ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5679/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5679/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Prin

cererea formulată la data de 21 martie 2000, reclamanta T.L. a chemat în

judecată pe pârâții Municipiului Constanța prin primar, Consiliul Local

Constanța și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin

D.G.F.P.C.F.S. Constanța pentru ca instanța prin hotărârea pe care o va

pronunța să oblige pârâții să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul

în suprafață de 5.070 mp ce formează loturile nr. 748 și 749 din Constanța,

șos. Mangaliei, iar în situația în care este imposibilă restituirea pe același

amplasament, să fie obligați pârâții la restituirea, prin compensare, a unei

suprafețe de teren echivalente sau la plata de despăgubiri corespunzătoare

valorii de circulație a terenului.

În

motivarea cererii, reclamanta a susținut că terenul în litigiu a fost dobândit

de bunicul său prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1452/1898 autentificat

la Tribunalul Județului Constanța și transcris sub nr. 922 din 07 septembrie

1898 la Grefa Tribunalului Județului Constanța și a fost expropriat prin

Decretul nr. 1006/1966 pentru o suprafață de 898 mp în favoarea întreprinderii

de Construcții Hidrotehnice Constanța, restul terenului fiind expropriat în

anul 1965 pentru Direcția Navigației Maritime Constanța, în vederea construirii

unei căi ferate.

Reclamanta

a mai susținut că, la data exproprierii nu au acceptat nicio despăgubire

propusă pentru că valoarea nu era echivalentă cu valoarea terenului expropriat,

astfel că deposedarea s-a făcut fără o justă și prealabilă despăgubire. În

aceste condiții autorul său nu a pierdut calitatea de proprietar, fiindu-i luat

doar dreptul de folosință.

Prin

Sentința civilă nr. 69 din 12 februarie 2001 pronunțată de Tribunalul Constanța

s-a respins acțiunea reclamantei T.L., prima instanță reținând în pronunțarea

soluției că terenul a făcut obiectul exproprierii și că proprietarii au fost

invitați să încaseze despăgubirile.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta T.L., invocând motive de

nelegalitate și netemeinicie.

În

apel, a fost administrată proba cu expertiză tehnică topometrică pentru

identificarea terenului revendicat, fiind administrată și proba cu înscrisuri.

Prin

Decizia civilă nr. 409/C din 21 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta T.L.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

În

fapt, terenul în suprafață totală de 5070 mp, dobândit de autorul reclamantei,

A.O., prin actul de vânzare autentificat sub nr. 1452/1898 la Tribunalul

Județului Constanța, a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 1006/1966

pentru suprafața de 892 mp în vederea exploatării de către întreprinderea de

Construcții Hidrotehnice Constanța, iar restul suprafeței de teren a fost

expropriată prin Decretul nr. 38/1968 pentru Direcția Navigației Maritime

Constanța.

În

calitate de nepoată de fiu a autorului A.O. și ca moștenitor legal și

testamentar al defunctelor A.P. și M.R.R., fiicele proprietarului,

reclamanta-apelantă a făcut dovada legitimării procesuale active în cererea

prin care solicită retrocedarea terenului expropriat.

Raportul

de expertiză efectuat în cauză de expert C.C. stabilește în concluziile

inițiale că terenul în întregime "face parte din domeniul privat al

primăriei municipiului Constanța", lotul nr. 378 fiind ocupat de

construcții neidentificate prin schița anexă la raport, loturile nr. 748 și 749

nefiind ocupate de nicio construcție, ci numai de grădini de zarzavat deținute

fără titlu. Ulterior, după depunerea planurilor de situație întocmite în anii

1995 - 1997 de către Primăria municipiului Constanța și încuviințarea

obiecțiunilor pârâților justificate de existența acestor planuri, raportul de

expertiză a stabilit împrejurarea că parte din loturile nr. 748 și 749, respectiv

suprafața de 709 mp din aceste loturi face parte din domeniul public al

statului, fiind parte din incinta Portului Constanța.

Constatând

că neconcordanțele dintre concluziile inițiale ale raportului de expertiză și

cele din completarea la raportul de expertiză sunt semnificative și că din

schița anexă la raportul de expertiză nu rezultă clar unde este situat terenul,

dacă amplasamentul identificat de expert se suprapune altor proprietăți private

sau publice (străzi, trotuare etc.), ori unde a fost identificat lotul nr. 378

în suprafață de 1250 mp și reținând în același timp că schițele și concluziile

expertului sunt în totală divergență cu schițele depuse de Primăria

Municipiului Constanța, acestea din urmă fiind întocmite în baza Procesului

Verbal de Delimitare Teritorială încheiat la 11 decembrie 1998 cu C.N.

Administrația Porturilor Maritime Constanța, instanța a înlăturat ca

neconcludentă expertiza efectuată de expert C.C.

Din

adresa nr. 54974/04.05,2007 a Direcției Patrimoniu a Primăriei municipiului Constanța

instanța a reținut că "lotul nr. 749 în întregime și mare parte din lotul

nr. 748 constituie domeniu public al statului aflat în administrarea Companiei

Naționale Administrarea Porturilor Maritime Constanța SA", o mică parte

din lotul nr. 748 fiind identificată conform HCLM nr. 420/2001 ca aparținând

bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Constanța .

Reclamanta

T.L. a dedus judecății încălcarea dreptului său de proprietate asupra terenului

situat în Constanța, șos. Mangaliei, în suprafață de 5070 mp, expropriat în

baza Decretelor de expropriere nr. 1006/1966 și nr. 38/1968, solicitând

restituirea terenului liber, neafectat de detalii de sistematizare și, în

ipoteza în care exproprierea și-a produs efectele integral, să i se restituie

un teren în compensare ori despăgubiri bănești corespunzătoare valorii

imobilului, acțiunea reclamantei fiind promovată la data de 21 martie 2000,

anterior intrării în vigoarea Legii nr. 10/2001.

Prin

Decizia nr. 6 din 27 septembrie 1999, Înalta Curte de Casație și Justiție a

stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, sunt aplicabile și în cazul cererilor având

ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în

vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii. Această

dezlegare dată problemei de drept ce vizează aplicabilitatea în timp a

dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 este obligatorie pentru instanță,

în condițiile în care cauza se afla pe rolul instanțelor judecătorești la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar reclamanta deși a solicitat

realizarea pretențiilor sale și în procedura reglementată de noua lege, a optat

și pentru continuarea procedurii începută pe calea dreptului comun, acțiunea în

retrocedare.

Reglementând

dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la

art. 35 că "dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în

termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la

expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot

cere retrocedarea lor dacă nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate

publică". Reglementarea dă astfel posibilitatea să se revină asupra

exproprierii dispuse pentru cauză de utilitate publică atunci când, din diverse

motive, nu au început lucrările pentru aducerea la îndeplinire a scopului în

care s-a făcut exproprierea și nici nu a fost manifestat interesul în

realizarea acelui scop printr-o nouă declarație de utilitate publică.

În

speță, chiar reclamanta a arătat că terenul în litigiu a fost preluat efectiv

la data exproprierii prin Decretele nr. 1006/1966 și nr. 38/1968, iar din

adresa și schița întocmite de Primăria Municipiului Constanța rezultă că

terenul este ocupat în cea mai mare parte de domeniul public ai statului,

respectiv incinta Portului Constanța.

Cum

imobilul revendicat a intrat cu titlu valabil în proprietatea statului, fiind

afectat în cea mai mare parte scopului pentru care a fost expropriat, exploatare

portuară, instanța a concluzionat asupra imposibilității restituirii acestuia

în natură.

În

ceea ce privește despăgubirile solicitate de reclamantă corespunzătoare valorii

de circulație a terenului revendicat, Legea nr. 33/1994 nu reglementează

modalitatea de reparație a prejudiciilor produse foștilor proprietari prin

exproprierea terenurilor și afectate ulterior scopului pentru care au fost

expropriate. Procedura reparării acestor prejudicii este reglementată printr-o

lege specială - Legea nr. 10/2001 - act normativ în baza căruia reclamanta a

formulat notificarea nr. 3681/2001. Prin urmare, atâta vreme cât există lege

specială ce reglementează modul de acordare a despăgubirilor civile în cazul

imobilelor expropriate, nu pot fi aplicate dispozițiile dreptului comun în

materie.

Instanța

de apel a concluzionat că, trecerea terenului prin expropriere în proprietatea

statului în temeiul unui titlu valabil și afectarea imobilului scopului pentru

a care a fost expropriat fac inaplicabile dispozițiile dreptului comun în

materie, cererea reclamantei fundamentată pe aceste prevederi fiind

neîntemeiată.

Împotriva

acestei decizi a declarat recurs, în termen legal, reclamanta T.L., criticând

hotărârea atacată pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În

motivarea recursului promovat, reclamanta a arătat că instanța de apel a

efectuat o aplicare greșită a legii, a înlăturat nelegal concluziile raportului

de expertiză topometrică și a realizat o interpretare eronată a probelor

administrate, pronunțând astfel o soluție nelegală și netemeinică.

Motivează

recurenta că terenul litigios a fost identificat prin raportul de expertiză

tehnică topometrică, rezultând faptul că întregul teren se delimitează în trei

loturi, primul denumit conform actului de proprietate lotul nr. 378, care

cuprinde suprafața de 1.250 mp și este ocupat în integralitate de construcții,

loturile nr. 748 și 749 ce cuprind suprafața totala de 3.817 mp, din care

suprafața de 709 mp se află în incita Portului Constanța în urma delimitării

intervenite. Întrucât doar suprafața de 709 mp teren este inclusă în incinta

portului Constanța și face parte din domeniul public al statului având un regim

special, consideră recurenta că, instanța de apel ar fi trebuit ca pentru

această suprafață de teren, precum și pentru suprafața de 1.250 mp teren ce

compune lotul nr. 378 și pe care se află amplasate construcții, să oblige

pârâtele să ofere în compensare alte suprafețe de teren egale cantitativ și

calitativ cu cel deținut în proprietate.

Susține

recurenta că, restul suprafeței de 3.108 mp face parte din loturile nr. 748 și

nr. 749 fiind liberă de construcții în privința căreia instanța de apel putea

să oblige pârâtele-intimate să restituie în natură terenul respectiv, demers

care în accepțiunea recurentei ar fi fost în concordanță cu dispozițiile art.

480 C. civ. și cu Legea nr. 10/2001.

Reclamanta-recurentă

critică soluția instanței de apel și sub aspectul aplicării greșite a

dispozițiilor legale și al contradicției motivării soluției pronunțate în ce

privește cauza de expropriere. Motivează recurenta că terenul în suprafață de

5070 mp ce a aparținut autorului său a fost expropriat prin Decretul nr.

1006/1966 pentru o suprafața de 898 mp în favoarea Întreprinderii de

Construcții Hidrotehnice Constanța, restul terenului fiind expropriat în anul

1965 pentru Direcția Navigației Maritime Constanța. Consideră că, atât timp cât

nu au fost acceptate despăgubirile pentru terenul expropriat, autorul său A.O.

nu a pierdut calitatea de proprietar, astfel că terenul revendicat nu a intrat

cu titlu valabil în proprietatea statului.

Motivarea

contradictorie din cuprinsul deciziei recurate constă în aceea că instanța de

apel apreciază că în situația în care terenul ce a fost expropriat conform

Legii nr. 33/1994 nu a fost utilizat într-un interval de 1 an, atunci motivul

de expropriere nu mai subzistă și cauza exproprierii nu își mai poate produce

efectele. Pe de altă parte, în considerentele hotărârii, instanța de apel

recunoaște că terenul care a fost expropriat, a fost "afectat în cea mai

mare parte scopului pentru care a fost expropriat, exploatare portuară".

Or, din concluziile raportului de expertiză rezultă că loturile nr. 378, nr.

748 și nr. 749 sunt în mare parte libere de construcții, iar terenul se află în

domeniul privat al Primăriei municipiului Constanța, nefiind în exploatarea

Administrației Porturilor Maritime Constanța și poate fi restituit întrucât nu

s-a folosit potrivit scopului exproprierii.

Față

de scopul reparatoriu al legilor proprietății și întrucât autorul său a fost

deposedat în mod abuziv de proprietatea sa în perioada regimului comunist,

recurenta solicită admiterea recursului și retrocedarea dreptului de

proprietate.

Analizând

actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs învederate și

dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul

reclamantei este nefondat având în vedere următoarele considerente:

Prin

demersul său juridic promovat la data de 21 martie 2000, reclamanta a solicitat

obligarea pârâților Municipiului Constanța prin primar, Consiliul Local

Constanța și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin

D.G.F.P.C.F.S. Constanța să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în

suprafață de 5.070 mp situat în Constanța, șos. Mangaliei. Cu titlu subsidiar,

reclamanta a solicitat ca în situația în care este imposibilă restituirea

terenului pe același amplasament, pârâții să fie obligați la restituirea, prin

compensare, a unei suprafețe de teren echivalent sau la plata de despăgubiri

corespunzătoare valorii de circulație a terenului.

Temeiul

juridic pe care reclamanta și-a fundamentat acțiunea a fost reprezentat de

dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.

Materialul

probator administrat în fazele procesuale anterioare relevă împrejurarea,

reținută corect de instanțele fondului că, în baza contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1452/1898 la Tribunalul județului

Constanța, autorul reclamantei A.O. a achiziționat la data de 07 septembrie 1898

terenul în suprafață totală de 5070 mp ( loturile 378 - 1250 mp, nr. 748 - 1895

mp și nr. 749 - 1925 mp) situat în municipiul Constanța, șos. Mangaliei.

Imobilul litigios a trecut în proprietatea statului prin expropriere, în baza

Decretului nr. 1006/1966 pentru suprafața de 892 mp în vederea exploatării de

către Întreprinderea de Construcții Hidrotehnice Constanța, iar restul

suprafeței de teren a fost expropriată prin Decretul nr. 38/1968 pentru

Direcția Navigației Maritime Constanța.

La

data de 03 aprilie 2001, reclamanta în calitate de moștenitor al fostului

proprietar a formulat notificarea înregistrată sub nr. 37181/2001 la Primăria

municipiului Constanța, notificare care nu a fost soluționată până în prezent

datorită lipsei de diligență juridică și administrativă de care a dat dovadă

reclamanta, astfel cum o relevă înscrisurile din recurs.

Din

perspectiva stabilirii regimului juridic al terenului revendicat, evaluarea

materialului probator denotă împrejurarea, corect reținută de instanța de apel,

potrivit căreia imobilul litigios revendicat a trecut în proprietatea statului

cu titlu valabil întrucât terenul a fost preluat efectiv la data emiterii

decretelor de expropriere, fiind afectat în cea mai mare parte lucrărilor

pentru care s-a dispus expropriere. Înscrisurile dosarului relevă faptul că

lotul 749 în întregime și mare parte din lotul 748 se află în administrarea

Companiei Naționale Administrarea Porturilor Maritime Constanța, potrivit

planurilor de situație și procesului-verbal de delimitare teritorială încheiat

la 11 decembrie 1998 cu Primăria municipiului Constanța, constituind domeniu

public al statului conform cap. I, pct. 22 din lista anexă a Legii nr.

213/1998, iar lotul 378 este ocupat de construcții, aspect recunoscut și de

recurentă. În acest context, în mod judicios instanța de prim control judiciar

a concluzionat în sensul respingerii acțiunii reclamantei, atât timp cât

dispozițiile dreptului comun nu își găsesc incidența întrucât terenul litigios

a trecut în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, iar

afectațiunea imobilului a fost destinată scopului pentru care a fost expropriat

În

circumstanțele concrete ale speței, concluzia este identică și dacă dreptul

afirmat este evaluat din perspectiva art. 1 din Protocolul adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurenta nefiind în măsură să

justifice un bun actual și nicio speranță legitimă legată de imobilul ce a

aparținut autorului său.

Înalta

Curte are în vedere că aprecierea existenței unui bun în patrimoniul recurentei

implică recunoașterea în conținutul noțiunii explicitate în jurisprudența

Curții Europene, inclusiv în cea dezvoltată în cauzele împotriva României, atât

a unui bun actual, cât și a unei speranțe legitime de valorificare a dreptului

de proprietate, întrucât în cadrul unei acțiuni în revendicare, ambele sintagme

trebuie să se refere la însuși dreptul la restituirea bunului, dat fiind

finalitatea unei asemenea acțiuni de recunoaștere a dreptului și a posesiei.

Reclamanta-recurentă

nu deține un bun în sensul Convenției întrucât nu i s-a recunoscut printr-o

hotărâre judecătorească sau vreun act emanând de la autorități dreptul de

proprietate cu privire la imobilul litigios, după momentul aderării României la

Convenție, așadar ulterior anului 1994. Prin urmare, există o incompatibilitate

ratione temporis între Convenție și pretinsa încălcare decurgând din actul

exproprierii, contrar celor susținute de recurentă cu privire la continuitatea

dreptului său de proprietate, în absența unei constatări a încălcării acestuia

după anul 1994, reclamanta neavând un bun și nici o creanță consolidată de

natură a permite a se prevala de o speranță legitimă, în sensul art. 1 din

Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană.

Chiar

dacă acțiunea reclamantei a fost promovată anterior apariției Legii nr.

10/2001, dat fiind că normele acesteia interesează ordinea publică, fiind de

imediată aplicare, nu se poate ignora împrejurarea că reclamanta a dat

eficiență dispozițiilor legii speciale, formulând notificare ce a fost înregistrată

la Primăria municipiului Constanța sub nr. 37181 din 03 aprilie 2001, aflată în

curs de soluționare.

În

privința susținerilor recurentei ce vizează posibilitatea obținerii unor măsuri

reparatorii prin echivalent potrivit dreptului comun, acestea urmează a fi

înlăturate ca nefondate deoarece, în primul rând, dreptul comun exclude această

posibilitate în acțiunea în revendicare și, în al doilea rând pentru că,

principiul specialia generalibus derogant, într-o corectă aplicare a actelor

normative și ierarhiei lor juridice, ar conduce spre aplicarea Legii nr.

10/2001, ceea ce s-ar situa în afara cadrului procesual cu care instanța a fost

învestită.

Posibilitatea

acordării de despăgubiri va fi eventual analizată în procedura legală și

instituțională specială instituită de Legea nr. 10/2001 referitoare la

mecanismul de despăgubire prevăzut pentru imobilele preluate de către stat. De

altfel, calea internă deschisă de legea specială a fost uzitată de reclamantă

pentru valorificarea dreptului său, fiind în curs de desfășurare, notificarea

acesteia nefiind soluționată într-un interval de timp îndelungat datorită

pasivității culpabile a reclamantei, prin nedepunerea înscrisurilor și actelor

doveditoare solicitate, ori a lipsei de diligență în soluționarea acesteia prin

uzitarea posibilității oferită de efectele dispozițiilor Deciziei nr. XX/2007

pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în

recursul în interesul legii

În

ceea ce privește critica recurentei referitoare la înlăturarea concluziilor

raportului de expertiză topometrică nu poate fi primită întrucât proba a fost

argumentat înlăturată de instanța de apel, având în vedere lipsa de claritate

în conținut în ceea ce privește identificarea terenului litigios, dar și

neconcordanțele identificate în concluziile raportului față de planurile de

situație actuale și de delimitare teritorială depuse de intimați, instanța

fundamentându-și soluția pe celelalte probe aflate la dosar, la care a făcut

trimitere expresă în motivarea deciziei pronunțate.

Neîntemeiat

este și motivul de recurs care se referă la motivarea contradictorie a deciziei

atacate întrucât în mod corect instanța de apel a verificat, în limitele

cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima

instanță.

Se

observă că instanța de prim control judiciar a analizat, prin argumente

suplimentare, titlul exhibat de reclamantă în susținerea acțiunii sale, decizia

fiind temeinic motivată și respectă exigențele art. 6 parag. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, atât timp cât cuprinde un examen efectiv al

argumentelor și al mijloacelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le

aprecia pertinența (hotărârea Albina contra României).

Motivarea

deciziei atacate nu este contradictorie, cum nefondat susține recurenta,

instanța argumentând în raport de art. 35 din Legea nr. 33/1994 că scopul

exproprierii terenului litigios a fost atins. Examinarea reală a elementelor

esențiale care i-au fost supuse verificării și care au condus la concluzia

valabilității titlului statului în preluarea imobilului litigios, denotă

respectarea exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și justețea

soluției adoptate, chiar dacă raționamentul-logico judiciar expus de instanța

de apel nu este acceptat de recurentă în privința argumentelor prezentate sub

aspectul trecerii terenului expropriat în proprietatea statului în temeiul unui

titlu valabil.

În

ceea ce privește motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

invocat în cererea de recurs, acesta vizează situație în care instanța,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura, ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Textul

are în vedere actul juridic ce constituie temeiul dreptului a cărui

valorificare în justiție se urmărește și nu obiectul acțiunii, iar în sensul

acestui motiv de recurs, instanța este culpabilă dacă schimbă natura actului

sau denaturează înțelesul actului în sensul că interpretând actul ajunge la o

altă concluzie decât cea care rezultă din sensul clar și vădit neîndoielnic al

termenilor și conținutului acestuia. În cauză, recurenta nu a precizat în

cererea de recurs care ar fi actul pretins denaturat și în ce ar consta

denaturarea acestuia și nu formulează alte critici în sensul art. 304 pct. 8

pentru a fi susceptibil de analiză.

În

consecință, fiind efectuată o evaluare corectă și completă a materialului

probator, rezultă că instanța de apel a realizat o aplicare și interpretare

corectă a dispozițiilor legale în materie, definind în mod judicios natura și

întinderea raportului juridic dintre părți, drept pentru care Înalta Curte

urmează a constata că sub toate aspectele evocate motivele de recurs se vădesc

a fi nefondate. Drept consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanta T.L. împotriva

Deciziei civile nr. 409/C din 21 decembrie 2007 a Curții de Apel Constanța,

secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T.L. împotriva Deciziei civile nr.

409/C din 21 decembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori

și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2013.

Procesat

de GGC - GV