ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5679/2013

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 21 martie 2000, reclamanta T.L. a chemat în judecată pe pârâții Municipiului Constanța prin primar, Consiliul Local Constanța și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.C.F.S. Constanța pentru ca instanța prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâții să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 5.070 mp ce formează loturile nr. 748 și 749 din Constanța, șos. Mangaliei, iar în situația în care este imposibilă restituirea pe același amplasament, să fie obligați pârâții la restituirea, prin compensare, a unei suprafețe de teren echivalente sau la plata de despăgubiri corespunzătoare valorii de circulație a terenului.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că terenul în litigiu a fost dobândit de bunicul său prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1452/1898 autentificat la Tribunalul Județului Constanța și transcris sub nr. 922 din 07 septembrie 1898 la Grefa Tribunalului Județului Constanța și a fost expropriat prin Decretul nr. 1006/1966 pentru o suprafață de 898 mp în favoarea întreprinderii de Construcții Hidrotehnice Constanța, restul terenului fiind expropriat în anul 1965 pentru Direcția Navigației Maritime Constanța, în vederea construirii unei căi ferate. Reclamanta a mai susținut că, la data exproprierii nu au acceptat nicio despăgubire propusă pentru că valoarea nu era echivalentă cu valoarea terenului expropriat, astfel că deposedarea s-a făcut fără o justă și prealabilă despăgubire.

În aceste condiții autorul său nu a pierdut calitatea de proprietar, fiindu-i luat doar dreptul de folosință. Prin Sentința civilă nr. 69 din 12 februarie 2001 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a respins acțiunea reclamantei T.L., prima instanță reținând în pronunțarea soluției că terenul a făcut obiectul exproprierii și că proprietarii au fost invitați să încaseze despăgubirile. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta T.L., invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. În apel, a fost administrată proba cu expertiză tehnică topometrică pentru identificarea terenului revendicat, fiind administrată și proba cu înscrisuri. Prin Decizia civilă nr. 409/C din 21 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta T.L.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: În fapt, terenul în suprafață totală de 5070 mp, dobândit de autorul reclamantei, A.O., prin actul de vânzare autentificat sub nr. 1452/1898 la Tribunalul Județului Constanța, a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 1006/1966 pentru suprafața de 892 mp în vederea exploatării de către întreprinderea de Construcții Hidrotehnice Constanța, iar restul suprafeței de teren a fost expropriată prin Decretul nr. 38/1968 pentru Direcția Navigației Maritime Constanța. În calitate de nepoată de fiu a autorului A.O. și ca moștenitor legal și testamentar al defunctelor A.P. și M.R.R., fiicele proprietarului, reclamanta-apelantă a făcut dovada legitimării procesuale active în cererea prin care solicită retrocedarea terenului expropriat.

Raportul de expertiză efectuat în cauză de expert C.C. stabilește în concluziile inițiale că terenul în întregime "face parte din domeniul privat al primăriei municipiului Constanța", lotul nr. 378 fiind ocupat de construcții neidentificate prin schița anexă la raport, loturile nr. 748 și 749 nefiind ocupate de nicio construcție, ci numai de grădini de zarzavat deținute fără titlu. Ulterior, după depunerea planurilor de situație întocmite în anii 1995 - 1997 de către Primăria municipiului Constanța și încuviințarea obiecțiunilor pârâților justificate de existența acestor planuri, raportul de expertiză a stabilit împrejurarea că parte din loturile nr. 748 și 749, respectiv suprafața de 709 mp din aceste loturi face parte din domeniul public al statului, fiind parte din incinta Portului Constanța.

Constatând că neconcordanțele dintre concluziile inițiale ale raportului de expertiză și cele din completarea la raportul de expertiză sunt semnificative și că din schița anexă la raportul de expertiză nu rezultă clar unde este situat terenul, dacă amplasamentul identificat de expert se suprapune altor proprietăți private sau publice (străzi, trotuare etc.), ori unde a fost identificat lotul nr. 378 în suprafață de 1250 mp și reținând în același timp că schițele și concluziile expertului sunt în totală divergență cu schițele depuse de Primăria Municipiului Constanța, acestea din urmă fiind întocmite în baza Procesului Verbal de Delimitare Teritorială încheiat la 11 decembrie 1998 cu C.N. Administrația Porturilor Maritime Constanța, instanța a înlăturat ca neconcludentă expertiza efectuată de expert C.C.

Din adresa nr. 54974/04.05,2007 a Direcției Patrimoniu a Primăriei municipiului Constanța instanța a reținut că "lotul nr. 749 în întregime și mare parte din lotul nr. 748 constituie domeniu public al statului aflat în administrarea Companiei Naționale Administrarea Porturilor Maritime Constanța SA", o mică parte din lotul nr. 748 fiind identificată conform HCLM nr. 420/2001 ca aparținând bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Constanța . Reclamanta T.L. a dedus judecății încălcarea dreptului său de proprietate asupra terenului situat în Constanța, șos.

Mangaliei, în suprafață de 5070 mp, expropriat în baza Decretelor de expropriere nr. 1006/1966 și nr. 38/1968, solicitând restituirea terenului liber, neafectat de detalii de sistematizare și, în ipoteza în care exproprierea și-a produs efectele integral, să i se restituie un teren în compensare ori despăgubiri bănești corespunzătoare valorii imobilului, acțiunea reclamantei fiind promovată la data de 21 martie 2000, anterior intrării în vigoarea Legii nr. 10/2001. Prin Decizia nr. 6 din 27 septembrie 1999, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.

Această dezlegare dată problemei de drept ce vizează aplicabilitatea în timp a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 este obligatorie pentru instanță, în condițiile în care cauza se afla pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar reclamanta deși a solicitat realizarea pretențiilor sale și în procedura reglementată de noua lege, a optat și pentru continuarea procedurii începută pe calea dreptului comun, acțiunea în retrocedare.

Reglementând dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 că "dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot cere retrocedarea lor dacă nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică". Reglementarea dă astfel posibilitatea să se revină asupra exproprierii dispuse pentru cauză de utilitate publică atunci când, din diverse motive, nu au început lucrările pentru aducerea la îndeplinire a scopului în care s-a făcut exproprierea și nici nu a fost manifestat interesul în realizarea acelui scop printr-o nouă declarație de utilitate publică.

În speță, chiar reclamanta a arătat că terenul în litigiu a fost preluat efectiv la data exproprierii prin Decretele nr. 1006/1966 și nr. 38/1968, iar din adresa și schița întocmite de Primăria Municipiului Constanța rezultă că terenul este ocupat în cea mai mare parte de domeniul public ai statului, respectiv incinta Portului Constanța. Cum imobilul revendicat a intrat cu titlu valabil în proprietatea statului, fiind afectat în cea mai mare parte scopului pentru care a fost expropriat, exploatare portuară, instanța a concluzionat asupra imposibilității restituirii acestuia în natură. În ceea ce privește despăgubirile solicitate de reclamantă corespunzătoare valorii de circulație a terenului revendicat, Legea nr. 33/1994 nu reglementează modalitatea de reparație a prejudiciilor produse foștilor proprietari prin exproprierea terenurilor și afectate ulterior scopului pentru care au fost expropriate.

Procedura reparării acestor prejudicii este reglementată printr-o lege specială - Legea nr. 10/2001 - act normativ în baza căruia reclamanta a formulat notificarea nr. 3681/2001. Prin urmare, atâta vreme cât există lege specială ce reglementează modul de acordare a despăgubirilor civile în cazul imobilelor expropriate, nu pot fi aplicate dispozițiile dreptului comun în materie. Instanța de apel a concluzionat că, trecerea terenului prin expropriere în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil și afectarea imobilului scopului pentru a care a fost expropriat fac inaplicabile dispozițiile dreptului comun în materie, cererea reclamantei fundamentată pe aceste prevederi fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei decizi a declarat recurs, în termen legal, reclamanta T.L., criticând hotărârea atacată pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului promovat, reclamanta a arătat că instanța de apel a efectuat o aplicare greșită a legii, a înlăturat nelegal concluziile raportului de expertiză topometrică și a realizat o interpretare eronată a probelor administrate, pronunțând astfel o soluție nelegală și netemeinică.

Motivează recurenta că terenul litigios a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică topometrică, rezultând faptul că întregul teren se delimitează în trei loturi, primul denumit conform actului de proprietate lotul nr. 378, care cuprinde suprafața de 1.250 mp și este ocupat în integralitate de construcții, loturile nr. 748 și 749 ce cuprind suprafața totala de 3.817 mp, din care suprafața de 709 mp se află în incita Portului Constanța în urma delimitării intervenite. Întrucât doar suprafața de 709 mp teren este inclusă în incinta portului Constanța și face parte din domeniul public al statului având un regim special, consideră recurenta că, instanța de apel ar fi trebuit ca pentru această suprafață de teren, precum și pentru suprafața de 1.250 mp teren ce compune lotul nr. 378 și pe care se află amplasate construcții, să oblige pârâtele să ofere în compensare alte suprafețe de teren egale cantitativ și calitativ cu cel deținut în proprietate.

Susține recurenta că, restul suprafeței de 3.108 mp face parte din loturile nr. 748 și nr. 749 fiind liberă de construcții în privința căreia instanța de apel putea să oblige pârâtele-intimate să restituie în natură terenul respectiv, demers care în accepțiunea recurentei ar fi fost în concordanță cu dispozițiile art. 480 C. civ. și cu Legea nr. 10/2001. Reclamanta-recurentă critică soluția instanței de apel și sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor legale și al contradicției motivării soluției pronunțate în ce privește cauza de expropriere. Motivează recurenta că terenul în suprafață de 5070 mp ce a aparținut autorului său a fost expropriat prin Decretul nr. 1006/1966 pentru o suprafața de 898 mp în favoarea Întreprinderii de Construcții Hidrotehnice Constanța, restul terenului fiind expropriat în anul 1965 pentru Direcția Navigației Maritime Constanța.

Consideră că, atât timp cât nu au fost acceptate despăgubirile pentru terenul expropriat, autorul său A.O. nu a pierdut calitatea de proprietar, astfel că terenul revendicat nu a intrat cu titlu valabil în proprietatea statului. Motivarea contradictorie din cuprinsul deciziei recurate constă în aceea că instanța de apel apreciază că în situația în care terenul ce a fost expropriat conform Legii nr. 33/1994 nu a fost utilizat într-un interval de 1 an, atunci motivul de expropriere nu mai subzistă și cauza exproprierii nu își mai poate produce efectele.

Pe de altă parte, în considerentele hotărârii, instanța de apel recunoaște că terenul care a fost expropriat, a fost "afectat în cea mai mare parte scopului pentru care a fost expropriat, exploatare portuară". Or, din concluziile raportului de expertiză rezultă că loturile nr. 378, nr. 748 și nr. 749 sunt în mare parte libere de construcții, iar terenul se află în domeniul privat al Primăriei municipiului Constanța, nefiind în exploatarea Administrației Porturilor Maritime Constanța și poate fi restituit întrucât nu s-a folosit potrivit scopului exproprierii. Față de scopul reparatoriu al legilor proprietății și întrucât autorul său a fost deposedat în mod abuziv de proprietatea sa în perioada regimului comunist, recurenta solicită admiterea recursului și retrocedarea dreptului de proprietate.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs învederate și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat având în vedere următoarele considerente: Prin demersul său juridic promovat la data de 21 martie 2000, reclamanta a solicitat obligarea pârâților Municipiului Constanța prin primar, Consiliul Local Constanța și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.C.F.S. Constanța să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 5.070 mp situat în Constanța, șos. Mangaliei. Cu titlu subsidiar, reclamanta a solicitat ca în situația în care este imposibilă restituirea terenului pe același amplasament, pârâții să fie obligați la restituirea, prin compensare, a unei suprafețe de teren echivalent sau la plata de despăgubiri corespunzătoare valorii de circulație a terenului.

Temeiul juridic pe care reclamanta și-a fundamentat acțiunea a fost reprezentat de dispozițiile art. 480 și urm. C. civ. Materialul probator administrat în fazele procesuale anterioare relevă împrejurarea, reținută corect de instanțele fondului că, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1452/1898 la Tribunalul județului Constanța, autorul reclamantei A.O. a achiziționat la data de 07 septembrie 1898 terenul în suprafață totală de 5070 mp ( loturile 378 - 1250 mp, nr. 748 - 1895 mp și nr. 749 - 1925 mp) situat în municipiul Constanța, șos. Mangaliei. Imobilul litigios a trecut în proprietatea statului prin expropriere, în baza Decretului nr. 1006/1966 pentru suprafața de 892 mp în vederea exploatării de către Întreprinderea de Construcții Hidrotehnice Constanța, iar restul suprafeței de teren a fost expropriată prin Decretul nr. 38/1968 pentru Direcția Navigației Maritime Constanța.

La data de 03 aprilie 2001, reclamanta în calitate de moștenitor al fostului proprietar a formulat notificarea înregistrată sub nr. 37181/2001 la Primăria municipiului Constanța, notificare care nu a fost soluționată până în prezent datorită lipsei de diligență juridică și administrativă de care a dat dovadă reclamanta, astfel cum o relevă înscrisurile din recurs. Din perspectiva stabilirii regimului juridic al terenului revendicat, evaluarea materialului probator denotă împrejurarea, corect reținută de instanța de apel, potrivit căreia imobilul litigios revendicat a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil întrucât terenul a fost preluat efectiv la data emiterii decretelor de expropriere, fiind afectat în cea mai mare parte lucrărilor pentru care s-a dispus expropriere.

Înscrisurile dosarului relevă faptul că lotul 749 în întregime și mare parte din lotul 748 se află în administrarea Companiei Naționale Administrarea Porturilor Maritime Constanța, potrivit planurilor de situație și procesului-verbal de delimitare teritorială încheiat la 11 decembrie 1998 cu Primăria municipiului Constanța, constituind domeniu public al statului conform cap. I, pct. 22 din lista anexă a Legii nr. 213/1998, iar lotul 378 este ocupat de construcții, aspect recunoscut și de recurentă.

În acest context, în mod judicios instanța de prim control judiciar a concluzionat în sensul respingerii acțiunii reclamantei, atât timp cât dispozițiile dreptului comun nu își găsesc incidența întrucât terenul litigios a trecut în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, iar afectațiunea imobilului a fost destinată scopului pentru care a fost expropriat În circumstanțele concrete ale speței, concluzia este identică și dacă dreptul afirmat este evaluat din perspectiva art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurenta nefiind în măsură să justifice un bun actual și nicio speranță legitimă legată de imobilul ce a aparținut autorului său.

Înalta Curte are în vedere că aprecierea existenței unui bun în patrimoniul recurentei implică recunoașterea în conținutul noțiunii explicitate în jurisprudența Curții Europene, inclusiv în cea dezvoltată în cauzele împotriva României, atât a unui bun actual, cât și a unei speranțe legitime de valorificare a dreptului de proprietate, întrucât în cadrul unei acțiuni în revendicare, ambele sintagme trebuie să se refere la însuși dreptul la restituirea bunului, dat fiind finalitatea unei asemenea acțiuni de recunoaștere a dreptului și a posesiei.

Reclamanta-recurentă nu deține un bun în sensul Convenției întrucât nu i s-a recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau vreun act emanând de la autorități dreptul de proprietate cu privire la imobilul litigios, după momentul aderării României la Convenție, așadar ulterior anului 1994. Prin urmare, există o incompatibilitate ratione temporis între Convenție și pretinsa încălcare decurgând din actul exproprierii, contrar celor susținute de recurentă cu privire la continuitatea dreptului său de proprietate, în absența unei constatări a încălcării acestuia după anul 1994, reclamanta neavând un bun și nici o creanță consolidată de natură a permite a se prevala de o speranță legitimă, în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană.

Chiar dacă acțiunea reclamantei a fost promovată anterior apariției Legii nr. 10/2001, dat fiind că normele acesteia interesează ordinea publică, fiind de imediată aplicare, nu se poate ignora împrejurarea că reclamanta a dat eficiență dispozițiilor legii speciale, formulând notificare ce a fost înregistrată la Primăria municipiului Constanța sub nr. 37181 din 03 aprilie 2001, aflată în curs de soluționare. În privința susținerilor recurentei ce vizează posibilitatea obținerii unor măsuri reparatorii prin echivalent potrivit dreptului comun, acestea urmează a fi înlăturate ca nefondate deoarece, în primul rând, dreptul comun exclude această posibilitate în acțiunea în revendicare și, în al doilea rând pentru că, principiul specialia generalibus derogant, într-o corectă aplicare a actelor normative și ierarhiei lor juridice, ar conduce spre aplicarea Legii nr. 10/2001, ceea ce s-ar situa în afara cadrului procesual cu care instanța a fost învestită.

Posibilitatea acordării de despăgubiri va fi eventual analizată în procedura legală și instituțională specială instituită de Legea nr. 10/2001 referitoare la mecanismul de despăgubire prevăzut pentru imobilele preluate de către stat.

De altfel, calea internă deschisă de legea specială a fost uzitată de reclamantă pentru valorificarea dreptului său, fiind în curs de desfășurare, notificarea acesteia nefiind soluționată într-un interval de timp îndelungat datorită pasivității culpabile a reclamantei, prin nedepunerea înscrisurilor și actelor doveditoare solicitate, ori a lipsei de diligență în soluționarea acesteia prin uzitarea posibilității oferită de efectele dispozițiilor Deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recursul în interesul legii În ceea ce privește critica recurentei referitoare la înlăturarea concluziilor raportului de expertiză topometrică nu poate fi primită întrucât proba a fost argumentat înlăturată de instanța de apel, având în vedere lipsa de claritate în conținut în ceea ce privește identificarea terenului litigios, dar și neconcordanțele identificate în concluziile raportului față de planurile de situație actuale și de delimitare teritorială depuse de intimați, instanța fundamentându-și soluția pe celelalte probe aflate la dosar, la care a făcut trimitere expresă în motivarea deciziei pronunțate.

Neîntemeiat este și motivul de recurs care se referă la motivarea contradictorie a deciziei atacate întrucât în mod corect instanța de apel a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Se observă că instanța de prim control judiciar a analizat, prin argumente suplimentare, titlul exhibat de reclamantă în susținerea acțiunii sale, decizia fiind temeinic motivată și respectă exigențele art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atât timp cât cuprinde un examen efectiv al argumentelor și al mijloacelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (hotărârea Albina contra României). Motivarea deciziei atacate nu este contradictorie, cum nefondat susține recurenta, instanța argumentând în raport de art. 35 din Legea nr. 33/1994 că scopul exproprierii terenului litigios a fost atins.

Examinarea reală a elementelor esențiale care i-au fost supuse verificării și care au condus la concluzia valabilității titlului statului în preluarea imobilului litigios, denotă respectarea exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și justețea soluției adoptate, chiar dacă raționamentul-logico judiciar expus de instanța de apel nu este acceptat de recurentă în privința argumentelor prezentate sub aspectul trecerii terenului expropriat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil. În ceea ce privește motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocat în cererea de recurs, acesta vizează situație în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura, ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Textul are în vedere actul juridic ce constituie temeiul dreptului a cărui valorificare în justiție se urmărește și nu obiectul acțiunii, iar în sensul acestui motiv de recurs, instanța este culpabilă dacă schimbă natura actului sau denaturează înțelesul actului în sensul că interpretând actul ajunge la o altă concluzie decât cea care rezultă din sensul clar și vădit neîndoielnic al termenilor și conținutului acestuia. În cauză, recurenta nu a precizat în cererea de recurs care ar fi actul pretins denaturat și în ce ar consta denaturarea acestuia și nu formulează alte critici în sensul art. 304 pct. 8 pentru a fi susceptibil de analiză.

În consecință, fiind efectuată o evaluare corectă și completă a materialului probator, rezultă că instanța de apel a realizat o aplicare și interpretare corectă a dispozițiilor legale în materie, definind în mod judicios natura și întinderea raportului juridic dintre părți, drept pentru care Înalta Curte urmează a constata că sub toate aspectele evocate motivele de recurs se vădesc a fi nefondate. Drept consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanta T.L. împotriva Deciziei civile nr. 409/C din 21 decembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T.L. împotriva Deciziei civile nr. 409/C din 21 decembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2013. Procesat de GGC - GV