ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 928/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 928/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare, la data de 27 ianuarie 2014, executorul judecătoresc V.V.D.M. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu Bilet la ordin seria RNCB3AE 0269154 emis pentru suma de 766.000 euro, la cererea creditoarei B.C.R., asupra imobilelor situate în localitatea Apa județul Satu Mare aparținând debitorilor P.C.M. și P.P. Prin Încheierea civilă nr. 184 din 29 ianuarie 2014, Judecătoria Satu Mare a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Baia Mare, reținând că potrivit dispozițiilor art. 650 C. proc.
civ. instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc, iar în speță acesta este situat în Baia Mare. Prin Încheierea din 14 februarie 2014, Judecătoria Baia Mare și-a decimat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Satu Mare, argumentând că determinarea instanței de executare se face în raport de dispozițiile art. 819 C. proc. civ., respectiv de locul situării imobilelor. Ivindu-se conflictul negativ de competență, în raport de dispozițiile art. 133 pct. 2 și 135 alin. (1) C. proc. civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție. Asupra conflictului negativ de competența ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc.
civ. "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel." Această prevedere are caracter de normă generală în ceea ce privește determinarea instanței de executare, care, în conformitate cu dispozițiile art. 665 alin. (1) și (2) din același act normativ este competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite. Art. 819 C. proc. civ., care prevede că "După înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul încuviințarea urmăririi lui silite", constituie o dispoziție derogatorie de la prevederile art. 650 alin. (1) C. proc.
civ., în sensul că, atunci când se solicită încuviințarea executării silite asupra unui bun imobil instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află imobilul. Pentru considerentele expuse, competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Satu Mare, în a cărei circumscripție se găsesc imobilele supuse procedurii urmăririi silite imobiliare, respectiv comuna Apa, județul Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2014. Procesat de GGC - AM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.