ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5162/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5162/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cererii de recurs de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 4 ianuarie 2011, reclamanta G.C.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României: 1. Anularea H.G. nr. 643/2007 privind aprobarea strategiei de selectare a investitorilor pentru realizarea unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă și H.G. nr. 691/2008 pentru completarea H.G. nr. 643/2007; 2. Anularea oricăror operațiuni făcute în temeiul acestor hotărâri și recuperarea sumelor de bani aferente; 3. Suspendarea celor două acte normative până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare la data de 20 iunie 2011, prin care a invocat excepția lipsei de interes. Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a depus la data de 20 iunie 2011 cerere de intervenție în interesul pârâtului, solicitând admiterea în principiu a cererii, arătând că este inițiatorul actului contestat. Prin Încheierea de ședință publică de la data de 21 iunie 2011, Curtea a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 807 din 7 februarie 2012 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția lipsei de interes și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta G.C.R.
în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenientul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta are interes în formularea prezentei cereri, având în vedere obiectul de activitate al acesteia și faptul că prin acțiunea introductivă se tinde la protejarea mediului. Pe fondul cauzei se constată că obiectul de reglementare al H.G. nr. 643/2007 și al H.G. nr. 691/2008 îl reprezintă aprobarea unei strategii de selectare a unor investitori pentru realizarea unităților 3 și 4 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Instanța a constatat că în aceste condiții nu sunt incidente dispozițiile H.G.
nr. 1213/2006, reținând că selectarea investitorilor nu reprezintă un proiect care prin el însuși să aibă efecte semnificative asupra mediului. Instanța a constatat că nu era necesară consultarea publicului pentru elaborarea strategiei de selectare a investitorilor. Instanța a subliniat că nu trebuie să se facă o confuzie a proiectului de construire a reactoarelor 3 și 4 de la centrala de la Cernavodă, cu strategia de selectare a investitorilor. În ceea ce privește pretinsul ajutor de stat acordat unei companii implicate în acest proiect de construire a celor două reactoare, Curtea constată că actul normativ atacat vorbește doar de o mărire a capitalului social al S.N.N. SA, ceea ce nu echivalează cu acordarea unui ajutor de stat societății respective.
Așadar, sumele alocate din fondul național de dezvoltare nu sunt acordate cu titlu de ajutor de stat, ci sunt investite de stat, care participă la majorarea capitalului social al societății. În consecință, Curtea a apreciat că actele atacate sunt legale și temeinice. 3. Cererea de recurs formulată de G.C.R. Prin motivele de recurs formulate recurenta a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că hotărârea dată de instanța de fond este nemotivată. S-a susținut că instanța nu a argumentat motivele pentru care această "investiție" nu reprezintă ajutor ilegal de stat în sensul art. 107 din Tratatul UE, care este direct aplicabil în dreptul intern. Recurenta a arătat că instanța de fond nu a analizat toate argumentele prezentate de reclamantă care demonstrează că sub masca titulaturii de strategie a selectării investitorilor, se ascunde un ajutor ilegal de stat.
S-a arătat că instanța nu a argumentat de ce a înlăturat temeiurile de drept privind netranspunerea în România a Directivelor nr. 17/2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale, nr. 72/2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE, care sunt încălcate prin adoptarea actului atacat. Recurenta a susținut că instanța de fond nu a argumentat de ce planul de dezvoltare al sectorului energetic nu ar trebui să fie supus evaluării strategice de mediu, conform H.G. nr. 1076/2004, care transpune Directiva SEA nr. 42/2001, nefăcând nicio referire la această obligație legală a intimatului.
S-a susținut că în ceea ce privește evaluarea de mediu a proiectelor, reglementată la data adoptării actului atacat de H.G. nr. 1213/2006, instanța a făcut o greșită aplicare a legii. S-a arătat că această procedură este cea în cadrul căreia se stabilește tehnologia folosită pentru proiectul reactoarelor 3 și 4, nefiind legal ca acest aspect să fie stabilit prin alte acte administrative, în afara procedurii de evaluare de mediu, reglementată la acea dată de H.G. nr. 1213/2006, care transpune Directiva EIA 335/1985 cu modificările ulterioare. II.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentă și constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea H.G. nr. 643/2007 privind aprobarea strategiei de selectare a investitorilor pentru realizarea unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă și a H.G.
nr. 691/2008 pentru completarea H.G. nr. 643/2007. Înalta Curte reține că prin H.G. nr. 643/2007 s-a aprobat strategia de selectare a investitorilor pentru realizarea Unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă. Actul normativ stabilește principalele obiective avute în vedere pentru finanțarea realizării Unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă, atragerea și selectarea investitorilor, modul în care se face contractarea echipamentelor, a serviciilor, a lucrărilor de construcții-montaj și a procedurilor în vederea finalizării proiectului. H.G. nr. 643/2007 stabilește că S.N.N. SA va contribui la capitalul social al societății cu numerar, cu activele existente la Unitățile 3 și 4, precum și cu contravaloarea lucrărilor și serviciilor pregătitoare (studii, documentații de proiectare, autorizații, licențe etc.), valoarea de piață a activelor existente urmând a se stabili pe baza unui raport de evaluare realizat de un evaluator independent agreat de investitori.
H.G. nr. 643/2007 stabilește unele cerințe inclusiv privind structura acționariatului în societatea comercială, în care niciunul nu va deține pachetul majoritar de acțiuni. Pe baza acestei hotărâri s-a desfășurat un proces de selecție a investitorilor, negociindu-se condițiile de asociere într-o societate comercială de drept privat român, care să construiască și să exploateze Unitățile 3 și 4 ale CNE Cernavodă. Instanța de control judiciar a reținut că urmare a crizei energetice pe plan mondial și a preocupărilor privind securitatea alimentării cu energie la nivel național, realizarea Unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă a fost reanalizată în noul context mondial și național, având ca obiectiv asigurarea condițiilor optime pentru o dezvoltare durabilă pe termen mediu și lung a României, inclusiv creșterea siguranței în furnizarea alimentării cu energie electrică, în condiții de eficiență economică și stabilitate a prețului acesteia.
Astfel, pentru aceste considerente s-a impus reconsiderarea cotei de participare a statului român ca acționar la societatea nou creată, ce are ca obiect finalizarea și exploatarea Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, astfel încât Statul Român, prin S.N.N. SA, să fie acționar majoritar la societatea nou creată, deținând 51% din acțiunile acesteia. Pentru acest motiv s-a impus promovarea actului normativ pentru modificarea și completarea H.G. nr. 643/2007, în sensul de a se crea condițiile necesare pentru deținerea de către S.N.N. a pachetului majoritar de control în investiția CNE Cernavodă Unitățile 3 și 4, fiind adoptată astfel H.G. nr. 691/2008.
Principala critică formulată de recurenta-reclamantă a constat în aceea că evaluarea de mediu a planurilor și consultarea publicului trebuie făcute înainte de finalizarea elaborării planului, arătându-se că până la data adoptării celor două hotărâri de Guvern nu s-a făcut niciun fel de evaluare de mediu sau consultare publică. S-a susținut că Statul Român nu poate aloca fonduri unor societăți comerciale, în calitate de acționar, aceasta însemnând ajutor ilegal de stat, cu încălcarea principiilor concurenței. Toate aceste critici nu pot fi primite de instanța de control judiciar care reține că atât H.G. nr. 643/2007, cât și H.G. nr. 691/2008 au fost adoptate de executiv prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
La adoptarea actelor au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, regulament aprobat prin H.G. nr. 50/2005. Proiectul actelor administrative a fost avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia, de Ministerul Justiției și de Consiliul Legislativ. De asemenea, Înalta Curte reține că S.N.N.
SA a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța solicitarea privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul "Continuarea lucrărilor de construire și finalizare a Unităților 3 și 4 amplasate în incinta CNE Cernavodă". Totodată, având în vedere că proiectul intra sub incidența prevederilor Convenției Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră au fost trimise notificări statelor posibil afectate: Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova, Austria și Ungaria. Ca urmare a notificărilor transmise către statele posibil afectate și-au manifestat intenția de a participa la procedura de evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontieră următoarele state: Republica Moldova și Austria.
S.N.N. SA a depus la Ministerul Mediului și Dezvoltării Rurale raportul la studiul de evaluare a impactului asupra mediului, completat cu răspunsul la solicitările Ministerului Economiei și Energiei din Bulgaria. Înalta Curte reține că Ministerul Mediului și Dezvoltării Rurale a organizat dezbateri publice privind raportul de studiu de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul "Continuarea lucrărilor de construire și finalizare a Unităților 3 și 4 amplasate în incinta CNE din Cernavodă" la următoarele date și locații: 1 octombrie 2007 la Centrul de informare CNE din Cernavodă; 5 octombrie 2007 la W.T.C. București; 20 noiembrie 2007 la Dobrich (Bulgaria); 20 noiembrie 2007 la Silistra (Bulgaria); la 19 martie 2008 s-au desfășurat consultările bilaterale între autoritățile de mediu din România și Austria, în temeiul art. 5 al Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră - Convenția Espoo.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reține că prevederile H.G. nr. 643/2007 cu modificările și completările aduse prin H.G. nr. 691/2008 au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind încălcate nici prevederile art. 107 din Tratatul UE. Având în vedere aceste motive, nefiind identificate motive de casare sau modificare a sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul formulat de G.C.R. împotriva Sentinței nr. 807 din 7 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.