ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4833/2010

Asupra cauzei de fața, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1437 din 14 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul P.S. împotriva pârâtului Statul Român, prin M.E.F., a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 30.000 lei cu titlu de daune morale și a fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la daune materiale; s-a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

A reținut prima instanță că împotriva reclamantului s-au desfășurat acte de urmărire penală în baza rezoluției din 25 noiembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu - Gară, pentru săvârșirea infracțiunii de viol (art. 197 alin. (1) C. pen.) și perversiuni sexuale (art. 201 alin. (4) C. pen.), că acesta a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv în perioada 25 noiembrie 2006-08 ianuarie 2007, iar la data de 22 februarie 2008 a fost scos de sub urmărire penală prin rezoluția aceluiași parchet, determinat de împrejurarea că nu este autorul faptelor penale. A apreciat prima instanță că reclamantul justifică legitimare procesuală pentru a solicita și obține repararea prejudiciului suferit ca urmare a privării sale de libertate, fiind incidente prevederile art. 504 C. proc.

pen. și art. 52 alin. (3) din Constituția României. Cererea referitoare la daunele materiale reprezentând onorariul de avocat pentru faza urmăririi penale a fost respinsă, dat fiind că înscrisul doveditor a fost emis ulterior ordonanței de scoatere de sub urmărire penală (07 martie 2008). În legătură cu daunele morale s-a apreciat, din coroborarea dovezilor administrate, că privarea de libertate a reclamantului în condițiile în care acesta nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost arestat reprezintă o încălcare gravă a dreptului la libertate, aspect de natură să inducă o serioasă traumă psihică și să afecteze viața reclamantului și a persoanelor apropiate. S-a stabilit că au fost nesocotite grav prevederile constituționale referitoare la libertatea individuală și siguranța persoanei (art. 23 alin. (1) și prevederile C.E.D.O.

referitoare la aceleași aspecte (art. 5). Împotriva sentinței au declarat apel D.G.F.P. Călărași și reclamantul P.S. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 226/ A din 9 aprilie 2009 a respins apelurile declarate de reclamantul P.S. și pârâta D.G.F.P. Călărași, ca nefondate, reținând următoarele argumente. În privința apelului D.G.F.P. Călărași, Curtea a apreciat că nu poate fi primită critica relativă la lipsa unor dovezi directe, care să susțină prejudiciul moral suferit de reclamant. Dovezile administrate în cauză sunt suficiente pentru ca în urma evaluării acestora, instanța să aprecieze cu privire la existența/inexistența unui prejudiciu de natură morală.

Pe de altă parte, împrejurarea că arestarea preventivă a apelantului reclamant (25 noiembrie 2006 - 08 ianuarie 2007) s-a dispus nelegal, a reprezentat o evidență confirmată de ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a acestuia pentru faptele pentru care s-a desfășurat ancheta. Simpla privare de libertate a unei persoane, în contextul în care măsura este nejustificată și nelegală, reprezintă o nesocotire flagrantă a unui drept fundamental constituțional și convențional, iar consecința directă și imediată nu poate fi decât lezarea unei valori ce definește personalitatea umană și producerea unui prejudiciu de natură morală. Existența unui atare prejudiciu este independentă de întinderea perioadei în care dreptul său fundamental la libertate a fost știrbit, iar buna desfășurare a unei anchete penale și garanția obiectivității procesului penal nu se pot fundamenta pe măsura arestării preventive, aceasta reprezentând o măsură cu caracter excepțional.

Curtea a apreciat că stabilirea nevinovăției petentului stă la baza caracterului abuziv și nelegal al măsurii dispuse, astfel încât soluția dată nu poate fi de natură să anuleze prejudiciul suferit, cum a susținut apelanta pârâtă, ci, dimpotrivă, să certifice legitimitatea unei cereri în dezdăunare. Reclamantul locuiește și își desfășoară activitatea într-o comunitate relativ restrânsă, astfel încât impactul măsurii arestării preventive și fundamentul acesteia este unul serios și perceput ca atare de membrii colectivității; din această perspectivă nu se poate susține că proiectarea unei imagini nepotrivite asupra persoanei petentului nu a fost influențată de măsura dispusă, ci ar fi determinată de aprecierea incorectă a naturii acesteia, cum arată apelanta pârâtă.

În realitate, prejudiciul moral există fără echivoc, iar acesta trebuie reparat. Criticile formulate prin apelul reclamantului sunt de asemenea, nefondate. S-a susținut de reclamant că reparația prejudiciului moral încercat s-a realizat prin acordarea unei sume inferioare celei care ar fi răspuns corespunzător gravității valorilor lezate prin măsura dispusă. Aprecierea asupra modalității de reparație a unui atare gen de prejudiciu, și asupra caracterului îndestulător al cuantumului sumei, în ipoteza acordării unei dezdăunări în bani reprezintă atributul judecății, instanța evaluând corect întinderea dreptului la reparație al petentului.

O atare apreciere este rezultatul analizei coroborate a tuturor aspectelor cauzei, a consecințelor produse asupra demnității persoanei vizate, dar și a conduitei sale, a poziției sale sociale, astfel cum aceasta este recepționată la nivelul comunității (nefiind lipsită de relevanță nici împrejurarea că petentul figurează în evidențele cazierului judiciar). Nu este justificată acordarea daunelor materiale constând în onorariul de avocat, contravaloarea prestației constând în asistența judiciară fiind unul din elementele contractului încheiat între părți. Suma pretinsă cu acest titlu este menționată într-un înscris întocmit ulterior, astfel încât valorificarea acestei pretenții nu pot fi disociate de eventualul caracter speculativ câtă vreme ea nu a fost neechivoc menționată la momentul întocmirii convenției de asistență juridică.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat și motivat recurs pârâta D.G.F.P. Călărași, întemeindu-și criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, se susține că probele administrate în cauză nu relevă, în mod direct, prejudiciul moral suferit de reclamant. Instanțele de fond și apel au soluționat cauza doar pe baza aprecierilor subiective ale martorilor și nu pe baza unor probe directe. Declarațiile martorilor sunt mult prea generale, fără să conțină relatarea unor fapte concrete la care aceștia au asistat. Martorii au folosit fraze de genul: „în comună se vorbește că., mulți oameni îl numesc pe reclamant .”, fără să se precizeze cine sunt respectivele persoane sau care este numărul lor.

De asemenea, perioada în care reclamantul a fost privat de libertate este foarte scurtă, astfel că nu se poate aprecia existența unui prejudiciu moral, mai ales că măsura arestării preventive este luată în mod frecvent, la solicitarea organelor de urmărire penală în interesul desfășurării unei anchete penale obiective și nu în scopul pedepsirii penale a inculpatului. Prin soluția dată în procesul penal (aceea de scoatere de sub urmărire penală) s-a anulat orice eventual prejudiciu suferit de reclamant prin stabilirea nevinovăției acestuia. Faptul că unele persoane din localitatea de domiciliu a reclamantului au o anume impresie despre acesta se datorează necunoașterii în amănunt a legii procesual penale române, necunoaștere care duce la aprecierea incorectă a naturii juridice a măsurii arestării preventive (luată asupra reclamantului).

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru considerentele ce succed: În primul rând, criticile privind modul în care instanțele de fond și de apel au stabilit situația de fapt în funcție de probele administrate, respectiv, au stabilit existența unui prejudiciu de natură morală suferit de intimatul reclamant „doar pe baza aprecierilor subiective ale martorilor”, astfel cum susține în mod expres recurenta pârâtă, nu mai pot face obiectul analizei instanței de recurs, în condițiile în care pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, era abrogat la data pronunțării deciziei atacate.

În continuare, susținerea recurentei pârâte în sensul că, perioada în care intimatul reclamant a fost privat de libertate este foarte scurtă, pentru a se putea aprecia existența unui veritabil prejudiciu moral, urmează a fi înlăturată, Înalta Curte apreciind că instanța de apel a statuat în mod corect asupra faptului că existența unui atare prejudiciu, este independentă de întinderea perioadei în care persoana a fost privată de dreptul său fundamental la libertate. În speță, împrejurarea că arestarea preventivă a intimatului-reclamant (25 noiembrie 2006-08 ianuarie 2007) s-a dispus nelegal, reprezintă o evidență confirmată de ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a acestuia pentru faptele pentru care s-a desfășurat ancheta penală.

Măsura arestării preventive, luată nelegal față de intimatul-reclamant, este suficientă în a aprecia că dreptul său fundamental la libertate a fost știrbit, iar consecința directă și imediată a acestui fapt nu poate fi decât lezarea unei valori ce definește personalitatea umană și producerea unui prejudiciu de natură morală. De aceea, nu poate fi primită opinia recurentei-pârâte, că prin soluția de scoatere de sub urmărire penală s-a anulat orice eventual prejudiciu suferit de reclamant, instanța de apel statuând în mod corect, că tocmai stabilirea nevinovăției reclamantului stă la baza caracterului abuziv și nelegal al măsurii dispuse, astfel încât, soluția dată nu poate fi de natură să anuleze prejudiciul suferit ci, dimpotrivă, să certifice legitimarea unei cereri în dezdăunare.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Călărași împotriva Deciziei civile nr. 226/ A din 09 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010.