ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5026/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5026/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 304 din 30 martie 2001 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta C.C.I. a României în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin M.F.P., M.C.C. privind revendicarea imobilului din București, sector 1 compus din construcție și teren aferent în suprafață de 1.957 mp și a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului M.C.C. formulată de Biblioteca Națională a României. În motivarea sentinței s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada faptului că este succesoarea în drepturi a fostei C.C.I. București. Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin Decizia nr. 594/ A din 21 decembrie 2001 a Curtii de Apel București, secția a III-a civilă care a menținut sentința.
Impotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta susținând că este continuatoarea fostei persoane juridice. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la termenul din 4 iunie 2003, în baza dispozițiilor art. 47 din Legea 10/2001 judecarea recursului a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a contestației formulată în temeiul legii speciale. Ulterior, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, fixându-se termen pentru astăzi 6 octombrie 2010. Reclamanta a depus o petiție la dosar prin care a învederat că imobilul a fost retrocedat definitiv prin Decizia nr. 6495/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu. Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, unde, după soluționarea irevocabilă a contestației prin decizia nr. 6495/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, părțile au lăsat să treacă un interval de timp peste cel prevăzut de lege, de un an, fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecării căii de atac. Cum dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părților, conform art. 248 alin. (1) și 252 alin. (1) C. proc.
civ. urmează a se constata perimarea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanta C.C.I. a României și a Municipiului București împotriva Deciziei nr. 594/ A din 21 decembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.