ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1983/2012

Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul contestației Prin procesul-verbal din 3 aprilie 2012, B.E.C. (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „B.E.C.”) a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru completarea B.E.C. prevăzute de Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a declarat, ca fiind legal constituit, B.E.C.

în formula completată cu: A. Conducătorii Autorității Electorale Permanente, conform art. 36 alin. (4) din Legea nr. 67/2004, respectiv: domnul O.O., numit în funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente prin Hotărârea Parlamentului României nr. 12/2004; doamna A.M.P., numită în funcția de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente prin Decretul Președintelui României nr. 146/2007; domnul M.M., numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente prin Decizia Primului-Ministru nr. 40/2007; B. Reprezentanții desemnați de partidele politice parlamentare și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale cu grup parlamentar propriu în ambele camere ale Parlamentului, comunicate prin adresa din 03 aprilie 2012 a președintelui Camerei Deputaților și adresa nr. 1/191 din 02 aprilie 2012 a președintelui Senatului, respectiv: - domnul C.E., reprezentant al Partidului Democrat-Liberal (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Partidului Democrat Liberal”); - doamna A.Ș.G., reprezentant al Partidului Național Liberal (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Partidul Național Liberal”); - domnul L.D.V., reprezentant al Partidul Social Democrat.

(denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Partidul Social Democrat”); - doamna Z.P., reprezentant al U.D.M.R. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „U.D.M.R.”); - domnul A.R., reprezentant al U.N.P.R. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „U.N.P.R.”). Împotriva procesului-verbal din 3 aprilie 2012 al B.E.C., în temeiul art. 39 din Legea nr. 67/2004, a formulat contestație Partidul Popular și al Protecției Sociale cu privire la desemnarea în compunerea B.E.C. a reprezentantului U.N.P.R., susținând, în esență, că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 67/2004, numai reprezentanții partidelor politice parlamentare pot face parte din B.E.C., iar U.N.P.R.

nu este partid politic parlamentar având în vedere rezultatul alegerilor locale și parlamentare din anul 2008 și Decizia Curții Constituționale nr. 601/2005. Prin cererea înregistrată la dosar la data de 11 aprilie 2012, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate cu privire la procesul-verbal din 3 aprilie 2012 al B.E.C. și la adresa Camerei Deputaților din 03 aprilie 2012, în raport cu dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 35/2008, cu evidența și înregistrările Autorității Electorale Permanente publicate în M. Of. al României, Partea I, referitoare la centralizarea rezultatelor alegerilor parlamentare din noiembrie 2008, precum și raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 601/2005 a Curții Constituționale.

2. Întâmpinarea formulată de pârâtul U.N.P.R. Prin întâmpinare, intimata U.N.P.R. a invocat excepția autorității de lucru judecat, excepția tardivității și excepția inadmisibilității, soluționate în ședința publică de astăzi, potrivit celor consemnate prin practicaua deciziei de față. Pe fond, intimata a susținut că B.E.C. a fost alcătuit cu respectarea dispozițiilor art. 36 alin. (1) raportat la art. 36 alin. (4) din Legea nr. 67/2004, U.N.P.R. fiind partid politic parlamentar cu drept de a-și numi reprezentant în B.E.C. A arătat intimata că grupul parlamentar al U.N.P.R.

s-a constituit la data de 01 noiembrie 2009, în conformitate cu Regulamentele celor două camere ale Parlamentului României, iar cu privire la constituționalitatea constituirii grupurilor parlamentare s-a pronunțat Curtea Constituțională, atât prin Decizia nr. 1490/2010 cât și prin Decizia nr. 1611/2010, în anul 2010, membrii grupului parlamentar constituind U.N.P.R., în deplină respectare a tuturor legilor și regulamentelor în vigoare. Totodată, pârâta a precizat că Legea nr. 67/2004 nu definește noțiunea de partid parlamentar și în considerarea principiului potrivit căruia acolo unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem, urmează să se constate că U.N.P.R.

este un partid politic înregistrat în conformitate cu dispozițiile legale, reprezentat în Parlamentul României, recunoscut ca partid parlamentar prin adresa Camerei Deputaților nr. 1/529 RA din 03 aprilie 2012 și adresa Senatului României nr. 1/191 din 02 aprilie 2012, prin care se atestă calitatea de partid parlamentar a U.N.P.R. Legalitatea constituirii și ființării ca partid parlamentar, pe de o parte și legalitatea Hotărârii B.E.C. (în sensul desemnării unui reprezentant al U.N.P.R. în B.E.C.), pe de altă parte, sunt confirmate fără echivoc și fără posibilitatea de interpretare de către Curtea Constituțională, Senatul României și Camera Deputaților. Intimata a mai susținut că Decizia Curții Constituționale nr. 601/2005, invocată de către contestator nu își găsește aplicare în cauză, întrucât se referă la configurația politică din care reiese alcătuirea birourilor permanente ale Camerelor, fără nici o referire la partidul parlamentar.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației 1. Considerente referitore la excepția de nelegalitate invocată de reclamant Analizând, în raport cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate invocată de reclamant, Înalta Curte reține că excepția este inadmisibilă pentru considerentele arătate în continuare: Conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și nici atunci când excepția de nelegalitate a fost invocată în cauze penale”. Din interpretarea dispozițiilor citate, rezultă că excepția de nelegalitate este admisibilă dacă vizează un act administrativ și dacă de actul administrativ contestat depinde soluționarea litigiului în fond.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată cu privire la procesul-verbal din 3 aprilie 2012 al B.E.C., Înalta Curte reține că nu este îndeplinită condiția susmenționată referitoare la existența raportului de dependență între fondul litigiului și actul administrativ contestat în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, deoarece procesul-verbal este chiar actul ce formează obiectul litigiului în fond, respectiv actul împotriva căruia a fost formulată contestație de către Partidul Popular și al Protecției Sociale, în temeiul art. 39 alin. (1) din Legea nr. 67/2004. Or, în jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că este inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la actul administrativ ce formează obiectul litigiului în fond.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată cu privire la adresa Camerei Deputaților nr. 1/529/R.A. din 03 aprilie 2012, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția ce derivă din dispozițiile art. 4 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că excepția trebuie să vizeze un act administrativ, întrucât adresa respectivă nu este un act administrativ, ci un act premergător emiterii actului administrativ, care este, în speță, procesul-verbal din 3 aprilie 2012 al B.E.C. 2. Considerente referitoare la contestația formulată de Partidul Popular și al Protecției Sociale. Actul administrativ contestat pe calea prevăzută în art. 39 din Legea nr. 67/2004 este procesul–verbal, încheiat de B.E.C.

la data de 3 aprilie 2012, cu ocazia completării biroului cu partidele politice parlamentare și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale cu grup parlamentar propriu în ambele camere ale Parlamentului. Obiectul propriu-zis al contestării judiciare constă în includerea în componența B.E.C. a reprezentantului partidului U.N.P.R., formațiune care, în opinia contestatorului, nu are calitatea de partid parlamentar. Procesul–verbal a fost întocmit în temeiul art. 36 alin. (4) din Legea nr. 67/2004, potrivit căruia „în termen de 24 de ore de la alegerea președintelui B.E.C., biroul se completează cu președintele și vicepreședinții Autorității Electorale permanente și cu câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare”.

Cum Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale nu cuprinde nicio definiție expresă a noțiunii de partid parlamentar, nici criterii clare de determinare a acesteia, calitatea de partid parlamentar nu poate fi stabilită decât prin raportare la reprezentarea partidelor politice în Parlamentul României, prin membrii lor, deputați sau senatori.

Definiția cuprinsă în art. 2 pct. 6 1 din Legea nr. 35/2008, conform căreia noțiunea de „partide politice parlamentare” desemnează partidele politice și organizațiile cetățenilor minorităților naționale ce au grup parlamentar propriu în ambele camere ale parlamentului, nu poate fi aplicată ca atare în speță, pentru că prevederea legală menționată este inclusă doar în Titlul I – „Alegerea Camerei Deputaților și a Senatului” din Legea nr. 35/2008, în timp ce Titlul II – „Modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale” nu conține o prevedere similară. Singura condiție de acest gen este impusă organizațiilor minorităților naționale, prin art. 124 din Legea nr. 67/2004.

În ceea ce privește argumentul potrivit căruia U.N.P.R. nu poate fi socotit partid parlamentar pentru că a fost constituit și înregistrat ulterior alegerilor parlamentare din 2008, Înalta Curte reține că Partidul Popular și al Protecției Sociale și-a întemeiat susținerile pe considerentele avute în vedere de Curtea Constituțională în Decizia nr. 601/2005, în care noțiunea de „configurație politică” a fiecărei Camere a Parlamentului, utilizată în art. 64 alin. (5) din Constituție a fost interpretată prin raportare la componența rezultată din alegeri.

Ulterior însă, prin Decizia nr. 1490 din 17 noiembrie 2010, referitoare la constituționalitatea unor articole modificate din Regulamentul Camerei Deputaților, Curtea Constituțională a reținut că „mutațiile intervenite în structura grupurilor parlamentare existente, ca urmare a sciziunii ce se poate produce în cadrul partidelor reprezentate de fiecare grup sau a migrației parlamentarilor de la un grup la altul ori a părăsirii unui grup fără afilierea la altul, mutații posibile în condițiile în care Constituția stabilește expres că orice mandat imperativ este nul, nu pot rămâne fără consecințe asupra reprezentării grupurilor parlamentare în cadrul birourilor permanente”și că în cadrul constituțional actual nu sunt sancționate asemenea restructurări.

De asemenea, prin Decizia nr. 1611 din 15 decembrie 2010, Curtea Constituțională a reținut că „pe perioada mandatului parlamentar, schimbarea configurației politice este posibilă, ea explicându-se, în prezent, și prin aceea că actuala competență a celor două camere reflectă voința electoratului de a trimite în Parlament persoane învestite prin vot uninominal și nu liste de membri ai unui partid” și, tot astfel, „constituirea unui grup parlamentar al deputaților independenți, pe parcursul legislaturii …., nu poate rămâne fără consecințe în planul raporturilor de ordin politic și organizatoric din cadrul Camerei”. Prin urmare, reținând că, în condițiile în care Legea nr. 67/2004 nu definește sintagma „partid politic parlamentar”, iar U.N.P.R.

este un partid politic legal constituit, reprezentant în Parlamentul României prin membrii săi, deputați și senatori, Înalta Curte constată că includerea unui reprezentant al UNPR în componența B.E.C. este justificată, contestația formulată de Partidul Popular și al Protecției Sociale împotriva procesului - verbal, în temeiul art. 39 din Legea nr. 67/2004, urmând a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate invocată de reclamantul Partidul Popular și al Protecției Sociale cu privire la procesul-verbal din 3 aprilie 2012 al B.E.C. și la adresa Camerei Deputaților nr. 1/529/R.A. din 3 aprilie 2012. Respinge contestația formulată de Partidul Popular și al Protecției Sociale împotriva din 3 aprilie 2012 al B.E.C., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2012.