ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5602/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5602/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 decembrie 2009, reclamanta F.R.L.R., cu sediul în municipiul Ploiești, jud. Prahova, a solicitat constatarea condițiilor de reprezentativitate la nivelul SC R.L. C.F.R. S.C.R.L.B. SA, invocând incidența dispozițiilor art. 17 alin. (1), lit. c) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă. Prin sentința civilă nr. 1 din 4 ianuarie 2010, Judecătoria Brașov și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. În motivarea sentinței instanța a reținut, fără a argumenta, că soluția de declinare se impune în raport de prevederile art. 17 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 130/1996.
Prin sentința civilă nr. 1082 din 29 ianuarie 2010, Judecătoria Ploiești și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov. În motivarea sentinței s-a reținut că textul de lege reținut și de Judecătoria Brașov stabilește competența de soluționare a unor astfel de cereri în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul unității pentru care se cere constatarea reprezentativității, sediu care, în speță, în mod evident este situat pe raza municipiului Brașov. Constatând ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța regulator de competență.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: În drept, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, „ Îndeplinirea condițiilor de reprezentativitate a organizațiilor sindicale se constată, la cererea acestora, de către instanțele judecătorești, după cum urmează: a) la nivel național și de ramură, de către Tribunalul Municipiului București; b) la nivel de unitate, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul unității.” Așa fiind, competența de soluționare a cererii deduse judecății în prezenta cauză aparține Judecătoriei Brașov, instanță în a cărei rază teritorială se află sediul unității pentru care se solicită constatarea reprezentativității, anume SC R.L.
C.F.R. S.C.R.L.B. SA, cu sediul, potrivit datelor evidențiate în mijloacele publice de informare, în municipiul Brașov .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta F.R.L.R. în favoarea Judecătoriei Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.