ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5250/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5250/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 iunie
2009, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta D.G.P. a
chemat în judecată pe pârâtul H.M., solicitând suspendarea exercitării
dreptului la liberă circulație în Belgia pentru o perioadă de cel mult cinci
ani.
Prin sentința civilă nr.
987 din 16 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă,
s-a admis cererea formulată de reclamanta D.G.P. și a fost suspendată
exercitarea dreptului pârâtului la liberă circulație pe o perioadă de un an în
Belgia.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel reclamanta D.G.P., criticând soluția pentru
nelegalitate și netemeinicie, în raport de aplicarea dispozițiilor art. 40 lit.
d) din Legea nr. 248/2005 și a art. 3 alin. (2) din același act normativ.
Critica formulată de
apelantă se referă la modalitatea de redactare a dispozitivului hotărârii
pronunțată de Tribunalul București, în sensul că acesta trebuia să dispună
suspendarea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație în străinătate
și nu pe perioadă de un an, în Belgia, așa cum greșit s-a hotărât.
Prin Decizia civilă nr.
23/ A din 13 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă D.G.P.
Pentru a pronunța această
decizie, Curtea de apel a reținut că reclamanta a învederat instanței de fond faptul
că pârâtul H.M. a fost returnat din Belgia în baza acordului de readmisie
încheiat de România cu acest stat, datorită faptului că a săvârșit infracțiuni
și a fost și condamnat de autoritățile belgiene pentru furt, la o pedeapsă cu
închisoare de un an și jumătate, pedeapsă din care a fost executată o perioadă
de 8 luni.
În raport de
dispozițiile Legii nr. 248/2005 și de H.G. nr. 825/1995, instanța a dispus
suspendarea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație pe o perioadă
de un an în Belgia.
Pentru a răspunde
criticii formulate de apelanta reclamantă, trebuia avută în vedere cauza nr. 33
din 10 iulie 2008 (cauza Jipa), pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii
Europene, în care s-a statuat că art. 18 și 27 din Directiva nr. 2004/38/ EC și
a Parlamentului European cu privire la dreptul cetățenilor U.E. și a familiilor
acestora de a circula liber pe teritoriul statelor membre, nu este în
contradicție cu legislația națională a unui stat membru de a permite
restrângerea dreptului la liberă circulație a unei persoane pe teritoriul unui
alt stat membru, pe motiv că anterior a fost repatriat din acel stat, datorită
șederii ilegale, condiționat de conduita personală a cetățeanului respectiv,
care constituie un pericol actual și suficient de serios la adresa unui interes
fundamental al societății și că măsura restrictivă este corespunzătoare
scopului în care este luată.
Așadar instanțele
trebuie să aprecieze dacă situația de fapt se încadrează în premisele stabilite
de Directiva nr. 2004/38/ EC a Parlamentului European, dar și să aprecieze
proporționalitatea măsurii luate cu scopul urmărit, pentru a respecta atât
dreptul intern, cât și dreptul comunitar și jurisprudența Curții de Justiție a
Uniunii Europene de la Luxemburg.
Dreptul la liberă
circulație nu poate fi îngrădit de o manieră generală, așa cum a solicitat
apelanta „în străinătate” - acest aspect trebuind să fie apreciat în mod
concret raportat la conduita pârâtului, dar și cu privire la un anumit stat
membru, din care a fost returnat și pe teritoriul căruia au fost comise fapte
care încalcă securitatea națională, siguranța publică, ordinea publică,
protecția sănătății ori a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și
libertăților altora - art. 2 alin. (3) din Protocolul Adițional nr. 4 la C.E.D.O.
Instanța de fond a
pronunțat o hotărâre legală și temeinică, deoarece a dispus luarea unei măsuri
raportată la situația de fapt care privește o singură țară a U.E. și este în
acord și cu măsura luată anterior prin care s-a mai dispus restrângerea
dreptului la liberă circulație tot pe o perioadă de un an, în concordanță atât
cu actele normative de drept comunitar, dar și cu Convenția Europeană a
Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și a Protocoalelor Adiționale
la aceasta.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta D.G.P. din M.A.I.
Criticile formulate
prin motivele de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. și vizează încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cu referire la art. 40
lit. d) din Legea nr. 248/2005 și art. 3 alin. (2) din același act normativ.
Astfel, în cauză
operează suspendarea dreptului la liberă circulație, care se aplică numai în
străinătate, ci nu întreruperea dreptului la liberă circulație, care se
dispune, întradevăr, numai pentru un singur stat.
Prin urmare,
instanțele anterioare au pronunțat o soluție greșită, dispunând suspendarea
dreptului la liberă circulație doar pentru teritoriul unei singure țări, ci nu
în străinătate, așa cum ar fi fost corect.
Examinând recursul prin
prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale incidente în
speță, Înalta Curte a constatat că nu este fondat.
Astfel, potrivit
Legii nr. 248/2005 - art. 1 -
„
Prezenta
lege stabilește condițiile în care cetățenii români își pot exercita dreptul la
liberă circulație în străinătate, precum și limitele exercitării acestui
drept”.
Art. 38 din Lege, reglementează
situațiile în care intervine restrângerea exercitării dreptului la liberă
circulație în străinătate a cetățenilor români, care poate fi dispusă pentru o
perioadă de cel mult 3 ani și numai în condițiile și cu privire la persoana a
cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară
sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau,
după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.
Potrivit art. 40 din Lege,
exercitarea de către o persoană a dreptului la liberă circulație în străinătate
se suspendă numai în următoarele situații:
a) este învinuită sau
inculpată într-o cauză penală și a fost dispusă instituirea unei măsuri
preventive în condițiile C. proc. pen.;
b) a fost condamnată
și are de executat o pedeapsă privativă de libertate;
c) este internată
într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, în
condițiile legii penale;
d) nu a respectat
măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate,
dispusă în condițiile prezentei legi.
Prin urmare, în mod
greșit susține recurenta reclamantă că Legea nr. 248/2005, aplicabilă în speță,
face distincție între suspendarea dreptului la liberă circulație, care se
aplică numai în străinătate și întreruperea dreptului la liberă circulație,
care se dispune numai pentru un singur stat.
După cum se poate
observa din textele articolelor mai sus menționate, legea nu face asemenea
distincție și se referă la „limitarea exercitării dreptului la liberă
circulație în străinătate” a cetățenilor români, sub cele două forme:
restrângerea și suspendarea exercitării dreptului, astfel încât, distincția pe
care o face recurenta reclamantă în acest sens este nelegală și, deci,
nepermisă.
În consecință, este
legală constatarea instanței de apel, privind temeinicia soluției pronunțată de
instanța fondului, care a dispus luarea unei măsuri raportată la situația de
fapt care privește o singură țară a U.E., fiind în acord și cu măsura luată
anterior, prin care s-a mai dispus restrângerea dreptului la liberă circulație,
tot pe o perioadă de un an, în concordanță atât cu actele normative de drept
comunitar, dar și cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților
Fundamentale și a Protocoalelor Adiționale la aceasta.
Față de toate aceste
considerente, Înalta Curte având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta D.G.P. din M.A.I. împotriva Deciziei
nr. 23/ A din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi 14 octombrie 2010.