ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2096/2016
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2096/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr.
2096/2016
Asupra
recursului, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a
civilă, la data de 05 august 2014 sub nr. 26948/3/2014, revizuenta SC A.
SA (fostă B. SA) în contradictoriu cu intimata C. SRL a formulat cerere de
revizuire a Sentinței civile nr. 5401 din 25 septembrie 2000
pronunțată de Tribunalul București, secția comercială,
prin care a solicitat instanței admiterea cererii de revizuire în temeiul
art. 322 pct. 4 C. proc. civ. și schimbarea în tot a sentinței civile
în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de C.
SRL ca neîntemeiată, și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de
judecată.
Prin
sentința civilă nr. 2.686 din 18 mai 2015 a Tribunalului
București, secția a VI-a civilă, s-a admis excepția
tardivității revizuirii, cererea fiind respinsă ca tardiv
formulată, în conformitate cu art. 324 alin. (1) C. proc. civ.
În
argumentarea acestei soluții, tribunalul a reținut că termenul
legal de declarare a acestei căi extraordinare de atac este de o lună
și se socotește în funcție de ziua când partea a luat
cunoștință de hotărârea instanței penale, în speță,
revizuenta a fiind parte în procesul penal, a luat cunoștință de
hotărâre la data pronunțării, 9 octombrie 2006, fiind
nerelevantă data comunicării Adresei Biroului de Executări
Penale a Judecătoriei Sectorului 1.
Împotriva
acestei soluții a formulat apel revizuentul A. SA, iar prin Decizia
civilă nr. 770 din 6 mai 2016, Curtea de Apel București, secția
a V-a civilă, a admis apelul, a anulat în tot sentința civilă
apelată și a trimis cauza aceleiași instanțe spre
continuarea judecății.
În
argumentarea acestei soluții, instanța de control judiciar a
reținut, în esență, că revizuentul a solicitat revizuirea
Sentinței civile nr. 5.401 din 25 septembrie 2000 pronunțată de
Tribunalul București, secția comercială, în Dosarul nr. x/2000,
pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.,
respectiv pentru faptul că hotărârea s-ar fi dat în temeiul unui
înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, fiind
invocată Sentința penală nr. 2.076 din 09 octombrie 2006
pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul
nr. x/299/2005, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.
180 din 27 iunie 2014 a Tribunalului București, secția I penală,
în Dosarul nr. x/3/2009**.
S-a mai
reținut că potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc.
civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în
cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat
cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul.
Cum în
cauză hotărârea invocată de revizuentă ca fiind cea care a
declarat fals înscrisul este o hotărâre penală, s-a reținut
că pentru ca aceasta să poată fi invocată ca temei al
revizuirii, trebuie să fie definitivă, ca atare nu a fost
primită susținerea intimatei în sensul că hotărârea care
declară fals înscrisul, în sensul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., este
sentința penală a primei instanțe, de la data
pronunțării acesteia, deoarece, la acea dată, aceasta încă
nu producea efecte, rămânând definitivă la data soluționării
apelului, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
Totodată,
s-a mai reținut că potrivit dispozițiilor din Regulamentul de
ordine interioară al instanțelor judecătorești în vigoare
la data pronunțării instanței de apel, art. 118 și
următoarele, soluția pronunțată în calea de atac se
comunică în extras, emis în 24 de ore de la pronunțare,
instanței de fond pentru punerea în executare, astfel încât Biroul de
executări penale al Judecătoriei Sector 1 București a procedat
la emiterea și comunicarea adresei din data de 03 iulie 2014, moment de la
care începe să curgă termenul pentru introducerea cererii de
revizuire.
Sub acest
aspect, instanța de apel a apreciat că situația de fapt
dovedită cu înscrisuri, respectiv dovada de comunicare făcută de
Biroul Executări Penale, nu poate fi răsturnată prin invocarea
unei simple prezumții, respectiv aceea că revizuenta fiind parte în
procesul penal, putea să ia cunoștință de decizia
penală invocată încă de la data pronunțării acesteia.
În raport cu
data de 03 iulie 2014, reținută ca fiind data la care revizuenta a luat
cunoștință de hotărârea care a menținut soluția
primei instanțe de declarare ca fals a înscrisului, instanța de apel
a constatat că revizuirea depusă la poștă în data de 4
august 2014, față de dispozițiile art. 101 alin. (3) și 5
și 104 C. proc. civ., a fost formulată în interiorul termenului legal
de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel
că, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., s-a admis apelul și
anulând sentința apelată, s-a trimis cauza spre rejudecare
aceleiași instanțe.
Împotriva
Deciziei civile nr. 770 din 6 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a V-a civilă, a declarat recurs recurenta D.,
invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul
cărora a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii
recurate și menținerea sentinței primei instanțe.
În
argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a susținut
că decizia civilă atacată este lipsită de temei legal
și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a
legii, având în vedere că deși o hotărâre
judecătorească penală nedefinitivă nu este
susceptibilă de executare, în speță, nu vizează executarea
dispozițiilor statuate prin acea hotărâre penală, ci
vizează posibilitatea pe care partea interesată o are la
dispoziție de a se folosi de o astfel de hotărâre ca temei al unei
cereri de revizuire.
În
continuare, a arătat recurenta că apreciază a fi corectă
sentința primei instanțe, care interpretând gramatical și
teleologic sensul dispozițiilor art. 322 pct. 4 și 324 alin. (1) pct.
3 C. proc. civ., a admis excepția tardivității formulării
revizuirii.
Astfel, a
susținut recurenta că potrivit dispozițiilor legale
menționate, coroborate cu principiul de drept "ubi lex non
distinguit, nec nos distinguere debemus", se poate concluzionând că
hotărârea care a declarat fals înscrisul este sentința primei
instanțe și nu decizia recurată, în condițiile în care
legiuitorul nu a precizat necesitatea caracterului definitiv al hotărârii.
O altă
critică formulată de recurentă vizează argumentele
instanței de apel referitoare la modalitatea de comunicare între
instanțe a dispozitivului deciziei recurate, în condițiile în care
art. 118 și urm. din Regulamentul de ordine interioară al
instanțelor judecătorești nu fac referire la obligația
primei instanțe de a face o asemenea comunicare revizuentei, astfel încât
adresa Judecătoriei Sector 1, nefiind o comunicare în sensul
dispozițiilor procedural-penale a hotărârii penale definitive, nu
poate sta la baza calculării termenului de decădere de o lună,
pentru formularea cererii de revizuire.
În opinia
recurentei, termenul de o lună a început să curgă de la
pronunțarea sentinței primei instanțe, însă în ipoteza în
care se apreciază că această susținere este
neîntemeiată, termenul a început să curgă de la data
pronunțării deciziei recurate, 27 iunie 2014 iar o ultimă
variantă ar fi data comunicării deciziei care însă nu poate fi
data comunicării adresei Biroului Executări Penale din 03 iulie 2014.
Pentru toate
aceste motive, a solicitat recurenta admiterea recursului, desființarea
hotărârii pronunțate în apel și menținerea
dispozițiilor Sentinței civile nr 2.686 din 18 mai 2015
pronunțata de Tribunalul București.
Analizând
decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului
de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată
că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Subsumat
motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care
vizează cazurile când hotărârea pronunțată este
lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau
aplicarea greșită a legii, recurenta a criticat decizia recurată
din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. și art.
324 alin. (1) pct. 3 același cod.
Astfel, în
argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a susținut, în
esență, că momentul de la care începe să curgă
termenul de o lună în interiorul căruia putea fi formulată
cererea de revizuire curge de la data pronunțării Sentinței
penale nr. 2.076 din 09 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria
Sectorului 1 București, acesta fiind momentul la care revizuenta a luat
cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul.
Examinând
decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte
reține că potrivit art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.,
revizuirea se poate cere dacă "hotărârea a fost
pronunțată în baza unui înscris declarat fals în cursul sau în urma
judecății", caz în care termenul de revizuire curge "de la
data la care partea a luat cunoștință de (...) hotărârea
care a declarat fals înscrisul", conform dispozițiilor art. 324 alin.
(1) pct. 3 C. proc. civ.
Așadar,
chestiunea supusă dezlegării instanței de recurs este momentul
de la care începe să curgă termenul de o lună în interiorul
căruia partea putea formula cererea de revizuire întemeiată pe
dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., respectiv momentul
la care revizuenta a luat cunoștință de hotărârea care a
declarat fals înscrisul.
În
speță, hotărârea prin care a fost constatat caracterul fals al
înscrisului care a stat la baza pronunțării hotărârii a
cărei revizuire s-a solicitat este Sentința penală nr. 2.076 din
09 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1
București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.
180 din 27 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul București,
secția I penală.
Având în
vedere că hotărârile instanțelor penale devin executorii atât în
ceea ce privește latura penală cât și latura civilă la data
rămânerii definitive a acestora, potrivit art. 550 C. proc. pen., se
constată că în mod corect, instanța de control judiciar a
reținut că nu poate fi luată în calcul data
pronunțării sentinței primei instanțe ca moment de la care
începe să curgă termenul de o lună prevăzut de art. 324
alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
În raport cu
cele reținute, contrar susținerilor recurentei, se constată
că argumentele instanței de apel sunt legale și din perspectiva
efectului suspensiv și devolutiv al apelului penal precum și al unei
posibile soluții de admitere a apelului și desființare a
sentinței primei instanțe.
Prin urmare,
pentru argumentele ce preced, nu poate fi primită susținerea
recurentei potrivit căreia hotărârea care declară fals înscrisul
este sentința penală a primei instanțe și pe cale de
consecință, termenul de revizuire prevăzut de art. 324 alin. (1)
pct. 3 C. proc. civ. ar începe să curgă de la data
pronunțării acesteia.
Așadar,
concluzia care se impune este că o cerere de revizuire nu se poate
întemeia pe o hotărâre penală nedefinitivă, iar în ipoteza
prevăzută de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., termenul de o
lună începe să curgă de la data la care partea a luat
cunoștință de hotărârea definitivă prin care s-a
declarat fals înscrisul, respectiv Decizia penală nr. 180 din 27 iunie
2014 a Tribunalului București, secția I penală.
În ceea ce
privește data la care partea a luat cunoștință de
hotărârea penală definitivă, se constată de asemenea
că în mod corect, instanța de apel a reținut că dovada
acestui fapt o face adresa Biroului Executări Penale a Judecătoriei
Sectorului 1 București din 03 iulie 2014, adresă emisă potrivit
dispozițiilor art. 424 alin. (5) C. proc. pen. și art. 118 și
urm. din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor
judecătorești.
Așa
fiind, instanța de apel a constatat în mod corect că în raport cu
data la care partea a luat cunoștință de hotărârea
penală, 03 iulie 2014, și data formulării cererii de revizuire,
04 august 2014, aceasta a fost făcută în interiorul termenului legal
de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Pentru toate
argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta
D. împotriva Deciziei civile nr. 770 din 6 mai 2016 pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, și în
temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata
cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.831,74 lei, reprezentând
onorariu de avocat, către intimatul A. SA.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de recurenta D. împotriva Deciziei civile nr. 770
din 6 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a V-a civilă.
Obligă
recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.831,74 lei
către intimatul A. SA.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 13 decembrie 2016.
Procesat de