ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 865/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 865/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 865/2017
Asupra
cererii de revizuire, a constatat următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă,
la data de 05.08.2014, sub nr. x/3/2014, revizuentul A. SA în contradictoriu cu
intimata SC B. SA, în temeiul art. 322 pct. 4, coroborat cu art. 324 alin. (1)
pct. 3 C. proc. civ., a formulat cerere de revizuire a sentinței civile
nr. 7166 din 08 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București,
secția comercială, în Dosarul nr. x/2000, cerere de revizuire prin
care a solicitat admiterea acesteia și schimbarea în tot a sentinței
civile, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată
de către SC B. SA ca neîntemeiată și obligarea intimatei la
plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința
civilă nr. 1167 din 09 martie 2015, Tribunalul București, secția
a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepția tardivității
cererii de revizuire, excepția lipsei calității procesuale
pasive, excepția inadmisibilității și a respins cererea de
revizuire, ca neîntemeiată.
Pentru a
pronunța această soluție, prima instanță a reținut,
referitor la excepția tardivității formulării cererii de
revizuire, invocată de intimata SC B. SA, că sentința
civilă nr. 7166 a fost pronunțată de Tribunalul București, secția
comercială, la data de 08 noiembrie 2000, iar la data de 3 iulie 2014,
revizuentul a primit comunicarea minutei deciziei penale nr. 180 din 27 iunie
2014 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,
decizie prin care a rămas definitivă sentința penală nr.
2076 din 09 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria sectorului
1 București. Cum revizuentul a luat cunoștință de
hotărârea penală definitivă la data de 03.07.2014, iar cererea a
fost formulată la data de 04.08.2014, în termenul de o lună
prevăzut de lege, termen care este unul de decădere, tribunalul a
constatat că cererea de revizuire a fost formulată în termen.
Relativ la
excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de
intimata SC B. SA, tribunalul a reținut că aceasta este succesoare cu
titlu particular a C. SRL, care a avut calitatea de pârâtă în cadrul
litigiului în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire se
solicită, astfel că are calitate procesuală pasivă.
Referitor la
excepția inadmisibilității formulării cererii de revizuire,
tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere
faptul că aspectele învederate de intimată prin întâmpinare nu
constituie o veritabilă excepție procesuală, ci aspecte ce țin
de fondul cererii de revizuire, urmând a fi analizate ca atare.
Cu privire la
fondul cererii de revizuire, s-a reținut că prin sentința
civilă nr. 7166 din 08 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul
București, secția comercială, s-a admis cererea formulată
de reclamanta C. SRL în contradictoriu cu pârâta D. SA (în prezent A. SA) și
s-a dispus obligarea pârâtei la încheierea contractului de
vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate cu privire la activele obținute
în temeiul contractului de asociere în participațiune nr. 1215 din 03
august 1995 și a actelor adiționale, la valoarea de 24.674.378.000
lei. De asemenea, a fost obligată pârâta la 1.000.000 lei daune
cominatorii pe zi de întârziere și la plata cheltuielilor de
judecată.
Imobilele ce
au format obiectul contractului de asociere în participațiune menționat
mai sus au fost înstrăinate prin contract de vânzare-cumpărare
încheiat între A. SA, în calitate de vânzător și C. SRL, în calitate
de cumpărătoare.
Tribunalul a
constatat că în preambulul contractului de vânzare-cumpărare
există mențiune expresă cu privire la faptul că acest
contract s-a încheiat ca urmare a sentinței civile nr. 7166 din 08
noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția
comercială, ceea ce justifică și condiția interesului, ca
folos practic urmărit la declanșarea acțiunii de față,
exercitată prin intermediul căii de atac a revizuirii.
În ceea ce
privește cererea de revizuire, tribunalul a constatat că în speța
dedusă judecății, s-au invocat înscrisuri declarate false prin
sentința penală nr. 2076 din 09 octombrie 2006 pronunțată
de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. x/299/2005,
considerate determinante pentru pronunțarea hotărârii atacate,
respectiv actul adițional nr. 1 din 19 iunie 2000 la contractul de
asociere în participațiune nr. 1215 din 03 august 1995 încheiat între A.
SA și C. SRL.
S-a mai reținut
că din considerentele sentinței penale rezultă însă că
au fost declarate false ca atare numai procesele-verbale ale ședințelor
C.A. și A.G.A., precum și hotărârile organelor de conducere ale
revizuentului emise în baza proceselor-verbale respective, neinvocate în susținerea
prezentei revizuiri.
În privința
contractelor de asociere în participațiune și a actelor adiționale
la acestea, inclusiv actul adițional nr. 1 din 19 iunie 2000 la contractul
de asociere în participațiune nr. 1215 din 03 august 1995 încheiat cu C.
SRL, s-a reținut că se impune anularea acestuia pentru două
motive: în temeiul art. 348 C. proc. pen., deoarece sunt rezultatul direct al
falsificării celor consemnate în procesele-verbale ale ședințelor
CA și AGA, în sensul aprobării lor și al întocmirii
hotărârilor A.G.A. și C.A. în același sens; în temeiul art. 34
alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, deoarece la încheierea contractelor s-a
încălcat principiul specialității capacității de
folosință.
Așadar,
s-a reținut că actul adițional nr. 1 din 19 iunie 2000 la
contractul de asociere în participațiune nr. 1215 din 03 august 1995
încheiat cu C. SRL nu a fost declarat fals prin hotărârea penală
definitivă invocată în cauză, nereținându-se că acesta
a fost falsificat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de fals
intelectual de către inculpat, ci numai că acesta reprezintă un
rezultat al falsificării celorlalte înscrisuri anulate, respectiv
procesele-verbale ale ședințelor C.A. și A.G.A. în baza
cărora s-au inserat dispozițiile anulate din cadrul deciziilor C.A. și
hotărârilor A.G.A. pentru încheierea contractelor de asociere în participațiune,
hotărâri A.G.A. ce au fost adoptate cu încălcarea dispozițiilor
prevăzute de legiuitor pentru formarea voinței sociale în adunarea
generală, respectiv a normelor de ordine publică referitoare la
convocare, la publicitate, ordine de zi, deliberare și vot.
Ca atare, tribunalul
nu a reținut că actul adițional nr. 1 din 19 iunie 2000 la
contractul de asociere în participațiune nr. 1215 din 03 august 1995 dedus
judecății în cadrul Dosarului nr. x/2000 al Tribunalului București,
secția comercială, a fost plăsmuit în integralitatea sa ori
că s-a alterat realitatea, deoarece operațiunea de asociere în
participațiune - ca situație premisă pentru existența
infracțiunii de fals intelectual, pentru care s-a dispus condamnarea
inculpatului - s-a realizat, situația contrară nerezultând din
considerentele sentinței penale nr. 2076 din 09 octombrie 2006 pronunțată
de Judecătoria sectorului 1 București și nici din poziția
procesuală adoptată de revizuent în cauza soluționată prin
sentința civilă nr. 7166 din 08 noiembrie 2000 pronunțată
de Tribunalul București, secția comercială, ori din probele
administrate în acea cauză sau în litigiul de față.
De asemenea,
s-a mai reținut că pentru ca un înscris să fie declarat fals,
este necesar ca acesta să fie el însuși obiectul acțiunii de
falsificare, fie în modalitatea de atestare a unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului, fie în modalitatea omisiunii de a
insera în act fapte sau împrejurări care trebuie să fie inserate,
prin urmare, faptul că înscrisul analizat a fost reținut de instanța
penală ca fiind rezultatul acțiunii de falsificare a unor alte
înscrisuri nu satisface condiția înscrisului declarat fals, impusă de
art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.
Această
situație, a reținut instanța, rezultă din considerentele
sentinței penale nr. 2076 din 09 octombrie 2006 pronunțată de
Judecătoria sectorului 1 București, instanța penală reținând
întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de fals intelectual,
prevăzută de art. 289 C. pen., numai în privința faptei
inculpatului de a falsifica hotărârile consiliului de administrație și
ale adunării generale a acționarilor cu prilejul întocmirii acestora
de către A. SA, hotărâri A.G.A. care cuprindeau mențiuni
necorespunzătoare adevărului și care au fost întocmite pe baza
proceselor-verbale ale ședințelor, astfel cum au fost modificate de
către o altă persoană față de care inculpatul a fost
condamnat pentru participație improprie la fals intelectual.
Relevant s-a
apreciat a fi și faptul că în cadrul considerentelor asupra laturii
penale, instanța penală a făcut referire la contractele de
asociere numai atunci când a reținut săvârșirea de către
inculpat a infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C.
pen., și a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor
publice, prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen., astfel
că, a reținut tribunalul, actul adițional nr. 1 din 19 iunie
2000 la contractul de asociere în participațiune nr. 1215 din 03 august
1995 a constituit o modalitate de săvârșire a acestor din urmă
infracțiuni, și nu a celei de fals intelectual.
Drept
consecință, tribunalul a constatat că revizuentul nu se poate
prevala de nulitatea actului adițional nr. 1 din 19 iunie 2000 la
contractul de asociere în participațiune nr. 1215 din 03 august 1995,
dispusă prin sentința penală nr. 2076 din 09 octombrie 2006
pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, pentru a
invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 teza a II-a C.
proc. civ., deoarece acest text nu se referă la înscrisuri declarate nule
sau anulate, precum actul adițional în cauză, ci la înscrisuri
declarate false.
În final,
tribunalul a apreciat că nu se poate constata în cadrul prezentului
litigiu faptul că actul adițional menționat anterior este fals,
întrucât, pentru a proceda în acest mod, revizuentul trebuia să facă
dovada existenței unei hotărâri penale din care să rezulte
că nu se mai poate urmări penal infracțiunea de fals săvârșită
cu privire la acest act.
Pentru aceste
considerente, tribunalul a concluzionat în sensul caracterului neîntemeiat al
cererii de revizuire formulate de revizuentul A. SA în contradictoriu cu
intimata B. SA.
Împotriva
sentinței civile menționate a declarat apel revizuentul A. SA iar
prin decizia civilă nr. 391 din 2 martie 2016, pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins
apelul, ca nefondat.
În motivarea
acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență,
că prin înscris declarat fals în accepțiunea dispozițiilor art.
322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. se înțelege nu numai înscrisul reținut
ca fals o dată cu săvârșirea unei infracțiuni, ci și
acela al cărui conținut nu corespunde realității, chiar și
atunci când prin operațiunea de alterare a realității nu s-a
comis o infracțiune. Ca atare, cu atât mai mult poate fi valorificat în
cadrul motivului de revizuire analizat un înscris al cărui conținut
nu corespunde realității, chiar dacă el nu este rezultatul unei
infracțiuni de fals intelectual, aspectul esențial pentru încadrarea
în motivul de revizuire analizat constând în neconcordanța conținutului
înscrisului cu realitatea, nicidecum o anume încadrare juridică a faptei
care a condus la această situație de fapt din punctul de vedere al
legii penale.
De asemenea,
s-a mai reținut că nu este necesară pronunțarea unei
hotărâri judecătorești penale din care să rezulte că
nu se mai poate urmări penal infracțiunea de fals săvârșită
cu privire la acest act, câtă vreme dispozițiile legale nu
operează o astfel de diferențiere și potrivit unei
interpretări constante consacrată deopotrivă de doctrina și
practica judiciară, falsul înscrisului se analizează incidental în
chiar procesul de revizuire.
Din
perspectiva menționată, instanța de apel a constatat că
prima instanță nu a interpretat corect dispozițiile art. 322
pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., referitoare la interpretarea extensivă a
sintagmei de „înscris fals” însă acest aspect nu a fost de natură
să conducă la admiterea apelului îndreptat împotriva soluției
cuprinse în dispozitivul sentinței apelate, de respingere a cererii de
revizuire.
Curtea de
apel a avut în vedere împrejurarea că ipoteza de revizuire analizată
presupune, pe lângă condiția ca înscrisul să fi fost declarat
fals și pe aceea ca înscrisul să fi fost determinant pentru pronunțarea
hotărârii atacate, or, analiza dosarului finalizat cu pronunțarea
sentinței nr. 7166 din 08 noiembrie 2000 a relevat împrejurarea că
înscrisul cu privire la care s-a învederat caracterul fals nu a fost atașat
la acest dosar.
Pentru aceste
considerente, reținând că sentința nr. 7166 din 08 noiembrie
2000 nu s-a dat în temeiul înscrisului constând în actul adițional nr. 1
din 19 iunie 2000 la contractul de asociere în participațiune nr. 1215 din
03 august 1995, care de altfel nu a fost înfățișat acestei instanțe,
instanța a concluzionat în sensul caracterului nefondat al apelului
formulat.
Împotriva
acestei decizii a formulat recurs revizuentul A. SA, iar prin decizia nr. 2118
din 14 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
a II-a civilă, a admis recursul, a modificat decizia recurată în
sensul că a admis apelul formulat de revizuent împotriva sentinței
civile nr. 1167 din 09 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București,
secția a VI-a civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a
admis cererea de revizuire, a schimbat în tot sentința civilă nr.
7166 din 08 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția
comercială, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată
formulată de SC B. SA ca neîntemeiată.
Prin aceeași
decizie, a fost obligată intimata SC B. SA să plătească
recurentei suma de 15.222,78 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a
pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că
prin sentința penală nr. 2076 din 9 octombrie 2006 s-a constatat
caracterul fals și s-a dispus anularea actului adițional nr. 1 din 19
iunie 2000 la contractul de asociere în participațiune nr. 1215 din 3
august 1995, instanța apreciind că acesta reprezintă consecința
directă, dacă nu chiar una din modalitățile de realizare a
activității infracționale a inculpatului. Instanța
penală a mai reținut și faptul că, contractele de asociere
în participațiune încheiate cu părțile vătămate se
impun a fi anulate în temeiul art. 348 C. proc. pen. fiind rezultatul direct al
falsificării celor consemnate în procesele-verbale ale ședințelor
C.A. și A.G.A., în sensul aprobării lor, și al întocmirii
hotărârilor C.A. și A.G.A. ale A. SA în același sens.
Așadar,
s-a reținut că după finalizarea procesului civil prin pronunțarea
sentinței a cărei revizuire se cere, s-a pronunțat o
hotărâre penală definitivă cu relevanță directă
asupra prezentei cereri, hotărâre penală care are autoritate de lucru
judecat, cu privire la faptă, persoană și vinovăția
acesteia, fiind declarate false înscrisurile relevante în cauză și
făcându-se dovada săvârșirii infracțiunii de fals în modul
arătat în hotărârea penală.
Actul adițional
nr. 1 din 19 iunie 2000 a fost declarat nul întrucât a fost încheiat
fără a avea aprobarea A.G.A., această dispoziție fiind
prevăzută sub sancțiunea nulității absolute conform
art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților
comerciale, întrucât se are în vedere un interes general, de ordine
publică, determinat de specificul activelor deținute de o societate
cu capital majoritar de stat.
Totodată,
s-a reținut că în lipsa unei hotărâri A.G.A., luată în
condiții de legalitate, rezultă că prin actul adițional
s-au atestat niște împrejurări necorespunzătoare adevărului
întrucât nu a existat intenția A. SA de a înstrăina activele societății
către B. SA.
În aceste
condiții, s-a constatat că în mod greșit instanța de apel a
apreciat că actul adițional nr. 1 din 19 iunie 2000 nu a avut
caracter determinant în pronunțarea sentinței a cărei revizuire
se solicită prin prezentul dosar având în vedere că așa cum
rezultă din dispozitivul sentinței civile nr. 7166 din 8 noiembrie
2000, Tribunalul București, secția comercială, a obligat
recurenta- revizuentă, în baza art. 12 din Legea nr. 133/1999, să
încheie contractul de vânzare-cumpărare a activelor obținute în baza
contractului de asociere în participațiune nr. 1215 din 3 august 1995 și
a actelor adiționale la acesta.
Potrivit art.
12 din Legea nr. 133/1999, activele disponibile utilizate de întreprinderile
mici și mijlocii în baza contractului de asociere în participațiune
încheiat cu societățile comerciale și companiile naționale
cu capital majoritar de stat, precum și cu regiile autonome trebuiau
vândute deținătorului, la solicitarea acestuia, prin urmare, existența
contractului de asociere în participațiune susmenționat a fost
determinantă în pronunțarea soluției prin care SC A. SA a fost
obligată să încheie contractele de vânzare-cumpărare ale
activelor.
Având în
vedere că există o hotărâre judecătorească penală
definitivă prin care s-au declarat false înscrisurile relevante în
cauză și că s-a făcut dovada săvârșirii infracțiunii
de fals în modul arătat în hotărârea penală, Înalta Curte a
apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
Împotriva
deciziei sus menționate, a formulat cerere de revizuire revizuenta SC B.
SA prin care a invocat dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea căii de atac,
schimbarea în tot a deciziei atacate, respingerea recursului formulat de A. SA,
cu consecința menținerii în totalitate a deciziei civile nr. 391 din
02 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă,
ca fiind temeinică și legală.
În
argumentarea motivului de revizuire invocat, revizuenta a susținut că
instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, neluând
în considerare un aspect esențial al cauzei care fusese susținut și
învederat în cadrul întâmpinării formulate de SC B. SA și care era
hotărâtor pentru soluționarea cauzei.
Astfel, a susținut
revizuenta că instanța de recurs nu a dat o soluție susținerilor
sale referitoare la faptul că actul pretins fals nu s-a aflat la dispoziția
instanței care a pronunțat sentința a cărei revizuire s-a
solicitat.
A mai
arătat revizuenta că în Dosarul nr. x/2000 al Tribunalului București,
secția comercială, în care a fost pronunțată sentința
civilă nr. 7166 din 08 noiembrie 2000 ce face obiectul revizuirii
formulate de SC A. SA, actul adițional nr. 1 din 19 iunie 2000 nu a fost
depus ca probă, reclamanta de la acea dată, SC C. SRL nefondându-și
acțiunea pe acest act iar toată demonstrația juridică a
reclamantei s-a întemeiat pe existența contractului de asociere în
participațiune nr. 1215 din 03 august 1995, acesta fiind actul
hotărâtor în baza căruia s-a invocat beneficiul art. 12 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 133/1999.
A mai
arătat revizuenta că în condițiile în care la dosarul cauzei
soluționat cu sentința civilă a cărei revizuire se
solicită de către A. SA nu a fost depus actul adițional nr. 1
din 19 iunie 2000, respectiv actul pe care se întemeiază toată
demonstrația din calea extraordinară de atac, singurul act adițional
anulat de către instanța penală, înseamnă că nu
există premisele pentru ca instanțele învestite cu cererea de
revizuire sa poată aprecia daca acesta a fost determinant sau nu în sensul
dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
Astfel, a
arătat revizuenta că omisiunea instanței de recurs constă
în neobservarea unui aspect esențial, respectiv că actul declarat nul
de către instanța penală nu s-a aflat la dosarul de fond și
nu a fost avut în vedere de către instanța de fond, sens în care
revizuirea formulată de SC A. SA apare în mod evident ca neavenită,
inadmisibilă.
A mai
arătat revizuenta că instanța de recurs nu s-a pronunțat
asupra neîndeplinirii în cauză a condiției ca înscrisul să fi
fost determinant ca și consecință a faptului că acesta
lipsea cu desăvârșire la dosar, fiind indubitabil că un înscris,
care nu a fost depus la dosarul cauzei în susținerea acțiunii
formulate de către reclamantă nu poate avea caracterul unui înscris
hotărâtor, cu alte cuvinte, soluția instanței nu a fost
afectată de valoarea juridică și probantă a acestui act,
sens în care hotărârea pronunțată nu este susceptibilă de a
fi revizuită pentru acest motiv.
În susținerea
celor învederate, a mai arătat revizuenta că Actul adițional nr.
1 din 19 iunie 2000 la contractul de asociere în participațiune a
reprezentat doar o formă juridică care să reunească toate
modificările aduse de-a lungul timpului la contract, neaducând
modificări de structură actelor adiționale anterioare iar
temeiul juridic al acțiunii SC C. SRL a rămas în ființă,
fiind valid, chiar și după declararea ca nul a actului adițional
nr. 1/2000 de către instanța penală și neavând nicio
înrâurire asupra soluției pronunțată în Dosarul nr. x/2000.
Analizând
cererea de revizuire, Înalta Curte, din perspectiva cerințelor legale
prevăzute expres dar și decurgând din dispozițiile art. 322
alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire pentru
următoarele considerente:
Înalta Curte
reține că scopul reglementării cazului de revizuire
prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este acela al
aplicării principiului disponibilității în conformitate cu
dispozițiile art. 129 C. proc. civ. potrivit cărora judecătorii
nu pot depăși limitele obiectului astfel cum a fost formulat prin
cererea principală, accesorie sau incidentală.
Motivul de
revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. poate fi
invocat atunci când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care
nu s-au cerut (extra petita), instanța nu s-a pronunțat asupra unui
lucru cerut (minus petita) sau a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita).
În speță,
prin criticile aduse deciziei atacate, revizuenta a susținut, în esență,
că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra faptului că
actul adițional nr. 1 din 19 iunie 2000 nu se afla la dispoziția
instanței care a pronunțat sentința a cărei revizuire s-a
cerut și nu s-a pronunțat asupra condiției ca înscrisul să
fi fost determinant.
Din examinarea
considerentelor deciziei a cărei revizuire s-a solicitat, Înalta Curte
constată că susținerile revizuentei sunt nefondate.
Astfel, în
ceea ce privește critica referitoare la nepronunțarea de către
instanța de recurs asupra faptului că actul adițional nr. 1 din
19 iunie 2000 nu se afla la dosarul cauzei, aspect invocat prin întâmpinarea
formulată în recurs, se constată că nu poate fi reținută,
având în vedere că teza ce vizează minus petita se referă la
situația în care, din eroare, instanța nu a soluționat o cerere
cu care a fost legal învestită și nu situația în care nu a fost
analizată o apărare de fond.
Mai mult, se
observă că instanța de recurs a reținut cele statuate prin
sentința penală nr. 2076 din 09 octombrie 2006 cu referire la
caracterul fals urmare a căruia s-a dispus anularea actului adițional
nr. 1 din 19 iunie 2000, hotărâre penală definitivă, cu relevanță
directă asupra prezentei cauze din perspectiva dispozițiilor art. 322
alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Totodată,
s-a reținut că actul adițional nr. 1 din 19 iunie 2000 a fost
declarat nul întrucât a fost încheiat fără aprobarea A.G.A., iar în
lipsa unei hotărâri A.G.A. luată în condiții de legalitate,
rezultă că prin actul adițional s-au atestat împrejurări
necorespunzătoare adevărului întrucât nu a existat intenția A.
SA de a înstrăina activele societății către SC B. SA.
În ceea ce
privește caracterul determinant al actului adițional nr. 1 din 19
iunie 2000 la pronunțarea sentinței civile nr. 7166 din 08 noiembrie
2000, Înalta Curte a reținut prin decizia a cărei revizuire s-a
solicitat că potrivit dispozitivului sentinței civile menționate,
Tribunalul București, secția comercială, a obligat revizuenta în
baza art. 12 din Legea nr. 133/1999, să încheie contractul de
vânzare-cumpărare a activelor obținute în baza contractului de
asociere în participațiune nr. 1215 din 03 august 1995 și a actelor
adiționale la acesta, prin urmare, existența contractului de asociere
în participațiune a fost determinant în pronunțarea acestei soluții.
Așadar,
nu pot fi reținute ca fondate susținerile revizuentei din perspectiva
dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., nici cu privire la
nepronunțarea asupra unui lucru care s-a cerut, nici cu privire la faptul
că s-ar fi dat mai mult decât s-a cerut, motiv pentru care cererea de
revizuire formulată de revizuenta SC B. SA împotriva deciziei nr. 2118 din
14 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția a II-a civilă, va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
cererea de revizuire formulată de revizuenta SC B. SA împotriva deciziei
nr. 2118 din 14 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 16 mai 2017.