ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1092/2014

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Deciziei nr. 156/A din 20 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins apelul declarat de pârâta SNTFC "C.C." SA - STFC Cluj împotriva Sentinței civile nr. 1969/F din 31 iulie 2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care a păstrat-o. A obligat apelanta să plătească intimatului M.T. suma de 500 RON, cheltuieli de judecată în apel. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a dat o interpretare corectă dispozițiilor art. 52 alin. (1) lit. b) C. muncii, reținând că cerința existenței incompatibilității faptei imputate cu exercițiul funcției deținute trebuie să fie actuală cu momentul suspendării.

Prin dispozițiile legale enunțate legiuitorul a reglementat posibilitatea suspendării contractului individual de muncă al salariatului în două situații: când a formulat plângere penală împotriva salariatului și când acesta a fost trimis în judecată, în ambele situații pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută. Prin folosirea conjuncției "sau" între cele două ipoteze, legiuitorul a înțeles să subsumeze ambelor, cerința ca faptele să fie incompatibile cu funcția deținută. Interpretat rațional, textul art. 52 alin. (1) lit. b) semnifică îndreptățirea angajatorului de a formula plângere penală împotriva salariatului pentru fapte penale, neavând legătură cu munca acestuia, caz în care nu îl poate suspenda din muncă pe salariatul în cauză sau de a formula plângere penală împotriva salariatului pentru fapte penale care au legătură cu munca acestuia, ceea ce implică deținerea unei asemenea funcții, caz în care îl poate suspenda din această funcție.

Curtea de apel a arătat că, în cauză, reclamantului i-a fost suspendat contractul de muncă pentru formularea unei plângeri penale împotriva sa de către pârâtă, înregistrată în 15 martie 2013, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. La data emiterii deciziei de suspendare, respectiv la data de 18 martie 2013, reclamantul îndeplinea funcția de manevrant de vagoane, potrivit actului adițional din 20 decembrie 2012 la contractul individual de muncă, care îi schimbase felul muncii avută anterior, aceea de conductor tren.

Instanța de apel a constatat că plângerea penală a pârâtei a fost făcută în contextul în care era începută urmărirea penală împotriva reclamantului și a altor persoane, fiind întocmit Dosarul penal nr. 520/P/2011, pentru săvârșirea infracțiunilor arătate, în legătură cu fapte săvârșite de reclamant în calitate de conductor tren, fapt necontestat în cauză, ba chiar confirmat de pârâtă prin motivele de apel unde apreciază că suspendarea contractului de muncă operează atunci când plângerea penală este formulată și pentru fapte ce nu au legătură cu munca salariatului.

Măsura suspendării în cazul art. 52 lit. b) C. muncii se justifică prin pierderea încrederii angajatorului față de salariatul care, în exercitarea anumitor atribuții, a săvârșit fapte penale și astfel, consideră că se impune a se dispensa temporar de serviciile acestuia în exercițiul acestor atribuții, pentru a nu-i fi afectată buna organizare a activității în zona activităților unde salariatul a săvârșit faptele penale. Această rațiune a textului nu subzistă și în situația săvârșirii unor alte fapte decât cele în legătură cu funcția deținută. În ce privește aspectul din motivele de apel referitor la rațiunea contestației împotriva deciziei de suspendare, care ar consta doar în verificarea de către instanță a formulării plângerii penale împotriva salariatului, s-a reținut restrângerea controlului instanței doar la aspectul formal arătat nu rezultă din dispozițiile C. muncii.

Dimpotrivă, plenitudinea de competență a instanței în soluționarea conflictelor de muncă este recunoscută de dispozițiile art. 266 și urm. din acest cod. În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., apelanta a fost obligată să plătească intimatului M.T. suma de 500 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SNTFC "C.C." SA, susținând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare. În motivarea recursului, pârâta a arătat că instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 52 C. muncii, apreciind că trebuie întrunite cumulativ condițiile pentru suspendare prevăzute de acest text legal.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosarul a fost înregistrat la data de 13 ianuarie 2014. Instanța a dispus, în temeiul art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Raportul a fost comunicat părților, iar intimatul M.T., în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., a formulat în scris punct de vedere asupra raportului. Intimatul a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca fiind inadmisibil și, în subsidiar, respingerea recursului, ca fiind nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. În combaterea recursului, intimatul a arătat că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, deoarece instanțele de judecată au interpretat corect atât starea de fapt cât și prevederile art. 52 lit. b) C. muncii.

Analizând, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil și urmează, în consecință, să îl respingă, pentru următoarele considerente: Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin Decizia nr. 156/A din data de 20 noiembrie 2013 a respins apelul declarat de pârâta SNTFC "C.C." SA împotriva Sentinței civile nr. 1969/F din 31 iulie 2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care a păstrat-o. Decizia este definitivă. Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevăd că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului. Obiectul prezentului dosar îl reprezintă un litigiu de muncă, respectiv contestație împotriva deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, întemeiată pe dispozițiile C. muncii. Totodată, potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

"nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului." Textul reglementează posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel ceea ce configurează într-un mod mai pronunțat față de vechea reglementare caracterul recursului de cale extraordinară de atac. În acest sens, este de reținut că din analiza și interpretarea dispozițiilor art. 483 (obiectul și scopul recursului; instanța competentă) C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 se observă o restrângere a ariei hotărârilor judecătorești care pot fi atacate cu recurs, tocmai în considerarea caracterului extraordinar al acestei căi de atac.

Față de dispozițiile legale anterior menționate, Decizia nr. 156/A din 20 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului. Pentru considerentele expuse Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatului M.T. suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, conform dovezii aflată la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SNTFC "C.C." SA - STFC Cluj cu sediul în Cluj-Napoca, județul Cluj împotriva Deciziei nr. 156/A din data de 20 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul M.T. domiciliat în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud. Obligă recurenta la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul M.T.. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 aprilie 2014. Procesat de GGC - CL