ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2681/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin Încheierea de ședință din 24

iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția

de neconstituționalitate a art. 41 lit. f) din O.U.G. nr. 27/2006 prin

raportare la dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și

ale art. 79 alin. (1) din Constituția României.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs în termen reclamantul C.D.

Prin încheierea de

ședință de la 20 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs

privind încheierea de ședință din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părți și că nu

s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 4

februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza

pe rol în vederea discutării perimării.

Analizând această

excepție, înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima

de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina

părții, timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a

interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus,

perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un

act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de

diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau

posibilitatea să o facă.

Aceasta este și

situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 242

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 20 ianuarie 2010

părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit

vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului.

Astfel, din

verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 20 ianuarie 2010 când

s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C.

proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol

în vederea continuării judecății.

Reținând, așadar,

întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege,

perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.

civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte

urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost

învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul

declarat de reclamantul C.D. împotriva încheierii de ședință din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2011.