ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 918/2014

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4.887 din 27 iunie 2012,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile

declarate de reclamanta F.I. și de pârâții Orașul Eforie prin Primar și

Primăria Orașului Eforie împotriva Deciziei nr. 343/C din 28 iunie 2011 a

Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale, a casat decizia atacată, precum și Sentința nr. 904 din 13

mai 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă și a trimis cauza,

spre rejudecare, la aceeași instanță de fond.

În considerente s-a

reținut că nelegalitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1259/2001

trebuie să fie analizată de către instanțe în raport de temeiul juridic invocat

de către parte, respectiv cauza ilicită și frauda la legea specială, reținerea

că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr.

10/2001, întrucât aceste dispoziții nu pot retroactiva, fiind greșită în raport

de temeiul juridic al cererii de constatare a nulității invocate de către

parte, instanțele având obligația să analizeze acțiunea în raport de temeiul

juridic invocat de reclamantă.

Faptul că la data

încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu erau în vigoare dispozițiile

art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care au prevăzut în mod expres

indisponibilizarea bunului, nu împiedică instanța să analizeze legalitatea

actului de înstrăinare în raport de cauzele de nulitate invocate; pe de altă

parte se impunea analiza probatoriului administrat, fapt ce nu s-a realizat.

De asemenea, s-a

constatat că instanțele nu au analizat legalitatea celorlalte contracte de

vânzare-cumpărare, în raport de cauzele de nulitate invocate, reținând în mod

greșit că buna-credință a părților trebuie raportată la momentul depunerii

notificării și nu la momentul intrării în vigoare a legii.

Instanța de recurs a

mai constatat că deși instanța de fond a fost sesizată și cu privire la

constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 934 din

31 martie 2008, aceasta a omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere.

Împotriva deciziei

instanței de recurs au formulat cerere de revizuire pârâții D.A. și M.F. care

au susținut că au luat cunoștință despre înscrisurile depuse la dosar de partea

adversă, respectiv actele doveditoare ale transferului dreptului de proprietate

asupra imobilului și ale decesului reclamantei F.I., la data de 11 octombrie

2013, când au aflat și de existența acestui litigiu. Aceștia au învederat că pe

parcursul derulării procesului nu au fost citați legal, astfel încât nu au

putut lua cunoștință de înscrisurile respective la termenul din 29 noiembrie

2012, când au fost depuse la dosar.

Revizuenții au

invocat dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. solicitând revizuirea

deciziei; au susținut că înscrisurile doveditoare, menționate în cererea de

revizuire au fost ascunse de apărătorul reclamantei și de cumpărătorii

drepturilor succesorale și că din aceste înscrisuri rezultă faptul că recursul

a fost promovat de o persoană fără capacitate de folosință și a fost soluționat

în contradictoriu cu o persoană fără capacitate de folosință.

Față de dispozițiile

art. 137 C. proc. civ., conform cărora instanța are obligația de a se pronunța

mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond

a pricinii, Înalta Curte va analiza, cu prioritate, îndeplinirea condiției de

inadmisibilitate a cererii de revizuire prevăzută de art. 322 alin. (1) C.

proc. civ.

Potrivit art. 322

alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs

se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea

unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată

anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce

fuseseră stabilite în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare

raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, din

analiza textului legal citat, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri

date de instanța de recurs, legiuitorul a impus o condiție imperativă și anume,

ca această instanță să fi evocat fondul.

Condiția ca hotărârea

a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul

acestei căi extraordinare de atac care este o cale de retractare, prin care se

cere instanței de judecată care a soluționat fondul unui proces să revină

asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au

ivit ulterior pronunțării hotărârii.

Hotărârile

instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit

recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte

hotărârea recurată, nefăcând obiectul cererii de revizuire deciziile prin care

recursul a fost admis, iar cauza trimisă spre rejudecare, în această ipoteză

calea de atac fiind inadmisibilă.

Dacă s-ar admite

formularea unei cereri de revizuire și împotriva deciziilor pronunțate în

recurs prin care nu s-a evocat fondul, s-ar ajunge să se încalce principiul

legalității căilor de atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi

exercitată doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile prevăzute de

aceasta.

În speță, cererea de

revizuire a fost formulată împotriva unei decizii pronunțate de o instanță de

recurs, decizie prin care recursul a fost admis, iar decizia casată cu

trimitere spre rejudecare, fără a se putea reține faptul că instanța de recurs

a pronunțat ea însăși o hotărâre asupra fondului cauzei.

Pentru argumentele

expuse, cererea de revizuire se va respinge ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții D.A. și M.F.

împotriva Deciziei nr. 4.887 din 27 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. 7195/118/2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 martie 2014.

Procesat de GGC - AM