ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1092/2014

Deliberând asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin Deciziei nr. 156/A din 20 noiembrie

2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins apelul declarat de pârâta

SNTFC "C.C." SA - STFC Cluj împotriva Sentinței civile nr. 1969/F din

31 iulie 2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care a păstrat-o.

A obligat apelanta să

plătească intimatului M.T. suma de 500 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a dat o interpretare

corectă dispozițiilor art. 52 alin. (1) lit. b) C. muncii, reținând că cerința

existenței incompatibilității faptei imputate cu exercițiul funcției deținute

trebuie să fie actuală cu momentul suspendării.

Prin dispozițiile

legale enunțate legiuitorul a reglementat posibilitatea suspendării

contractului individual de muncă al salariatului în două situații: când a

formulat plângere penală împotriva salariatului și când acesta a fost trimis în

judecată, în ambele situații pentru fapte penale incompatibile cu funcția

deținută.

Prin folosirea

conjuncției "sau" între cele două ipoteze, legiuitorul a înțeles să

subsumeze ambelor, cerința ca faptele să fie incompatibile cu funcția deținută.

Interpretat rațional,

textul art. 52 alin. (1) lit. b) semnifică îndreptățirea angajatorului de a

formula plângere penală împotriva salariatului pentru fapte penale, neavând

legătură cu munca acestuia, caz în care nu îl poate suspenda din muncă pe

salariatul în cauză sau de a formula plângere penală împotriva salariatului

pentru fapte penale care au legătură cu munca acestuia, ceea ce implică

deținerea unei asemenea funcții, caz în care îl poate suspenda din această

funcție.

Curtea de apel a

arătat că, în cauză, reclamantului i-a fost suspendat contractul de muncă

pentru formularea unei plângeri penale împotriva sa de către pârâtă,

înregistrată în 15 martie 2013, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de

mită și de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzute de art. 254

alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art.

323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. b) și art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

La data emiterii

deciziei de suspendare, respectiv la data de 18 martie 2013, reclamantul

îndeplinea funcția de manevrant de vagoane, potrivit actului adițional din 20

decembrie 2012 la contractul individual de muncă, care îi schimbase felul

muncii avută anterior, aceea de conductor tren.

Instanța de apel a

constatat că plângerea penală a pârâtei a fost făcută în contextul în care era

începută urmărirea penală împotriva reclamantului și a altor persoane, fiind întocmit

Dosarul penal nr. 520/P/2011, pentru săvârșirea infracțiunilor arătate, în

legătură cu fapte săvârșite de reclamant în calitate de conductor tren, fapt

necontestat în cauză, ba chiar confirmat de pârâtă prin motivele de apel unde

apreciază că suspendarea contractului de muncă operează atunci când plângerea

penală este formulată și pentru fapte ce nu au legătură cu munca salariatului.

Măsura suspendării în

cazul art. 52 lit. b) C. muncii se justifică prin pierderea încrederii

angajatorului față de salariatul care, în exercitarea anumitor atribuții, a

săvârșit fapte penale și astfel, consideră că se impune a se dispensa temporar

de serviciile acestuia în exercițiul acestor atribuții, pentru a nu-i fi

afectată buna organizare a activității în zona activităților unde salariatul a

săvârșit faptele penale. Această rațiune a textului nu subzistă și în situația

săvârșirii unor alte fapte decât cele în legătură cu funcția deținută.

În ce privește

aspectul din motivele de apel referitor la rațiunea contestației împotriva

deciziei de suspendare, care ar consta doar în verificarea de către instanță a

formulării plângerii penale împotriva salariatului, s-a reținut restrângerea

controlului instanței doar la aspectul formal arătat nu rezultă din

dispozițiile C. muncii. Dimpotrivă, plenitudinea de competență a instanței în

soluționarea conflictelor de muncă este recunoscută de dispozițiile art. 266 și

urm. din acest cod.

În baza art. 453

alin. (1) C. proc. civ., apelanta a fost obligată să plătească intimatului M.T.

suma de 500 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de

avocat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SNTFC "C.C." SA, susținând incidența

motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și

solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru

rejudecare.

În motivarea

recursului, pârâta a arătat că instanța de apel a interpretat greșit

prevederile art. 52 C. muncii, apreciind că trebuie întrunite cumulativ

condițiile pentru suspendare prevăzute de acest text legal.

Pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, dosarul a fost înregistrat la data de 13 ianuarie

2014.

Instanța a dispus, în

temeiul art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Raportul a fost

comunicat părților, iar intimatul M.T., în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc.

civ., a formulat în scris punct de vedere asupra raportului.

Intimatul a

solicitat, în principal, respingerea recursului, ca fiind inadmisibil și, în

subsidiar, respingerea recursului, ca fiind nefondat, cu obligarea recurentei

la plata cheltuielilor de judecată.

În combaterea

recursului, intimatul a arătat că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și

temeinice, deoarece instanțele de judecată au interpretat corect atât starea de

fapt cât și prevederile art. 52 lit. b) C. muncii.

Analizând, în

condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte

constată că acesta este inadmisibil și urmează, în consecință, să îl respingă,

pentru următoarele considerente:

Curtea de Apel Cluj,

secția I civilă, prin Decizia nr. 156/A din data de 20 noiembrie 2013 a respins

apelul declarat de pârâta SNTFC "C.C." SA împotriva Sentinței civile

nr. 1969/F din 31 iulie 2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care a

păstrat-o. Decizia este definitivă.

Dispozițiile art. 634

alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevăd că sunt hotărâri definitive, hotărârile

date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

O hotărâre

judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de

lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot

exista în afara legii.

Regula are valoare de

principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că

mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de

lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Potrivit art. 483

alin. (2) C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la

conflictele de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.

Obiectul prezentului

dosar îl reprezintă un litigiu de muncă, respectiv contestație împotriva

deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, întemeiată pe

dispozițiile C. muncii.

Totodată, potrivit

art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. "nu sunt supuse recursului

hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că

hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Textul reglementează

posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel

ceea ce configurează într-un mod mai pronunțat față de vechea reglementare

caracterul recursului de cale extraordinară de atac.

În acest sens, este

de reținut că din analiza și interpretarea dispozițiilor art. 483 (obiectul și

scopul recursului; instanța competentă) C. proc. civ. aprobat prin Legea nr.

134/2010 se observă o restrângere a ariei hotărârilor judecătorești care pot fi

atacate cu recurs, tocmai în considerarea caracterului extraordinar al acestei

căi de atac.

Față de dispozițiile

legale anterior menționate, Decizia nr. 156/A din 20 noiembrie 2013 a Curții de

Apel Cluj, secția I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului.

Pentru considerentele

expuse Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

În temeiul

dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată să

plătească intimatului M.T. suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată,

constând în onorariu de avocat, conform dovezii aflată la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de pârâta SNTFC "C.C." SA - STFC Cluj cu sediul în

Cluj-Napoca, județul Cluj împotriva Deciziei nr. 156/A din data de 20 noiembrie

2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul

M.T. domiciliat în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud.

Obligă recurenta la

plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul M.T..

Fără nicio cale de

atac.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 1 aprilie 2014.

Procesat de GGC - CL