ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4172/2010

Asupra recursurilor de fața, reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 798 din 16 noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta P.Z. împotriva pârâților S.V.A., C.M. și M.A.N.; s-a dispus obligarea acestora din urmă la plata, în solidar, a sumei de 300.000.000 lei daune morale și 2.000.000 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă. Împotriva acestei sentințe, pârâții S.V.A. și M.A.N. au declarat apel, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Prin Decizia civilă nr. 10 din 5 februarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâți.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâții S.V.A. și M.A.N.. Prin încheierea de ședință din data de 17 iulie 2002, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererilor de recurs privind Decizia nr. 10 din 5 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 9 din 15 iulie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, și a Deciziei nr. 8 din 25 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, Completul de 9 judecători, recurs în anulare soluționat în mod irevocabil prin Decizia nr. 558 din 15 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători.

La data de 23 aprilie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civila. De asemenea, conform art. 250 alin. (1) din același cod, cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecării, pronunțată de instanță, printre altele, în cazurile prevăzute de art. 244 C. proc.

civ., dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea sa o facă. Aceasta este și situația în speță, unde, suspendarea judecății recursurilor în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. s-a dispus până la soluționarea recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 9 din 15 iulie 1999 a Curții Supreme de Justițiem, secția penală, și a Deciziei nr. 8 din 25 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, Completul de 9 judecători, recurs ce a fost soluționat irevocabil prin Decizia nr. 558 din 15 octombrie 2008. De la data rămânerii irevocabile a deciziei date asupra recursului în anulare, părțile aveau obligația să solicite repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecării, cursul perimării fiind suspendat doar până la pronunțarea Deciziei nr. 558 din 15 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civila și de proprietate intelectuală, Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători.

În speță, de la data pronunțării Deciziei nr. 558 din 15 octombrie 2008, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursurilor în prezenta cauză. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 15 octombrie 2009, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.

civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimate cererile de recurs cu a căror judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimate recursurile declarate de pârâții S.V.A. și M.A.N. împotriva Deciziei nr. 10 din 5 februarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iulie 2010.