ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5258/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 174/ A din 24 septembrie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefundat, apelul formulat de reclamantul G.C.B. împotriva sentinței civile nr. 161 din 3 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în contradictoriu cu intimații-pârâți Municipiul Pitești, Primarul municipiului Pitești și Primăria municipiului Pitești. Împotriva acestei decizii reclamantul G.C.B. a declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală sub nr. 461/109/2008, la data de 30 octombrie 2008. Prin încheierea de ședință din data de 2 aprilie 2009, judecata recursului a fost suspendată în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., ca urmare a lipsei nejustificate a părților din proces. La termenul de judecată din 14 octombrie 2010, urmare repunerii pe rol a cauzei, din oficiu, prin rezoluția de la data de 13 mai 2010, Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția perimării recursului. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul de judecată din 2 aprilie 2009, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 13 mai 2010, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul G.C.B. împotriva Deciziei nr. 174/ A din 24 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.