ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1008/2014

Asupra cauzei civile

de față, în condițiile art. 395 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17 ianuarie 2014,

data poștei, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuenta, prin

reprezentant legal D.V. în calitate de Președinte - Director General, a

solicitat anularea Sentinței civile nr. 9868 din 27 iunie 2013 a Judecătoriei

sectorului 3, secția I civilă, definitivă prin Decizia civilă nr. 253 din 19

noiembrie 2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

În motivarea cererii,

revizuenta a precizat că hotărârea potrivnică este Decizia comercială nr.

440/2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, rămasă

irevocabilă prin Decizia nr. 2020 din 25 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială.

În dezvoltarea căii

de atac, revizuenta a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate

a cererii de revizuire în sensul în care există două hotărâri judecătorești,

definitive, pronunțate în dosare diferite având aceleași părți, cauză și obiect

și în care instanța a cărei hotărâre se cere a fi revizuită nu s-a pronunțat

asupra excepției autorității de lucru judecat.

În drept, cererea de

revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. ((1) pct. 8 din

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

În termen legal impus

de dispozițiile art. 513 alin. ((2) din Legea nr. 134/2010, intimata a depus

întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de

revizuire.

La termenul de

judecată din 26 martie 2014 Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția

tardivității cererii de revizuire asupra căreia a rămas în pronunțare, cu

prioritate față de excepția inadmisibilității, în raport de prevederile art.

248 alin. ((2) din Legea nr. 134/2010.

Examinând cererea de

revizuire, în raport de excepția mai sus evocată, în soluționarea cauzei Înalta

Curte constată următoarele:

Prin cererea

formulată și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data

de 17 ianuarie 2014, SC A.P. SA, prin reprezentant legal D.V., a solicitat

revizuirea Deciziei nr. 253 din 19 noiembrie 2013 a Tribunalului București,

secția a VI-a civilă, invocând dispozițiile art. 509 alin. ((1) pct. 8 din

Legea nr. 134/2010, pretinzând că aceasta contravine Deciziei comerciale nr.

440/2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, irevocabilă prin

Decizia nr. 2020 din 25 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială. În dezvoltarea motivului de revizuire, susține că soluția din

Decizia nr. 253 din 19 noiembrie 2013 a Tribunalului București, încalcă ceea ce

s-a statuat în mod irevocabil, respectiv că Sentința civilă nr. 167/SC/1991

pronunțată de Judecătoria Sectorului 3, București reprezintă titlul său de

proprietate asupra imobilului cu privire la care s-a dispus evacuarea.

Conform art. 511

alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010, revizuirea pentru contrarietate de

hotărâri poate fi exercitată în termen de o lună de la data rămânerii

definitive a ultimei hotărâri.

În aplicarea

prevederilor legale sus-menționate, Înalta Curte constată că termenul de 1 lună

stabilit de legiuitor pentru exercitarea căii de atac a revizuirii întemeiate

pe dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 reprezintă un

termen legal, imperativ și absolut a cărui încălcare atrage sancțiunea

decăderii din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac.

Înalta Curte constată

că spre deosebire de vechea reglementare care prevedea o modalitate diferită de

calcul a termenului de exercitare a căii de atac după cum hotărârile între care

există contrarietate sunt pronunțate sau nu de instanțe de recurs, normele

legale aplicabile cauzei pendinte prevăd un termen generic de o lună care

începe să curgă invariabil de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri

judecătorești.

În cauză, ultima

hotărâre judecătorească, dintre cele pretins a fi potrivnice, este cea a cărei

anulare s-a solicitat pe calea revizuirii, respectiv Decizia nr. 253 din 19

noiembrie 2013 a Tribunalului București.

Față de data de la

care a fost înregistrată pe rolul instanțelor cererea de chemare în judecată,

ce a fost soluționată prin decizia menționată, instanța constată că aceasta

este supusă normelor procedurale reglementate de Legea nr. 134/2010 privind

Codul de procedură civilă, norme în raport de care, de altfel, a și fost

soluționată această acțiune. Se mai reține că prin decizia a cărei revizuire se

solicită a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuentă împotriva

Sentinței civile nr. 9868 din 27 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria

sectorului 3 prin care a fost dispusă evacuarea acesteia din imobilul situat în

sector 2, București, decizie care este definitivă potrivit legii și propriilor

mențiuni.

Astfel, conform

dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă, cererile pronunțate în materie de evacuare nu sunt supuse

recursului. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din actul normativ menționat,

sunt decizii definitive, deciziile date în apel, fără drept de recurs.

Totodată, alin. (2) al aceluiași articol menționează că hotărârile prevăzute la

alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a

apelului (...) sau, după caz, la data pronunțării. Din interpretarea

sistematică a dispozițiilor legale evocate, rezultă că deciziile pronunțate în

apel în materia evacuării sunt decizii definitive de la data pronunțării.

În cauza dedusă

judecății, cererea de revizuire a fost formulată în temeiul prevederilor art.

509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 și a fost transmisă prin poștă la

data de 17 ianuarie 2014, fiind îndreptată împotriva unei hotărâri, ultima

dintre cele pretins a fi potrivnice (în sensul art. 511 alin. (1) pct. 8 din

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă) care este o hotărâre

definitivă chiar de la data pronunțării sale, respectiv de la data de 19

noiembrie 2013.

În raport de

dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 cu aplicarea

dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 din același act normativ, termenul

pentru exercitarea căii de atac a revizuirii s-a împlinit la 19 decembrie 2013,

ultima zi în care partea putea formula cererea fiind 19 decembrie 2013.

Se constată de

asemenea că revizuenta nu a formulat cerere de repunere în termen, neinvocând

nicio împrejurare care să o pună în imposibilitatea absolută de a exercita

calea de atac iar potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, dată la care

partea a transmis prin poștă cererea este 17 ianuarie 2014.

Pe cale de

consecință, actul procedural îndeplinit după expirarea termenului legal,

imperativ și absolut stabilit de lege va fi respins ca tardiv formulat.

Prin urmare, pentru

considerentele mai sus reținute și în raport de dispozițiile art. 511 alin. (1)

pct. 8 coroborate cu cele ale art. 248 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, va

admite excepția tardivității cererii de revizuire și va respinge calea de atac

ca tardiv formulată, soluție în raport de care verificarea admisibilității

cererii de revizuire nu se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă,

cererea de revizuire formulată de revizuenta SC "A.P." SA cu sediul

social în București, sector 3, împotriva Deciziei nr. 253 din 19 noiembrie 2013

a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, pronunțată în contradictoriu cu

SC M. cu sediul social în București, sector 5, înregistrată la Oficiul

Registrului Comerțului București sub nr. C40/15/2005, cu domiciliu procesual

ales la Cabinet Avocat M.K., având sediul în sector 5, București.

Cu recurs în termen

de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 26 martie 2014.

Procesat de GGC - CL