ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5275/2012

Asupra cererii de revizuire de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 39 din Legea nr. 67/2004, P.C. a solicitat constatarea nulității procesului verbal din 3 aprilie 2012, constatarea calității de partid parlamentar a P.C. cu consecința completării componenței B.E.C. cu reprezentantul desemnat al P.C. În motivarea contestației sale, contestatorul a arătat că, în temeiul art. 36 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, P.C., în calitate de partid parlamentar, a solicitat B.E.C., cu adresa din 29 martie 2012, completarea componenței sale cu reprezentantul desemnat de acest partid.

Și-a motivat cererea pe prevederile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 67/2004, potrivit cărora B.E.C. este alcătuit din 7 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele și vicepreședinții A.E.P. și 11 reprezentanți ai partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale.”și alin. (4) care stipulează că”Î n termen de 24 de ore de la alegerea președintelui B.E.C., biroul se completează cu președintele și vicepreședinții A.E.P. și cu câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare”. Prin Decizia nr. 1961 din 6 aprilie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de P.C. împotriva procesului verbal din 3 aprilie 2012 al B.E.C.

și a dispus modificarea procesului verbal în sensul includerii reprezentantului P.C. ca membru B.E.C. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut următoarele considerente: Legea nr. 67/2004 reglementează regimul alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale – consilii locale, consilii județene, primari și președinți ai consiliilor județene. Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din acest act normativ”Pentru organizarea și desfășurarea operațiunilor electorale se înființează în condițiile prezentei legi: B.E.C., birouri electorale județene, birouri electorale de circumscripție și birouri electorale ale secțiilor de votare”. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) din lege, B.E.C.

este alcătuit din 7 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele și vicepreședinții A.E.P. și 11 reprezentanți ai partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale. Alin. (4): În termen de 24 de ore de la alegerea președintelui B.E.C., biroul se completează cu președintele și vicepreședinții A.E.P. și cu câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare”. Înalta Curte, analizând contestația formulată de petent prin prisma dispozițiilor Legii nr. 67/2004, a reținut că B.E.C. se înființează în conformitate cu dispozițiile speciale ale acestei legi, care în cuprinsul său, la art. 36 alin. (4), face referire la „partide politice parlamentare” fără alte distincții, astfel cum s-a reținut în procesul verbal de completare 3 aprilie 2012 al B.E.C.

Conform procesului verbal contestat, B.E.C. a fost completat cu reprezentanți ai P.D.L., P.N.L., U.N.P.R. inclusiv ai P.S.D. cu care petenta a format alianță politică la alegerile parlamentare din 2008. Cum legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar aceasta reglementează strict regimul alegerilor locale, în lipsa unei mențiuni exprese în acest sens, includerea P.C. alături de P.S.D., P.D.L., P.N.L., U.N.P.R. și U.D.M.R., în categoria partidelor politice parlamentare trebuie analizată din prisma criteriilor oferite de Legea nr. 67/2004, respectiv ca fiind un partid politic care este reprezentat în parlament prin membrii săi care au calitatea de parlamentari.

A reținut Înalta Curte că Legea nr. 35/2008, adoptată ulterior și menționată ca argument juridic în cuprinsul procesului verbal nu poate servi pentru interpretarea art. 36 alin. (4) din Legea nr. 67/2004 pentru că, definiția dată partidelor politice parlamentare este prevăzută numai în art. 2 pct. 6.1 din Legea nr. 35/2008, la Titlul I pentru Alegerea Camerei Deputaților și Senatului, în timp ce Titlul II, privind modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrative publice locale, nu prevede o mențiune în acest sens. De altfel, atunci când legiuitorul a simțit nevoia unei definiții a prevăzut-o în mod expres, așa cum a făcut-o în art. 124 din Legea nr. 67/2004, care condiționează asimilarea organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale cu categoria partidelor politice parlamentare, de existența unui grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului.

II. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri irevocabile Camera Deputaților a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., solicitând desființarea hotărârii atacate și respingerea contestației formulate de P.C. împotriva procesului – verbal din 3 aprilie 2012 al B.E.C. pentru alegerea autorităților administrației publice locale 2012. În soluționarea cererii de revizuire au fost invocate ca acte noi stenograma ședinței Camerei Deputaților din data de 15 decembrie 2008, publicată în M. Of. al României, partea a II, nr. 1 din 25 decembrie 2008, stenograma ședinței Camerei Deputaților din data de 1 februarie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea a II-a, nr. 1 din 10 februarie 2011 și stenograma ședinței Camerei Deputaților din data de 1 februarie 2012, publicată în M. Of.

al României, Partea a II-a, nr. 3 din 10 februarie 2012, arătându-se că aceste înscrisuri nu au fost avute în vedere la soluționarea contestației formulate de P.C. Din acest motiv, s-a susținut că, decizia atacată este nelegală și contrară dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, art. 2 pct. 6.1 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004, a Legii nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004. Astfel, s-a arătat că, din stenograma ședinței Camerei Deputaților din data de 15 decembrie 2008 rezultă că au fost stabilite grupurile parlamentare în care erau reprezentate partidele parlamentare, inclusiv P.C., dar conform stenogramei ședinței Camerei Deputaților din data de 1 februarie 2011, Grupul parlamentar al Alianței politice a P.S.D.

și a P.C. s-a transformat în Grupul parlamentar al P.S.D., fără să mai cuprindă și reprezentanții P.C. Cum în ședința Camerei Deputaților din data de 1 februarie 2012 nu a existat nici o modificare în privința denumirii, componenței sau conducerii grupurilor parlamentare, revizuienta a învederat că, în legislatura 2008 – 2012, P.C. nu a avut un grup parlamentar propriu, în sensul definit de art. 12 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, ca fiind grupul parlamentar constituit din cel puțin 10 deputați. De asemenea, s-a arătat că, față de noțiunea de partid politic parlamentar, definită la pct. 6.1 al art. 2 din Legea nr. 35/2008, P.C. nu îndeplinește cele două condiții cumulative prevăzute de lege, fiind numai partid politic, iar nu partid politic parlamentar.

Revizuienta a considerat că este greșită motivarea deciziei contestate pe dispozițiile Legii nr. 67/2004, arătând că această lege nu definește noțiunea de partid politic parlamentar, întrucât se referă doar la alegerile locale și județene, fără a reglementa alegerile parlamentare. Ca urmare, s-a apreciat că, noțiunea de partid politic parlamentar constituie pentru Legea nr. 67/2004 doar un criteriu de selectare a reprezentanților politici și nicidecum o noțiune specifică acestei legi, așa cum este pentru Legea nr. 35/2008, care are legătură cu rezultatele alegerilor parlamentare.

Ca argument în acest sens au fost invocate și dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 24/2000, republicată, conform cărora, reglementările de același nivel și având același obiect de reglementare se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ, iar o reglementare de aceeași materie și de același nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special față de actul care cuprinde reglementarea generală în materie. III. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca nefondată pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Revizuirea Deciziei nr. 1961 din 6 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost solicitată de revizuenta Camera Deputaților pentru motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. Potrivit acestor prevederi legale, care constituie temeiul juridic al prezentei cauze, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, revizuirea unei hotărâri poate fi cerută în cazul descoperirii unui înscris de o importanță hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, care nu a fost prezentat inițial, independent de voința părții, dar care exista la momentul judecății și nu a fost depus în instanță din cauza reținerii lui de partea adversă ori dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Înscrisurile depuse ca acte noi în prezenta cauză nu corespund cerințelor impuse de lege pentru retractarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, întrucât se constată că, deși existau la data judecării litigiului, înfățișarea lor în instanță nu a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința părților sau de faptul reținerii lor de către partea potrivnică. Contrar reglementării susmenționate, actele noi invocate de revizuientă reprezintă stenogramele din ședințele Camerei Deputaților din datele de 15 decembrie 2008, 1 februarie 2011 și 1 februarie 2012 care, prin publicarea lor în M. Of. al României, exclud ipoteza juridică a unei imposibilități de depunere ca probe la judecarea litigiului.

În consecință, aceste stenograme, ca de altfel și adresa din 3 aprilie 2012, care a fost întocmită chiar de către autoritatea revizuientă, nu îndeplinesc condițiile impuse de lege pentru existența și concludența înscrisurilor invocate în susținerea unei cereri de revizuire, astfel că nu poate fi retractată decizia atacată prin calea extraordinară de atac exercitată în cauză. Argumentele expuse cu referire la aceste înscrisuri nici nu reprezintă o motivare efectivă a cazului de revizuire invocat, fiind prezentate numai considerente de nelegalitate și netemeinicie a deciziei atacate, care nu pot fi examinate în cadrul procesual determinat de lege pentru calea extraordinară de atac exercitată.

De altfel, în jurisprudența Curții europene a drepturilor omului s-a reținut că, revizuirea nu poate fi admisă ca o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluționat definitiv și că, numai erorile care nu au devenit vizibil decât la finalul unei proceduri judiciare, pot justifica o derogare de la principiul securității juridice pe motivul că nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac. 2. Soluția dată cererii de revizuire și temeiul juridic al acesteia. Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute limitativ de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de Camera Deputaților împotriva Deciziei nr. 1961 din 6 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.