Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.11.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6205/2010

HOTĂRÂRE
18.11.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6205/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin cererea înregistrată sub nr. 1571/251 la data de 26 noiembrie 2009, J.I.N.- executor bancar în cadrul Corpului Executorilor Bancari al Bancpost SA a solicitat la cererea creditoarei, încuviințarea executării silite împotriva debitorului Ș.O.G. Prin încheierea 300 din 30 noiembrie 2009 Judecătoria Luduș șifa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, reținând că prezenta cerere intră în competența de soluționare a Judecătoriei Sectorului 3 București, care este instanța de executare și instanța locului prevăzut în contractul ce reprezintă titlul executoriu. La rândul ei, Judecătoria Sectorului 3 București, a conchis că Judecătoriei Luduș îi revine competența, deoarece potrivit art. 372 alin. (2) C. proc.

civ. instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea. Din coroborarea textelor de lege instanța reține că în materia executării silite competența aparține judecătoriei în circumscripția teritorială a căreia se va face executarea. Constatându-se existența în cauză a unui conflict negativ de competență, în cauză s-a făcut aplicarea art. 20 alin. (2) C. proc. civ. și art. 22 alin. (1) C. proc. civ., înaintându-se cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție. Având de soluționat conflictul negativ de competență teritorială între Judecătoria Luduș și Judecătoria Sectorului 3 București, instanțe care nu se găsesc în circumscripția aceluiași tribunal, în sensul art. 22 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză competența de soluționare a litigiului revine Judecătoriei Luduș. Conform dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit, însă executarea propriu-zisă se realizează la sediul terțului poprit. În speță Judecătoria Luduș este competentă deoarece executarea contractului de credit nu se realizează de bună voie, ci prin executare silită pe calea popririi, în această situație fiind incidente regulile în materie de poprire conform cu care competența de soluționare a prezentei cauze revine instanței de la sediul terțului poprit.

Având în vedere că sediul terțului poprit se află pe raza Judecătoriei Luduș, competența de soluționare a cauzei revine acestei judecătorii.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Bancpost, în favoarea Judecătoriei Luduș. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică astăzi, 18 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5635/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, creditoarea SC B. SA a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei M.M.A. aceasta având domiciliul în București sector 2
ÎCCJ 2011-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6871/2011
executării silite. Judecătoria sector 3 București, prin încheierea din 19 august 2011 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca. Potrivit art. 373 1 și art. 373 alin. (2) C. proc. civ., în materia ex
ÎCCJ 2011-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6870/2011
în București, str. Sg. P.N. nr. 53, bloc 4, etaj 1, apartament 60, sector 2, București. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria sectorului 2 București a reținut că, din modul de formulare a cererii de încuviințare a executării silite adresată J
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86689)
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3 București, reținând că, potrivit art. 453 C.proc.civ., creditorul a ales înființarea popririi de către organul de executare de la sediul debitorului, astfel că aceasta este instanța car
ÎCCJ 2010-09-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4595/2010
, cauza a fost înaintată la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria sectorului 6 București și Judecătoria Arad în baza art. 21, art. 22 (3) C. proc. civ. Analizând ac
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă