ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4172/2010

Asupra recursurilor de fața, reține

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 798 din 16

noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, s-a admis

acțiunea formulată de reclamanta P.Z. împotriva pârâților S.V.A., C.M. și M.A.N.;

s-a dispus obligarea acestora din urmă la plata, în solidar, a sumei de

300.000.000 lei daune morale și 2.000.000 lei cheltuieli de judecată, către

reclamantă.

Împotriva acestei

sentințe, pârâții S.V.A. și M.A.N. au declarat apel, criticând-o ca fiind dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Prin Decizia civilă

nr. 10 din 5 februarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâți.

Împotriva

acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâții S.V.A. și M.A.N..

Prin

încheierea de ședință din data de 17 iulie 2002, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata

cererilor de recurs privind Decizia nr. 10 din 5 februarie 2002 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., până la soluționarea recursului în anulare declarat de Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței

penale nr. 9 din 15 iulie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, și

a Deciziei nr. 8 din 25 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, Completul

de 9 judecători, recurs în anulare soluționat în mod irevocabil prin Decizia

nr. 558 din 15 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 9 judecători.

La data

de 23 aprilie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus

cauza pe rol în vederea discutării perimării.

Analizând

această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se

perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din

vina părții, timp de un an, în materie civila.

De asemenea,

conform art. 250 alin. (1) din același cod, cursul perimării este suspendat cât

timp durează suspendarea judecării, pronunțată de instanță, printre altele, în

cazurile prevăzute de art. 244 C. proc. civ., dacă suspendarea nu este cauzată

de lipsa de stăruință a părților în judecată.

Rezultă

că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza

procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și

această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel

spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici

un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de

diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau

posibilitatea sa o facă.

Aceasta

este și situația în speță, unde, suspendarea judecății recursurilor în temeiul art.

244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus până la soluționarea recursului

în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 9 din 15 iulie 1999 a Curții

Supreme de Justițiem, secția penală, și a Deciziei nr. 8 din 25 februarie 2000

a Curții Supreme de Justiție, Completul de 9 judecători, recurs ce a fost

soluționat irevocabil prin Decizia nr. 558 din 15 octombrie 2008.

De la data

rămânerii irevocabile a deciziei date asupra recursului în anulare, părțile

aveau obligația să solicite repunerea cauzei pe rol în vederea continuării

judecării, cursul perimării fiind suspendat doar până la pronunțarea Deciziei

nr. 558 din 15 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civila

și de proprietate intelectuală, Curți de Casație și Justiție, Completul de 9

judecători.

În speță, de

la data pronunțării Deciziei nr. 558 din 15 octombrie 2008, părțile au lăsat să

treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură

în vederea reluării judecății recursurilor în prezenta cauză.

Astfel,

din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 15 octombrie 2009,

când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C.

proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol

în vederea continuării judecății.

Reținând, așadar, întrunirea în cauză

a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,

constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează

de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate

constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate

perimate cererile de recurs cu a căror judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

perimate recursurile declarate de pârâții S.V.A. și M.A.N. împotriva Deciziei nr.

10 din 5 februarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

2 iulie 2010.