ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1983/2012

Asupra contestației de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin procesul-verbal din

3 aprilie 2012, B.E.C. (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „B.E.C.”)

a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru completarea B.E.C. prevăzute de

Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată,

cu modificările și completările ulterioare,

și a declarat, ca fiind

legal constituit, B.E.C. în formula completată cu:

A. Conducătorii Autorității

Electorale Permanente, conform art. 36 alin. (4) din Legea nr. 67/2004, respectiv:

domnul O.O., numit în funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente

prin Hotărârea Parlamentului României nr. 12/2004; doamna A.M.P., numită în funcția

de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente prin Decretul Președintelui

României nr. 146/2007;

domnul M.M., numit în funcția de vicepreședinte

al Autorității Electorale Permanente prin Decizia Primului-Ministru nr. 40/2007;

B. Reprezentanții desemnați

de partidele politice parlamentare și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților

naționale cu grup parlamentar propriu în ambele camere ale Parlamentului, comunicate

prin adresa din 03 aprilie 2012 a președintelui Camerei Deputaților și adresa

nr. 1/191 din 02 aprilie 2012 a președintelui Senatului, respectiv:

- domnul C.E., reprezentant

al Partidului Democrat-Liberal (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii,

„Partidului Democrat Liberal”);

- doamna A.Ș.G., reprezentant

al Partidului Național Liberal (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii,

„Partidul Național Liberal”);

- domnul L.D.V., reprezentant

al Partidul Social Democrat. (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii,

„Partidul Social Democrat”);

- doamna Z.P., reprezentant

al U.D.M.R. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „U.D.M.R.”);

- domnul A.R., reprezentant

al U.N.P.R. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „U.N.P.R.”).

Împotriva procesului-verbal

din 3 aprilie 2012 al B.E.C., în temeiul art. 39 din Legea nr. 67/2004, a formulat

contestație Partidul Popular și al Protecției Sociale cu privire la desemnarea în

compunerea B.E.C. a reprezentantului U.N.P.R., susținând, în esență, că, în conformitate

cu prevederile Legii nr. 67/2004, numai reprezentanții partidelor politice parlamentare

pot face parte din B.E.C., iar U.N.P.R. nu este partid politic parlamentar având

în vedere rezultatul alegerilor locale și parlamentare din anul 2008 și Decizia

Curții Constituționale nr. 601/2005.

Prin cererea înregistrată

la dosar la data de 11 aprilie 2012, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate

cu privire la procesul-verbal din 3 aprilie 2012 al B.E.C. și la adresa Camerei

Deputaților din 03 aprilie 2012, în raport cu dispozițiile art. 14 și art. 15 din

Legea nr. 35/2008, cu evidența și înregistrările Autorității Electorale Permanente

publicate în M. Of. al României, Partea I, referitoare la centralizarea rezultatelor

alegerilor parlamentare din noiembrie 2008, precum și raportat la Decizia Curții

Constituționale nr. 601/2005 a Curții Constituționale.

de pârâtul U.N.P.R.

Prin întâmpinare, intimata

U.N.P.R. a invocat excepția autorității de lucru judecat, excepția tardivității

și excepția inadmisibilității, soluționate în ședința publică de astăzi, potrivit

celor consemnate prin practicaua deciziei de față.

Pe fond, intimata a susținut

că B.E.C. a fost alcătuit cu respectarea dispozițiilor art. 36 alin. (1) raportat

la art. 36 alin. (4) din Legea nr. 67/2004, U.N.P.R. fiind partid politic parlamentar

cu drept de a-și numi reprezentant în B.E.C.

A arătat intimata că grupul

parlamentar al U.N.P.R. s-a constituit la data de 01 noiembrie 2009, în conformitate

cu Regulamentele celor două camere ale Parlamentului României, iar cu privire la

constituționalitatea constituirii grupurilor parlamentare s-a pronunțat Curtea Constituțională,

atât prin Decizia nr. 1490/2010 cât și prin Decizia nr. 1611/2010, în anul 2010,

membrii grupului parlamentar constituind U.N.P.R., în deplină respectare a tuturor

legilor și regulamentelor în vigoare.

Totodată, pârâta a precizat

că Legea nr. 67/2004 nu definește noțiunea de partid parlamentar și în considerarea

principiului potrivit căruia acolo unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să

distingem, urmează să se constate că U.N.P.R. este un partid politic înregistrat

în conformitate cu dispozițiile legale, reprezentat în Parlamentul României, recunoscut

ca partid parlamentar prin adresa Camerei Deputaților nr. 1/529 RA din 03

aprilie 2012 și adresa Senatului României nr. 1/191 din 02 aprilie 2012, prin care

se atestă calitatea de partid parlamentar a U.N.P.R.

Legalitatea constituirii

și ființării ca partid parlamentar, pe de o parte și legalitatea Hotărârii B.E.C.

(în sensul desemnării unui reprezentant al U.N.P.R. în B.E.C.), pe de altă parte,

sunt confirmate fără echivoc și fără posibilitatea de interpretare de către Curtea

Constituțională, Senatul României și Camera Deputaților.

Intimata a mai susținut

că Decizia Curții Constituționale nr. 601/2005, invocată de către contestator nu

își găsește aplicare în cauză, întrucât se referă la configurația politică din care

reiese alcătuirea birourilor permanente ale Camerelor, fără nici o referire la partidul

parlamentar.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra contestației

la excepția de nelegalitate invocată de reclamant

Analizând, în raport cu

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate invocată de

reclamant, Înalta Curte reține că excepția este inadmisibilă pentru considerentele

arătate în continuare:

Conform dispozițiilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „

Legalitatea

unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție,

din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând

că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin

încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă

cauza; încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă

niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate

fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care

instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios

administrativ competentă să o soluționeze și nici atunci când excepția de nelegalitate

a fost invocată în cauze penale”.

Din interpretarea

dispozițiilor citate, rezultă că excepția de nelegalitate este admisibilă dacă vizează

un act administrativ și dacă de actul administrativ contestat depinde soluționarea

litigiului în fond.

În ceea ce

privește excepția de nelegalitate invocată cu privire la

procesul-verbal din 3

aprilie 2012 al B.E.C.,

Înalta Curte reține că nu este

îndeplinită condiția susmenționată referitoare la existența raportului de dependență

între fondul litigiului și actul administrativ contestat în procedura reglementată

de art. 4 din Legea nr. 554/2004,

deoarece procesul-verbal este chiar actul

ce formează obiectul litigiului în fond, respectiv actul împotriva căruia a fost

formulată contestație de către Partidul Popular și al Protecției Sociale, în temeiul

art. 39 alin. (1) din Legea nr. 67/2004. Or, în jurisprudența secției de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că este

inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la actul administrativ

ce formează obiectul litigiului în fond.

În ceea ce privește excepția

de nelegalitate invocată cu privire la adresa Camerei Deputaților nr. 1/529/R.A.

din 03 aprilie 2012, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția ce derivă

din dispozițiile art. 4 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

în sensul că excepția trebuie să vizeze un act administrativ, întrucât adresa respectivă

nu este un act administrativ, ci un act premergător emiterii actului administrativ,

care este, în speță, procesul-verbal din 3 aprilie 2012 al B.E.C.

la contestația formulată de Partidul Popular și al Protecției Sociale.

Actul administrativ contestat

pe calea prevăzută în art. 39 din Legea nr. 67/2004 este procesul–verbal, încheiat

de B.E.C. la data de 3 aprilie 2012, cu ocazia completării biroului cu partidele

politice parlamentare și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale

cu grup parlamentar propriu în ambele camere ale Parlamentului.

Obiectul propriu-zis al

contestării judiciare constă în includerea în componența B.E.C. a reprezentantului

partidului U.N.P.R., formațiune care, în opinia contestatorului, nu are calitatea

de partid parlamentar.

Procesul–verbal a fost

întocmit în temeiul art. 36 alin. (4) din Legea nr. 67/2004, potrivit căruia „în

termen de 24 de ore de la alegerea președintelui B.E.C., biroul se completează cu

președintele și vicepreședinții Autorității Electorale permanente și cu câte un

reprezentant al partidelor politice parlamentare”.

Cum Legea nr. 67/2004

pentru alegerea autorităților administrației publice locale nu cuprinde nicio definiție

expresă a noțiunii de partid parlamentar, nici criterii clare de determinare a acesteia,

calitatea de partid parlamentar nu poate fi stabilită decât prin raportare la reprezentarea

partidelor politice în Parlamentul României, prin membrii lor, deputați sau senatori.

Definiția cuprinsă în

art. 2 pct. 6

1

din Legea nr. 35/2008, conform căreia noțiunea de „partide

politice parlamentare” desemnează partidele politice și organizațiile cetățenilor

minorităților naționale ce au grup parlamentar propriu în ambele camere ale parlamentului,

nu poate fi aplicată ca atare în speță, pentru că prevederea legală menționată este

inclusă doar în Titlul I – „Alegerea Camerei Deputaților și a Senatului” din Legea

nr. 35/2008, în timp ce Titlul II – „Modificarea și completarea Legii nr. 67/2004

pentru alegerea autorităților administrației publice locale” nu conține o prevedere

similară. Singura condiție de acest gen este impusă organizațiilor minorităților

naționale, prin art. 124 din Legea nr. 67/2004.

În ceea ce privește argumentul

potrivit căruia U.N.P.R. nu poate fi socotit partid parlamentar pentru că a fost

constituit și înregistrat ulterior alegerilor parlamentare din 2008, Înalta Curte

reține că Partidul Popular și al Protecției Sociale și-a întemeiat susținerile pe

considerentele avute în vedere de Curtea Constituțională în Decizia nr. 601/2005,

în care noțiunea de „configurație politică” a fiecărei Camere a Parlamentului, utilizată

în art. 64 alin. (5) din Constituție a fost interpretată prin raportare la componența

rezultată din alegeri.

Ulterior însă, prin Decizia

nr. 1490 din 17 noiembrie 2010, referitoare la constituționalitatea unor articole

modificate din Regulamentul Camerei Deputaților, Curtea Constituțională a reținut

că „mutațiile intervenite în structura grupurilor parlamentare existente, ca urmare

a sciziunii ce se poate produce în cadrul partidelor reprezentate de fiecare grup

sau a migrației parlamentarilor de la un grup la altul ori a părăsirii unui grup

fără afilierea la altul, mutații posibile în condițiile în care Constituția stabilește

expres că orice mandat imperativ este nul, nu pot rămâne fără consecințe asupra

reprezentării grupurilor parlamentare în cadrul birourilor permanente”și că în cadrul

constituțional actual nu sunt sancționate asemenea restructurări.

De asemenea, prin Decizia

nr. 1611 din 15 decembrie 2010, Curtea Constituțională a reținut că „pe perioada

mandatului parlamentar, schimbarea configurației politice este posibilă, ea explicându-se,

în prezent, și prin aceea că actuala competență a celor două camere reflectă voința

electoratului de a trimite în Parlament persoane învestite prin vot uninominal și

nu liste de membri ai unui partid” și, tot astfel, „constituirea unui grup parlamentar

al deputaților independenți, pe parcursul legislaturii …., nu poate rămâne fără

consecințe în planul raporturilor de ordin politic și organizatoric din cadrul Camerei”.

Prin urmare, reținând

că, în condițiile în care Legea nr. 67/2004 nu definește sintagma „partid politic

parlamentar”, iar U.N.P.R. este un partid politic legal constituit, reprezentant

în Parlamentul României prin membrii săi, deputați și senatori, Înalta Curte constată

că includerea unui reprezentant al UNPR în componența B.E.C. este justificată, contestația

formulată de Partidul Popular și al Protecției Sociale împotriva procesului - verbal,

în temeiul art. 39 din Legea nr. 67/2004, urmând a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

excepția de nelegalitate invocată de reclamantul Partidul Popular și al Protecției

Sociale cu privire la

procesul-verbal

din 3 aprilie 2012 al B.E.C. și la adresa Camerei Deputaților nr. 1/529/R.A. din

3 aprilie 2012.

Respinge

contestația formulată de Partidul Popular și al

Protecției Sociale împotriva din 3 aprilie 2012 al B.E.C., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie

2012.