ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4833/2010

Asupra cauzei de fața, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1437 din 14 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul

Călărași, secția civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de

reclamantul P.S. împotriva pârâtului Statul Român, prin M.E.F., a fost obligat

pârâtul la plata către reclamant a sumei de 30.000 lei cu titlu de daune morale

și a fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la daune

materiale; s-a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

A reținut prima instanță că împotriva

reclamantului s-au desfășurat acte de urmărire penală în baza rezoluției din 25

noiembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu - Gară, pentru

săvârșirea infracțiunii de viol (art. 197 alin. (1) C. pen.) și perversiuni

sexuale (art. 201 alin. (4) C. pen.), că acesta a fost reținut și, ulterior,

arestat preventiv în perioada 25 noiembrie 2006-08 ianuarie 2007, iar la data

de 22 februarie 2008 a fost scos de sub urmărire penală prin rezoluția

aceluiași parchet, determinat de împrejurarea că nu este autorul faptelor

penale.

A apreciat prima instanță că

reclamantul justifică legitimare procesuală pentru a solicita și obține

repararea prejudiciului suferit ca urmare a privării sale de libertate, fiind

incidente prevederile art. 504 C. proc. pen. și art. 52 alin. (3) din

Constituția României.

Cererea referitoare la daunele

materiale reprezentând onorariul de avocat pentru faza urmăririi penale a fost

respinsă, dat fiind că înscrisul doveditor a fost emis ulterior ordonanței de

scoatere de sub urmărire penală (07 martie 2008).

În legătură cu daunele morale s-a

apreciat, din coroborarea dovezilor administrate, că privarea de libertate a

reclamantului în condițiile în care acesta nu a săvârșit infracțiunea pentru

care a fost arestat reprezintă o încălcare gravă a dreptului la libertate,

aspect de natură să inducă o serioasă traumă psihică și să afecteze viața

reclamantului și a persoanelor apropiate.

S-a stabilit că au fost nesocotite

grav prevederile constituționale referitoare la libertatea individuală și

siguranța persoanei (art. 23 alin. (1) și prevederile C.E.D.O. referitoare la

aceleași aspecte (art. 5).

Împotriva sentinței au declarat apel D.G.F.P.

Călărași și reclamantul P.S.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 226/

A din 9 aprilie 2009 a respins apelurile declarate de reclamantul P.S. și

pârâta D.G.F.P. Călărași, ca nefondate, reținând următoarele argumente.

În privința apelului D.G.F.P.

Călărași, Curtea a apreciat că nu poate fi primită critica relativă la lipsa

unor dovezi directe, care să susțină prejudiciul moral suferit de reclamant.

Dovezile administrate în cauză sunt

suficiente pentru ca în urma evaluării acestora, instanța să aprecieze cu

privire la existența/inexistența unui prejudiciu de natură morală.

Pe de altă parte, împrejurarea că

arestarea preventivă a apelantului reclamant (25 noiembrie 2006 - 08 ianuarie 2007)

s-a dispus nelegal, a reprezentat o evidență confirmată de ordonanța de

scoatere de sub urmărire penală a acestuia pentru faptele pentru care s-a

desfășurat ancheta.

Simpla privare de libertate a unei

persoane, în contextul în care măsura este nejustificată și nelegală,

reprezintă o nesocotire flagrantă a unui drept fundamental constituțional și

convențional, iar consecința directă și imediată nu poate fi decât lezarea unei

valori ce definește personalitatea umană și producerea unui prejudiciu de

natură morală.

Existența unui atare prejudiciu este

independentă de întinderea perioadei în care dreptul său fundamental la

libertate a fost știrbit, iar buna desfășurare a unei anchete penale și

garanția obiectivității procesului penal nu se pot fundamenta pe măsura

arestării preventive, aceasta reprezentând o măsură cu caracter excepțional.

Curtea a apreciat că stabilirea

nevinovăției petentului stă la baza caracterului abuziv și nelegal al măsurii

dispuse, astfel încât soluția dată nu poate fi de natură să anuleze prejudiciul

suferit, cum a susținut apelanta pârâtă, ci, dimpotrivă, să certifice

legitimitatea unei cereri în dezdăunare.

Reclamantul locuiește și își

desfășoară activitatea într-o comunitate relativ restrânsă, astfel încât

impactul măsurii arestării preventive și fundamentul acesteia este unul serios

și perceput ca atare de membrii colectivității; din această perspectivă nu se

poate susține că proiectarea unei imagini nepotrivite asupra persoanei

petentului nu a fost influențată de măsura dispusă, ci ar fi determinată de

aprecierea incorectă a naturii acesteia, cum arată apelanta pârâtă.

În realitate, prejudiciul moral există

fără echivoc, iar acesta trebuie reparat.

Criticile formulate prin apelul

reclamantului sunt de asemenea, nefondate.

S-a susținut de reclamant că reparația

prejudiciului moral încercat s-a realizat prin acordarea unei sume inferioare

celei care ar fi răspuns corespunzător gravității valorilor lezate prin măsura

dispusă.

Aprecierea asupra modalității de

reparație a unui atare gen de prejudiciu, și asupra caracterului îndestulător

al cuantumului sumei, în ipoteza acordării unei dezdăunări în bani reprezintă

atributul judecății, instanța evaluând corect întinderea dreptului la reparație

al petentului.

O atare apreciere este rezultatul analizei

coroborate a tuturor aspectelor cauzei, a consecințelor produse asupra

demnității persoanei vizate, dar și a conduitei sale, a poziției sale sociale,

astfel cum aceasta este recepționată la nivelul comunității (nefiind lipsită de

relevanță nici împrejurarea că petentul figurează în evidențele cazierului

judiciar).

Nu este justificată acordarea daunelor

materiale constând în onorariul de avocat, contravaloarea prestației constând

în asistența judiciară fiind unul din elementele contractului încheiat între

părți.

Suma pretinsă cu acest titlu este

menționată într-un înscris întocmit ulterior, astfel încât valorificarea

acestei pretenții nu pot fi disociate de eventualul caracter speculativ câtă

vreme ea nu a fost neechivoc menționată la momentul întocmirii convenției de

asistență juridică.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat și motivat recurs pârâta D.G.F.P. Călărași, întemeindu-și

criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, se susține că probele

administrate în cauză nu relevă, în mod direct, prejudiciul moral suferit de

reclamant.

Instanțele de fond și apel au

soluționat cauza doar pe baza aprecierilor subiective ale martorilor și nu pe

baza unor probe directe.

Declarațiile martorilor sunt mult prea

generale, fără să conțină relatarea unor fapte concrete la care aceștia au

asistat. Martorii au folosit fraze de genul: „în comună se vorbește că., mulți

oameni îl numesc pe reclamant .”, fără să se precizeze cine sunt respectivele

persoane sau care este numărul lor.

De asemenea, perioada în care

reclamantul a fost privat de libertate este foarte scurtă, astfel că nu se

poate aprecia existența unui prejudiciu moral, mai ales că măsura arestării

preventive este luată în mod frecvent, la solicitarea organelor de urmărire

penală în interesul desfășurării unei anchete penale obiective și nu în scopul

pedepsirii penale a inculpatului.

Prin soluția dată în procesul penal

(aceea de scoatere de sub urmărire penală) s-a anulat orice eventual prejudiciu

suferit de reclamant prin stabilirea nevinovăției acestuia.

Faptul că unele persoane din

localitatea de domiciliu a reclamantului au o anume impresie despre acesta se

datorează necunoașterii în amănunt a legii procesual penale române,

necunoaștere care duce la aprecierea incorectă a naturii juridice a măsurii

arestării preventive (luată asupra reclamantului).

Examinând recursul prin prisma criticilor

formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru considerentele ce

succed:

În primul rând, criticile privind

modul în care instanțele de fond și de apel au stabilit situația de fapt în

funcție de probele administrate, respectiv, au stabilit existența unui

prejudiciu de natură morală suferit de intimatul reclamant „doar pe baza

aprecierilor subiective ale martorilor”, astfel cum susține în mod expres

recurenta pârâtă, nu mai pot face obiectul analizei instanței de recurs, în

condițiile în care pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea

cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri

a probelor, era abrogat la data pronunțării deciziei atacate.

În continuare, susținerea recurentei pârâte

în sensul că, perioada în care intimatul reclamant a fost privat de libertate

este foarte scurtă, pentru a se putea aprecia existența unui veritabil prejudiciu

moral, urmează a fi înlăturată, Înalta Curte apreciind că instanța de apel a

statuat în mod corect asupra faptului că existența unui atare prejudiciu, este

independentă de întinderea perioadei în care persoana a fost privată de dreptul

său fundamental la libertate.

În speță, împrejurarea că arestarea

preventivă a intimatului-reclamant (25 noiembrie 2006-08 ianuarie 2007) s-a

dispus nelegal, reprezintă o evidență confirmată de ordonanța de scoatere de

sub urmărire penală a acestuia pentru faptele pentru care s-a desfășurat

ancheta penală.

Măsura arestării preventive, luată

nelegal față de intimatul-reclamant, este suficientă în a aprecia că dreptul

său fundamental la libertate a fost știrbit, iar consecința directă și imediată

a acestui fapt nu poate fi decât lezarea unei valori ce definește

personalitatea umană și producerea unui prejudiciu de natură morală. De aceea,

nu poate fi primită opinia recurentei-pârâte, că prin soluția de scoatere de

sub urmărire penală s-a anulat orice eventual prejudiciu suferit de reclamant,

instanța de apel statuând în mod corect, că tocmai stabilirea nevinovăției

reclamantului stă la baza caracterului abuziv și nelegal al măsurii dispuse,

astfel încât, soluția dată nu poate fi de natură să anuleze prejudiciul suferit

ci, dimpotrivă, să certifice legitimarea unei cereri în dezdăunare.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta D.G.F.P. Călărași împotriva Deciziei civile nr. 226/ A din

09 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

30 septembrie 2010.