ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 102/2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 5 august 2014, sub nr. x/2014, revizuenta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 5390 din 25 septembrie 2000, pronunțată de către Tribunalul București, secția comercială în Dosarul nr. x/2000, în sensul schimbării în tot a sentinței atacate, cu consecința respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulate de către S.C. B. S.R.L., cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 4 coroborat cu art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. din 1865 și art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 133/1999.

Intimata S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca tardivă, iar în subsidiar, ca inadmisibilă și/sau ca lipsită de interes, precum și obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 5353 din 31 octombrie 2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția tardivității formulării cererii de revizuire și a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei decizii a declarat apel revizuenta S.C. A. S.A., prin care a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței apelate și respingerea excepției tardivității formulării cererii de revizuire ca neîntemeiată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond, precum și obligarea intimatei S.C. B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 1370A/2015 din 30 septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta S.C. A. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 5353 din 31 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L.; a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta S.C. B. S.R.L., care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 641 din 30 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub același număr de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 1606 din 2 mai 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității ca neîntemeiate; a admis cererea de revizuire și a schimbat în tot Sentința civilă nr. 5390 din 25 septembrie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială în Dosarul nr. x/2000, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și a obligat intimata la plata către revizuentă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.302,76 RON.

În motivarea acestei sentințe, s-au reținut următoarele:

Cu privire la excepția lipsei de interes, prima instanță a constatat că Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2002 a fost încheiat atât în baza Contractului de asociere în participațiune nr. x/4.10.1999, cât și în baza Sentinței civile nr. 5390/2000.

Astfel, în litigiul privind valabilitatea acestui contract prezintă relevanță pentru revizuentă desființarea sentinței civile, în a cărei executare a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, în vederea stabilirii corecte a cadrului procesual și a limitelor apărărilor părților litigante.

Prima instanță a înlăturat apărările formulate de intimată, vizând condițiile încheierii contractului de vânzare-cumpărare, întrucât aceste apărări pot fi valorificate cel mult în cadrul unei eventuale acțiuni în anularea contractului de vânzare-cumpărare, iar nu în cadrul cererii de revizuire.

Cu privire la excepția inadmisibilității revizuirii, au fost evocate dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. din 1865, potrivit cărora, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare se poate cere în cazul în care hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.

Prima instanță a constatat că, prin Sentința civilă nr. 5390 din 25 septembrie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția Comercială în Dosarul nr. x/2000, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. A.1 S.A. (în prezent S.C. A. S.A.) și s-a dispus obligarea pârâtei la încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare a activului Baza C. Străulești.

Prima instanță a reținut că în cauză au fost indicate drept înscrisuri declarate false prin Sentința penală nr. 2076 din 9 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. x/2005, determinante pentru pronunțarea hotărârii atacate cu revizuire, următoarele: art. 3 din Decizia nr. 20/1999 a Comitetului de Direcție al C. S.A., prin care s-a decis încheierea contractului de asociere în participațiune cu S.C. B. S.R.L. și art. 7 din Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor C. S.A. din 21 octombrie 1999, prin care s-a aprobat perfectarea contractului de asociere în participațiune cu S.C. B. S.R.L. pentru baza C. Străulești și Contractul de asociere în participațiune nr. 183/1999.

Așa cum se menționează în sentința penală, contractul de asociere în participațiune este rezultatul direct al falsificării celor consemnate în procesul-verbal al ședinței Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor C. S.A. din 21 octombrie 1999, în scopul aprobării și întocmirii contractului.

Prima instanță a reținut că, din considerentele sentinței penale, rezultă că au fost declarate false hotărârile organelor de conducere ale societății revizuente, emise în baza proceselor-verbale respective.

În privința contractelor de asociere în participațiune, inclusiv Contractul nr. x/1999, încheiat cu S.C. B. S.R.L., s-a reținut că se impune anularea acestora pentru două motive: în temeiul art. 348 C. proc. pen., deoarece sunt rezultatul direct al falsificării celor consemnate în procesele-verbale ale ședințelor C.A. și A.G.A., în sensul aprobării lor și al întocmirii hotărârilor A.G.A. și C.A. în același scop și în temeiul art. 12 din Legea nr. 133/1999, deoarece încheierea contractelor s-a întemeiat pe o cauză ilicită.

Așadar, contractul de asociere în participațiune a fost anulat pentru că instanța penală a reținut că faptele inculpatului se circumscriu infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals, iar respectivul contract a fost consecința directă a activității infracționale.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția comercială la 20 iulie 2000, sub nr. x/2000, reclamanta S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. A1 S.A. (în prezent S.C. A. S.A.) la încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare a activului Baza C. Străulești.

În temeiul dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 133/1999 și a Contractului de asociere în participațiune nr. 183/1999, Tribunalul București, secția comercială, a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare a activului Baza C. Străulești.

Întrucât Contractul de asociere în participațiune nr. 183/1999 a fost desființat prin Sentința penală nr. 2076 din 9 octombrie 2006, prima instanță a constatat incidența în cauză a motivului de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 4 C. proc. civ. din 1865.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel S.C. B. S.R.L., prin care a solicitat admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 1428/A/2017 din 21 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta S.C. B. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 1606 din 2 mai 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2014; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat apelanta S.C. B. S.R.L. la plata către intimata S.C. A. S.A. a sumei de 4.208,08 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate; a respins ca neîntemeiată cererea intimatei S.C. A. S.A. privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată din apel.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că prima instanță a respins în mod corect excepția lipsei de interes întrucât, din moment ce sentința supusă revizuirii conține o obligație instituită în sarcina revizuentei de încheiere a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare, acesta justifică un interes în promovarea căii de atac a revizuirii.

Aspectele învederate de către apelantă referitoare la actele care au stat la baza încheierii Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2002 pot avea relevanță într-un eventual litigiu având ca obiect acel contract.

Or, obiectul căii de atac a revizuirii este reprezentat de Sentința nr. 5390 din 25 septembrie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în Dosarul nr. x/2000, iar nu contractul de vânzare-cumpărare anterior evocat.

Cu privire la a doua critică care vizează referirea primei instanțe la Contractul de asociere în participațiune nr. 183/1999, instanța de apel a reținut că, deși din considerentele sentinței primei instanțe reiese că aceasta s-a referit la două numere de contracte, respectiv 183 și 188, indicarea Contractului nr. x reprezintă în mod evident o eroare materială, în condițiile în care obiectul revizuirii îl reprezintă o sentință pronunțată în baza Contractului de asociere în participațiune nr. 188/1999.

Cu privire la soluția dată excepției inadmisibilității, instanța de prim control judiciar a constatat că această excepție a fost respinsă în mod temeinic de către prima instanță, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire.

Critica apelantei referitoare la faptul că instanța penală nu ar fi anulat Contractul de asociere în participațiune nr. 188/1999, pe motiv că ar reprezenta rezultatul activității infracționale de fals ori că nu ar corespunde realității, ci pentru fraudă la lege a fost înlăturată de către instanța de apel.

În acest sens, instanța de apel constatat că, din verificarea Sentinței penale nr. 2076 din 8 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. x/2005, rezultă că, pe lângă cauza de nulitate determinată de încălcarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 133/1999, în privința contractelor de asociere în participațiune încheiate cu alte părți vătămate, printre care și S.C. B. S.R.L., instanța penală reținut că și aceste contracte sunt consecința directă a activității infracționale.

Atât timp cât unul dintre motivele de nulitate a Contractului de asociere în participațiune nr. 188/1999 a fost acela că respectivul contract este rezultatul activității infracționale, este evident că exprimă un conținut fals, care nu corespunde realității, fiind deopotrivă îndeplinite atât condițiile de admisibilitate, cât și cele de fond pentru a fi admisă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. din 1865.

Criticile referitoare la dispoziția de obligare a apelantei S.C. B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată au fost apreciate ca fiind fondate de către instanța de apel.

În acest sens s-a reținut că prima instanță nu putea acorda revizuentei cheltuieli de judecată efectuate în alte etape procesuale, doar instanțele învestite cu cererile privitoare la aceste cheltuieli putând statua asupra lor, inclusiv în privința caracterul justificat ori proporțional.

În măsura în care revizuenta nu a inclus în solicitarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție toate cheltuielile de judecată aferente recursului ori contestației în anulare, putea formula pe cale separată o cerere de chemare în judecată cu acest obiect, însă nu era îndreptățit să le solicite primei instanțe.

Pe cale de consecință, instanța de apel a constatat că revizuenta S.C. A. S.A. este îndreptățită a recupera de la partea adversă doar suma de 4.208,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, reprezentând onorariu avocațial, conform Facturilor fiscale nr. x/15.11.2016 (3.480,74 RON), nr. SCPA 2268/19.12.2016 (263,24 RON) și nr. SCPA 2485/15.03.2017 (464,10 RON), emise pentru perioada 1 - 31 octombrie 2016, 1 - 14 decembrie 2016, respectiv 1 - 28 februarie 2017, când dosarul s-a aflat în faza judecății în primă instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs B. S.R.L., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii în tot a apelului și schimbarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

Prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care vizează atât considerentele privitoare la excepția lipsei de interes, cât și critici de nelegalitate care vizează considerentele privitoare la inadmisibilitatea revizuirii.

În drept, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Cu privire la criticile referitoare la excepția lipsei de interes, recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a analizat în mod greșit această excepție, raportându-se la alte circumstanțe și argumente decât cele care au făcut obiectul hotărârii primei instanțe și al motivelor de apel, încălcând astfel dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. din 1865.

În legătură cu acest aspect, recurenta a învederat că autorul cererii de revizuire nu obține un folos practic, legal și imediat, întrucât anularea Sentinței civile nr. 5390 din 25 septembrie 2000 a Tribunalului București, secția comercială, nu conduce la redobândirea de către revizuent a imobilului care a format obiectul Contractului de asociere în participațiune nr. x/4.10.1999, în condițiile în care imobilul respectiv este deținut în proprietate de către recurentă, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.12.2002, de către B.N.P. D.

Recurenta a arătat că instanța de apel a omis cu desăvârșire să analizeze motivele reținute de instanța de fond și a respins excepția lipsei de interes în baza unor considerente proprii.

În acest sens, a susținut că instanța de apel trebuia să analizeze dacă sentința a cărei revizuire se cere are legătură cu actul de vânzare-cumpărare anterior evocat, în concret, dacă acest contract a fost încheiat în executarea sentinței respective și în baza contractului de asociere în participațiune.

Contrar considerentelor deciziei din apel, simplul fapt că sentința supusă revizuirii conține o obligație instituită în sarcina revizuentei de încheiere a unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare nu generează un interes în promovarea căii de atac a revizuirii.

Interesul se traduce prin folosul practic pe care îl obține partea în urma demarării procedurilor judiciare. Or, prin admiterea cererii de revizuire și anularea obligației instituite în sarcina revizuentei de încheiere a contractului de leasing imobiliar, acesta nu obține niciun folos practic.

Așa cum s-a arătat prin motivele din cererea de apel, anularea obligației de încheiere a contractului de leasing imobiliar nu creează premisele redobândirii imobilului care a format obiectul contractului, întrucât acest imobil este deținut în proprietate de către recurentă în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.12.2002, de către B.N.P. D., care nu are nicio legătură cu sentința supusă revizuirii.

Din conținutul explicit al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.12.2002, de către B.N.P. D., rezultă că acest contract nu a fost încheiat în baza Contractului de asociere în participațiune nr. x/4.10.1999 și nici în baza sau în executarea sentinței ce face obiectul cererii de revizuire.

În acest sens, recurenta a susținut că actul de vânzare-cumpărare anterior evocat a fost încheiat doar în baza H.A.G.A. a S.C. C. S.A. nr. 16/28.10.2002, a contractului de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare nr. 4141/16.11.2000, precum și în temeiul O.G. nr. 88/1997, H.G. nr. 577/2002, Legii nr. 99/1999 și a Legii nr. 137/2002.

În condițiile în care nici H.A.G.A. a S.C. C. S.A. nr. 16/28.10.2002 și nici contractul de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare nr. 4141/16.11.2000 nu au făcut obiectul Dosarului penal nr. x/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 București și nici obiectul prezentului dosar, în opinia recurentei, excepția lipsei de interes invocată prin întâmpinare este temeinic justificată.

Cu privire la criticile de nelegalitate referitoare la inadmisibilitatea revizuirii, recurenta a învederat că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. din 1865 și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 322 alin. (4) din același act normativ.

În acest sens, titularul cererii de recurs a arătat că instanța de apel a denaturat sensul clar al considerentelor Sentinței penale nr. 2076 din 9 octombrie 2006 a Judecătoriei Sectorului 1 București, secția penală, reținând în mod greșit că, din cuprinsul acestei sentințe, ar rezulta că toate contractele de asociere în participațiune încheiate de C. S.A., inclusiv Contractul nr. x/4.10.1999, încheiat cu S.C. B. S.R.L., sunt consecința directă a activității infracționale.

În realitate, paragraful de la pagina 23 a hotărârii penale, reținut de instanța de apel, nu face referire în mod exhaustiv la toate contractele de asociere în participațiune, ci conține simple aprecieri cu caracter de generalitate, fiind urmat de două puncte și de explicații concrete.

Potrivit explicațiilor oferite în continuare chiar de judecătorul care a pronunțat sentința penală anterior evocată, numai contractele de asociere în participațiune încheiate cu societățile E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și T. au fost anulate în temeiul art. 348 C. proc. pen., fiind considerate ca rezultat direct ale falsificării celor consemnate în procesele-verbale ale ședințelor C.A. și A.G.A.

Potrivit acelorași explicații oferite de judecătorul care a pronunțat sentința penală, în privința Contractului de asociere în participațiune nr. x/4.10.1999 nu s-a constatat că ar fi incidente două motive de anulare, între care și motivul referitor la faptul că respectivul contract ar fi rezultatul direct al falsificării celor consemnate în procesele-verbale ale ședințelor C.A. și A.G.A.

Astfel cum rezultă din considerentele sentinței penale (pagina 24 din sentință), în privința Contractului de asociere în participațiune nr. x/4.10.1999 s-a reținut o singură cauză de desființare, respectiv o altă cauză de nulitate absolută decât cea de la pagina 23 (referitoare la fals).

Întrucât însuși judecătorul care a pronunțat sentința penală a arătat că în privința Contractului de asociere în participațiune nr. x/4.10.1999 există o altă cauză de nulitate absolută, iar nu că există și o altă cauză de nulitate absolută, instanței de apel nu îi era permis să completeze această hotărâre și să stabilească în contra conținutului ei evident.

Având în vedere că actul de asociere în participațiune anterior menționat nu a fost declarat fals și nici nu s-a constatat că nu corespunde realității, ci s-a dispus anularea lui pentru fraudă la lege, respectiv pentru încălcarea dispozițiilor Legii nr. 133/1999, rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile stricte de admisibilitate prevăzute la art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865.

Recurenta a mai învederat că Sentința civilă nr. 5390 din 25 septembrie 2000 a Tribunalului București, secția comercială, nu a fost pronunțată nici în baza Deciziei nr. 20/1.10.1999 a Comitetului de Direcție al C. S.A., nici în baza H.A.G.E.A 21.10.1999. a C. S.A., ci a avut în vedere doar contractul de asociere în participațiune.

În partea finală a cererii de recurs, s-a arătat că noțiunea de fraudă la lege nu este sinonimă cu cea de fals și nu se confundă, astfel încât anularea unui înscris pentru fraudă la lege nu se circumscrie motivului de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865, chiar dacă înscrisul anulat ar fi fost determinant la pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere.

Intimata S.C. A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că, deși recurenta a invocat numai motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, în cuprinsul cererii de recurs au fost formulate și critici care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865.

În concret, în cadrul criticilor referitoare la excepția lipsei de interes, recurenta a învederat că instanța de apel a analizat în mod greșit această excepție, raportându-se la alte circumstanțe și argumente decât cele care au făcut obiectul hotărârii primei instanțe și al motivelor de apel, încălcând astfel dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. din 1865.

În continuare, autoarea recursului a arătat că instanța de apel a omis cu desăvârșire să analizeze motivele reținute de instanța de fond și a respins excepția lipsei de interes în baza unor considerente proprii.

Având în vedere că recurenta critică soluționarea de către instanța de apel a excepției lipsei de interes în baza unor motive străine de natura pricinii, instanța supremă, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, va încadra, din oficiu, criticile anterior evocate în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 din același act normativ.

Prin decizia recurată s-a reținut că, atât timp cât sentința supusă revizuirii conține o obligație instituită în sarcina revizuentei de încheiere a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare, aceasta justifică un interes în promovarea căii de atac a revizuirii.

Totodată, s-a mai reținut că aspectele învederate de către apelantă, referitoare la actele care au stat la baza încheierii Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2002 pot avea relevanță într-un eventual litigiu având ca obiect acel contract și că obiectul căii de atac a revizuirii este reprezentat de Sentința civilă nr. 5390 din 25 septembrie 2000 a Tribunalului București, secția comercială, iar nu contractul anterior evocat.

Considerentele anterior evocate relevă raționamentul realizat de către instanța de apel în soluționarea motivelor de apel privitoare la excepția lipsei de interes, prin prisma relevanței pe care a acordat-o obligației instituite în sarcina revizuentei prin sentința supusă revizuirii.

Faptul că recurenta nu este de acord cu acest raționament nu este de natură a conduce la concluzia că instanța de apel și-a întemeiat soluția pe motive străine de natura pricinii.

Mai mult decât atât, existența și a unor considerente proprii, distincte de cele ale primei instanțe, relevă că instanța de apel a realizat un control judiciar efectiv în calea de atac a apelului, iar nu o simplă preluare a considerentelor sentinței apelate.

Prin urmare, constatând că decizia recurată nu cuprinde motive străine de natura pricinii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, instanța supremă va înlătura aceste critici de nelegalitate ca nefondate.

Celelalte critici din cererea de recurs referitoare la excepția lipsei de interes se încadrează motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, prin prisma căruia vor fi analizate.

Recurenta susține, în esență, că anularea sentinței a cărei revizuire se cere nu conduce la redobândirea de către revizuentă a imobilului care a format obiectul Contractului de asociere în participațiune nr. x/4.10.1999, în condițiile în care imobilul respectiv este deținut în proprietate de către recurentă în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.12.2002, de către B.N.P. D.

Instanța supremă constată că, prin Sentința civilă nr. 5390 din 25 septembrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. A1 S.A. (în prezent S.C. A. S.A.) și a dispus obligarea pârâtei la încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare a activului Baza C. Străulești, sub sancțiunea plății de daune cominatorii pe zi de întârziere.

În executarea acestei sentințe, între părțile din prezentul litigiu a fost încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare nr. 4141/16.11.2000, având ca obiect activul Baza C. Străulești.

Ulterior, între aceleași părți a fost încheiat contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.12.2002, de către B.N.P. D., având ca obiect activul Baza C. Străulești.

În acord cu precizarea făcută de recurentă în cuprinsul cererii de recurs (pagina 5 - penultimul paragraf), instanța supremă constată că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.12.2002, de către B.N.P. D., a fost încheiat și în baza contractului de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare nr. 4141/16.11.2000.

Or, contractul de leasing anterior evocat este o consecință a executării de către intimata S.C. A. S.A. a Sentinței civile nr. 5390 din 25 septembrie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială.

Prin urmare, sunt nefondate criticile prin care recurenta încearcă să demonstreze lipsa oricărei legături juridice dintre titlul său de proprietate, reprezentat de actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.12.2002, de către B.N.P. D. și sentința a cărei revizuire se cere.

Faptul că în prezentul cadru procesual se poate obține numai retractarea sentinței anterior evocate, nu și anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.12.2002, de către B.N.P. D., nu este de natură să justifice admiterea excepției lipsei de interes, întrucât finalitatea cererii de revizuire rezidă în crearea premiselor juridice necesare pentru redobândirea activului ieșit din patrimoniul intimatei S.C. A. S.A.

Cu privire la criticile de nelegalitate referitoare la inadmisibilitatea revizuirii, recurenta invocă încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. din 1865 și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 4 din același act normativ.

În esență, recurenta susține că instanța de apel a denaturat sensul clar al considerentelor Sentinței penale nr. 2076 din 9 octombrie 2006 a Judecătoriei Sectorului 1 București, secția penală, când a reținut că toate contractele de asociere în participațiune încheiate de C. S.A. sunt consecința directă a activității infracționale, în condițiile în care, prin sentința respectivă, s-a constatat nulitatea absolută a Contractului de asociere în participațiune nr. x/4.10.1999, numai pentru fraudă la lege.

Art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865 prevede că se poate cere revizuirea unei hotărâri pronunțate în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.

Textul de lege anterior evocat permite retractarea hotărârii pronunțate în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, în măsura în care înscrisul respectiv a fost determinant pentru pronunțarea hotărârii atacate cu revizuire.

Prin Sentința penală nr. 2076 din 9 octombrie 2006, Judecătoria Sectorului 1 București a dispus, printre altele, anularea contractelor de asociere în participațiune încheiate de partea civilă C. S.A. cu celelalte părți vătămate, după cum urmează: (...) Contractul de asociere în participațiune nr. x/4.10.1999, încheiat cu S.C. B. S.R.L.

Relevante pentru prezenta cauză sunt considerentele de la pagina 23 din sentința anterior evocată, prin care instanța penală a reținut că, "în ceea ce privește contractele de asociere în participațiune încheiate de inculpat (sau în baza împuternicirii date de acesta), în numele părții civile S.C. C. S.A. cu celelalte părți vătămate, instanța apreciază că se impune anularea acestora, având în vedere că sunt consecința directă, dacă nu chiar una din modalitățile de realizare, a activității infracționale - de amploare - a inculpatului, dar și pentru următoarele motive: (...)".

Din utilizarea sintagmei "dar și pentru următoarele motive", urmată de prezentarea considerentelor pentru care s-a reținut incidența și a cauzei de nulitate absolută, întemeiată pe frauda la lege, rezultă că în privința Contractului de asociere în participațiune nr. x/4.10.1999, instanța penală a reținut două cauze de nulitate, inclusiv cea derivată din desfășurarea activității infracționale de fals intelectual.

De asemenea, relevante sunt și considerentele de pagina 67 din Decizia penală nr. 180/A din 27 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. x/2009, prin care s-a reținut că "în condiții similare, au fost încheiate (...) Contractul nr. x/04.10.1999, dintre S.C. B.T.T. S.A. și S.C. B. S.R.L. București cu privire la baza Străulești", în paginile anterioare fiind prezentate activitățile infracționale.

Prin urmare, criticile prin care recurenta susține că, în privința contractului de asociere în participațiune nr. x/4.10.1999, instanța penală a reținut doar o cauză de nulitate, întemeiată pe frauda la lege, urmează a fi înlăturate ca nefondate.

Cu privire la condiția ca înscrisul declarat fals să fi fost determinant pentru pronunțarea hotărârii atacate cu revizuire, instanța supremă constată că, prin Sentința civilă nr. 5390 din 25 septembrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a stabilit obligația de încheiere a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare a activului Baza C. Străulești, deținut în baza contractului de asociere în participațiune nr. 188 din 4 octombrie 1999.

În acord cu precizarea făcută de recurentă în cuprinsul cererii de recurs (pagina 7 - antepenultimul paragraf), instanța supremă constată că sentința atacată cu revizuire a fost pronunțată în temeiul contractului de asociere în participațiune nr. 188 din 4 octombrie 1999.

Prin urmare, Contractul de asociere în participațiune nr. 188 din 4 octombrie 1999 a fost determinant pentru pronunțarea sentinței care face obiectul cererii de revizuire.

În aceste condiții, se impune concluzia că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865, motiv pentru care va înlătura de criticile recurentei referitoare la inadmisibilitatea revizuirii.

Pentru aceste motive, constatând că în prezenta cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. din 1865, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L.

Cu privire la cererea intimatei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.729,45 RON, cu titlu de onorariu de avocat, Înalta Curte constată că facturile depuse în dovedirea acestor pretenții cuprind mențiunea "apel fond", ceea ce denotă că aceste cheltuieli nu au fost efectuate în legătură cu etapa procesuală în care se solicită, motiv pentru care va respinge cererea formulată de intimata S.C. A. S.A., având acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 1428/A/2017 din 21 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata S.C. A. S.A. privind obligarea recurentei S.C. B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.

Procesat de GGC -NN