ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6115/2010

Deliberând, în

condițiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

1.

Hotărârea instanței de apel

Prin Decizia nr. 22/ A din 9 februarie

2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat de pârâtul I.J.P.F. Timiș împotriva sentinței civile nr. 3397/ PI din 21

octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.

Pentru a

decide astfel, instanța a reținut că prima instanță a făcut aplicarea corectă a

dispozițiilor art. 2 lit. l), art. 24 din Legea nr. 10/2001 și a dispozițiilor art.

1199, 1203 C civ., concluzionând că există identitate între imobilul deținut de

pârât și imobilul ce face obiect al notificării.

Pârâtul nu a

contestat, în condițiile art. 212 alin. (2) C proc. civ., părerea expertului,

potrivit cu care probele administrate induc prezumția identității imobilelor,

iar criticile formulate pe calea apelului nu sunt de natură a face dovada

contrară celor reținute de prima instanță.

În mod

legal a reținut tribunalul calitatea pârâtului de unitate deținătoare a

imobilului în litigiu și 1-a obligat la emiterea unei dispoziții sau decizii în

condițiile art. 22, 27 din Legea nr. 10/2001.

2.1.

Motive

I.J.P.F. Timiș

a declarat recurs, nemotivat în drept, prin care a formulat următoarele

critici:

Acțiunea

reclamantelor a fost întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 astfel încât calitate procesuală nu poate avea decât entitatea care a

emis decizia de respingere a notificării, în cauză Primarul orașului Jimbolia

și Statul Român, prin Consiliul Local al orașului Jimbolia.

Prin

hotărârea prin care s-a dispus obligarea IJPF Timiș să statueze asupra

notificării, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu

s-a cerut prin acțiunea introductivă și precizată ulterior.

Reclamantele

nu au făcut dovada cu nici un înscris că există identitate între imobilul aflat

în proprietatea Statului Român și folosința I.J.F.P. Timiș și imobilul a cărui

restituire în natură se cere.

Nici din

contractele de vânzare - cumpărare depuse la dosar nici din raportul de

expertiză nu a rezultat că există identitate între cele două imobile.

2.2. întâmpinarea

Intimații

reclamanți au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției

lipsei calității procesuale pasive a recurentei pentru că imobilul în litigiu

este deținut de recurentă.

2.3.Analiza

făcută de instanța de recurs

Recursul nu

este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Recurentul are

calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.

Conform art. 26

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul

imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei leg, cu

soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei

îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în

care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de

persoana îndreptățită.

Ca atare,

textul face distincție între deținătorul imobilului și entitatea învestită cu

soluționarea notificării, admițând că pot fi diferite.

Pe de altă

parte, la 9 noiembrie 2005 Primăria comunei Jimbolia a transmis recurentului

notificarea depusă de N.R.G., P.S. și N.A.M. privitoare la imobilul în litigiu.

Faptul că acesta nu a răspuns notificării nu înseamnă că nu trebuie să figureze

în proces.

Ca atare,

instanțele de fond au interpretat corect dispozițiile art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, criticile formulate neîntrunind cerințele art. 304 pct. 9 C

proc. civ.

Împrejurarea că

„instanța de fond" a acordat mai mult decât s-a cerut nu a format obiect

de critică în apel, astfel încât nu poate fi dedusă, onisso medio, direct în

etapa recursului.

Cât privește

aspectul privitor la neadministrarea de dovezi din care să rezulte identitatea

imobilului notificat cu cel deținut de recurentă, instanța de recurs a

considerat că nu este întemeiată critica formulată având în vedere soluția dată

de instanțele de fond - recurentul a fost obligat să soluționeze notificarea,

având drept de apreciere, desigur în raport de textele indicate în

considerentele sentinței.

Față de cele

ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C proc. civ. recursul a fost respins

ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul I.J.P.F. Timiș împotriva Deciziei civile nr. 22/ A

din 9 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2010.