ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5664/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Constată că la data de 5 martie 2008, reclamanta S.M. s-a adresat instanței formulând contestație împotriva Dispoziției din 14 februarie 2008 emisă de Primarul Municipiului Oradea și solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Oradea, să se anuleze dispoziția respectivă și să se dispună acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru imobilele-clădiri ce au făcut obiectul Notificării din 2001, ce au aparținut autorului S.E., constituind o fermă de producție agricolă, formată din mai multe clădiri și care au fost preluate de stat după anul 1960. La data de 5 august 2008, pârâtul Primarul Municipiului Oradea a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, întrucât reclamanta a atacat în instanță anterior Dispoziția din 6 noiembrie 2001 prin care a notificat aceleași imobile, înscrise în C.F.

Oradea. Prin încheierea din 9 martie 2009, Tribunalul Bihor a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât, reținându-se că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, raportat la sentința civilă nr. 552/C/2004 a aceluiași tribunal. Prin sentința civilă nr. 255/C/2009, Tribunalul Bihor, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.M., în contradictoriu cu intimata instituția Primarului Municipiului Oradea. A anulat Dispoziția din 14 februarie 2008 emisă de Primarul Municipiului Oradea și a dispus obligarea pârâtului să emită o dispoziție de admitere a notificării reclamantei din 2001 și să propună despăgubiri pentru imobilele constând în : locuință de serviciu compusă din 1 cameră, bucătărie, construcție mixtă din cărămidă și chirpici, grajd și șopron cu lungime de 30 m și lățime de 5,60 m, construite din cărămidă, acoperite cu țiglă, amplasate anterior înscris în C.F.

Oradea. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta este descendenta lui Schenker Endre care a dobândit construcțiile solicitate de la mama sa, S.E., născută K.A., iar din referatul de fundamentare a Dispoziției din 2008 a reieșit că pe terenurile ce au aparținut antecesorului reclamantei, preluate de Statul Român, actualmente nu se mai găsește nicio construcție, edificatele fiind demolate. Față de starea de fapt reținută, instanța a apreciat că este întemeiată acțiunea promovată de reclamantă, în raport de dispozițiile art. 1, 2, 3, 6 și 10 din Legea nr. 10/2001. Împotriva hotărârii respective, la data de 18 august 2009, a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Oradea, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât reclamanta s-a aflat în eroare atunci când a înțeles să solicite despăgubiri pentru construcțiile intabulate în alte cărți funciare decât cele depuse în susținerea prezentei cereri,.

Astfel, prin notificarea din 2001, reclamanta a solicitat imobilul înscris în C.F. Oradea, însă studiul acestor cărți funciare arată că se referă la terenuri și nu la construcții, contestatoarea formulând și notificarea din 30 noiembrie 2001 în Dosarul administrativ nr. 3313/2005 prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul înscris în C.F. Oradea, unde într-adevăr sunt notate construcțiile, foste proprietăți ale antecesorilor intimatei, S.A. și K.A. S-a mai susținut și faptul că, raportat la prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, care exceptează de la aplicarea acesteia a terenurilor ce intră sub incidența Legii nr. 18/1991, contestația formulată de reclamantă apare ca neîntemeiată. Prin Decizia civilă nr. 2/2010/ A din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de către pârâtă, întrucât, atât din cuprinsul notificării, cât și al contestației a rezultat faptul că obiectul cererii a fost constituit de imobilele preluate abuziv de către Statul Român, neputându-se exclude clădirile doar pe baza considerentului că nu figurează înscrise în cartea funciară, în condițiile în care reclamanta a făcut dovada preluării abuzive. S-a reținut împrejurarea că aceste construcții nu se mai regăsesc pe terenul în litigiu ulterior preluării de către Statul Român, însă asta nu justifică respingerea contestației reclamantei, în condițiile în care s-a făcut dovada existenței acestor bunuri în patrimoniul antecesorilor reclamantei, anterior preluării de către stat.

S-a constatat și faptul că din mențiunile cărților funciare depuse la dosar, a rezultat într-adevăr faptul că niciuna dintre construcțiile notificate și pentru care s-au solicitat despăgubiri nu apar notate la proprietatea antecesorului reclamantei S.E., însă prin contractul de donație încheiat între S.E. - moșieră și fiul său S.E.-junior la data de 1 noiembrie 1940 în fața Notarului Public Regal V.E., autentificat din 1940 s-au donat pe lângă terenurile identificate cu numerele topografice menționate în notificare și construcțiile gospodărești existente pe aceste terenuri. Împotriva deciziei respective, la data de 12 februarie 2010, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Oradea, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, care să fie schimbată în totalitate în sensul respingerii contestației, ca neîntemeiată.

În drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că nu prezintă vreo relevanță motivarea instanței de apel referitoare la faptul că imobilele notificate nu se mai găsesc pe teren, fiind demolate, avându-se în vedere dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Or, dată fiind incidența acestei prevederi legale, în raport de înscrisurile aflate la dosar, a rezultat faptul că imobilele notificate se aflau în administrarea S.C.D.P. Oradea, fiind ulterior preluate de C.A.P. Seleuș. S-a mai susținut faptul că instanțele de judecată au fost în eroare atunci când au considerat că pe terenurile înscrise în C.F. Oradea au fost edificate construcții, acestea reprezentând în realitate terenuri fără construcții, după cum rezultă și din cărțile funciare în care au fost înscrise imobilele respective.

S-a concluzionat că nu poate fi vorba de imobile reprezentând clădiri, de vreme ce construcțiile la care a făcut referire contestatoarea se regăsesc intabulate în alte coli de carte funciară, formând obiectul altei notificări. La data de 29 octombrie 2010, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Analizând recursul declarat de pârât, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este neîntemeiat, și-l va respinge ca atare.

Dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 stipulează faptul că - „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele ale căror regimuri juridice este reglementat prin legea fondului funciar nr. 18/91, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare”. Această dispoziție legală, invocată de către pârât prin motivele de recurs, nu-și are însă incidență în cauză, întrucât obiectul notificării și respectiv al contestației formulată de reclamantă l-a constituit construcții, în prezent demolate și pentru care a solicitat și i s-au acordat despăgubiri, și nu terenuri.

Prin urmare, această critică formulată de pârât este cu totul străină de natura pricinii și obiectul acțiunii introductive de instanță. În ceea ce privește criticile formulate, referitoare la mențiunile din C.F. Oradea, potrivit cărora pe aceste terenuri înscrise în cartea funciară s-au aflat construcții, aspect reținut eronat de către instanța de apel, întrucât imobilele respective reprezentau terenuri fără construcții - sunt lipsite de relevanță, în condițiile în care instanțele au reținut că niciuna din construcțiile notificate și pentru care s-au solicitat despăgubiri nu au fost notate în cartea funciară, potrivit mențiunilor cărților funciare depuse la dosar, în care sunt înscrise numerele topografice indicate în cuprinsul notificării.

Pe de altă parte, instanțele au reținut corect faptul că împrejurarea că aceste construcții solicitate nu se mai regăsesc pe teren ulterior preluării de către Statul Român, justifică admiterea contestației reclamantei, câtă vreme aceasta a făcut dovada existenței acestor bunuri în patrimoniul antecesorilor, aceasta fiind îndreptățită la plata despăgubirilor, conform art. 1, 2, 3, 6 și 10 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituire, precum și dovada dreptului de proprietate a antecesoarei reclamantei pentru construcțiile solicitate, instanța de apel a reținut, în mod corect, faptul că au fost demonstrate în cauză, potrivit actelor de stare civilă și a contractului de donație autentificat din 1940 prin care S.E.

- moșieră a donat fiului său S.E. - junior pe lângă terenuri și construcțiile gospodărești existente, respectiv locuință de serviciu compusă din 1 cameră și bucătărie; construcție mixtă din cărămidă și chirpici, grajd și șopron. În consecință, față de cele arătate, se constată că nu subzistă motivul de modificare invocat, respectiv prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât recursul declarat de pârât se va respinge, ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva Deciziei civile nr. 2 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2010.