ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2096/2016

Decizia nr. 2096/2016 Asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 05 august 2014 sub nr. 26948/3/2014, revizuenta SC A. SA (fostă B. SA) în contradictoriu cu intimata C. SRL a formulat cerere de revizuire a Sentinței civile nr. 5401 din 25 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, prin care a solicitat instanței admiterea cererii de revizuire în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ. și schimbarea în tot a sentinței civile în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de C. SRL ca neîntemeiată, și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 2.686 din 18 mai 2015 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, s-a admis excepția tardivității revizuirii, cererea fiind respinsă ca tardiv formulată, în conformitate cu art. 324 alin. (1) C. proc.

civ. În argumentarea acestei soluții, tribunalul a reținut că termenul legal de declarare a acestei căi extraordinare de atac este de o lună și se socotește în funcție de ziua când partea a luat cunoștință de hotărârea instanței penale, în speță, revizuenta a fiind parte în procesul penal, a luat cunoștință de hotărâre la data pronunțării, 9 octombrie 2006, fiind nerelevantă data comunicării Adresei Biroului de Executări Penale a Judecătoriei Sectorului 1. Împotriva acestei soluții a formulat apel revizuentul A. SA, iar prin Decizia civilă nr. 770 din 6 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul, a anulat în tot sentința civilă apelată și a trimis cauza aceleiași instanțe spre continuarea judecății.

În argumentarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că revizuentul a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 5.401 din 25 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în Dosarul nr. x/2000, pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., respectiv pentru faptul că hotărârea s-ar fi dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, fiind invocată Sentința penală nr. 2.076 din 09 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. x/299/2005, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 180 din 27 iunie 2014 a Tribunalului București, secția I penală, în Dosarul nr. x/3/2009**.

S-a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul. Cum în cauză hotărârea invocată de revizuentă ca fiind cea care a declarat fals înscrisul este o hotărâre penală, s-a reținut că pentru ca aceasta să poată fi invocată ca temei al revizuirii, trebuie să fie definitivă, ca atare nu a fost primită susținerea intimatei în sensul că hotărârea care declară fals înscrisul, în sensul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., este sentința penală a primei instanțe, de la data pronunțării acesteia, deoarece, la acea dată, aceasta încă nu producea efecte, rămânând definitivă la data soluționării apelului, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

Totodată, s-a mai reținut că potrivit dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești în vigoare la data pronunțării instanței de apel, art. 118 și următoarele, soluția pronunțată în calea de atac se comunică în extras, emis în 24 de ore de la pronunțare, instanței de fond pentru punerea în executare, astfel încât Biroul de executări penale al Judecătoriei Sector 1 București a procedat la emiterea și comunicarea adresei din data de 03 iulie 2014, moment de la care începe să curgă termenul pentru introducerea cererii de revizuire. Sub acest aspect, instanța de apel a apreciat că situația de fapt dovedită cu înscrisuri, respectiv dovada de comunicare făcută de Biroul Executări Penale, nu poate fi răsturnată prin invocarea unei simple prezumții, respectiv aceea că revizuenta fiind parte în procesul penal, putea să ia cunoștință de decizia penală invocată încă de la data pronunțării acesteia.

În raport cu data de 03 iulie 2014, reținută ca fiind data la care revizuenta a luat cunoștință de hotărârea care a menținut soluția primei instanțe de declarare ca fals a înscrisului, instanța de apel a constatat că revizuirea depusă la poștă în data de 4 august 2014, față de dispozițiile art. 101 alin. (3) și 5 și 104 C. proc. civ., a fost formulată în interiorul termenului legal de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., s-a admis apelul și anulând sentința apelată, s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Împotriva Deciziei civile nr. 770 din 6 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs recurenta D., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii recurate și menținerea sentinței primei instanțe. În argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a susținut că decizia civilă atacată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, având în vedere că deși o hotărâre judecătorească penală nedefinitivă nu este susceptibilă de executare, în speță, nu vizează executarea dispozițiilor statuate prin acea hotărâre penală, ci vizează posibilitatea pe care partea interesată o are la dispoziție de a se folosi de o astfel de hotărâre ca temei al unei cereri de revizuire. În continuare, a arătat recurenta că apreciază a fi corectă sentința primei instanțe, care interpretând gramatical și teleologic sensul dispozițiilor art. 322 pct. 4 și 324 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ., a admis excepția tardivității formulării revizuirii. Astfel, a susținut recurenta că potrivit dispozițiilor legale menționate, coroborate cu principiul de drept "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", se poate concluzionând că hotărârea care a declarat fals înscrisul este sentința primei instanțe și nu decizia recurată, în condițiile în care legiuitorul nu a precizat necesitatea caracterului definitiv al hotărârii.

O altă critică formulată de recurentă vizează argumentele instanței de apel referitoare la modalitatea de comunicare între instanțe a dispozitivului deciziei recurate, în condițiile în care art. 118 și urm. din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești nu fac referire la obligația primei instanțe de a face o asemenea comunicare revizuentei, astfel încât adresa Judecătoriei Sector 1, nefiind o comunicare în sensul dispozițiilor procedural-penale a hotărârii penale definitive, nu poate sta la baza calculării termenului de decădere de o lună, pentru formularea cererii de revizuire.

În opinia recurentei, termenul de o lună a început să curgă de la pronunțarea sentinței primei instanțe, însă în ipoteza în care se apreciază că această susținere este neîntemeiată, termenul a început să curgă de la data pronunțării deciziei recurate, 27 iunie 2014 iar o ultimă variantă ar fi data comunicării deciziei care însă nu poate fi data comunicării adresei Biroului Executări Penale din 03 iulie 2014. Pentru toate aceste motive, a solicitat recurenta admiterea recursului, desființarea hotărârii pronunțate în apel și menținerea dispozițiilor Sentinței civile nr 2.686 din 18 mai 2015 pronunțata de Tribunalul București. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta a criticat decizia recurată din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. și art. 324 alin. (1) pct. 3 același cod. Astfel, în argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a susținut, în esență, că momentul de la care începe să curgă termenul de o lună în interiorul căruia putea fi formulată cererea de revizuire curge de la data pronunțării Sentinței penale nr. 2.076 din 09 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, acesta fiind momentul la care revizuenta a luat cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul.

Examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte reține că potrivit art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă "hotărârea a fost pronunțată în baza unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății", caz în care termenul de revizuire curge "de la data la care partea a luat cunoștință de (...) hotărârea care a declarat fals înscrisul", conform dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Așadar, chestiunea supusă dezlegării instanței de recurs este momentul de la care începe să curgă termenul de o lună în interiorul căruia partea putea formula cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc.

civ., respectiv momentul la care revizuenta a luat cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul. În speță, hotărârea prin care a fost constatat caracterul fals al înscrisului care a stat la baza pronunțării hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat este Sentința penală nr. 2.076 din 09 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 180 din 27 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. Având în vedere că hotărârile instanțelor penale devin executorii atât în ceea ce privește latura penală cât și latura civilă la data rămânerii definitive a acestora, potrivit art. 550 C. proc. pen., se constată că în mod corect, instanța de control judiciar a reținut că nu poate fi luată în calcul data pronunțării sentinței primei instanțe ca moment de la care începe să curgă termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ. În raport cu cele reținute, contrar susținerilor recurentei, se constată că argumentele instanței de apel sunt legale și din perspectiva efectului suspensiv și devolutiv al apelului penal precum și al unei posibile soluții de admitere a apelului și desființare a sentinței primei instanțe. Prin urmare, pentru argumentele ce preced, nu poate fi primită susținerea recurentei potrivit căreia hotărârea care declară fals înscrisul este sentința penală a primei instanțe și pe cale de consecință, termenul de revizuire prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. ar începe să curgă de la data pronunțării acesteia. Așadar, concluzia care se impune este că o cerere de revizuire nu se poate întemeia pe o hotărâre penală nedefinitivă, iar în ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc.

civ., termenul de o lună începe să curgă de la data la care partea a luat cunoștință de hotărârea definitivă prin care s-a declarat fals înscrisul, respectiv Decizia penală nr. 180 din 27 iunie 2014 a Tribunalului București, secția I penală. În ceea ce privește data la care partea a luat cunoștință de hotărârea penală definitivă, se constată de asemenea că în mod corect, instanța de apel a reținut că dovada acestui fapt o face adresa Biroului Executări Penale a Judecătoriei Sectorului 1 București din 03 iulie 2014, adresă emisă potrivit dispozițiilor art. 424 alin. (5) C. proc. pen. și art. 118 și urm. din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Așa fiind, instanța de apel a constatat în mod corect că în raport cu data la care partea a luat cunoștință de hotărârea penală, 03 iulie 2014, și data formulării cererii de revizuire, 04 august 2014, aceasta a fost făcută în interiorul termenului legal de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta D. împotriva Deciziei civile nr. 770 din 6 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, și în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.831,74 lei, reprezentând onorariu de avocat, către intimatul A. SA.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta D. împotriva Deciziei civile nr. 770 din 6 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.831,74 lei către intimatul A. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 decembrie 2016. Procesat de GGC - ED