ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5258/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

Decizia civilă nr. 174/ A din 24 septembrie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția

civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins ca nefundat, apelul formulat de

reclamantul G.C.B. împotriva sentinței civile nr. 161 din 3 iulie 2008,

pronunțată de Tribunalul Argeș, în contradictoriu cu intimații-pârâți

Municipiul Pitești, Primarul municipiului Pitești și Primăria municipiului

Pitești.

Împotriva acestei decizii reclamantul

G.C.B. a declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală sub nr. 461/109/2008,

la data de 30 octombrie 2008.

Prin încheierea de ședință din data de

2 aprilie 2009, judecata recursului a fost suspendată în baza art. 242 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a lipsei nejustificate a părților din proces.

La termenul de judecată din 14

octombrie 2010, urmare repunerii pe rol a cauzei, din oficiu, prin rezoluția de

la data de 13 mai 2010, Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la

excepția perimării recursului.

Analizând

această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Potrivit

art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată,

contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de

revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în

nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că,

pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza

procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și

această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel

spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici

un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de

diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau

posibilitatea să o facă.

Aceasta

este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului pe

temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul de

judecată din 2 aprilie 2009, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai

mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării

judecății recursului.

Astfel, din verificarea actelor

dosarului reiese că, până la data de 13 mai 2010, când s-a împlinit termenul de

perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu

au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării

judecății.

Reținând,

așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege,

perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.

civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte

urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost

învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de

reclamantul G.C.B. împotriva Deciziei nr. 174/ A din 24 septembrie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

octombrie 2010.