lecturat, respectiv informații care trebuiesc procesate.

Relevant este și faptul că recurentele-reclamante au inițiat prezenta acțiune în contencios administrativ în anul 2013, chestiunea procesuală a încuviințării unei expertize judiciare fiind îndelung dezbătută în primul ciclu procesual, în fața instanței de fond, dar și în recurs, ceea ce le-a persmis reclamantelor-organizații neguvernamentale să inițieze orice campaniei publică sau privată de atragere a fondurilor necesare acoperirii costurilor procesului.

De asemenea, în mod correct a reținut judecătorul fondului că după pronunțarea deciziei civile nr. 2100/23.06.2016 de către Înalta Curte, nu s-a făcut dovada vreunui demers al reclamantelor pentru acoperirea costurilor acestui proces, din actele contabile depuse în susținerea cererii de ajutor public judiciar, rezultând că fondurile avute la dispoziție au fost folosite în alte scopuri, motiv pentru care sancțiunea decăderii din proba cu expertiza judiciară, încuviințată de instanță și pentru care au și fost convocați experții/specialiștii, a fost corect aplicată, neputând fi considerată o ingerință disproporționată în dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și susținerile recurentelor privind desemnarea celor 5 experți, care nu s-a făcut prin tragere la sorți, în realitate fiind numiți 2 experți și 3 specialiști, din motivele anterior arătate, relevant fiind și faptul că prin încheierea din 11 aprilie 2014, în primul ciclu procesual, instanța punându-le în vedere recurentelor să identifice specialiștii a căror pregătire corespunde standardelor profesionale privind necesitatea verificării conținutului și concluziilor documentației aferente acordului de mediu, ținând cont că aceste studii au fost întocmite de organisme și institute de cercetare cu grad de specializare pe aceste domenii, însă nu au fost în măsură să indice niciun expert, ulterior, prin cererea de recurs pronunțată în primul ciclu procesual fiind criticat refuzul instanței de a face demersuri pentru identificarea unui expert.

Prin urmare, în prezenta cauză prevederile art. 175 nu își regăsesc aplicabilitatea aplicabilitatea, acest motiv neputând fi circumscris nici cazului de casare, prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 așa cum este invocat de către recurente în criticile formulate întemeiate pe acest din urmă temei de drept, în care se referă la refuzul instanței de a administra proba cu expertiză pentru verificarea concluziilor tehnice privind Cu evaluarea impactului cumulativ al proiectului propus cu alte proiecte impactul proiectului propus (pct. I - 3.3.5 din prezenta hotărâre).

3.2 Înalta Curte nu poate reține nici criticile formulate de recurentă cu privire la nemotivarea hotărârii, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocate de recurentă, expuse la pct. I - 3.2 din prezenta decizie.

Totodată, Înalta Curte constată că argumentele invocate în cererea de recurs prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reținute la pct. I - 3.3 (3.3.1 - 3.3.4, 3.3.6, 3.3.7, 3.3.11, 3.3.12) din prezenta se circumscriu tot prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod, invocându-se nemotivarea ori însușirea argumentelor pârâților, recurenta indicând constant acest temei de drept, astfel că acestea vor fi examinate ca atare, aspectele ce pot fi încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind examinate la punctul următor.

Amintește instanța de control judiciar că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Astfel, în mod concret, în ceea ce privește procedura cunoscută sub denumirea de "salami slicing", autorizația de amplasare a obiectivului în discuție, evaluarea adecvată pentru situl Natura 2000 Ostrovele Dunării ROSPA 0039, evaluarea de mediu a siturilor învecinate, aflate la aprox 10 km de centrala nucleară, efectul funcționării a 4 reactoare nucleare asupra speciei alosa imaculata - scrumbie de Dunăre, alternativele proiectului, evaluarea riscurilor unor atacuri teroriste sau a unor calamități naturale documentația de la dosar cu privire la procedura de consultare a publicului, astfel cum au fost invocate de recurente, instanța a arătat la pct. 4 din sentința-recurată motivele care au fundamentat convingerea sa intimă, pentru care a apreciat că susținerile reclamantelor sunt nefonate, faptul că opinia instanței coincide cu anumite aspecte și argumente invocate de pârâți, neputând echivala cu nemotivarea hotărârii în sensul nerespectării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În concluzie, având în vedere toate aspectele antereferite și practica consolidată a instanței supreme în sensul că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, Înalta Curte apreciază că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentelor neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

3.3 În fine, Înalta Curte constată că argumentele invocate în cererea de recurs prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

În ceea ce privește încalcarea de către prima instanță a dispozițiilor H.G. nr. 1076/2004 care transpune Directiva 2001/42/CE (invocată la pct. I - 3.3.2 din prezenta), Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut prin sentința recurată că autorizarea construcției, respectiv autorizarea punerii în funcțiune și, ulterior, a exploatării, certifică faptul că instalația nucleară și amplasamentul acesteia îndeplinesc cerințele de securitatea nucleară din normelor CNCAN, având în vedere că amplasarea centralei nucleare de la Cernavodă a fost autorizată prin emiterea de către Autoritatea de Reglementare în Domeniul Nuclear (Comitetul de Stat pentru Energie Nucleară) a autorizației de amplasare nr. x din 30.09.1978, în baza căreia au fost începute lucrările de construcție a unităților nuclearo­-electrice de la Cernavodă.

Totodată, Înalta Curte constată că prevederile Directivei Parlamentului European și a Consiliului 2001/42/EC din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului nu cuprinde nicio o dispoziție care să contravină procedurii de reconfirmare a carateristicilor amplasamentului, reconfirmare ce se face, în mod evident, după procedura de realizare a evaluării de mediu în vigoare de la data efectuării ei, astfel că nu s-a încălcat principiul tempus regit actum invocat cu privire la H.C. nr. 1076/2004.

Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor O.U.G. nr. 57/2007, Ordinului nr. 19/2010, art. 192 TFUE și a hotărârilor ale CJUE (pct. I - 3.3.3), instanța de control judiciar observă că în Studiul de evaluare adecvată elaborat pentru Proiect asupra capitalului natural existent în zona Cernavodă, întocmit, în conformitate cu Legea nr. 49/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a flotei, și faunei sălbatice și cu Ordinul nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potentiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, de către Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării - Tulcea - instituție acreditată pentru astfel de studii, a fost analizat impactul proiectului asupra biodiversității și s-a concluzionat că proiectul va avea un impact nesemnificativ asupra speciilor și habitatelor protejate - cel puțin menționat, precum și celelalte situri Natura 2000 din zona respectivă.

Instanța de control judiciar constată că este lipsită de suport și susținerea recurentelor privind încălcarea H.G. nr. 445/2009, Ordinul nr. 135/2010 și Ordinul nr. 863/2002 prin nerealizarea alternativelor la construirea unităților 3 și 4 (pct. I - 3.3.7), în mod corect judecătorul fondului reținând că în Raportul privind impactul asupra mediului capitolul 5 este dedicat acestei analize, aspect care poate fi verificat prin simpla lectură a documentației depuse de pârâți, inclusiv în format electronic .

De asemenea, nefondate sunt și susținerile recurentelor, de altfel neargumentate din punct de vedere critic, cu privire la impactul asupra sănătății populației, în special cu privire la emisiile de tritiu (pct. I - 3.3.8), Înalta Curte constată că potrivit prevederilor art. 8, lit. e) din Legea nr. 95/2006, acordul de mediu va fi urmat de un studiu de impact al proiectului asupra populației. Așadar, evaluarea impactului cumulat al celor 4 nucleare asupra sănătății oamenilor se face, potrivit prevederilor legale în vigoare, cu ocazia solicitării autorizației de mediu, act administrativ subsecvent, în lipsa căruia acordul de mediu contestat în prezenta cauză nu produce nicio vătămare.

Cu privire la planul de management al deșeurilor (pct. I - 3.3.9), în opinia recurentelor-reclamante, prima instanță a confundat noțiunea de plan de management al deșeurilor cu capitolul privind deșeurile din Raportul privind Evaluarea Impactului asupra Mediului, alegație cu care instanța de recurs nu este de acord.

Astfel, în mod corect, a apreciat curtea de apel că dispozițiile H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe nu reglementează o procedură și o formă specifică a modului de gestionare a deșeurilor, esențial fiind ca această activitate să fi fost avută în vedere în documentația care a stat la baza evaluării de mediu.

În fine, Înalta Curte nu poate primi nici susținerea recurentelor în privința planului de dezafectare a centralei nucleare în sensul că prin reținerea de către judecătorul fondului că dezafectarea este un proiect separat se afirmă de fapt că evaluarea de mediu poate fi realizată fracționat, ceea ce este, în opinia acestora, este ilegal conform legislației naționale și europene in materie (pct. I - 3.3.10).

Înalta Curte constată că strategia de dezafectare a unităților 3 si 4 ale CNE Cernavodă urmează a fi stabilită înainte de începerea construcției acestor unități. Conform documentației EIA, Planul de dezafectare se elaborează în mai multe etape și se revizuiește periodic la 5 ani, pentru a include tehnologiile și tehnicile de dezafectare devenite disponibile in experiența mondială acumulată între timp.

Astfel, în conformitate cu cerințele CNCAN impuse atât pentru Unitățile 1 și 2, cât și pentru Unitățile 3 și 4 CNE Cernavodă, conținutul Planului de Dezafectare trebuie să respecte standardul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică de la Viena "SRS-45 - Standard Format and Content for Safety Related Decommissioning Documents.", iar punctul de vedere al CNCAN cu privire la informațiile referitoare la dezafectare prezentate în toată documentația EIA este că acestea "sunt suficiente pentru etapa acordului de mediu".

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante B. și A. împotriva sentinței nr. 2208 din 9 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 iulie 2020.