Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.04.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1127/2014

HOTĂRÂRE
02.04.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1127/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra contestației în anulare de față a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 august 2006, reclamanții P.C. și I.J.S., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Iași, au solicitat instanței constatarea nelegalității Dispoziției nr. 683 din 22 martie 2006 emisă de pârâtă prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură sau echivalent bănesc a Palatului M.G., Palatul din M.R. și a terenului aferent în suprafață de 15 ha. Prin Sentința civilă nr. 2315 din 25 octombrie 2006 a Tribunalului Iași a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca tardiv introdusă, peste termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Prin Decizia civilă nr. 9 din 14 ianuarie 2007, Curtea de Apel Iași a respins apelul declarat de reclamanți împotriva hotărârii tribunalului, menținând ca temeinică și legală sentința pronunțată.

Împotriva deciziei curții de apel au formulat recurs reclamanții. Prin Decizia civilă nr. 6058 din 27 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat perimată calea de atac exercitată de reclamanți. Împotriva deciziei instanței de recurs a formulat contestație în anulare reclamanta P.C., respinsă prin Decizia civilă nr. 3784 din 17 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. La data de 23 februarie 2011, reclamanta P.C. a formulat contestație în anulare împotriva acestei din urmă decizii. Prin Încheierea de ședință din data de 23 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, având în vedere decesul intimatului I.J.S., în temeiul prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. a dispus suspendarea cauzei. Cauza a fost repusă din oficiu pe rol, din oficiu, prin rezoluția din data de 12 martie 2014 în vederea discutării perimării cererii de contestație în anulare. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu. Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Ca urmare, perimarea operează de drept, cu condiția ca, timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. În speță, judecarea contestației în anulare a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., urmare a decesului intimatului reclamant I.J.S. Dat fiind temeiul de drept al suspendării, art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pricina trebuia repusă pe rol în condițiile art. 245 pct. 2 C. proc. civ., în sensul că judecata putea fi reîncepută prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moștenitorilor sau menționând o eventuală imposibilitate obiectivă de identificare a acestora.

Dispozițiile de procedură menționate exclud ideea că actul de procedură urmează a fi îndeplinit din oficiu, câtă vreme redeschiderea judecății putea fi făcută doar la solicitarea părților. Înalta Curte mai are în vedere că niciuna dintre părți nu s-a preocupat înăuntrul termenului de perimare să depășească impedimentul procesual ce a lăsat cauza în nelucrare, efectuând demersuri direct sau prin intermediul instanței în vederea stabilirii în mod concret a stadiului dezbaterii succesiunii, verificării existenței unor moștenitori sau sesizare a instituțiilor statului în vederea declarării moștenirii vacante.

În raport de aceste considerente și având în vedere că a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecății pricinii, timp în care nici una dintre părțile litigante nu a solicitat continuarea judecății cauzei și că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimată contestația în anulare.

D E C I D E Constată perimată cererea de contestație în anulare formulată de P.C. împotriva Deciziei nr. 3784 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2014. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6219/2010
Asupra recursului de față, constată următoarele: Judecata în primă instanță Prin sentința civilă nr. 526 din 7 aprilie 2008 Tribunalul Iași, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Z.I.I., a anulat dispoziția din 1
ÎCCJ 2010-06-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3995/2010
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 6451/99/2007 pe rolul Tribunalului Iași, secția civilă, la data de 15 august 2007, petenta A.G. a formulat contestație împotriva dispoziției din 14 mai 2007
ÎCCJ 2011-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7544/2011
t-o. În opinia separată, s-a apreciat că se impunea admiterea apelului formulat de Primarul Municipiului Iași, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii contestației formulate de reclamanți împotriva Dispoziției nr. 231
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3033/2014
de cesiune de drepturi litigioase, la data de 04 februarie 2008, contract a cărui existență nu a fost adusă la cunoștință instanței decât la data de 10 martie 2010. În ce privește pretinsa cerere de valorificare a aceluiași drept, înregistr
ÎCCJ 2010-06-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3784/2010
Deliberând asupra contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: Reclamanții P.C. și I.J.S. au chemat în judecată, la data de 1 august 2006, pe pârâta Primăria municipiului Iași contestând legalitat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă