ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 997/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 6

februarie 2007 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a civilă sub nr.

4230/3/2007, reclamanta P.A.M. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în

contradictoriu cu pârâții I.N.A., Comisia Județeană Ilfov pentru stabilirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor, Prefectul județului Ilfov, Comisia

Locală Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor,

Comuna Snagov, prin primar, constatarea nulității absolute parțiale a

procesului-verbal nr. 4610 din 20 iulie 1995 în privința suprafeței de 2200 mp

a Ordinului Prefectului nr. 1288 din 28 august 2002 și a Titlului de

Proprietate din 12 septembrie 2003, toate emise în procedura aplicării Legii

nr. 18/1991.

La data de 14 aprilie

2010 reclamanta a formulat cerere completatoare prin care a solicitat constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 14 iunie 2006 prin

care RAAPPS a vândut imobilul format din teren în suprafață de 2153 mp și

construcții cumpărătoarei SC I.M.R.E. SRL și repunerea părților în situația

anterioară.

La data de 9 ianuarie

2013, reclamanta a formulat o nouă cerere completatoare prin care a solicitat

să se constate nulitatea absolută parțială a procesului-verbal din 20 iulie

1995 emis de Comuna Snagov, prin primar, în privința suprafeței de 2200 mp; să

se constate nulitatea absolută parțială a Ordinului prefectului nr. 1288 din 28

august 2002 în privința suprafeței de 2200 mp; să se constate nulitatea

absolută parțială a titlului de proprietate din 12 septembrie 2003 emis de

Comisia Județeană Ilfov referitor la suprafața de teren de 2200 mp; repunerea

părților în situația anterioară.

Prin Sentința civilă

nr. 271 din 6 februarie 2013 pronunțată în Dosar nr. 5146/3/2013 Tribunalul

București, secția a III-a civilă, a declinat competența materială privind

soluționarea cererii reclamantei P.A.M. (cererea completatoare formulată la

data de 9 ianuarie 2013, disjunsă din Dosarul nr. 4230/3/2007), în favoarea

Judecătoriei Buftea, județul Ilfov, reținând că aceasta intră în categoria

proceselor de natură funciară, a căror competență de soluționare revine

judecătoriei în a cărei rază teritorială se află situate terenurile, în speță,

Judecătoria Buftea.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, sub nr. 4243/94/2012, la data de 29

martie 2013.

Prin Sentința civilă

nr. 2100 din 8 aprilie 2013 pronunțată în Dosar nr. 4243/94/2013 Judecătoria

Buftea a declinat competența materială de soluționare a cererii, în favoarea

Tribunalului București, secția a III-a civilă, a constatat intervenit

conflictul negativ de competență și a sesizat Curtea de Apel București în

vederea pronunțării regulatorului de competență, reținând că cererea

completatoare este o cerere accesorie, a cărei competență de soluționare

aparține instanței învestite cu soluționarea cererii principale, în speță,

Tribunalul București.

Prin Sentința nr.

64/F din 7 octombrie 2013 pronunțată în Dosar nr. 6530/2/2013 Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, a stabilit competența materială de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel București, a reținut că cererea completatoare formulată

de către reclamantă la data de 9 ianuarie 2013 este o cerere accesorie a cărei

rezolvare depinde de soluția dată în cererea principală, revenind tribunalului

învestit cu contestația în temeiul Legii nr. 10/2001, chiar după disjungere,

prin prorogarea legală prevăzută de art. 17 C. proc. civ., competența de a

soluționa capetele de cerere pentru care legea nu instituie o competență și o

procedură specială, ce ar atrage pe calea acțiunii principale competența

materială a judecătoriei.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., pârâta I.V., arătând că este fiica pârâtei I.A. decedată încă din anul 2009,

situație ce ar fi trebuit cunoscută de către reclamantă în stabilirea cadrului

procesual conform legii.

În acest sens,

recurenta arată că se impune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și

trimiterea cauzei la Judecătoria Buftea pentru a se constata lipsa capacității

de exercițiu a pârâtei I.A., deoarece la momentul chemării sale în judecată

aceasta era decedată și, eventual, introducerea în cauză a recurentei în

calitate de moștenitoare legală.

Recurenta mai arată

că situația învederată pe calea prezentului recurs atrage nulitatea tuturor

actelor efectuate în cauzele în care defuncta a figurat ca parte.

Recursul este nul,

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 302

ind. 1 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ

de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod

prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu

excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine

publică.

Din economia textelor

legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și

motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să

se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în

măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în

cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C.

proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată

că, deși formal încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

recursul nu face referiri la soluția dată în regulatorul de competență și nu se

arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate.

Recurenta-pârâtă

arată că instanța de judecată a pronunțat o hotărâre nelegală în sensul că nu

s-a ținut cont de faptul că mama sa, I.A., a decedat încă din anul 2009 iar

recurenta nu a fost introdusă în cauză, sens în care toate hotărârile pronunțate

și toate actele de procedură efectuate sunt nelegale.

Prin decizia atacată,

dată în regulator de competență, s-a reținut însă că cererea completatoare

formulată de către reclamantă la data de 9 ianuarie 2013 este o cerere

accesorie a cărei rezolvare depinde de soluția dată în cererea principală,

revenind tribunalului învestit cu contestația în temeiul Legii nr. 10/2001,

chiar după disjungere, prin prorogarea legală prevăzută de art. 17 C. proc.

civ., competența de a soluționa capetele de cerere pentru care legea nu

instituie o competență și o procedură specială, ce ar atrage pe calea acțiunii

principale competența materială a judecătoriei.

Față de cele arătate,

se constată că aspectele pe care recurenta-pârâtă le supune analizei în calea

extraordinară de atac a recursului vizează chestiuni ce nu se raportează la

soluția conținută în hotărârea atacată, ceea ce are drept consecință

imposibilitatea încadrării criticilor acestuia în vreunul din punctele art. 304

C. proc. civ.

Recursul este o cale

extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a

instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de

drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul

deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau

încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine

problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.

Pentru considerentele

arătate, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică,

Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul formulat de pârâta I.V. împotriva Deciziei nr. 64/F din 7

octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 26 martie 2014.

Procesat de GGC - CL